Între Hong Kong şi Macao [P]

Dragii mei, vă voi povesti astăzi câte ceva despre cele câteva zile petrecute de mine la Hong Kong şi Macao în 2005. Pe vremea aceea nu mă preocupa aproape deloc mâncarea, aşa că nu vă pot oferi fotografii sau informaţii despre gastronomia locurilor, ci doar despre atmosfera generală, dar sper să nu vă deranjeze acest lucru.


În martie 2005, la doar 2-3 săptănâni după ce făcusem prima călătorie în Thailanda unde primisem botezul Asiei, am avut ocazia să merg la Hong Kong, la un festival multimedia. Pe atunci slujba mea era să fac jocuri şi diverse aplicaţii multimedia, aşa explicându-se şi interesul pentru respectivul festival.

Hong Kong este un loc absolut spectaculos. Pe vremea aceea, acum 7 ani, pe când eram mai slab şi mai puţin cărunt, dar nu găteam şi nici nu făceam fotografii atât de bune ca acum, odată ajuns acolo mi s-a părut că am făcut brusc un salt în viitor.
Arhitectura este futuristă şi surprinzătoare; eu vedeam pentru prima dată zgârie-nori şi eram foarte impresionat. Nu am acum timp să vă vorbesc în amănunt despre ce am văzut la Hong Kong, aşa că o să vă punctez doar câteva aspecte.

Primul lucru care m-a surprins a fost faptul că, pe stradă, aproape nimeni nu vorbea engleza. Mă aşteptam, din partea unei foste colonii britanice abia retrocedată Chinei în 1997, ca engleza să fie măcar a doua limbă vorbită acolo. Ei bine, nu. Străzile purtau plăcuţe bilingve, la bănci şi hoteluri se vorbea engleză, chiar şi pe străzi, persoanele în vârstă înţelegeau engleza, dar în rest… Pe atunci peste 90% din activitatea de orice fel a Hong Kong-ului era legată de mainland-ul Chinei, aşa că limba cantoneză era la cel mai mare preţ, urmată de mandarină.

Deşi clădirile sunt uimitoare pe dinafară, în interior spaţiile sunt extrem de mici, meschine şi lipsite de confort. În Hong Kong locuinţele sunt printre cele mai scumpe din lume, iar chiriile sunt uriaşe.

Hong Kong are o administraţie specială în cadrul Chinei. Emite propria monedă, de pildă, dolarul HK. Interesant este faptul că 3 bănci au dreptul să emită modedă, aşa că aici coexistă trei feluri diferite de bancnote, cu design diferit, dar cu valoare şi putere de circulaţie egală.

Aici am văzut cele mai mari amenzi pentru mâncatul în tramvaie şi aruncatul hârtiilor pe jos, de ordinul a sute de dolari americani. Cea mai interesantă amendă este cea pentru scuipat. Nu râdeţi, chinezii tradiţionalişti sunt convinşi că în gâtul fiecărui om trăieşte un dragon, iar scuipatul este o binefacere, căci aruncă răul din organism. Autorităţile se străduiesc însă să civilizeze străzile, iar o porţie de salivă aruncată oriunde costă foarte scump.

Mâncarea locală nu mi-a plăcut deloc. Am mâncat de câteva ori, în primele două zile cred, în restaurante chinezeşti şi am fost extrem de dezamăgit. Pe atunci nu găteam, eram mult mai mofturos (de pildă, nu mâncam fructe de mare) şi sunt convins că am fost total neinspirat la alegerea mâncării.
După câteva experienţe ratate, ajunsesem chiar să ocolesc pe celălalt trotuar restaurantele chinezeşti tradiţionale, din cauza mirosului. Nu-mi mai amintesc care anume miros mă deranja, ştiu doar că astăzi regret prostia mea de atunci şi că îmi doresc să revin acolo şi să retrăiesc totul cu mintea de acum.

Am fost totuşi la cel mai mare restaurant plutitor din lume, „Jumbo”, unde se ajunge doar cu barca, dar nu am mâncat acolo nimic chinezesc, ci mâncare japoneză. La Hong Kong am mâncat pentru prima dată sushi şi nu am fost prea impresionat pe atunci, cum nu sunt nici astăzi.
Ce m-a impresionat puternic, în schimb, a fost mâncarea indiană dintr-un restaurant situat pe Victoria Peak, un loc turistic important, situat în proximitatea celei mai exclusiviste zone rezidenţiale din Hong Kong. Vă voi povesti despre acea masă cu altă ocazie, la începutul serialului „La masă cu strămoşii – India”, care va fi publicat spre sfârşitul acestei luni.

Hong Kong este un port uriaş şi un centru de afaceri imens. Se pare că 33% din capitalul străin care intră în China vine pe aici. Vă spuneam că venisem pentru un festival multimedia. Conform unei statistici din domeniu, afacerile legate de multimedia reveneau, în acea epocă, în proporţie de 71% Chinei, urmată de… Hong Kong cu 9%, Japonia cu 8% şi restul Asiei înghesuit în cele 12 procente rămase. Asta doar aşa, ca să vă faceţi o părere despre importanţa economică extraordinară a acestei mici zone cu administraţie specială.


Între Hong Kong şi Macao, care se află la distanţă de doar 1-2 ore cu vaporul, pare a exista o înţelegere tacită: bănci şi bursă în Hong Kong, jocuri în Macao.
Nu cunosc legislaţia chinezească, şi nici a celorlalte ţări din zonă, asupra jocurilor, de la poker la ruletă şi black jack. Probabil că Macao este unul dintre puţinele locuri în care acestea sunt permise, un fel de Atlantic City sau Las Vegas al Asiei de sud şi sud-est.

Între Hong Kong şi Macao există curse, nave şi avioane, din oră în oră, şi trebuie să fii precaut sau al naibii de norocos ca să găseşti loc pe vreuna dintre ele. Eu am fost prudent şi în prima zi de şedere am cumpărat două (călătoream împreună cu un partener de afaceri) dintre puţinele bilete rămase pentru una dintre cursele din ultima zi a sejurului. Socotisem atunci că, doar pe mare, circa 12.000 de turişti din Hong Kong se duc zilnic să-şi cheltuie banii în Macao. Pe mine nu mă interesau în mod special cazinourile, eram doar curios să văd oraşul. Am reuşit să petrecem acolo vreo 8 ore.

Cum era martie, iar clima în zonă seamănă mult cu cea de acasă, vremea a fost tot timpul închisă, noroasă şi ploioasă, iar ziua în care am mers la Macao nu a făcut excepţie.
Odată ajuns am remarcat că oraşul este o combinaţie ciudată de oraş european cu unul chinezesc; ba chiar aş zice că, mai curând, pare un oraş european, doar firmele scrise în cantoneză (cred) dând un indiciu asupra prezenţei asiatice.


Nu sunt foarte multe de văzut în Macao. O singură zi, poate două, sunt de ajuns ca să-ţi faci o idee. Din ce îmi aduc aminte, până să se întunece am avut timp să vizitez cele câteva atracţii turistice; îmi amintesc mai bine de templul A-Ma (vezi foto mai sus), de vechile fortificaţii ale oraşului şi de ruinele bisericii Sf. Paul (vezi foto mai jos).

În ce priveşte mâncarea, nu am amintiti prea clare. Ştiu că aici am gustat prima dată pasteis de Nata, dar nu mai ţin minte dacă erau identice cu cele mâncate la Lisabona, cu cinci ani mai târziu. În rest, din păcate, ceaţă.


M-au impresionat însă cazinourile. Nu erau foarte multe, dar erau mari şi bătătoare la ochi. Cam kitsch, după gustul meu, dar mult mai decente decât cele care se pot vedea în Las Vegas.


Am intrat în două dintre ele, în „Lisboa” şi „Pharaoh’s Palace”. Din păcate, fotografiatul era interzis şi, toţi cei care intrau, erau controlaţi cu mare stricteţe, de paznici înarmaţi şi dotaţi cu detectoare identice cu cele de la aeroporturi. Am fost nevoit, deci, să las spre păstrare geanta cu aparatul foto.


Cum spuneam, nu sunt pasionat de jocurile de noroc, dar mărturisesc că atmosfera era deosebit de interesantă. În primul rând, sălile de jos erau pline. Exista un murmur continuu şi o agitaţie permanentă: chelneri aduceau pahare cu băuturi şi gustări, jucătorii şi gură-cască circulau între mese, crupierii îi făceau treaba cu gesturi largi şi perfect calculate.


Prietenul meu s-a aşezat puţin la o masă de poker, dar după câteva mâini s-a ridicat şi şi-a încercat norocul în altă sală, la ruletă. Spre norocul lui, căci pierdea, a trebuit să plecăm după câteva minute; aveam un vapor de prins, înapoi spre Hong Kong.


Îmi pare bine că am apucat să văd acele locuri, dar ştiu că nu le-am înţeles, cel puţin din punct de vedere culinar. Mi-ar plăcea să revin în acele locuri, mai bine pregătit şi mai bine documentat; sunt convins că aş aborda lucrurile altfel şi că m-aş apropia de ele în mod diferit.

Oricum, dacă aveţi ocazia să daţi o raită pe acolo, merită. Sunt lucruri deosebite, pe care, în mod normal, nu ai şansa să le vezi de multe ori în viaţă.


  1. M.E. spune:

    Da, am strabatut China, Macao, Hong Kongul,Philipine,Malaezia,Singapore,Thaylanda,Cambodia,Laos,Vietnam si toata aceasta nebunie a inceput datorita dorintei mele de a gusta si manca altceva decat supa cu taitei si pireu.) si bineinteles aventura….noi plecand pe cont propriu doar cu un rucsacel in spate ( cand ne conduc pietenii la aeroport ne intreaba ..
    -Si bagajul?!
    -Asta.
    -Nu-are cum e putin mai mare decat o poseta geanta de voiaj .)
    Perripetiile pe care le -am trait in Asia ne-au umplut viata de sare,piper si chilli .)
    Mai vorbim …vreu sa iti „devorez ” sittul .)

  2. M.E. spune:

    Buna Radu, ti am descoperit situl de putina vreme si imi place foarter mult m-au atras locurile pe car le-ai vizit.
    Suntem „bagpakers ” vreo 2 luni/an prin Asia si facem asta de vreo 4 ani.
    Pentru noi prima excursie in Asia a fost in aceste zone Hong Kong,Macao, China.
    Un adevarat soc gastronomic….
    Snitel in ciorba, suc cu gem si jeleu, supa de pui negru,sunca cu miere pe care am gustat-o in Macao unde prin cazinouri erau de la impatimitele bunicute pana la tipici gangsteri imbracati in paltoanele lungi si negre cu ochelari negri.
    In Shenzhen am fost la primul restaurant unde iti gateai singur si mancai ce vreoiai si cat vroiai…..exceptional….cina dura vreo 2 ore dar ce mi s-a parut exceptional e faptul ca dupa aceste 2 ore in care te infruptai din toate –scoici bambus, serpi,pesti, legume , fructe….te ridicai de la masa cu stomacul foarte usor.
    Aici am cumparat vreo 10 feluri de fructe pentu a le incerca pentru prima oara si printre ele era si un fruct numit durian, pe care cu mare indignare m-am dus la vanzaoare si i-am spus ca are un miros de stricat si ca a expirat ….ulterior intoarcerii mele in tara am aflat ca acel fruct miroasea ca o branza mucegaita .)

  3. cristi-j spune:

    mai bine mai tarziu decat niciodata ! hahaha … ma bucur ca ai pus in sfarsit un articol si despre vizita ta in hong kong si macao. mi-ai trezit (oarecum, pentru ca sunt si asa destul de treze … hahaha) multe amintiri. sunt multe paralele pe care as putea sa le fac cu locul pe care il cunosc eu, se aseamana in multe privinte (se si deosebesc in multe altele) si e o competitie acerba intre ele.
    imi doresc sa ajung si eu pe-acolo desi sunt altele pe care le consider mai importante/interesante.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Si Hong Kong si Macao sunt locuri interesante si frumoase, fiecare in alt fel. Partea culinara este, in ambele locuri, fabuloasa; din pacate nu am avut eu atunci nici preocuparile si nici mintea antrenata ca sa le gasesc si sa le apreciez. Fara indoiala, merita mers in ambele destinatii, dar daca intamplarea nu mi-ar fi purtat pasii acolo si daca as fi putut alege, si atunci si acum as fi ales alte locuri.

  4. maria elena spune:

    Mi-a placut tot ce ai prezentat in aceasta postare, pozele sunt frumoase, chiar daca nu aveai experienta fotografului de acum. Astept un nou episod, uite asa, descopar o multime de informatii, imagini, despre viata care se desfasoara pe frumoasa noastra Terra, pt ca precis destinul nu-mi harazeste o ocazie sa vad cu ochii mei, macar o parte din frumusetile acestui pamant pe care ne-a lasat Dumnezeu.

    • Radu Popovici spune:

      @maria elena: Alt episod nu va urma, cel putin nu despre Macao si nici despre Hong Kong. Si eu eram sigur, intr-un timp, ca nu prea voi calatori in afara tarii, iar la Asia nici nu ma gandeam. Si totusi… Niciodata sa nu spui niciodata.

  5. Iulian spune:

    Frumos tare, mi-as dori si eu asemenea experiente. E de nota 10, daca era si despre gastronomia locului era de 11 :DDDDDDDD Felicitari !!!

  6. Cristina spune:

    Hong Kong si Macao sunt extraodinare, iar experientele culinare sunt dintre cele mai ciudate si inca nu am incercat totul: am mancat un fel de tarta cu scuipat de randunica (da, ati citit bine scuipat) in Macao, un crab minunat, niste chestii rotunde cu aroma de peste extrem de elastice (parca erau mingi de ping pong), faimosul hot pot, beef jecky si mancare japoneza extraodinara. Si alte cateva asemenea…nici nu stiu daca am poze la toate…
    Oricum, o parte din locurile/ localurile unde am incercat toate acestea fie in Hong Kong, fie in Macao, erau destul de dubioase si cat de „fandosita” sunt eu cu curatenia in restaurantele/ localurile din Romania, nu am as intrat acolo de una singura (am avut un prieten local, care a fost un fel de ghid).

    • Radu Popovici spune:

      @Cristina: Oh, da, un ghid avizat este tot ce si-ar putea dori un turist occidental in Asia. Am avut norocul acesta doar 1 zi, la Bangkok.

  7. Emil40 spune:

    Interesant articol, foarte frumoase fotografii, si sper sa vedem candva alt articol dupa ce ai intrat in minunata lume a gastronomiei, adica o noua excursie in Hong Kong :), si precum spunea onoratul meu coleg mai sus, mi-ar place sa citesc un articol unde sa ne descrii cum te-ai apucat de gatit, cum au fost primii pasi, cum te-a prins pasiunea asta, sincer ma atrage si pe mine domeniul, mi-ar place sa fac cursul acela de bucatari, am vorbit noi mai demult, acum nu dau nume sa nu le fac reclama, si poate ca ar fi benefic un nou drum in viata, simt ca rutina zilnica ma omoara, si nu este nimic spectaculos.

    • Radu Popovici spune:

      @Emil40: Cum m-am apucat de gatit? Poate ar fi o poveste interesanta tocmai prin banalitatea ei. S epoate intampla oricui. Si, ca incurajare, daca eu am putut sa-mi transform hobby-ul in meserie la 55 de ani, ti, car esti mult mai tanar, vei reusi fara doar si poate. Daca simti ca esti nefericit in rutina zilnica, schimb-o!

  8. Anais spune:

    Eu vreau ca si la noi sa se introduca (si sa se aplice) amenzi pentru scuipat, pentru aruncat pe jos seminte, hartii, guma de merstecat, mucuri de tigara etc.etc.etc… 😀
    …Da, stiu…visez cam mult!

    • Radu Popovici spune:

      @Anais: De fapt, pentru unele dintre cele listate de tine chiar exista legi, doar ca nu se aplica.
      Am citit undeva ca in Serbia se dau amenzi si daca esti imbracat necorespunzator in locurile publice. Mi-ar placea sa scap de umflatii din hipermarketuri, care umbla in maiou, sorturi si slapi, cu parul de la subrat atarnand, cu unghii negre la picioare si cu burtile revarsate.

  9. Mirela Stanescu spune:

    Imi plac fotografiile : sunt sugestive; traim intr-o epoca a imaginilor care ne vorbesc fara cuvinte. Zgarie-norii de tip american pot adaposti multe fiinte pe o suprafata mica la sol.
    Sunt cladiri pe care le admir din punct de vedere al realizarii tehnice, dar nu mi-ar place sa locuiesc intr-un oras in care ar predomina astfel de cladiri; m-as simti sufocata si strivita ca pieton. Prefer cladirile mult mai joase printre care sa pot privi cerul, mai putin beton si sticla, mai multa „verdeata” pe strazi.

    • Radu Popovici spune:

      @Mirela: Hong Kong este extrem de dens populat, mai ales in insula principala si in Kowloon, iar zgarie-norii sunt solutia gasita pentru a putea oferi spatii suficiente pentru locuinte si birouri. Eu nu m-am simtit strivit de beton si sticla… la nivelul trotuarelor este destula verdeata.

  10. andra spune:

    Interesant si usor de citit. Este pacat ca pe atunci nu erai interesat atit de mult de gatit, cred ca partea alocata mincarii ar fi fost mult mai stufoasa.

    Eu sunt pasionata de poker, joc online de citiva ani. 🙂 Mi-ar fi placut sa intru si eu in cazinourile din Macao, par destul de spectaculoase.

    • Radu Popovici spune:

      @andra: Ai reaparut? Ce placere. 🙂
      Pai sigur, de aia nu ai timp de gatit, ca te tii de poker. Macar castigi?
      cazinourile de acolo aratau mai bine de afara. Tin minte ca atunci m-au inpresionat masurile de securitate si fascinatia pe care jocul o exercita asupra celor prezenti. Oricum, chinezii, de felul lor, sunt extrem de atrasi de josurile pe bani.

  11. mircea spune:

    Articolul este foarte interesant. Nu de multe ori postezi atat de multe fotografii. Hong Kong arata ca un oras din secolul viitor.
    Nu m-as fi asteptat ca sa te apuci de gatit abia dupa 2005. Cum ai reusit sa parcurgi acest drum in nici 7 ani?! Asta ma face sa ma simt mai bine inseamna ca am si eu timp sa devin la fel de priceput ca tine in bucatarie.

    Abia astept articolele despre India. Sper sa aiba ca de obicei si informatii despre istorie si despre gastronomie.

    • Radu Popovici spune:

      @mircea: Am pus fotografii multe, asa este. 🙂
      De fapt, am inceput sa gatesc cat de cat in toamna lui 2005, mai serios abia dupa 2008. Dar am muncit enorm si, dupa cateva experimente facute dupa ureche, am inceput sa ma documentez serios. Daca esti pasionat, ai putere de munca si un strop de talent poti reusi in orice.

      Ai ghicit in ce priveste seria de articole dedicata Indiei. Va avea destula istorie, dar si multe-multe informatii gastronomice. Sper sa placa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.