În aer liber…

M-am numarat sambata si duminica printre cei care au vizitat „Campionatul international de gatit în aer liber”, desfasurat în Plazza Romania, pe Bd. Timisoara. Nu m-am dus acolo atat pentru campionat în sine, cat pentru a ma întalni cu cativa prieteni, bucatari profesionisti si amatori, care veneau din tara si din strainatate. Nu am putut însa sa nu arunc o privire în jur, sa nu discut cu o multime de oameni din domeniul gastronomic, sa nu fac cateva fotografii si sa nu-mi fac o parere despre eveniment.

Pentru început, trebuie sa va spun ca stiu cat este de usor sa stai pe „tusa” si sa-ti dai cu parerea despre jucatorii din „teren”. Mai stiu sa pretuiesc initiativele celor putini si sa le deosebesc de atitudinea pasiva a celor multi. Fiecare dintre noi ne-am aflat adesea printre „cei multi”, asa ca sunt sigur ca întelegeti ce vreau sa spun.

Acest campionat mi-a lasat sentimente amestecate, caci am vazut multe lucruri bune, dar si destule pe care mi le-as fi dorit altfel. Poate ca si vremea, mohorata si amenintand permanent cu ploaie, a influentat în mod negativ întreaga atmosfera. Soarele este mai placut, mai cald si mai optimist, dar organizatoriii au dorit, probabil, sa lege evenimentul de ziua internationala a bucatarului (20 octombrie).
Vreau sa las lucrurile bune la sfarsit, ca sa închei articolul într-o nota optimista; nu fac asta gratuit, caci sunt optimist în ce priveste acest gen de manifestari. Voi începe deci cu lucrurile care mi-au placut mai putin.

Daca voi vorbi despre lucrurile care nu mi-au placut mie, vreau sa stabilesc de la început ca acestea nu sunt critici, ci doar parerea mea; nu vreau ca nimeni sa se simta jignit sau atacat, este modul în care gandesc eu si sunt gata sa admit ca si eu sunt om, si deci supus greselii.
Nu mi-a placut deloc programul artistic. Mie mi se pare ca acesta nu are ce cauta la „Campionatul International de gatit în aer liber”. Muzica era îngrozitor de tare, aproape ca trebuia sa urli la interlocutor ca sa fii auzit, si nici sonorizarea nu excela. Poate ca programul artistic a fost de calitate – nu l-am urmarit atent tocmai fiindca ma enerva cumplit – si nici nu ma pot erija în critic muzical, dar am vazut ca deranja pe foarte multi. M-am simtit ca pe plaja din Costinesti sau ca la iarmaroc.
De ce nu s-au organizat mai multe demonstratii culinare, care fac parte în mod firesc din eveniment, si de la care poti învata mai mult decat „nu ne temem, nu ne temem, nu ne temem de baubau”! Cei care au fost acolo înteleg la ce ma refer… S-au si organizat astfel de demonstratii, deci s-ar fi putut.

Nu mi-a placut nici faptul ca s-a urmarit baterea de tot felul de „recorduri”. Ca, de exemplu, cel mai mare gulas secuiesc din lume si cel mai mare ghiveci macelaresc din lume. Nu-mi dau seama cui folosesc lucrurile astea. De ce sa nu se urmareasca prepararea celui mai BUN ghiveci macelaresc din lume? De ce cel mai mare? Mi se pare ca acest gen de „recorduri”, sau cel putin modul în care au fost realizate cele vazute de mine, coboara nivelul unui campionat international. Daca tot veni vorba de recorduri, s-a mai batut unul: cel de folosire gresita a acuzativului de catre prezentator (un actor al carui nume îmi scapa în acest moment). Sigur, nu se asteapta nimeni ca bucatarii sa fie maestri ai cuvantului si elocventei, dar daca tot angajezi un actor pentru asta, iei unul care sa stie sa foloseasca prepozitiile. Ştiti dvs., genul „retetele care le-am facut”, în loc de „retetele pe care le-am facut”.

Cateringul asigurat, din cate am înteles, de o firma din Ungaria (probabil ofertele primite de la firmele locale nu au fost convingatoare), nu a fost cine stie ce. S-a gatit cu multa „vegeta” (unele preparate erau sarate potroaca) si s-a gatit greu si gras, cu multa carnaraie.

Concurentii nu au fost toti la înaltime. Am vazut acolo cateva chestii incredibile, în sensul rau al cuvantului. Ce-i drept, am vazut si lucruri foarte frumoase, si am preferat sa le fotografiez doar pe acelea.

Ar mai fi cateva amanunte de discutat la capitolul lucruri care nu mi-au placut, dar nu vreau sa ma întind prea mult.
Lucrurile care i-au placut au fost destule. În primul rand, îmi place ca exista acest eveniment. Cu toate lipsurile de organizare, avem nevoie de asa ceva. Nivelul de educatie culinara al populatiei largi este atat de scazut, încat multi au cate ceva de învatat chiar si din evenimente care nu sunt formidabil de bine organizate.

Mi-a placut faptul ca au fost invitati bucatari din alte tari (Albania, Slovenia, Indonezia, Malaezia, Israel, Palestina etc.). Nu au fost, din cate mi-am putut da seama, bucatari de foarte înalt nivel, dar acestia nici nu ar fi avut ce cauta acolo. Nici nivelul evenimentului si nici cel al publicului nu ar justifica aducerea unor varfuri ale artei culinare.

Mi-a placut si faptul ca s-a încercat scoaterea în evidenta a modului în care se asociaza mancarea cu vinul. Pe vremea cand am facut eu scoala de bucatari, adica acum aproape 2 ani, nu a existat un modul de curs despre modul în care poti gati mancarea cu – sau servi alaturi de, ori în corelatie cu – vin, bere, cafea, coniac, whisky etc.

Mi-au placut ca idee, nu neaparat ca marfa expusa sau ca mod de servire, micile standuri cu vase din ceramica si lemn, cu ustensile de gatit, cu carti culinare, bauturi preparate în serie mica (tuica, palinca, visinata, afinata), kurtos kalacs, vin fiert etc. Ar fi putut, bineînteles, ca oferta acestor standuri sa fie mai variata si mai bine sustinuta calitativ, dar s-ar fi putut si mai rau.

Mi-a placut modul în care organizatorii si participantii s-au purtat cu vizitatorii: amabili, deschisi, disponibili. Nu m-am simtit nicio clipa ca un intrus, ci ca printre prieteni.

Mi-a mai placut, ceea ce nu s-a vazut în mod direct, adica ceea ce se putea banui în culisele evenimentului: un mare efort de strangere a resurselor si de organizare a lor. Este al naibii de greu sa aduni peste 100 de oameni din toate colturile lumii si sa-i faci sa functioneze coerent. Nu vreau sa va vorbesc despre corturi, mese, sursele termice pe care s-a gatit, munca de marketing si de PR, scena, sonorizare etc. Sunt convins ca a trebuit ca mii de probleme sa fie rezolvate de o mica armata de oameni, cei mai multi anonimi, lucrand zeci de ore în frig. Aceasta munca trebuie respectata. Sigur ca este loc de mai bine, dar cand si unde nu este?



Atitudinea mea din acest articol, de a critica dar nu prea tare, nu se datoreaza vreunui interes ascuns. Pur si simplu stiu care este nivelul din Romania si îmi dau seama ca un astfel de eveniment, chiar daca mie sau altora ni se pare prea populist, campenesc, usor neprofesional etc., este necesar. Educatia se face pornind si de la nivelul de jos, caci jos ne este nivelul si la restaurante, si la ce se gateste acasa, si la nivel de disponibilitate intelectuala si financiara.


Nu pot sa am de la acest eveniment pretentiile pe care le-as avea în Franta, Italia, Anglia sau Germania de la un eveniment similar. Aceste tari sunt cu multe zeci de ani înaintea noastra ca educatie gastronomica si civica, ca organizare si ca multe altele.

Din cate am înteles de la cei care au participat la mai multe editii ale acestui campionat, lucrurile merg spre bine, adica se observa o crestere a nivelului de organizare si de participare de la o editie la alta. Cu toate minusurile lui, acest campionat este necesar. Cei care muncesc si pun „carca” pentru ca el sa functioneze, indiferent din ce motive o fac, macar o fac, iar munca lor are respectul meu.

Nota: Am folosit atat fotografii facute de mine, cat si cateva primite de la prietenul Marcel Iorga.