Gustari de casa

Vineri, 26 octombrie 2012, va doresc ca musafiri si meseni la evenimentul „Gustari de casa”, care va avea loc începand cu orele 19:00 la „Luna – Cafe & Bistro”, din Bucuresti, str. Viitorului nr. 32.
gustariDeCasa321 - Gustari de casa 1 - Retetele lui Radu
Ştiu, la prima vedere suna ciudat sa va ofer gustari de casa tocmai la un restaurant. Veti vedea însa ca am ales un loc pe cinste, proaspat decorat, intim si prietenos, care îmi aminteste de atmosfera din casa bunicii. În acest loc ma pot relaxa în fata unei farfurii cu delicatese, la un pahar de vin bun; pot citi ceva si pot fuma o narghilea, daca asta mi-ar fi pofta. Nu vreau sa va spun mai multe, sunt convins ca ceea ce veti gasi acolo va fi o surpriza placuta.
Revenind la evenimentul „Gustari de casa”, el se va compune din 3 parti, dupa regula cinstita a ospetiei. Prima parte va consta dintr-o degustare de vinuri de la Cramele Halewood si vi se vor expune si regulile elementare, de baza, ale unei degustari, primind concomitent si informatii despre vinuri si despre asocierea lor cu bucatele.
Altminteri, aceste vinuri sunt în meniul restaurantului si le veti putea comanda, dupa aceea, la mancare. Veti fi astfel în cunostinta de cauza si, stiind exact care anume vin v-a placut cel mai mult, nu aveti cum da gres.
Dupa aperitivul descris mai sus, cea de-a doua parte a evenimentului o vor forma mezelicurile oferite de „Braicarn Delicatese”: mezeluri si preparate din carne dupa metodele traditionale, fara ca ceea ce aveti în farfurie sa se fi atins de vreun aditiv alimentar. Am avut ocazia sa le gust si va pot spune, cu mana pe inima, ca sunt excelente. Veti putea potrivi mezelicurile cu mustaruri de casa de la Tecuci si cu condimentele mele din seria „dulce-de-iute”.
În final, veti primi o selectie de carnuri, pui si porc, gatite si/sau servite „dulce-de-iute”, un condiment preparat pe scara mica, din roadele pamantului, fara conservanti, coloranti, îngrosatori, conservanti sau altele asemenea. Langa carnuri, vor sta salate si garnituri diverse, ca sa va simtiti satui si rasfatati.
La toate acestea adaugati povestile mele, caci va voi sta alaturi si va voi fi nu doar bucatar, ci si amfitrion. În plus, aveti si facilitatea de a cumpara produsele gustate, atat mezeluri cat si condimente sau vinuri.
Pretul participarii dvs. este de 47 lei/persoana. Acesta include degustarea de vin si mancarea descrisa mai sus. Apa, cafeaua, vinul, spirtoasele si deserturile pot fi comandate din meniul restaurantului si, bineînteles, platite separat, ca si orice achizitie personala de mezeluri, condimente si vinuri.
Pentru rezervari trebuie ca cei 47 lei sa fie achitati în avans. Cei care doresc sa-mi fie meseni sunt rugati sa ma contactati-ma pe e-mail la adresa radu.popovici[arond]reteleleluiradu.ro si vor primi toate indicatiile necesare.

9 comentarii pe “Gustari de casa

    • Radu Popovici spune:

      @ophelia1983: Cam asta inseamna un blog culinar: in general o persoana (rareori mai multe), care incearca sa interactioneze cu alte persoane pasionate de acelasi domeniu, dar care isi si promoveaza propriul stil de a gati si propriul mod de a intelege gatitul. Un blog are publicul sau, nu TOT publicul.

  1. Corina spune:

    Simplu si frumos, si mie imi plac produsele Braicarn, le cunosc de ceva vreme, iar dulce-de -iute folosesc mereu, peste orice, cred ca numai cu prajituri nu l-am incercat. Probabil ca totusi mi-ar place la inghetata ta picanta pe care ai postat- o mai demult!
    Succes cu microproductia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.