Cina la “Rumeli Meyhanesi”
A cam venit timpul sa va povestesc si despre restaurantele în care am mancat la Istanbul. Ca de obicei, am încercat sa merg pe ideea de a manca doar preparate locale, traditionale, daca este posibil.
Cam în toate calatoriile mele am mancat si bine si prost. Acest lucru se întampla fiindca, alergand eu dupa doi iepuri, adica încercand sa vad si ceea ce are de oferit un oras în domeniul arhitecturii, istoriei, artei etc., dar si în cel gastronomic, sunt fortat sa mananc si în locuri nepotrivite, doar fiindca sunt fie prea obosit, fie în criza de timp, ca sa ma mai deplasez cativa kilometri pentru a ajunge în vreun restaurant cu adevarat interesant.
Rezultatul este ca cel putin jumatate dintre mese le iau în localuri mult prea “dedicate” turistilor pentru a oferi si o mancare locala de calitate.
Istanbul nu a facut exceptie. Am mancat prost, bine si foarte bine, dar am ales sa va povestesc doar despre locurile unde merita sa intri. Cele care m-au dezamagit nu merita altceva decat sa fie sortite uitarii. Din pacate însa, fiindca a trecut deja ceva timp de cand m-am întors din Istanbul si fiindca nu am avut prezenta de spirit sa-mi notez pe loc ceea ce am mancat, nu-mi mai amintesc unele dintre preparate. Fotografiile exista, adica memoria hard a functionat, dar memoria mea personala da rateuri.
Oricum, ceea ce este important de tramsmis cititorilor este impresia generala, iar recomandarea mea de a vizita aceste localuri, în caz ca ajungeti la Istanbul, este facuta obiectiv si meritat.
Unul dintre restaurantele care m-au impresionat foarte placut a fost “Rumeli Meyhanesi”. “Rumeli” înseamna “tara romanilor” si se refera la sudul Balcanilor, cucerit de otomani de la Imperiul Roman de Rasarit, adica de la Imperiul Bizantin. “Meyhane” înseamna “carciuma”, dar sensul în care termenul este folosit este ceva mai larg, fiind utilizat si pentru barurile care ofera gustari, si pentru cabarete, si pentru restaurante.
Rumeli Meyhanesi este situat în Beyoglu, nu departe de Istiklal Cadessi, despre care v-am spus ca este un fel de coloana vertebrala a cartierului. Restaurantul este unul discret si linistit, desi am înteles ca sunt seri în care se produc si formatii de muzica traditionala. Cum preferintele mele culinare nu coincid întotdeauna cu cele muzicale, cred ca lipsa muzicii în seara în care am vizitat eu locul a fost o întamplare fericita. Îmi place sa degust si sa ma hranesc în liniste.
Lista de gustarele oferita de meniu era impresionanta, preturile variau între 7 si 12 lire, adica undeva pe la 3-5 euro, asa ca am avut destule motive sa comandam un meniu format doar din “soguc mezeler” si “ara sicaklar”, adica din gustari reci si, respectiv, calde.
Chelnerul a venit la masa, asa cum se întampla în multe restaurante turcesti, cu un carucior, pe care erau asezate circa 30-40 de gustari, deja montate pe portii. Ideea îmi place mult, nu doar fiindca vazand un lucru îl poti alege cu inima mai usoara, ci si pentru ca stabileste de la bun început o altfel de relatie între client si mancare. Esti servit, practic, instantaneu, totul este interactiv si, în subconstient, te simti îmboldit sa comanzi mai mult, mai ales daca esti flamand. Prima degustare se face cu ochii, asa ca esti tentat de mai multe lucruri concomitent.
Cum meniul nu-si prea avea sensul din moment ce totul putea fi ales pe loc, chiar la masa, nu-mi mai pot aminti numele si nici chiar savoarea catorva dintre preparatele care au aterizat pe masa npastra, dar sper ca acest lucru sa nu va deranjeze prea mult.
Îmi amintesc bine de pestele în ulei de masline, aromatizat cu marar, de varianta de tzatziki, pe care turcii o numesc haydari, de salata de caracatita cu masline, de chiftelele de linte, un fel de varianta de falafel, diferenta fiind ca pasta de linte nu mai este prajita, ci servita ca atare, piureul picant de rosii si ardei, numit “acili ezme” si alte cateva preparate au fost, fara exceptie, gustoase. Unele mi-au placut foarte mult, altele ceva mai putin, dar acest lucru este doar chestie de gust.
Una peste alta, ce merita retinut este ca la Rumeli Meyhanesi serviciul este bun, mancarea buna spre foarte buna, iar preturile decente. Ca sa gasiti locul mai usor: Rumeli Meyhanesi, Asmali Mescit Sok. 16, Beyoglu, 34830 Istanbul.
Din punctul meu de vedere, si e vorba de o opinie subiectiva care nu e bazata pe o experienta bogata ci mai mult pe observatii, teorie si experiente la man-a-doua, cred ca exista extrem de putine restaurante in Romania care sa nu prezinte probleme macar la jumatate dintre preparate, in primul rand de gust dar si de corectitudinea, timpul gatirii si de texturi.
Ar fi bine sa ma insel dar nu prea cred sau poate sunt eu prea carcotas. Mi s-a intamplat sa am opinii diferite despre cat de gustoasa si buna e mancarea fata de cei cu care eram la masa sau sa aud laude despre un loc iar cand argumentam contra mi se spuneau fie traditionalele “nu-i rau / merge si-asa / ce-ai vrea?” fie ca sunt prea pretentios. Iar daca mai introduc si pretul in discutie atunci chiar ca trebuie sa fie ceva deosebit de ce pot face acasa si eventual mai bun.
Mie imi place mancarea ieftina si buna si stiu ca exista asa ceva, cel putin pentru gusturile mele … hahaha … as vrea sa se intample si in Romania.
@cristi-j: Total de acord. Mi s-a intamplat sa stau la masa, gustand cele mai proaste sarmale din viata mea, in timp ce alti doi comeseni le devorau cu lacomie, laudandu-le. Deci, chestie de gust si de ce ai mai mancat pana la acel moment.
Nu am pretentii exagerate… sau nu mai am de ceva vreme. Sa nu crezi ca preparatele de la Rumeli Meyhanesi erau vreun model de perfectiune; erau doar gustoase si preparate atat cat se poate de bine intr-un restaurant relativ aglomerat si la pretul cerut pentru ele in meniu.
Am mai remarcat si ca unii au pretentii exagerate de calitate, nerealiste fata de pretul preparatului; eu nu fac greseala aceasta, dar destul de multi o fac. Unii platesc 6 lei pe o ciorba, sau 15 lei pe o friptura, si vor sa fie perfecte; exista un motiv pentru care au acel pret. In banii aia te poti astepta doar sa fie cat de cat gustoase, ciorba sa fie fierbinte si carnea frageda. Mai mult de atat…
Exista in Romania restaurante relativ decente ai ca preturi, si ca servicii si ca mancare. Nu sunt un cunoscator al fenomenului, dar stiu cel putin 4-5 astfel de locuri, care ofera un bun raport pret-calitate.
@cristi-j: Cu lipie.
Da, mai am doua restaurante in “tolba”.
Pentru mine a manca prost inseamna in primul rand ca mancarea nu este gustoasa. Apoi, ar putea sa nu fie gatita corect, ingredientele sa nu aiba textura corecta etc. Adica orice a deviat destul de mult fata de modul corect de a gati: gust, consistenta, textura, aspect.
Este posibil ca unora sa le placa mancarea proasta. Corectie: este sigur ca unora la place mancarea proasta. Altfel nu ar exista restaurante unde se mananca prost.
Multora, de asemenea, le place mancarea ieftina, indiferent de orice altceva. De aceea, cand spun ca am mancat prost undeva, este o afirmatie relativ subiectiva, dar in acelasi timp foarte obiectiva. 🙂
Probabil m-as satura cu 8 gustari pentru 2 persoane dar nu stiu daca as fi satisfacut, parca lipseste ceva … hahaha
Cum se mananca aceste gustari, cu ce erau servite ? Cu paine ? De care ?
O sa mai spui si despre celelalte restaurante unde ai mancat bine sau foarte bine ?
Cred ca totusi nu ar strica cateva detalii despre ce a insemnat sa mananci prost, macar in termeni generali, pentru ca expresia “a manca prost” poate avea diverse intelesuri pentru diverse persoane.