M-am numărat sâmbătă şi duminică printre cei care au vizitat „Campionatul internaţional de gătit în aer liber”, desfăşurat în Plazza România, pe Bd. Timişoara. Nu m-am dus acolo atât pentru campionat în sine, cât pentru a mă întâlni cu câţiva prieteni, bucătari profesionişti şi amatori, care veneau din ţară şi din străinătate. Nu am putut însă să nu arunc o privire în jur, să nu discut cu o mulţime de oameni din domeniul gastronomic, să nu fac câteva fotografii şi să nu-mi fac o părere despre eveniment.

Pentru început, trebuie să vă spun că ştiu cât este de uşor să stai pe „tuşă” şi să-ţi dai cu părerea despre jucătorii din „teren”. Mai ştiu să preţuiesc iniţiativele celor puţini şi să le deosebesc de atitudinea pasivă a celor mulţi. Fiecare dintre noi ne-am aflat adesea printre „cei mulţi”, aşa că sunt sigur că înţelegeţi ce vreau să spun.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Acest campionat mi-a lăsat sentimente amestecate, căci am văzut multe lucruri bune, dar şi destule pe care mi le-aş fi dorit altfel. Poate că şi vremea, mohorâtă şi ameninţând permanent cu ploaie, a influenţat în mod negativ întreaga atmosferă. Soarele este mai plăcut, mai cald şi mai optimist, dar organizatoriii au dorit, probabil, să lege evenimentul de ziua internaţională a bucătarului (20 octombrie).

Vreau să las lucrurile bune la sfârşit, ca să închei articolul într-o notă optimistă; nu fac asta gratuit, căci sunt optimist în ce priveşte acest gen de manifestări. Voi începe deci cu lucrurile care mi-au plăcut mai puţin.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Dacă voi vorbi despre lucrurile care nu mi-au plăcut mie, vreau să stabilesc de la început că acestea nu sunt critici, ci doar părerea mea; nu vreau ca nimeni să se simtă jignit sau atacat, este modul în care gândesc eu şi sunt gata să admit că şi eu sunt om, şi deci supus greşelii.

Nu mi-a plăcut deloc programul artistic. Mie mi se pare că acesta nu are ce căuta la „Campionatul Internaţional de gătit în aer liber”. Muzica era îngrozitor de tare, aproape că trebuia să urli la interlocutor ca să fii auzit, şi nici sonorizarea nu excela. Poate că programul artistic a fost de calitate – nu l-am urmărit atent tocmai fiindcă mă enerva cumplit – şi nici nu mă pot erija în critic muzical, dar am văzut că deranja pe foarte mulţi. M-am simţit ca pe plaja din Costineşti sau ca la iarmaroc.
De ce nu s-au organizat mai multe demonstraţii culinare, care fac parte în mod firesc din eveniment, şi de la care poţi învăţa mai mult decât „nu ne temem, nu ne temem, nu ne temem de baubau”! Cei care au fost acolo înţeleg la ce mă refer… S-au şi organizat astfel de demonstraţii, deci s-ar fi putut.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Nu mi-a plăcut nici faptul că s-a urmărit baterea de tot felul de „recorduri”. Ca, de exemplu, cel mai mare gulaş secuiesc din lume şi cel mai mare ghiveci măcelăresc din lume. Nu-mi dau seama cui folosesc lucrurile astea. De ce să nu se urmărească prepararea celui mai BUN ghiveci măcelăresc din lume? De ce cel mai mare? Mi se pare că acest gen de „recorduri”, sau cel puţin modul în care au fost realizate cele văzute de mine, coboară nivelul unui campionat internaţional. Dacă tot veni vorba de recorduri, s-a mai bătut unul: cel de folosire greşită a acuzativului de către prezentator (un actor al cărui nume îmi scapă în acest moment). Sigur, nu se aşteaptă nimeni ca bucătarii să fie maeştri ai cuvântului şi elocvenţei, dar dacă tot angajezi un actor pentru asta, iei unul care să ştie să folosească prepoziţiile. Ştiţi dvs., genul „reţetele care le-am făcut”, în loc de „reţetele pe care le-am făcut”.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011

Cateringul asigurat, din câte am înţeles, de o firmă din Ungaria (probabil ofertele primite de la firmele locale nu au fost convingătoare), nu a fost cine ştie ce. S-a gătit cu multă „vegeta” (unele preparate erau sărate potroacă) şi s-a gătit greu şi gras, cu multă cărnăraie.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Concurenţii nu au fost toţi la înălţime. Am văzut acolo câteva chestii incredibile, în sensul rău al cuvântului. Ce-i drept, am văzut şi lucruri foarte frumoase, şi am preferat să le fotografiez doar pe acelea.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Ar mai fi câteva amănunte de discutat la capitolul lucruri care nu mi-au plăcut, dar nu vreau să mă întind prea mult.

Lucrurile care i-au plăcut au fost destule. În primul rând, îmi place că există acest eveniment. Cu toate lipsurile de organizare, avem nevoie de aşa ceva. Nivelul de educaţie culinară al populaţiei largi este atât de scăzut, încât mulţi au câte ceva de învăţat chiar şi din evenimente care nu sunt formidabil de bine organizate.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Mi-a plăcut faptul că au fost invitaţi bucătari din alte ţări (Albania, Slovenia, Indonezia, Malaezia, Israel, Palestina etc.). Nu au fost, din câte mi-am putut da seama, bucătari de foarte înalt nivel, dar aceştia nici nu ar fi avut ce căuta acolo. Nici nivelul evenimentului şi nici cel al publicului nu ar justifica aducerea unor vârfuri ale artei culinare.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Mi-a plăcut şi faptul că s-a încercat scoaterea în evidenţă a modului în care se asociază mâncarea cu vinul. Pe vremea când am făcut eu şcoala de bucătari, adică acum aproape 2 ani, nu a existat un modul de curs despre modul în care poţi găti mâncarea cu – sau servi alături de, ori în corelaţie cu – vin, bere, cafea, coniac, whisky etc.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Mi-au plăcut ca idee, nu neapărat ca marfă expusă sau ca mod de servire, micile standuri cu vase din ceramică şi lemn, cu ustensile de gătit, cu cărţi culinare, băuturi preparate în serie mică (ţuică, pălincă, vişinată, afinată), kurtos kalacs, vin fiert etc. Ar fi putut, bineînţeles, ca oferta acestor standuri să fie mai variată şi mai bine susţinută calitativ, dar s-ar fi putut şi mai rău.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Mi-a plăcut modul în care organizatorii şi participanţii s-au purtat cu vizitatorii: amabili, deschişi, disponibili. Nu m-am simţit nicio clipă ca un intrus, ci ca printre prieteni.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Mi-a mai plăcut, ceea ce nu s-a văzut în mod direct, adică ceea ce se putea bănui în culisele evenimentului: un mare efort de strângere a resurselor şi de organizare a lor. Este al naibii de greu să aduni peste 100 de oameni din toate colţurile lumii şi să-i faci să funcţioneze coerent. Nu vreau să vă vorbesc despre corturi, mese, sursele termice pe care s-a gătit, munca de marketing şi de PR, scenă, sonorizare etc. Sunt convins că a trebuit ca mii de probleme să fie rezolvate de o mică armată de oameni, cei mai mulţi anonimi, lucrând zeci de ore în frig. Această muncă trebuie respectată. Sigur că este loc de mai bine, dar când şi unde nu este?
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Atitudinea mea din acest articol, de a critica dar nu prea tare, nu se datorează vreunui interes ascuns. Pur şi simplu ştiu care este nivelul din România şi îmi dau seama că un astfel de eveniment, chiar dacă mie sau altora ni se pare prea populist, câmpenesc, uşor neprofesional etc., este necesar. Educaţia se face pornind şi de la nivelul de jos, căci jos ne este nivelul şi la restaurante, şi la ce se găteşte acasă, şi la nivel de disponibilitate intelectuală şi financiară.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Nu pot să am de la acest eveniment pretenţiile pe care le-aş avea în Franţa, Italia, Anglia sau Germania de la un eveniment similar. Aceste ţări sunt cu multe zeci de ani înaintea noastră ca educaţie gastronomică şi civică, ca organizare şi ca multe altele.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Din câte am înţeles de la cei care au participat la mai multe ediţii ale acestui campionat, lucrurile merg spre bine, adică se observă o creştere a nivelului de organizare şi de participare de la o ediţie la alta. Cu toate minusurile lui, acest campionat este necesar. Cei care muncesc şi pun „cârca” pentru ca el să funcţioneze, indiferent din ce motive o fac, măcar o fac, iar munca lor are respectul meu.
Campionatul de gatit in aer liber, Bucuresti 2011
Nota: Am folosit atât fotografii făcute de mine, cât şi câteva primite de la prietenul Marcel Iorga.