Între Occident si Orient – scurt sejur la Istanbul (4)

Nu stiu daca v-am mai spus vreodata, dar motivul pentru care s-a nascut acest blog a fost pasiunea mea pentru mirodenii. La început, nici macar ca ingrediente care dau gust, aroma si culoare mancarii, ci doar ca pretext pentru incursiuni, care pentru mine au fost si sunt înca fascinante, în istorie.


Acum vreo 9 ani, din aceasta pasiune, s-a nascut site-ul www.condimenteweb.ro. Pe atunci nu gateam si nici nu credeam ca voi face asta vreodata; ma interesau doar povestile extraordinare din jurul lor si modul spectaculos în care aratau pietele de mirodenii din tari exotice, ca India, Pakistan, Iran etc. Pe urma, lucrurile s-au schimbat mult, dar las aceasta poveste pentru alta data.


Una dintre dorintele mele din acea vreme era sa ajung sa vad pe viu o piata de mirodenii. Bineînteles, cea mai apropiata si cea care parea cea mai accesibila era cea din Istanbul. Întamplarea a facut sa ajung mai întai în alte locuri exotice, paradisuri ale aromelor, ca Thailanda si Cambodgia, dar Istanbulul ramasese „agatat” în mintea mea: era un loc unde trebuia neaparat sa ajung si eu.


Piata de mirodenii din Istanbul, Mısır Çarsısı, care înseamna, de fapt, bazarul egiptean, este localizata nu departe de Eminönü, în Fatih; este o piata destul de întinsa, din cate mi-am dat seama a doua ca marime dupa Marele Bazar. Ea a apartinut la început (nu stiu daca aceasta legatura s-a mentinut si astazi) de Noua Moschee, Yeni Valide Camii, a carei constructie a început în 1597. Ridicarea pietei datoreaza mult arhitectului Koca Kasım Ağa, cel care a început-o, si lui Mustafa, cel care a lucrat la ea în 1660.

Dat fiind ca vechea cladire a pietei a fost construita cu veniturile adunate de turci din Egipt, piata a fost numita „Bazarul Egiptean”. Interesant este ca „Misir” înseamna în turca „Egipt”, dar si „porumb”, ceea ce face ca numele pietei, Mısır Çarsısı, sa fie tradus, în mod eronat, ca „piata de porumb”.

Aceasta piata a fost timp de sute de ani, si mai este înca, centrul comertului cu mirodenii din Istanbul, dar în ultimii ani foarte multe dintre magazinasele care vindeau mirodenii au fost înlocuite cu altele, care vand practic orice, de la suveniruri la dulciuri, de la ceramica la pielarie, De la ceai si cafea la jocuri de sah si de la caviar la ceasuri.

O sa spuneti despre mine ca sunt carcotas si vesnic nemultumit (zau ca nu sunt asa; sunt, cel mult, un pic mai pretentios decat media), dar nu pot face altceva decat sa va spun ca si aceasta piata m-a dezamagit. Nu ca întindere, ci ca oferta.

Bogata la prima vedere, aceasta pacatuia în ochii mei prin diversitatea surprinzator de scazuta a mirodeniilor si prezenta coplesitoare a unor produse care, dupa mine, nu-si aveau locul acolo. Eu am în bucataria mea, în mod sigur, mult mai multe mirodenii, ierburi aromate, condimente si orice alt tip de asezonatori decat aceasta piata. Nu cantitativ, desigur, ci ca diversitate. Totusi, o voi spune din nou, caci vreau sa fiu obiectiv, mi-as dori mult sa am în Bucuresti o astfel de oferta, disponibila oricand; de la Istanbul, însa, ma asteptam la mai mult.


Una dintre explicatii pentru oferta actuala a acestei piete este interesul scazut pentru mirodenii manifestat de bucataria turca; din cate am citit, în ultimele 200 de ani mirodeniile au devenit din ce în ce mai putin prezente. Voi reveni asupra acestei tendinte într-un articol, aflat în faza de cercetare, dedicat bucatariei otomane.

Un alt motiv este „turistizarea” comertului de orice fel, inclusiv cel cu mirodenii, care a ajuns sa se adreseze în totalitate nu bucatarilor, ci turistilor. Pentru 99% dintre acestia, ceea ce vad în piata de mirodenii pare fantastic, exotic si fascinant, desi oferta nu contine, aproape fara exceptie, nimic din ceea ce poti gasi si la Bucuresti.


Daca as fi vazut aceasta piata acum 8-9 ani, sunt sigur ca m-ar fi impresionat mult mai mult; acum, însa, nu a fost cazul.
Chimion, cardamom verde, sumac, scortisoara, nucsoara, piper negru, verde si alb, ghimbir, ienibahar, coriandru, sofran (si veritabil si falsificat), curcuma, cuisoare, boia, anason, fenicul, cateva mixuri de mirodenii dedicate kebaburilor de oaie, pui si peste, cateva amestecuri tip curry si garam masala… si cam atat.
Capitolul ierburi aromate uscate era si el destul de sarac, iar condimentele lipseau aproape cu desavarsire; exista însa o oferta decenta de alune, arahide, fistic, nuci si migdale si una cu adevarat bogata de fructe uscate.


Acestea fiind zise, pot trage aceeasi concluzie ca si în cazul pietei de peste (Balik Pazari): desi, cum se spune, nu te da pe spate, piata de mirodenii este un loc ce merita sa fie vizitat (eu am fost chiar de doua ori, o data seara, alta data dimineata, tocmai ca sa ma asigur ca nu scap nimic important; singura diferenta: piata a fost mai aglomerata seara).


Nu am cumparat de acolo nici un gram de mirodenie, caci nu am avut de ce sa fac asta; am încercat doar sa gasesc sofran de calitate buna, dar mi s-a oferit fie curcuma, fie sofranas, fie un sofran iranian, laudat ca cel mai bun din lume, dar care era la fel de aromat ca un carton.
Am cumparat, însa, lokum (rahat); existau acolo cateva magazine care, recunosc, m-au surprins extrem de placut. Dar despre lokum, cu siguranta, în viitorul apropiat. Este si acesta un subiect fascinant.