Pranz la „The Han Restaurant”
Aşa cum am promis, revin cu un nou mic articol despre restaurantele din Istanbul unde am mâncat cel puţin decent. The Han Restaurant mi s-a părut special fiindcă mi-a îndeplinit într-un fel o mică dorinţă secretă. De fapt, nu ştiu dacă secretă este cuvântul corect, căci este probabil ca fiecare turist occidental să o aibă într-un oraş ca Istanbul. Ca să n-o mai lungesc, dorinţa mea nemărturisită era de a mânca într-un loc cât de cât tradiţional, eventual în care mâncarea să se gătească în faţa mea.


The Han a corespuns, sau măcar a încercat să facă asta, la ambele criterii. Eu am perceput acest restaurant ca o sinteză-inversă a Istanbulului: în vreme ce oraşul se chinuie, parcă, să scape de tradiţie şi să se alinieze la civilizaţia occidentală, restaurantul face eforturi să rămână legat de tradiţie, într-o piaţă dominată clar de turiştii occidentali.

Decorul avea accente exotice, asiatice, în culori specifice: franjuri, oglinzi, perne, eşarfe, covoare, tablouri. Interiorul era împărţit în două zone distincte: una unde se mânca stând pe sofale joase, la măsuţe mici, şi o alta unde clienţii aveau la dispoziţie mese şi scaune, în stil occidental. Oricât mi-a plăcut ideea de sofale, divane, perne şi măsuţe, m-am aşezat tot la o masă, căci nu ştiu cât de comod este să stai „turceşte”, atunci când nu eşti îmbrăcat în ceva larg şi comod. În final mi-am cam regretat alegerea, căci am văzut persoane foarte corpolente, în blugi strâmţi, care au părut să stea comod şi s-au putut aşeza şi ridica fără probleme.

Mesele din erau acoprite cu sticlă, sub care erau expuse bancnote şi modede din întreaga lume, donate probabil de turişti; am înţeles că le colecţiona patronul restaurantului. La masa vecină am putut remarca şi o hârtie de zece lei de-ai noştri, semn că românii nu erau chiar o raritate în acel restaurant.

De gătit nu se gătea, propriu-zis, în faţa mesenilor, dar chiar lângă intrare era un loc destinat preparării de borek, mantisi, clătite şi lipii. Protagonistă era o doamnă care se mişca foarte rapid, cu multă îndemânare, spre totala încântare a turiştilor. Alături avea câteva plite şi oale, spre care porneau în grabă clătitele, colţunaşii şi plăcintele care ieşeau din mâinile ei.


În mod clar, The Han este un restaurant destinat turiştilor. Este situat între staţiile de tramvai Sultanahmet şi Ghulhane, adică în buricul oraşului vechi, preţurile nu sunt deloc mici, porţiile nu sunt deloc mari, iar serviciul ar putea fi îmbunătăţit. Chelnerii se comportă de parcă ar avea mari probleme personale, altfel nu-mi pot explica privirile încruntate şi lipsa zâmbetelor.
De ce am intrat la The Han? Nici măcar nu-mi era foame, dar m-a atras decorul, ambianţa şi femeia care învârtea făcăleţul şi aluaturile. Ce vreţi, sunt doar un biet turist…

Până la urmă nu am regretat, dovadă fiind faptul că există acest articol. De mâncat am mâncat decent spre bine. Am comandat, bineînţeles, lucruri care se puteau face în prezenţa mea, puţine, căci foamea ratase întâlnirea cu mine; primul pe listă a fost kaisery mantisi, un preparat pentru care, se pare, localul este vestit. A fost bun, dar aş zice că mie mi-a ieşit mai bine atunci când l-am gătit pentru blog. Aşa iese când găteşti pentru tine şi nu te zgârceşti la niciun ingredient care dă gust şi aromă.

Am mai luat câteva feluri de borek, un alt preparat cheie al localului; bune, nimic de zis, dar neimpresionante. Recunosc că nu sunt un mare amator de produse de patiserie, deci poate că lipsa entuziasmului meu nu are nimic de-a face cu mâncarea în sine, ci doar cu gustul meu… sau cu lipsa lui.

Am încheiat totul cu un pahar de ceai, foarte aromat. Nu sunt amator nici de ceaiuri, dar îmi place modul în care îl servesc turcii, în acele pahare speciale, cu cubuleţe de zahăr.

Ajuns acasă am căutat restaurantul pe Internet. Are şi recenzii entuziaste, dar şi multe critici, legate în special de serviciu, preţuri şi dimensiunile porţiilor. Nu sunt adeptul găleţii cu mâncare adusă la masă, pentru mine nu cantitatea primează, iar preţul este vizibil, afişat clar în meniu, aşa că, dacă nu ţi-l poţi permite, te ridici de la masă. Singurul defect real a fost serviciul. Un plus de viteză, de zâmbet şi de amabilitate nu ar strica.

Totuşi, locul merită vizitat, căci ambianţa este deosebită de cea din majoritatea restaurantelor, iar doamna cu aluaturile se mişcă destul de spectaculos. Iată adresa, dacă doriţi să ajungeţi la The han Restaurant: Cankurtaran Mah, Alemdar Cd. Soguk Cesme Sk. No. 26 – Sultanahmet, Eminonu, Istanbul.