Între Occident si Orient – scurt sejur la Istanbul (3)

Balik Pazari – Piata de peste
Istoria spune ca turcii otomani au aparut în Asia Centrala, de unde au migrat în Anatolia, în secolul al XI-lea. Expansiunea lor spre Balcani si centrul Europei, ca si spre Levant, nordul Africii, Asia Centrala etc. a avut loc în secolele urmatoare.
Au fost, la origine, un popor locuind o zona fara iesire la mare, migrand apoi tot într-o astfel de regiune. Pestele nu a fost la începuturi un aliment cu care sa fie familiarizati si pe care sa stie sa-l gateasca. Unii istorici afirma ca aceasta situatie avea sa persiste nu mai putin de 100 de ani dupa cucerirea Constantinopolelui; mai mult, unele surse indica faptul ca turcii au dispretuit mult timp pestele ca aliment.


În cele din urma însa, faptul ca Istanbulul si alte orase importante, cucerite în timpul unei expansiuni teritoriale ce a durat sute de ani, erau înconjurate de ape, plus amestecul cu populatii a caror cultura culinara era axata pe peste si fructe de mare, avea sa schimbe si preferintele turcilor.
Exista istorici turci care neaga influenta culturii culinare bizantine asupra celei turce, probabil dintr-un nationalism exacerbat, dar faptul ca începand cu secolul al XVIII-lea pestele începe sa fie gatit de turci este, în opinia mea, tocmai una dintre dovezile existentei a acestei mosteniri culturale. Turcii au preluat, cum era si normal, retetele populatiilor supuse, acestea fiind, aproape în totalitate, purtatoare ale influentei culturale bizantine.

Istanbul are o populatie enorma; dupa unele surse ea depaseste 14 milioane de oameni. Închipuiti-va ce probleme de aprovizionare trebuie rezolvate si ce cantitati uriase de alimente se produc, transporta si comercializeaza.
Din cate stiu, în Istanbul sunt cel putin sapte piete de peste mai mari, cele mai importante fiind cea din Besiktas si cea din Beyoglu (Galata). Am reusit s-o vizitez doar pe cea de–a doua, si înca de doua ori, caci era situata la îndemana, aproape de hotelul în care am stat.
Balik Pazari ocupa un loc destul de central, langa celebrul Çiçek Pasaji, de-a lungul unei strazi principale si ramificandu-se pe alocuri pe cateva stradute laterale. Mi-ar fi placut sa spun ca totul formeaza un adevarat labirint comercial, dar ar fi fost mult exagerat. Sa spunem ca formeaza doar o foarte mica retea de stradute.
Intrarea în piata se afla chiar pe bulevardul Istiklal, o importanta artera comerciala din Beyoglu. Cum spuneam, a fost la îndemana.

În ce priveste alimentele, din cate piete am vazut eu, pana la vizita mea la Istanbul, cel mai mult mi-au placut La Boqueria si Santa Caterina din Barcelona si Klomg Toey si, mai ales Or Tor Kor, în Bangkok. Dimensiunile lor, cantitatea de alimente (inclusiv cea de peste si fructe de mare) oferite este imensa, ca si varietatea si calitatea acestora. Vizita la Istanbul nu a avut darul de a modifica preferintele mele; într-un fel, chiar m-a dezamagit. Ma asteptam la mai mult, mai variat, mai spectaculos; asta nu înseamna ca este în vreun fel vina pietei, ci doar a imaginatiei mele prea bogate.

Prima impresie amestecata a fost faptul ca piata de peste Balik Pazari este ea însasi… amestecata. Primele tarabe care te întampina sunt cele cu suveniruri, tesaturi, pielarie etc. , ca apoi sa apara, intercalate cu tarabele si magazinele cu peste si fructe de mare, destule altele care ofereau muraturi, mirodenii, dulciuri, legume, bauturi etc. Daca ponderea numerica apartinea pestelui, icrelor si fructelor de mare, cele mai mari magazine si tarabe erau, de departe cele cu legume si fructe.

În ce priveste diversitatea ofertei de peste, am fost un pic dezamagit. Erau oferite la vanzare, desigur, cel putin 20 de feluri de pesti, toti aratand impecabil, foarte proaspeti. Am vazut „levrek” (lup de mare), „lufer” (blue fish), „palamut” (o specie de sardele), „kalkan”, „istavrit”, „tekir” (red snapper), „cupra” (dorada), somon, caviar ambalat în borcanele, dar si învelit într-un fel de mat. Recunosc ca acest produs m-a intrigat, dar nu am fost prea hotarat sa-l cumpar, din cauza pretului; am tot ezitat pana ce mi s-au terminat lirele turcesti si astfel am pierdut ocazia.

Fructele de mare erau mai putin prezente, dar se gaseau scoici si midii, caracatite (unele aduse din Bodrum), creveti de mai multe feluri (am vazut unii adusi din Çanakkale) si calmari din Antalya.
Vorbeam în episodul trecut de mancarea stradala si am mentionat ca am gasit-o, asa cum mi-as fi dorit-o, doar în piete; la Balik Pazari existau cateva locuri, nu multe, în care se gatea sub ochii tai, în special midii si calmari, si ti se servea mancarea la masute mici, ori ambalata, pentru luat acasa.



Adevarul este ca mi-ar placea enorm sa gasesc o astfel de piata în vreun oras din Romania, dar de la Istanbul ma asteptam la mai mult. Îmi închipuiam/doream ca totul sa fie mai din belsug, la dimensiuni mai mari, mai exotic, mai spectaculos, mai, mai mai. Nu a fost sa fie…


Totusi, chiar daca aceasta piata nu este foarte spectaculoasa, nici prea bogata si nici destul de mare, merita vazuta. Puteti petrece acolo o ora agreabila si puteti ciuguli cate ceva. Se gateste simplu, cu ingrediente proaspete, asa ca probabilitatea ca bucatele sa va nemultumeasca este destul de redusa.

Voi reveni asupra acestui subiect, ma refer la peste si fructe de mare, într-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, caci am în plan un serial dedicat bucatariei otomane. Sper sa apuc sa-l termin candva, la începutul anului viitor.

Pana atunci, doar aceste cateva randuri si cateva fotografii.