Între Occident şi Orient – scurt sejur la Istanbul (1)

Am remarcat că reuşita unei călătorii ţine nu doar de ţinta aleasă, de situaţia financiară, de o stare de spirit corespunzătoare şi de o companie plăcută, ci şi de starea vremii, alegerea unor haine potrivite şi a unor pantofi comozi. În recentul meu scurt concediu la Istanbul toţi aceşti factori s-au potrivit de minune, oferindu-mi o experienţă deosebită.

Vremea a fost superbă, cea mai mare parte a zilei am putut umbla în cămaşă, şi m-am putut plimba în fiecare câteva ore bune. Au fost plimbări plăcute, căci Istanbulul mi-a plăcut foarte mult; are multe dintre calităţile unui oraş perfect, din punctul meu de vedere: dinamism, climă plăcută, multi-culturalitate, peisaj variat, clădiri istorice şi moderne monumentale, o bucătărie complexă şi variată. În plus mi-a oferit şi ceva ce, de numt timp, nu-mi mai oferise niciun alt oraş: nostalgie.

Românesc şi turcesc
Acum ceva vreme, pe când eram copil şi îi aveam încă în preajmă pe bunici, care erau oameni sociabili şi îşi ofereau un anturaj conţinând alte persoane de vârsta lor, toţi provenind din aşa-zisa lume bună, educată. Curios şi neastâmpărat, căutam să fiu mai mereu prin preajma lor şi eram în stare să casc ochii şi urechile ore în şir la discuţiile lor.
Îmi mai amintesc de vizite. Când mergeam undeva în vizită, gazda ne întâmpina cu o chisea plină cu dulceaţă, cu o farfurioară cu bucăţele de rahat şi cu un pahar cu apă rece, aburit, în care trona o linguriţă cu şerbet de casă. Cine mai face astăzi aşa ceva? Cine, măcar, mai ştie ce este un şerbet? Astfel de gesturi au dispărut. Ele reflectau amabilitatea şi bucuria de a primi oaspeţi şi de a le oferi ceva ieşit din mâinile stăpânei casei. Sigur, se pune întrebarea cine mai are astăzi timp de aşa ceva? Nici măcar eu…
Ospitalitatea nu a dispărut, dar paharul cu cola şi bolul cu crackeri nu au, nici pe departe, acelaşi farmec, ca să nu mai vorbim de gust; cel puţin pentru mine.

În discuţii se auzeau cuvinte, astăzi au ieşit din uz; eu, imediat ce am început să citesc cursiv, am devorat cărţile din bibliotecă. Multe dintre ele erau istorice, sau scrise de clasici; ca atare, abundau în arhaisme. Cuvinte ca alişveriş, merchez, pestealcă, şalvari, iminei, harem, ieniceri, serai, sugiuc, tipsie, turban, iatagan şi multe altele îmi erau extrem de familiare. Nu le-am mai auzit de mulţi ani, din păcate… până acum câteva zile. Istanbulul avea să-mi ofere o incursiune în propria mea copilărie şi să-mi amintească de bunici şi de vremuri trecute. Nostalgie, cum spuneam.
Regret faptul că multe dintre cuvintele culese de pe buzele bunicilor mei dispar din limba vorbită. Sunt cuvinte cu sonoritate plăcută, cu un farmec aparte, care ne-au definit timp de sute de ani şi care fac parte din cultura noastră, specifică unei ţări socotită mult timp ca fiind poarta de trecere de la Occident spre Orient. Aceste cuvinte îmi amintesc de vremuri în care am fost fericit şi fără griji; cuvinte familiare mie, dar ciudate şi demodate pentru cei tineri.
Am împrumutat de la turci termeni care reflectau, de fapt, superioritatea culturii lor în momentele istorice respective. Avem în limbă multe cuvinte turceşti care se referă la ţesături şi îmbrăcăminte, la elemente de construcţie, la fructe şi legume, culori, arme, ranguri militare şi civile, relaţii sociale, meserii, cosmetică etc. Să nu ne amăgim crezând că influenţa turcească s-a limitat la „bacşiş” şi „manea„. Preluând elemente de la persani, arabi, bizantini şi levantini, turcii au reuşit să-ţi făurească o cultură rafinată şi complexă.
Aş vrea să că supun atenţiei doar câteva dintre cuvintele legate, direct sau nu, de cultura noastră culinară: cuvinte care denumesc fructe şi legume, peşti, preparate culinare, băuturi; termeni legaţi de gătit, de negoţul cu de-ale gurii, de servitul mâncării, de pusul mesei, de vase şi tacâmuri, de petreceri şi de tot ceea ce însoţeşte o masă bună, luată într-o companie şi condiţii plăcute.

Iată-le pe cele de care am reuşit să-mi aduc aminte; poate completaţi lista şi dumneavoastră:
acadea, alviţă, anason, babic, baclava, bairam, batal, băcan, boia, caimac, calcan, calup, cântar, capac, casap, caşcaval, cazan, chebap, chef, cherhana, chiftea, chiolhan, chisea, ciorbă, ciulama, dovleac, dud, fistic, ghiozlomea, ghiuden, ghiveci, halva, han, hangiu, harbuz, iahnie, iaurt, ibric, kefir, locum, magiun, mahmur, mangal, mezel, mizilic, moft, musaca, musafir, muşama, peltea, pătlăgea, pesmet, rachiu, rahat, saca, sacagiu, sacâz, sarailie, sarma, satâr, simigerie, sufertaş, sufragerie, sugiuc, susan, şerbet, şuberec, tabiet, tacâm, tarabă, tavă, tărtăcuţă, tejghea, telemea, tipsie, tuci, tuslama, vişine, zaiafet.
Desigur, sunt conştient de faptul că unele dintre aceste cuvinte au fost preluate de turci de la persani, arabi, chinezi etc., dar au avut meritul de a ni le fi oferit pentru a ne îmbogăţi limba şi cultura.
Mai există şi alte cuvinte, originând în mod clar din alte culturi, dar care au ajuns la noi, se pare, tot prin termediul otomanilor: cataif, castane, farfurie, pastramă, pilaf şi stavrid de la greci, arpagic, năut, pârjoală, salam şi zarzavat de la bulgari, bostan de la sârbi şi cafea de la francezi. Poate şi altele…

Unele dintre aceste cuvinte sunt folosite astăzi extrem de rar (chisea, ghiozlomea, saca, sacagiu, tipsie, zaiafet), dar celelalte sunt încă foarte prezente. Nu cred că se poate discuta despre bucătăria românească fără a aminti de sarmale şi telemea, de exemplu.
Scurte consideraţii turistice
Am stat în Istanbul doar 5 zile. Nu pot să spun că l-am înţeles cu adevărat, dar l-am înţeles în felul meu. Bineînţeles, într-un timp atât de scurt nu am apucat să ating miezul lucrurilor; abia de am zgâriat un pic la suprafaţă.

Oraşul mi s-a părut a fi un amestec extrem de interesant de modern şi tradiţional, de Occident şi Orient. Este la fel de aglomerat ca Bangkok, senzaţia este chiar neplăcută la început, căci traficul este înfiorător, iar străzile sunt mereu pline de oameni şi de zgomot, dar am reuşit să mă obişnuiesc şi să nu mă las deranjat mai mult decât trebuie.
La urma urmei, ăsta este oraşul; nimeni nu m-a obligat să merg acolo, a fost alegerea mea şi, dacă tot am ajuns la destinaţie, am hotărât să mă bucur cât mai mult de părţile sale plăcute.
Este un oraş cu adevărat imens, cu o populaţie de peste 14 milioane de locuitori, la care se adaugă permanent alte câteva sute de mii de turişti veniţi din toată lumea. Predomină, în mod detaşat, americanii şi francezii, urmaţi de germani, italieni, ruşi, chinezi, scandinavi. Am auzit vorbindu-se şi româneşte de câteva ori, şi nu cred că există vreun vânzător în magazinele din bazaruri, sau vreun chelner, care să nu ştie câteva vorbe, cel mai adesea „ce faci?„, sau „Hagi, Popescu, Lucescu„.
Cine crede că Istanbul este o destinaţie ieftină, greşeşte. Sigur, nu este atât de scump ca Londra sau Paris, dar este mai scump decât Bucureştiul. Imensa afluenţă de turişti a făcut ca, în timp, preţurile să crească în mod continuu.
De pildă, o masă pentru două persoane, cu câte 2 feluri de mâncare, apă şi cafea, ajungea lejer la 60-75 de lire (1 liră turcească valorează aproximativ 1,66 lei). Felurile principale ajungeau, aproape peste tot cam la 20-30 lire, iar gustările la 7-12 lire. Sigur, se poate mânca şi mai ieftin: 1 covrig este cam 1 liră, un sanvici cu peşte şi salata, mâncat sub podul Galata, este 6 lire etc. Din păcate, însă, ieftin înseamnă şi prost, sau măcar nesatisfăcător.
Am locuit în vechiul cartier Pera, astăzi numit Beyoglu, vechiul cartier veneţian din Evul Mediu, adică pe ţărmul de nord al Cornului de Aur. Hotelul meu era la 3 minute de turnul Galata.

Pera este un cartier elegant, cu o istorie bogată, în plină expansiune şi modenizare. Axul său central este bulevardul Istiklal, doar cu acces pietonal între 10:30 şi 06:00 (dis de dimineaţă este permis accesul maşinilor, pentru a se asigura aprovizionarea sutelor de magazine şi restaurante). Singura excepţie este tramvaiul nostalgic, un simplu vagon în stil retro, circulând foarte încet, şi având capătul în piaţa Taksim.

Oraşul este plin de câini, toţi de talie mare (nu cred că am văzut vreunul mai mic de 40 kg) şi de pisici de toate felurile şi dimensiunile. Lumea hrăneşte animalele şi nu se isterizează nimeni de prezenţa lor. Ce-i drept, câinii nu circulă în haite şi nu sunt deloc agresivi, iar pisicile sunt extrem de pasive şi par a se afla într-o siestă continuă.

Am vizitat turnul Galata, care oferă o vedere superbă asupra oraşului, mai ales dacă prindeţi o zi însorită, cum nu a fost cazul meu, palatul Top Kapi şi haremul (acesta din urmă m-a dezamăgit mult; nu au fost accesibile decât părţile mai neinteresante, aşa că în configuraţia vizitată de mine nu merită cele 15 lire cât costă biletul de acces), moscheea albastră, extrem de frumoasă, Yeni Cami (Moscheea nouă) din Eminonu şi Aya Sofia (Sfânta Sofia), care este, cu adevărat impresionantă.



Mărturisesc că mi-a plăcut să vizitez moscheile. Atmosfera, cel puţin atunci când vizitele turiştilor erau permise, era foarte plăcută. Păşeai desculţ pe mochetele groase, copiii se jucau nestingheriţi, fără ca cineva să se încrunte la ei. Te puteai aşeza, pe scăunele sau pe jos, direct pe mochetă, să te odihneşti; am văzut oameni dormind sau meditând. Totul lăsa impresia de libertate, relaxare, curăţenie şi, în mod ciudat, deşi se auzea distinct lumea vorbind şi copiii râzând, de linişte.
Cum blogul meu nu este unul de călătorii, nu voi insista mai mult de atât asupra aspectelor strict turistice; probabil doar voi posta pe FB albume cu fotografii din fiecare dintre aceste locuri. Ca să concluzionez, Istanbul merită vizitat. Mergeţi acolo cu sufletul deschis şi lăsaţi deoparte clişeele de tip „necredincioşi„, „ne-au jefuit sute de ani„, „de la ei am învăţat să luăm şi să dăm bacşiş” şi alte asemenea prostii.
Gândiţi-vă doar că viaţa este scurtă şi că meritaţi să aflaţi câte ceva despre o cultură complexă şi, în mod straniu, în acelaşi timp familiară şi exotică.
Dacă aveţi vârsta mea, asezonaţi totul şi cu un pic de nostalgie.
(va urma)


Citeste si articolul →   La München, Ana are bere (6)

14 comentarii pe “Între Occident şi Orient – scurt sejur la Istanbul (1)

  1. Mihaela spune:

    Ha,ha, unii confunda şerbetul cu sorbeto. Eu fac vara şi pe unul şi pe celălalt, din tot felul de fructe. Tot aşa cum fac dulceaţă de trandafiri, de cireşe negre amare sau cireşe albe, mici şi amare etc. Cine ne opreşte să păstrăm lucrurile bune?

  2. mitinita spune:

    Desi m-am simtit hartuita, l-as revizita oricand,doar ca as sta departe de zonele turistice.Vreau sa mananc mancare turceasca adevarata,sa vad cum traiesc si sa le cunosc obiceiurile.

    • Radu Popovici spune:

      @mitinita: Am avut ocazia sa mananc intr-un restaurant mai traditional. Desi avea si acesta o componenta importanta comercial-turistica, a fost foarte interesant. Voi vorbi despre el intr-un episod viitor.

  3. mitinita spune:

    Nici n-am stiut ca avem atatea cuvinte imprumutate de la ei. Vizita ta mea in Istanbul a fost foarte scurta,m-au cam fugarit turcii :)) Nu-i usor sa fii turista in Istanbul si se pare ca n-a avut de-a face nici cu culoarea parului nici cu varsta. Am auzit de femei batrane care au fost deranjate de atitudinea barbatilor de acolo. Din pdv culinar,eu eram insarcinata cand am vizitat orasul si vazusem la tv o reclama peste prajit. Pana la urma am mancat ineluse de calamari,nu tin minte sa ma fi dat peste cap. Am mai mancat si la un local ptr turisti,dar unde serveau doar mancare turceasca,era excelenta. Legumele in ulei de masline au fost cel mai bun fel de mancare gustat acolo.

    • Radu Popovici spune:

      @mitinita: Imi pare rau ca ai fost „fugarita” de turci, cred ca datorita sarcinii nu puteai fugi prea repede, asa ca nici turcii, probabil, nu vroiau cu adevarat sa te prinda. 🙂

      Lasand gluma deoparte, experientele in acelasi loc pot fi foarte diferite de la o persoana la alta.
      O sa scriu cate ceva si despre trei dintre restaurantele in care am mancat, adica despre experientele placute. Pe celelelate o sa le las deoparte.

  4. cristi-j spune:

    Cat de bine e cand se aduna toate conditiile pentru o experienta placuta! O vacanta, chiar scurta, nu e suficient sa fie doar o calatorie, ar fi de preferat ca pe langa schimbare, locuri noi, lucruri, oameni si obiceiuri diferite, pe langa condimentarea vietii obisnuite plus un pic de relaxare, fizica si psihica, pe langa crearea de amintiri, sa aduca si ceva sentimente. De obicei nostalgia apare daca ai mai vizitat locul respectiv in trecut sau, si mai bine, daca ai locuit acolo o perioada, si ai avut experiente placute, amintiri frumoase, intamplari si oameni interesanti, cu care ai fost sau pe care i-ai intalnit. E insa si mai puternica daca se refera la copilarie asa ca nu pot decat sa ma bucur pentru tine ca te-ai simtit bine, si inca in mai multe moduri.

    Si eu am mai apucat vizitele cu serbet, paharul cu apa rece, dulceata si altele asemenea, chiar nu cred ca mai poti intalni asa ceva in ziua de azi.

    Unele dintre cuvintele mentionate de tine nici nu le auzisem pana acum, e vorba si de perioada dar si de zona, in unele parti folosirea lor nu a fost prea raspandita.

    Pentru ca ai mentionat de oras mare, aglomeratie,trafic, Bangkok, mi-am amintit imediat de senzatia avuta la iesirea din metroul care ma aducea de la aeroport, intr-o statie deasupra unui bulevard mare din centru, in mijlocul zilei, in Bangkok. Din atmosfera cunoscuta si impersonala, globalizata, metal, sticla si plastic plus aer conditionat, cam toate aeroporturile si metrourile sunt la fel, la soare orbitor, caldura sufocanta, mirosurile, zgomotul naucitor al traficului si oamenilor, aglomeratia de orice, masini, oameni, marfuri, tarabe, un asalt brusc si puternic asupra tuturor simturilor. Pentru mine a fost o senzational si a creat o prima impresie pe care nu o voi uita, mi-a placut la nebunie … hahaha

    Si eu cred la fel, ma refer la ultimul paragraf, Istanbul are cumva o reputatie ciudata pentru romani, pare cunoscut desi nu e, cultura e familiara dar exotica in acelasi timp, e aproape si departe, multa lume prefera sa mearga spre vest decat spre est, exista clisee si pareri preconcepute. Ca si tine, de mult tot incerc sa ajung la Istanbul si sa-mi fac propria parere bazata pe experienta personala. Oricum, dintre toti cei pe care-i cunosc si au fost la Istanbul n-a existat nimeni care sa spuna ca n-a fost frumos.

    Mi se par interesante cateva detalii despre ceai si de unde a venit el (sau macar numele) in Romania.
    E (aproape) universal acceptat ca ceaiul e originar din China.De-a lungul timpului s-a raspandit in toata lumea pe rutele comerciale in 2 moduri : pe uscat si pe mare. Aproape toate tarile din est, din Japonia pana in Europa de est au o varianta de nume asemanatoare cu “ceai” provenite din “cha” in cantoneza si mandarina. Aici raspandirea s-a produs pe uscat, comercianti arabi si persani, Drumul Matasii si influente pas-cu-pas.
    Aproape toate tarile din vest au variante de nume asemanatoare cu “tea” provenite din “te” in dialectul din Fujian. Aici raspandirea s-a produs pe mare.
    De ce aceasta diferenta ? Primii europeni care au stabilit legaturi cu China au fost portughezii iar baza lor a fost Macao langa Canton. Olandezii i-au urmat si au avut baza in Taiwan, vizavi de Fujian. Prin intermediul olandezilor a ajuns ceaiul in vest si toate numele se trag de la olandezul “thee” venit din Fujian “te”. (Singurele exceptii din est sunt in Indonezia si Malaezia, unde se pune “teh”, si au legatura tot cu olandezii pentru ca Indonezia era baza principala pentru comertul cu mirodenii). Singura exceptie e portugheza unde se spune “cha” pentru ca portughezii si-au adus singuri ceaiul si numele din cantoneza dar n-au influentat pe nimeni altcineva nici macar pe vecinii spanioli care n-au avut niciodata o cultura a ceaiului.
    Acum, despre originea ceaiului in Rusia exista o singura varianta (el vine de la mongoli pe la mijlocul anilor 1600) dar pentru Turcia exista mai multe variante. Oricare ar fi adevarata, raspandirea ceaiului in cele doua tari s-a petrecut cam in acelasi timp. Diferenta e ca in Rusia ceaiul a fost adoptat masiv si s-a creat o cultura a ceaiului iar in Turcia exista deja o cultura a cafelei de la arabi si ceaiul nu a avut prea mare succes pana pe la sfarsitul secolului al 19-lea. Despre Romania nu prea sunt date, ar fi putut veni din ambele surse, atat bautura cat si numele (chai in rusa si cay in turca) dar cred totusi ca e vorba de Rusia.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Iti tin pumnii sa ajungi la Istanbul cat mai repede, asa cum iti doresti.
      Imi aduc aminte si de sosirea mea la Bangkok, prima data, in 2005. Spectacolul strazii m-a izbit si pe mine. Tin minte ca primul meu gand a fost: „Doamne, aici e ca la nebuni!”. Dar este un oras extraordinar, foarte aproape de inima mea.

      Bune completarile despre ceai. Am inceput si eu un articol dedicat acestei bauturi cu o istorie fascinanta. Sper sa-l termin candva.

  5. Stanescu Mirela spune:

    Mi-ai deschis cufarasul cu nostalgii; imi amintesc cu placere de vizitele, primite sau facute, in care apareau farfuriutele cu dulceata, paharele cu serbet si apa rece si cescutele cu cafea…arome, mirosuri, timp placut petrecut de oameni impreuna cand comunicarea era profunda, umana si reala. Pacat ca supra abuzam de nenumaratele realizari tehnice ale civilizatiei moderne (extraordinare si utile) indepartand cu inconstienta lucrurile bune si frumoase din vietile noastre.
    Istanbulul (vizitat putin si rapid) – l-am simtit ca fiind un oras foarte mare de la primii pasi facuti; se cere revizitat pentru ca are multe aspecte de dezvaluit…

  6. Nelu_A spune:

    Ai uitat de ceai 🙂 este, de asemenea, banuiesc, un cuvant preluat de la turci. Am un turc care serveste la cafeteria de aici. Toata lumea ii solicita ‘un café, svp’. Eu prefer sa-i spun ‘ceai’, si vad instantaneu cum i se lumineaza fatza. Si daca-i mai adaug si un ‘teshekur ederim’ la final, zambetul este si mai larg cand raspunde ‘jaideree’. Imi cer scuze de transcrierea pur fonetica, nu am habar (alt cuvant turcesc?) cum se scriu corect. Sigur vom vizita Istanbulul. Multumesc.

  7. Nelu_A spune:

    Excelent articolul… l-am citit alaturi de sotie, iar referirile la magiun, serbet si paharul cu apa rece ne-au amintit si noua, cu nostalgie, de bunici si parinti. Si, de ce nu, se pare ca ai pus o piatra serioasa la temelia dorintei de a vizita Istanbulul intr-o buna zi. Multumim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.