Între Occident şi Orient – scurt sejur la Istanbul (5)

Cină la “Rumeli Meyhanesi”
A cam venit timpul să vă povestesc şi despre restaurantele în care am mâncat la Istanbul. Ca de obicei, am încercat să merg pe ideea de a mânca doar preparate locale, tradiţionale, dacă este posibil.
Cam în toate călătoriile mele am mâncat şi bine şi prost. Acest lucru se întâmplă fiindcă, alergând eu după doi iepuri, adică încercând să văd şi ceea ce are de oferit un oraş în domeniul arhitecturii, istoriei, artei etc., dar şi în cel gastronomic, sunt forţat să mănânc şi în locuri nepotrivite, doar fiindcă sunt fie prea obosit, fie în criză de timp, ca să mă mai deplasez câţiva kilometri pentru a ajunge în vreun restaurant cu adevărat interesant.
Rezultatul este că cel puţin jumătate dintre mese le iau în localuri mult prea „dedicate” turiştilor pentru a oferi şi o mâncare locală de calitate.

Istanbul nu a făcut excepţie. Am mâncat prost, bine şi foarte bine, dar am ales să vă povestesc doar despre locurile unde merită să intri. Cele care m-au dezamăgit nu merită altceva decât să fie sortite uitării. Din păcate însă, fiindcă a trecut deja ceva timp de când m-am întors din Istanbul şi fiindcă nu am avut prezenţa de spirit să-mi notez pe loc ceea ce am mâncat, nu-mi mai amintesc unele dintre preparate. Fotografiile există, adică memoria hard a funcţionat, dar memoria mea personală dă rateuri.

Oricum, ceea ce este important de tramsmis cititorilor este impresia generală, iar recomandarea mea de a vizita aceste localuri, în caz că ajungeţi la Istanbul, este făcută obiectiv şi meritat.

Unul dintre restaurantele care m-au impresionat foarte plăcut a fost “Rumeli Meyhanesi”. “Rumeli” înseamnă “ţara romanilor” şi se referă la sudul Balcanilor, cucerit de otomani de la Imperiul Roman de Răsărit, adică de la Imperiul Bizantin. “Meyhane” înseamnă “cârciumă”, dar sensul în care termenul este folosit este ceva mai larg, fiind utilizat şi pentru barurile care oferă gustări, şi pentru cabarete, şi pentru restaurante.

Rumeli Meyhanesi este situat în Beyoglu, nu departe de Istiklal Cadessi, despre care v-am spus că este un fel de coloană vertebrală a cartierului. Restaurantul este unul discret şi liniştit, deşi am înţeles că sunt seri în care se produc şi formaţii de muzică tradiţională. Cum preferinţele mele culinare nu coincid întotdeauna cu cele muzicale, cred că lipsa muzicii în seara în care am vizitat eu locul a fost o întâmplare fericită. Îmi place să degust şi să mă hrănesc în linişte.

Lista de gustărele oferită de meniu era impresionantă, preţurile variau între 7 şi 12 lire, adică undeva pe la 3-5 euro, aşa că am avut destule motive să comandăm un meniu format doar din “soguc mezeler” şi “ara sicaklar”, adică din gustări reci şi, respectiv, calde.

Chelnerul a venit la masă, aşa cum se întâmplă în multe restaurante turceşti, cu un cărucior, pe care erau aşezate circa 30-40 de gustări, deja montate pe porţii. Ideea îmi place mult, nu doar fiindcă văzând un lucru îl poţi alege cu inima mai uşoară, ci şi pentru că stabileşte de la bun început o altfel de relaţie între client şi mâncare. Eşti servit, practic, instantaneu, totul este interactiv şi, în subconştient, te simţi îmboldit să comanzi mai mult, mai ales dacă eşti flămând. Prima degustare se face cu ochii, aşa că eşti tentat de mai multe lucruri concomitent.

Cum meniul nu-şi prea avea sensul din moment ce totul putea fi ales pe loc, chiar la masă, nu-mi mai pot aminti numele şi nici chiar savoarea câtorva dintre preparatele care au aterizat pe masa npastră, dar sper ca acest lucru să nu vă deranjeze prea mult.

Îmi amintesc bine de peştele în ulei de măsline, aromatizat cu mărar, de varianta de tzatziki, pe care turcii o numesc haydari, de salata de caracatiţă cu măsline, de chiftelele de linte, un fel de variantă de falafel, diferenţa fiind că pasta de linte nu mai este prăjită, ci servită ca atare, piureul picant de roşii şi ardei, numit “acili ezme” şi alte câteva preparate au fost, fără excepţie, gustoase. Unele mi-au plăcut foarte mult, altele ceva mai puţin, dar acest lucru este doar chestie de gust.
Una peste alta, ce merită reţinut este că la Rumeli Meyhanesi serviciul este bun, mâncarea bună spre foarte bună, iar preţurile decente. Ca să găsiţi locul mai uşor: Rumeli Meyhanesi, Asmali Mescit Sok. 16, Beyoglu, 34830 Istanbul.


4 comentarii pe “Între Occident şi Orient – scurt sejur la Istanbul (5)

  1. cristi-j spune:

    Din punctul meu de vedere, si e vorba de o opinie subiectiva care nu e bazata pe o experienta bogata ci mai mult pe observatii, teorie si experiente la man-a-doua, cred ca exista extrem de putine restaurante in Romania care sa nu prezinte probleme macar la jumatate dintre preparate, in primul rand de gust dar si de corectitudinea, timpul gatirii si de texturi.
    Ar fi bine sa ma insel dar nu prea cred sau poate sunt eu prea carcotas. Mi s-a intamplat sa am opinii diferite despre cat de gustoasa si buna e mancarea fata de cei cu care eram la masa sau sa aud laude despre un loc iar cand argumentam contra mi se spuneau fie traditionalele „nu-i rau / merge si-asa / ce-ai vrea?” fie ca sunt prea pretentios. Iar daca mai introduc si pretul in discutie atunci chiar ca trebuie sa fie ceva deosebit de ce pot face acasa si eventual mai bun.
    Mie imi place mancarea ieftina si buna si stiu ca exista asa ceva, cel putin pentru gusturile mele … hahaha … as vrea sa se intample si in Romania.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Total de acord. Mi s-a intamplat sa stau la masa, gustand cele mai proaste sarmale din viata mea, in timp ce alti doi comeseni le devorau cu lacomie, laudandu-le. Deci, chestie de gust si de ce ai mai mancat pana la acel moment.
      Nu am pretentii exagerate… sau nu mai am de ceva vreme. Sa nu crezi ca preparatele de la Rumeli Meyhanesi erau vreun model de perfectiune; erau doar gustoase si preparate atat cat se poate de bine intr-un restaurant relativ aglomerat si la pretul cerut pentru ele in meniu.
      Am mai remarcat si ca unii au pretentii exagerate de calitate, nerealiste fata de pretul preparatului; eu nu fac greseala aceasta, dar destul de multi o fac. Unii platesc 6 lei pe o ciorba, sau 15 lei pe o friptura, si vor sa fie perfecte; exista un motiv pentru care au acel pret. In banii aia te poti astepta doar sa fie cat de cat gustoase, ciorba sa fie fierbinte si carnea frageda. Mai mult de atat…

      Exista in Romania restaurante relativ decente ai ca preturi, si ca servicii si ca mancare. Nu sunt un cunoscator al fenomenului, dar stiu cel putin 4-5 astfel de locuri, care ofera un bun raport pret-calitate.

  2. Radu Popovici spune:

    @cristi-j: Cu lipie.

    Da, mai am doua restaurante in „tolba”.

    Pentru mine a manca prost inseamna in primul rand ca mancarea nu este gustoasa. Apoi, ar putea sa nu fie gatita corect, ingredientele sa nu aiba textura corecta etc. Adica orice a deviat destul de mult fata de modul corect de a gati: gust, consistenta, textura, aspect.
    Este posibil ca unora sa le placa mancarea proasta. Corectie: este sigur ca unora la place mancarea proasta. Altfel nu ar exista restaurante unde se mananca prost.
    Multora, de asemenea, le place mancarea ieftina, indiferent de orice altceva. De aceea, cand spun ca am mancat prost undeva, este o afirmatie relativ subiectiva, dar in acelasi timp foarte obiectiva. 🙂

  3. cristi-j spune:

    Probabil m-as satura cu 8 gustari pentru 2 persoane dar nu stiu daca as fi satisfacut, parca lipseste ceva … hahaha
    Cum se mananca aceste gustari, cu ce erau servite ? Cu paine ? De care ?
    O sa mai spui si despre celelalte restaurante unde ai mancat bine sau foarte bine ?
    Cred ca totusi nu ar strica cateva detalii despre ce a insemnat sa mananci prost, macar in termeni generali, pentru ca expresia „a manca prost” poate avea diverse intelesuri pentru diverse persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.