Balik Pazari – Piaţa de peşte

Istoria spune că turcii otomani au apărut în Asia Centrală, de unde au migrat în Anatolia, în secolul al XI-lea. Expansiunea lor spre Balcani şi centrul Europei, ca şi spre Levant, nordul Africii, Asia Centrală etc. a avut loc în secolele următoare.

Au fost, la origine, un popor locuind o zonă fără ieşire la mare, migrând apoi tot într-o astfel de regiune. Peştele nu a fost la începuturi un aliment cu care să fie familiarizaţi şi pe care să ştie să-l gătească. Unii istorici afirmă că această situaţie avea să persiste nu mai puţin de 100 de ani după cucerirea Constantinopolelui; mai mult, unele surse indică faptul că turcii au dispreţuit mult timp peştele ca aliment.


În cele din urmă însă, faptul că Istanbulul şi alte oraşe importante, cucerite în timpul unei expansiuni teritoriale ce a durat sute de ani, erau înconjurate de ape, plus amestecul cu populaţii a căror cultură culinară era axată pe peşte şi fructe de mare, avea să schimbe şi preferinţele turcilor.
Există istorici turci care neagă influenţa culturii culinare bizantine asupra celei turce, probabil dintr-un naţionalism exacerbat, dar faptul că începând cu secolul al XVIII-lea peştele începe să fie gătit de turci este, în opinia mea, tocmai una dintre dovezile existenţei a acestei moşteniri culturale. Turcii au preluat, cum era şi normal, reţetele populaţiilor supuse, acestea fiind, aproape în totalitate, purtătoare ale influenţei culturale bizantine.

Istanbul are o populaţie enormă; după unele surse ea depăşeşte 14 milioane de oameni. Închipuiţi-vă ce probleme de aprovizionare trebuie rezolvate şi ce cantităţi uriaşe de alimente se produc, transportă şi comercializează.
Din câte ştiu, în Istanbul sunt cel puţin şapte pieţe de peşte mai mari, cele mai importante fiind cea din Beşiktaş şi cea din Beyoglu (Galata). Am reuşit s-o vizitez doar pe cea de–a doua, şi încă de două ori, căci era situată la îndemână, aproape de hotelul în care am stat.

Balik Pazari ocupă un loc destul de central, lângă celebrul Çiçek Pasaji, de-a lungul unei străzi principale şi ramificându-se pe alocuri pe câteva străduţe laterale. Mi-ar fi plăcut să spun că totul formează un adevărat labirint comercial, dar ar fi fost mult exagerat. Să spunem că formează doar o foarte mică reţea de străduţe.
Intrarea în piaţă se află chiar pe bulevardul Istiklal, o importantă arteră comercială din Beyoglu. Cum spuneam, a fost la îndemână.

În ce priveşte alimentele, din câte pieţe am văzut eu, până la vizita mea la Istanbul, cel mai mult mi-au plăcut La Boqueria şi Santa Caterina din Barcelona şi Klomg Toey şi, mai ales Or Tor Kor, în Bangkok. Dimensiunile lor, cantitatea de alimente (inclusiv cea de peşte şi fructe de mare) oferite este imensă, ca şi varietatea şi calitatea acestora. Vizita la Istanbul nu a avut darul de a modifica preferinţele mele; într-un fel, chiar m-a dezamăgit. Mă aşteptam la mai mult, mai variat, mai spectaculos; asta nu înseamnă că este în vreun fel vina pieţei, ci doar a imaginaţiei mele prea bogate.

Prima impresie amestecată a fost faptul că piaţa de peşte Balik Pazari este ea însăşi… amestecată. Primele tarabe care te întâmpină sunt cele cu suveniruri, ţesături, pielărie etc. , ca apoi să apară, intercalate cu tarabele şi magazinele cu peşte şi fructe de mare, destule altele care ofereau murături, mirodenii, dulciuri, legume, băuturi etc. Dacă ponderea numerică aparţinea peştelui, icrelor şi fructelor de mare, cele mai mari magazine şi tarabe erau, de departe cele cu legume şi fructe.

În ce priveşte diversitatea ofertei de peşte, am fost un pic dezamăgit. Erau oferite la vânzare, desigur, cel puţin 20 de feluri de peşti, toţi arătând impecabil, foarte proaspeţi. Am văzut „levrek” (lup de mare), „lufer” (blue fish), „palamut” (o specie de sardele), „kalkan”, „istavrit”, „tekir” (red snapper), „cupra” (doradă), somon, caviar ambalat în borcănele, dar şi învelit într-un fel de maţ. Recunosc că acest produs m-a intrigat, dar nu am fost prea hotărât să-l cumpăr, din cauza preţului; am tot ezitat până ce mi s-au terminat lirele turceşti şi astfel am pierdut ocazia.

Fructele de mare erau mai puţin prezente, dar se găseau scoici şi midii, caracatiţe (unele aduse din Bodrum), creveţi de mai multe feluri (am văzut unii aduşi din Çanakkale) şi calmari din Antalya.

Vorbeam în episodul trecut de mâncarea stradală şi am menţionat că am găsit-o, aşa cum mi-aş fi dorit-o, doar în pieţe; la Balik Pazari existau câteva locuri, nu multe, în care se gătea sub ochii tăi, în special midii şi calmari, şi ţi se servea mâncarea la măsuţe mici, ori ambalată, pentru luat acasă.



Adevărul este că mi-ar plăcea enorm să găsesc o astfel de piaţă în vreun oraş din România, dar de la Istanbul mă aşteptam la mai mult. Îmi închipuiam/doream ca totul să fie mai din belşug, la dimensiuni mai mari, mai exotic, mai spectaculos, mai, mai mai. Nu a fost să fie…


Totuşi, chiar dacă această piaţă nu este foarte spectaculoasă, nici prea bogată şi nici destul de mare, merită văzută. Puteţi petrece acolo o oră agreabilă şi puteţi ciuguli câte ceva. Se găteşte simplu, cu ingrediente proaspete, aşa că probabilitatea ca bucatele să vă nemulţumească este destul de redusă.

Voi reveni asupra acestui subiect, mă refer la peşte şi fructe de mare, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, căci am în plan un serial dedicat bucătăriei otomane. Sper să apuc să-l termin cândva, la începutul anului viitor.

Până atunci, doar aceste câteva rânduri şi câteva fotografii.