Gulab jamun aromat cu teflon

Mai nou mi se întâmplă chestii ciudate. Ieri, de pildă, găteam gulab jamun, un fel de gogoşele prăjite în ulei şi apoi aromate cu un sirop făcut din zahăr, apă de trandafiri, cardamom şi şofran. O adevărată minune, pufoase, gustoase şi pline de aromă; în curând voi posta şi reţeta.

Ideea este că, la un moment dat, gogoşelele trebuie scoase din uleiul fierbinte. Acum, ca să lămurim lucrurile, la gulab jamun uleiul trebuie să aibă o temperatură pe la 180 °C. Adică să fie fierbinte, dar nu exagerat. Gogoşelele trebuie să se gătească în câteva minute, ca să aibă timp să expandeze puţin, fără să se ardă; au dreptul doar să se rumeneasca la suprafaţă. Foloseam ulei de arahide, adică unul care pe la 230 °C începe să se ardă. Unde vreau să ajung cu toate aceste temperaturi? La concluzia că uleiul meu nu avea cum să aibă mai mult de 230 °C (dar eu bag mâna în foc că era maxim pe la 190 °C), căci s-ar fi ars bine mersi.

Am pus mâna pe o…nici nu ştiu cum să-i spun, o lingură cu cupa găurită, o “slotted spoon”, adică un fel de lingură-spumieră, din teflon. Sau cel putin asa imi fusese vanduta. Am amestecat de câteva ori cu ea, ca gogoşelele mele să se rumenească uniform şi apoi am vrut să le scot din ulei şi să le scurg pe prosoape de hârtie. Lucru simplu, aşa-i? Ei bine, nu am reuşit să le scot. De ce? Simplu, fiindcă linguroiul meu s-a dizolvat în uleiul fierbinte. Rămăsesem în mână cu un ciot cocârjat şi răsucit. Nu-mi venea să cred. Cât timp m-am holbat eu ca prostul, gogoşelele s-au ars binişor, iar un şerveţel pe care l-am scăpat din mână a căzut direct pe flacără stârnind un mic incendiu.

Citeste si articolul →   Pui cu tamarin

Îmi pare rău că nu am făcut poză cu linguroiul cu pricina, dar pe moment am avut alte priorităţi. Şi anume am stins şerveţelul, mi-am tras pe mîini o pereche de mănuşi, am apucat oala fierbinte şi am aruncat uleiul, sau mai bine zis amestecul de ulei şi material plastic, cu tot cu gogoşelele carbonizate (nu că ar mai fi contat acum în ce stare erau), am curăţat bucăţelele de cenuşă lăsate de şerveţel etc. După ce am “renovat” zona de lucru, am reluat apoi reţeta şi am avut prudenţa să folosesc, de data aceasta, o spumieră de inox.

Gata, mă jur, a fost ultima mea experienţă cu un obiect culinar fabricat din teflon. Ce naiba, ar fi trebuit să reziste la 250 °C, altminteri de ce mama ştim noi cui a mai costat o grămadă de bani? De acum încolo voi lucra cu inox: tigăi, spatule, linguri, polonice, oale, crătiţi, orice. Şi aşa ştiam că teflonul nu este sănătos, dacă nici comod de folosit nu mai este, atunci chiar că nu mai am niciun motiv să stric banii pe el.

Renovarea casei, deşi s-a încheiat de ceva timp, încă mă face să iau decizii majore. După ce am aruncat cam 75% din ingrediente, pe motive de molii, acum voi “îmbogăţi” gunoiul cu porcăriile din teflon pe care le mai am prin bucătărie. Scumpă renovarea asta: pe lângă acoperiş, instalaţie electrică, împământare, parchet şi pereţi, pot adăuga acum ingrediente şi ustensile culinare. Unde a mers mia, merge uşor şi suta.


  1. RamonaA spune:

    Asta e..se mai intâmplã:))
    De multe ori si eu m-am zgârcit,tip cã cumpãr linguri, forme de chec sau pt. cuptor de la magazine f. ieftine(cum ar fi de chinezi..) si termin prin a le arunca la gunoi!!!ba se ard,ba se prind de ele,off…
    Acum incerc,cam in fiecare lunã,sã imi cumpãr câte „ceva”de calitate:))

    • Radu Popovici spune:

      @RamonaA: Linguroiul meu nu era ieftin. nu cumpar niciodata lucruri ieftine, caci sunt prea sarac pentru asta. De fapt, o sa va mai arat curand poze cu cateva astel de scule de teflon, deteriorate de gatirul casnic, ce poarta marca Tefal sau Fackelman.

  2. Marius Delaepicentru spune:

    Gătesc încă de cînd umblam cu cheia de gît. Adesea, cînd maică-mea făcea ceva dulce, aşteptam să se golească bolul ca să-l ling. Iarna o ajutam la prepararea porcului de Crăciun. Între timp, ca tot primatul, memoram mişcări şi reţete (de supravieţuire). Nici acum nu am un reţetar scris.

    Cînd umblam pe munte mai des, uscam de cu toamnă legume şi fructe pentru anul următor. Obişnuiam să prepar toate merindele, în aşa fel, încît să atîrne şi uşor, să fie şi complete nutritiv. Aşa că am fost nevoit să studiez şi niţică nutriţie. Aveam de multe ori şi răspunderea pentru sănătatea a doi sau mai mulţi copii, pe care-i duceam în „aventură”.

  3. Marius Delaepicentru spune:

    Pe vremea lui Pelticle, cînd „ouă de ţăran” nu se găseau la orice oră, ci numai de Gostat, obişnuiam să colorez aluaturile (chiar şi pe cel de cozonac) cu suc de morcovi*. Ajuns în Japonia, am descoperit şi reţete de prăjituri (de import. probabil englezeşti) în care, culoarea aluatului se ajustează cu morcov ras.

    ———————
    * După incidentul de la Cernobîl, cînd a dispărut laptele din comerţ, am folosit şi îngheţată de vanilie în loc de lapte.

  4. Marius Delaepicentru spune:

    Sunt două combinaţii de praf de copt.

    Praful de copt din plic conţine carbonat de amoniu. Carbonatul de amoniu se descompune la cald, eliberînd nu unul, ci două gaze. El nu lasă decît urme vagi de amoniac, iar pH-ul final aproape că nu virează.

    Într-adevăr, bicarbonatul de sodiu se foloseşte la aluaturi, dar e preferabil ca el să fie stins cu un acid (lactic din iaurt, citric din borcan, uneori chiar oţet). În principiu, se poate folosi şi bicarbonat simplu (ca la mitiei, de pildă) însă, în cazul acesta, se ridică alte inconveniente. Trebuie cantitate aproape dublă, ţinînd seama că aproape jumătate din dioxidul de carbon rămîne legat chimic, ceea ce aduce un alt neajuns: alcalinizarea produsului.

    Avanatajul acidulării cu acizi organici a aluatului „bicarbonatat” este conţinutul final mai mic de sodiu nesărat*, precum şi obţinerea unui cuplu tampon de citrat mono- şi disodic, ce face ca pH-ul final să depăşească rar valoarea 8.( Se ştie că la pH alcalin, vişinele, de pildă, se albăstresc, iar aluatul se brunifică mai repede.) Dezavantajul este că, după stingerea bicarbonatului, trebuie lucrat repede, în aşa fel, încît aluatul să nu se „trezească” înainte de coacere.

    —————-
    * Persoanele cu tendinţă pronunţată de a reţine apa în corp sunt cele mai vulnerabile la excesul de sodiu. De aceea, la preparatele chinezeşti, trebuie socotit obligatoriu şi sodiul nesărat, provenit din glutamatul de sodiu, un ingredient aproape nelipsit.

  5. Ada spune:

    Avand in cap patania ta, m-am uitat ieri special la raionul respectiv al unui hipermarket si am dibuit lingurile cu pricina, sunt produse de o firma renumita, scrie pe ele ca rezista la 220 grade si nu-s ieftine. Nici nu stiam ca au aparut pe piata lingurile teflonate, pana acum vazusem doar din plastic si inox, e bine de stiut ca trebuie evitate, bine ai facut ca ne-ai impartasit incidentul, la cat mai putine astfel de patanii! 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Ada: Eu aveam linguroiul acela de ceva timp… cred ca de 1-2 ani. S-ar putea sa provina de la alta firma. Oricum, aceeasi treaba o faci si cu una de inox, asa ca este o varianta mai sanatoasa, daca nu si mai ieftina.

  6. Ada spune:

    @Radu: stiu…ca m-am documentat 🙂 dar sunt doua chestii diferite, adica praful de copt e bicarbonat plus un acid cristalizat plus amidon, de aia faceam diferenta 🙂 ajunge doar bicarbonatul pt incendii a caror cauza e o lingura cu gauri proasta sau un pic de ghinion 🙂

  7. Ada spune:

    Am vazut la Discovery cum se stinge un astfel de incendiu provocat de ulei, dupa cateva experimente cu rezultat dezastruos, gen aruncat apa peste foc si alte idei ale realizatorilor, praful de copt rezolva problema instantaneu, e bine sa ai un borcan plin la indemana. 🙂 Se spunea in documentar praf de copt dar cred ca e vb de bicarbonat de sodiu.

    • Radu Popovici spune:

      @Ada; bicarbionatul de sodiu este componentul principal din praful de copt. La caldura elibereaza bioxid de carbon care face structura pufoasa a aluatului dospit. Aici, gazul eliberat, adica bioxidul de carbon, este cel care stinge focul.

  8. Corina spune:

    Ce aventura in noua bucatarie, bine ca nu s-a stricat mai nimic, din noile achizitii.Lingura, treaca mearga, dar sunt convinsa ca pana la urma a ajutat, cine mai era tentat de astfel de noutati s-a lecuit.

    Bine ca nu ai patit nimic, era aproape,obiectele se pot inlocui.

    • Radu Popovici spune:

      @Corina: A fost destul de palpitant. Inca imi mai amintesc cum stateam cu ochii holbati si nu-mi realizat de ce din linguroiul meu mai ramasese doar un ciot. Pacat ca nu m-a fotografiat nimeni atunci. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Marius: Ce va luati, frate, de sofran? Al meu este luat din Spania, cel putin cel pe care l-am folosit de data aceasta. 🙂

  9. Marius Delaepicentru spune:

    Saibashi de bambus nu se topesc aşa uşor. Cu puţin antrenament poţi scoate cam o găluşcuţă la 1,5 secunde.

    Însă există un fel de spumiere din plasă de inox, cu diametrul cam de 8-10 cm şi cu o ansă de sîrmă, lungă de vreo 18 cm pe post de mîner. Cu cele din plasă rară poţi scoate frumos cam orice, dacă ai adîncime în baia de ulei. Iar cu cele din plasă deasă, scoţi detritusurile. Io le folosesc de vreo 10 ani şi încă nu s-au topit.

    Adevărat, cu uleiul nu e de joacă. Combinaţia dintre şerveţele şi ulei poate fi mortală. Dacă, să zicem, vrei să arunci uleiul cît e fierbinte, turnîndu-l peste multe şerveţele într-o găleată metalică, poţi avea surpriza ca în cîteva minute să ţi se aprindă spontan. Din cauza capilarităţii, se formează centri de autoaprindere. În cazul în care uleiul îţi ia foc în baie, cel mai simplu e să stingi aragazul şi să pui un capac mare pe baie. Asta înseamnă că e bine ca înălţimea mînerelor băii să nu depăşească cota buzei. Păturile nu sunt recomandabile. Cel mult, un prosop ud şi stors, dar numai în cazul în care baia e mică.

    • Radu Popovici spune:

      @Marius: Mi-am luat deja acea spumiera chinezeasca, dar a mea este un pic incomoda. Este mai mare si nu o pot folosi decat lw wok. Eu sting uleiul aprins lipsindu-l de aer si „ucigand” combustia, adica sting focul sub el si il acopar cu un capac.

  10. popa codruta spune:

    destul de infricosatoare experienta, dar e dragut ca o poti povesti cu umor! si e bine ca nu s-a intamplat un dezastru mai mare, gen arsuri, incendiu, etc.
    si pentru ca restul lumii sa invete din patania ta, mai stii cumva ce marca era lingura respectiva? (nu scrie nimic pe „ciotul cocârjat şi răsucit”?)

    • Radu Popovici spune:

      @codruta: Primul meu impuls ma fost s-o arunc in cosul de gunoi, ca sa-mi eliberez mainile, caci o bucata de servetel ardea pe blattl noii mele insule, ceea ce m-a umplut de groasa. Nu m-am mai gandit decat sa nu pateasca ceva frumosul meu blat. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.