Ipohondrii culinare

Fiecare cultură culinară are propria sa istorie, propria sa evoluţie şi propriul impact asupra sănătaţii naţiunii. Astăzi, mai mult decât oricând, suntem cu toţii atenţionaţi cu privire la ce şi cum gătim, la ce mâncăm şi cum mâncăm; aproape că nu există săptămână fără a fi anunţaţi, cu surle şi trâmbiţe, despre descoperirea vreunui nou aliment-minune, a unei noi clase de compuşi care ne feresc de diabet, cancer, colesterol, congestii, boli de inimă etc. sau, dimpotrivă, să nu fim avertizaţi despre efectele nocive ale câte unui aditiv alimentar, ale infamei cărni de porc sau ale oricărui tip de carne în general, ale lactatelor care „ne omoară lent”, ale băuturilor alcoolice etc.

Nu rareori însă ceea ce ieri era periculos, astăzi se dovedeşte, în lumina noilor cercetări, că este benefic; sau invers. Apariţia diferitelor curente, tendinţe şi mode culinare nu face decât să multiplice această „cacofonie” informatică, adesea semi-isterică; abătută asupra noastră în valuri succesive, nu face altceva decât să ne inducă un continuu sentiment de teamă şi de confuzie. Plăcerea de a găti şi de a mânca se transformă, încet-încet, într-un sentiment de vinovăţie şi de nesiguranţă.
Lumea începe să se umple de ipohondri.
Recunosc sincer, sunt surprins de vehemenţa cu care unii îşi apără convingerile culinare, de la raw-vegani la fructarieni, de la carnivori la lacto-vegetarieni, şi sunt tot mai sigur că am de-a face cu un fel de fanatism, asemănător celui promovat de unele religii şi secte, sau de unele organizaţii politice. Mult lăudata toleranţă pare să-şi găsească loc tot mai greu în domeniul culinar.
Cunosc persoane care fumează de rup, beau de sting, folosesc fără vreun discernământ tot felul de cosmetice, poartă haine din polistiren, se expun direct la soare în miezul zilelor de vară, respiră fără probleme aerul poluat al unei capitale lipsite de verdeaţă şi prin care circulă zilnic două milioane de automobile şi, în general, sunt foarte dezinvolte în aproape tot ceea ce fac, în schimb sunt extrem de chitite pe „puritatea” mâncării.
Corpul meu este un templu. Mănânc doar ce este bio şi sănătos.” îmi spunea o cunoştinţă în timp ce trăgea cu sete din ţigară. Am rămas, pe moment, fără replică. Nu-mi venea să cred că interlocutorul meu nu realizează ridicolul situaţiei.
Am ajuns la o vârstă la care, credeam eu, am cam văzut de toate şi nu mai am motive de mare mirare. Cu toate acestea, domeniul culinar a fost şi a rămas o sursă continuă de surprize, şi nu întotdeauna plăcute.
Cred că unii dintre noi avem prea mult timp liber şi stăm călare pe internet şi pe televizor mai mult decât trebuie, plecând urechea la toate teoriile legate de „alimentaţia sănătoasă” care se vehiculează în jurul nostru. Nu avem cunoştinţele necesare pentru a analiza obiectiv şi corect ceea ce auzim, în schimb suntem extrem de îngrijoraţi ca nu cumva să mâncăm ceva „nesănătos”. Am devenit ipohondri. Nu vreau să mă leg de postura adesea lipsită de demnitate, meschină, laşă, plângăcioasă şi suspicioasă în care ne pune această ipohondrie; asta este doar „başca, Vlaşca şi Teleorman” cum spunea cândva un bun prieten. Ipohondrii culinari îmi strică, pur şi simplu, cheful de viaţă.
Mă consider, sau încerc să fiu, o persoană echilibrată, cu o teamă rezonabilă de moarte sau boală; sau, mai degrabă nu moartea este cea de care mă tem, ci postura lipsită de demnitate în care te poate pune boala şi faptul că aş putea deveni o povară pentru cei din jur. Mă păzesc de excese, fără să fiu absurd. Nu-mi plac persoanele care, taman în secunda când savurezi şi tu un păhărel de coniac, încep să vorbească despre efectele nocive ale alcoolului şi despre cum acesta te ucide lent.
Cândva am prezentat pe FB o reţetă de creveţi gătiţi pe un grătar destul de performant, alimentat cu gaz. Sigur, nu mă obligă nimeni să public reţete şi, în principiu, trebuie să mă aştept la orice fel de reacţie, căci… mare este grădina internetului. În acest spirit, o doamnă, altminteri echilibrată şi simpatică, îmi aruncă o întrebare încuietoare. „Cât este de sănătos este acest grătar?
Bun, un grătar pe cărbuni elimină noxe şi cenuşă, unul pe lemne aproape idem, cel cu gaz elimină, probabil, gaze, iar cel electric naiba mai ştie ce face; în mod clar, oricum aş găti se va găsi cineva să vină cu o nouă ipoteză alarmistă.
I-am răspuns doamnei: „Cam ca mersul pe jos.” Dacă nu mergi corect şi pe unde trebuie, dacă nu eşti atent, oricând te poate lovi vreo maşină, îţi poţi scrânti un picior sau te poate agresa vreun huligan… sau dacă ai ghinion te loveşte în cap vreun ţurţure, meteorit sau ţiglă de pe casă… sau faci insolaţie. Şi ce vreţi să facem? Să nu mai ieşim din casă?
Cei mai periculoşi ipohondri nu sunt cei totalmente paraleli cu subiectul, ci cei semi-informaţi. Sunt o categorie care a aflat de undeva că prăjirea în baie-de-ulei este sinucidere curată, în schimb nu ştie că dacă această procedură este efectuată corect ea minimizează absorbţia de grăsimi; categoria ipohondrică nu ştie că avem absolută nevoie de grăsimi, chiar şi dintre cele saturate, cu condiţia să nu exagerăm. Mai ales creierul nostru are nevoie de grăsimi saturate: altfel nu funcţionează; după cum judecă unii ipohondri, mai că aş zice abţinerea lor de le a consuma chiar a dat rezultate.
Ipohondrii au de obicei opinii ferme, pe care şi le susţin cu încăpăţânarea tipică a obsedatului cu idei puţine dar fixe; în acelaşi timp se tem foarte mult de boală. Atât de mult încât nu se jenează să fie adesea penibili în public, sau, uneori, chiar agresivi.
Ipohondrii sunt peste tot şi ştiu tot. Ei ştiu că folia de aluminiu „se decompune” în compuşi periculoşi, că toţi aditivii alimentari, dar mai ales monoglutamaţii, sunt cancerigeni, că alcoolul este nociv, că grăsimea ne omoară, că untul, pe cale de consecinţă, este şi el neînchipuit de periculos.
M-au bătut la cap persoane care afirmă că trebuie mâncat doar ceea ce cade din pom, adică ceea ce se poate culege de pe jos; nu prea mi-a fost clar cum trebuie să procedez iarna. Alţii susţin că gătitul în sine este nociv şi că distruge nutrienţii. Cineva mi-a explicat chiar că mâncatul este un act nefiresc al organismului uman; mâncatul ne oboseşte şi ne uzează, de aceea şi simţim nevoia să dormim după o masă mai copioasă. Mi-a dat exemple de persoane, verificabile pe Internet şi nu numai, care nu au mai mâncat de luni şi ani de zile, supravieţuind doar cu apă şi aer, ca printr-un fel de fotosinteză. Părerea mea este clară: „Treaba lor, nu ştiu ce au pierdut„.
Cunosc vegetarieni care preamăresc vegetalele, dar care habar nu au să-şi facă o salată. Pun acidul (sucul de lămîie, oţetul etc.) şi uleiul peste salată cu ore înainte de a o servi, aşa că totul se transformă într-o masă fleşcăită, lipsită de textură şi culoare. Aceleaşi persoane nu ştiu cum să gătească legumele sau cerealele în aşa fel încât să le păstreze culoarea şi textura: le-am văzut fleşcăind pastele, transformând verdele proaspăt şi vibrant al spanacului într-un kaki neapetisant, sau brumând merele, avocado-ul şi cartofii.
Nu-i vorbă, există destui omnivori sau carnivori care nu au idee cum să-şi prepare fripturile dar, din ce am văzut eu, aceştia sunt mult mai ponderaţi în a-şi exprima preferinţele şi nici nu urmăresc să-i convingă pe ceilalţi că doar ceea ce fac ei este corect.
Mă uimeşte iarăşi faptul că unii dintre oameni cred orbeşte ceea ce se spune la televizor şi în presă. Nu au elementara curiozitate de a verifica informaţia din mai multe surse. Nu trebuie uitat că mijloacele de informare şi divertisment sunt administrate de organizaţii care trebuie să producă profit. Pentru aceasta trebuie să îşi asigure rating, să atragă atenţia publicului, să provoace controverse şi confuzie, să işte discuţii şi luări de atitudine. O mică panică şi o isterie modică sunt cea mai bună cale spre prosperitatea organizaţiei respective.
Poate nu toată lumea ştie, dar studiile care încearcă să determine efectele modului de alimentaţie asupra organismului sunt finanţate de marile companii farmaceutice şi alimentare. Ca atare, permiteţi-mi să nu cred în ele; nici în studii, nici în organizaţiile care le finanţează. Mai sunt conştient şi de faptul că un om sănătos nu foloseşte nimănui, decât lui însuşi şi familiei sale. Acest om sănătos nu consumă; nu este de folos fiindcă nu este un plătitor. Nu are nevoie de hapuri, pilule şi poţiuni, de doctori, spitale, cârje şi scaune cu rotile, de comprese, plombe, punţi şi implanturi, şi nici de asistenţă medicală la domiciliu, psihiatri şi clisme.
Refuz să mă gândesc ce s-ar întâmpla cu multe companii imense şi cu multe categorii profesionale dacă am şti, cu toţii, să mâncăm realmente sănătos şi echilibrat. Sănătatea unora îi poate costa scump de tot pe ceilalţi. Este un paradox la care ar trebui să medităm puţin atunci când o emisiune TV, un film, o carte, ori un articol publicat în ziare sau pe Internet, încearcă să ne înveţe cum să trăim „sănătos”.
Ca să deviez puţin de la subiect, întotdeauna m-au distrat cărţile gen „Cum să devii miliardar” sau „Cum să ai succes la femei”. Dacă eşti maestru la cucerit femei, îţi ocupi timpul cu ele, nu-l pierzi învăţându-i pe alţii cum să-ţi devină concurenţi. În ce priveşte modalităţile de a deveni miliardar, cea mai simplă şi răs-verificată este aceea de a-i prosti pe ceilalţi, ca de exemplu făcându-i să-ţi cumpere cărţile… sau orice altceva pentru care plătesc de zeci sau sute de ori mai mult decât merită. Am văzut de multe ori că cei care propovăduiesc vreo dietă minune, sau o alimentaţie total „sănătoasă”, sunt fie graşi şi greoi, cu un aer de persoană balonată continuu, fie palizi şi cu aspect anemic. După cum arată, se îmbracă şi vorbesc aceştia, cred că ar fi bine să NU le urmăm exemplul. Ei doar încearcă să ne vândă ceva.
Are cineva interesul să fim şi să ne simţim sănătoşi? Nimeni… în afară de noi înşine. Aproape toţi ceilalţi vor doar să ne ţină în viaţă, atât cât să putem munci pentru ei, să ne facă să trăim sub diverse ameninţări (cum ar fi obsesia alimentaţiei sănătoase) şi, mai ales, să ne inducă bunul simţ de a muri cât mai curând după pensie; iar dacă ne încăpăţânăm să trăim mai mult de atât, trebuie s-o facem cheltuindu-ne ultimul bănuţ pe medicamente şi tratamente adesea inutile.
Eu unul nu doi doi bani pe tot ceea ce ne spun studiile, chiar presupunând că ar putea fi obiective. Ţin minte că la şcoală am învăţat, cu mulţi ani în urmă, că electronul este cea mai mică particulă a atomului. Era adevărat, cel puţin la nivelul de atunci al ştiinţei. După câţiva ani doar, se descoperiseră multe alte sub-atomice particule mai mici. Adevărul ştiinţific este relativ. În fiecare secundă avem un alt „adevăr”.
Nutriţioniştii se ţin şi ei la curent cu noutăţile, ca orice profesionist care ia în seamă rezultatele ultimelor studii, iar ceea ce ştiu ei este „corect” în clipa respectivă. Aşa se face că la un moment dat blamează ouăle, pe motiv că au colesterol şi sunt dăunătoare, iar după alţi câţiva ani afirmă că ouăle au într-adevăr colesterol, dar este vorba despre colesterol bun, care este benefic: Deci: Oameni buni, ne-am râzgândit! Aveţi din nou liber la ouă!” Ce contează că multe mii de oameni şi-au dat între timp dieta peste cap, renunţând la cel mai complex, mai hrănitor şi mai sănătos dintre alimente?
În lumea occidentală ne-am trezit la un moment dat cu 10.000.000 de persoane cu colesterolul ridicat, şi asta pentru simplul motiv că, probabil la presiunile marilor corporaţii farmaceutice, limita „normală” de până atunci a colesterolului a fost coborâtă. Aşa că aceste 10 milioane, după ce ani de zile s-au ştiut sănătoşi, dintr-o dată au devenit bolnavi care s-au pornit să cheltuie zeci de miliarde pe medicamente şi diete.
Există şi alte astfel de exemple. Această relativitate a adevărului, conjugată cu subiectivismul studiilor finanţate de ştim noi cine, creează o imensă confuzie, care foloseşte din plin ştim noi cui. Concluzia mea este că, de fapt, ca să-i îmbogăţim pe unii, nici măcar nu este nevoie să fim cu adevărat bolnavi, este de ajuns să ne credem bolnavi, adică să devenim ipohondri.
Ce putem face şi cine ne poate ajuta? Doar educaţia, raţiunea şi echilibrul. În plus, nu uitaţi, nu suntem identici. Fiecare dintre noi este un univers aparte, reacţionăm diferit la alimentaţie şi avem nevoi diferite. Ceea ce unuia îi face rău, altuia îi face bine.
Eu încerc să nu devin un ipohondru şi să ţin un echilibru în ceea ce mănânc şi în modul de a găti. Chiar dacă greşesc, măcar greşesc pe barba mea şi nu pe mâna unui şarlatan, sau chiar a unui profesionist bine intenţionat, dar indus în eroare de studii false, depăşite sau incomplete.
Vreau să mă bucur de viaţă în mod echilibrat şi cu moderaţie, să încerc de toate, să gătesc orice mereu cu plăcere. Corpul meu, spre deosebire de al altora, nu este un templu; prefer ca al meu să fie, cum zice simpaticul Anthony Bourdain, un cazinou: un loc unde viaţa este interesantă şi merită trăită din plin, unde te poţi distra şi gusta mâncare şi băutură de calitate şi unde nimeni nu-şi doreşte să fie cel mai sănătos mort din cimitir!


  1. Mihaela2 spune:

    Ma bucur, Radu, ca ai abordat acest subiect! Si iti multumesc!
    Pentru ca si eu vad in jurul meu oameni care, in opinia mea, exagereaza grav – nu mai vor sa auda de altceva decat ‘bio’, ‘natural’, ‘neprocesat’, dar fara a cunoaste principii de baza in ale nutritiei sau chiar in ale gatitului si asocierii alimentelor… insa acum daca vrem sa traim sanatos trebuie musai sa mancam numai bio si neprocesat si, evident, fara carne ca nu-i sanatoasa, fara grasimi ca nu-s sanatoase, fara zahar ca ne omoara clar… Nu zic, si eu sunt de parere ca trebuie sa incercam sa mancam/traim cat mai sanatos, dar … si gustos si bucuros fratilor! Iar cheia, as zice eu, sta mai degraba in abordarea echilibrata/cumpatata la pachet cu gatitul corect si, nu in ultimul rand, cu filtrarea informatiilor pe care le primim sau, mai precis, cu… ganditul! 🙂

  2. Tudosiei spune:

    Radu, sa-ti dea Dumnezeu sanatate! Stii, ma gandeam ca suntem multi cei care gandim la fel. Numai eu stiu, in afara de mine, vreo 15 oameni care mai au si darul scrisului. Dar trebuie sa recunosc ca nici unul dintre noi, nici chiar noi toti la un loc, nu am fi putut intra in subiectul asta asa cum ai facut-o tu.
    Un lucru pentru care, din suflet, iti multumesc.
    Inclusiv in numele tuturor clientilor Bacaniilor mele si a copiilor de gradinita pentru care gatesc, pe care ii hranesc variat, constient ca avem voie sa mancam orice, atata vreme cat o facem cu moderatie si mancarea-i facuta onest!
    Iti foarte multumim!

    • Radu Popovici spune:

      @Tudosiei: Marius, eu iti multumesc. Si pentru vizita, si pentru cuvintele generoase, si pentru faptul ca unele idei din acest articol s-au nascut si din discutiile noastre de la Bacanie. Chiar mi-e dor de tine, de Bacanie, de discutiile noastre si de gustarile noastre stropite cu Proseco rece.

  3. tina spune:

    totul este o reclama.. totul este pentru fericirea ta, pentru sanatatea ta.. mai ales daca e la tv sau etc..trebuie sa fie adevarat!!.. cred ca ne place sa fim „educati” asa ca sa nu zic prostiti..da foarte bine daca urmam sfaturile „unuia” care mananca doar chestii sanatoase, gatite „ecologic” .. de fapt, nici nu mai gatim, pana nu stim la ce face bine alimentul x, nici nu mai cumparam daca nu face bine la rinichi, ficat sau nu scade colesterolul.. dar mai bine sa cumparam doar alimentele x si y ca ma vindeca de ce nu ma doare..sau poate mai bine previn..sau poate imi sta bine sa fiu ipohondru..ca doar e la moda! imi este foarte clar ca generatiile viitoare vor avea de suferit ca deja generatia actuala este prostita, asa ca ei, saracii, de unde sa invete?!
    romanul s-a nascut la sat..si a mancat si olecuta de slaninuta si a baut si un paharel de tuica… si uite-l ca n-a suferit de obezitate si nici nu s-a indopat cu tone de „suplimente”! fara abrambureala asta sofisticata si manipulatoare.. oare cum o fi fost colesterolul lui?
    una peste alta, imi place articolul, reda f bine imaginea actuala.
    o seara buna!

  4. mihaela spune:

    Cred ca ipohondria asta vine in primul rand de la prea mult timp liber, cum ati zis, si trebuie sa ne informam, dar nu trebuie sa luam pe nemestecate tot ce se spune la televizor. Ceea ce am observat din comentariile de la mine de pe blog este ca romanii au o campanie impotriva untului, si cand aud cuvantul buttercream vad stelute in fatza ochilor. Intradevar americanii numesc buttercream si amestecatura de ulei de palmier si o tona de zahar, dar buttercream este si o varietate de creme superbe cu unt adevarat.
    Si ce daca este „aproape un kg de unt la un tort??” cum se minuna cineva mai deunazi pe blog, erau 700 gr, pentru un tort care serveste aprox 15 persoane, ceea ce inseamna cam 50 gr pe o felie mare, ceea ce nu mi se pare prea mult. Nu am cautat detalii nutritionale, dar si frisca, cea adevarata, ca sa se bata trebuie sa aiba 30% grasimi, asa ca la nivelul caloriilor nu cred ca este foarte departe de unt.

    Ca sa trec putin si la americani, astia nu au asa mult timp liber, dar tot influentati de doctori, campanii publicitare si companii farmaceutice, in ultima vreme este moda „gluten free”. Asta ca vedem ca nu sunt numai romanii, dar oamenii in general.
    In Biblie se spune ca putem sa mancam orice, dar nu totul ne este folositor, sa nu ne judece nimeni ce mancam, dar in acelasi timp este pacat sa ne imbuibam.

    • Radu Popovici spune:

      @mihaela: Avem nevoie de grasimi saturate, in primul, rand, ca sa ne functioneze creierul. Avem nevoie de sare si zahar ca sa faciliteze transmiterea informatiei prin sistenul nervos. Campaniile astea cu „nu consumati grasimi, sare si zahar in exces” ar trebui sa spuna si c einseamna exces. Lipsa de grasimi, sare si zahar se traduce prin incetinirea reactiilor, a gandirii, deteriorarea memoriei etc.
      Unii chiar ne vor prosti si se folosesc de orice le este la indemana: iar noi, cum se spune „punem botul”.
      Si americanii il pun. Multi dintre ei, au o gramada de timp liber si sunt extraordinari de needucati si creduli.

  5. Sylvia spune:

    Radu ai sintetizat absolut perfect cam tot ce era de spus despre acesti ipohondrii culinari, inca si intr-o maniera extrem de amuzanta in acelasi timp, felicitarile mele 🙂 . M-am confruntat adesea si eu cu aceasta categorie si ma chiar deranja pentru ca sunt genul de bucatar care incerc sa gasesc o cale mai moderata a gastronomiei franceze innecata in unt si ciocolata :)) dar vreau sa incerc sa arat ca se poate face bun cu moderatie in grasimi si ca se poate trai sanatos cu moderatie la mancare 🙂
    Sincera sa fiu parerea mea este ca asa cum ziceai adevaratii vegetarieni Zen traiesc Zen in lumea lor si nu strabat internetul sa critice fripturi si daca ar vrea cu adevarat sa faca ceva constructiv ar fi mai potrivit sa propuna variante sanatoase si gustoasa ca sa existe opulenta de toate genurile culinare.

    • Radu Popovici spune:

      @Sylvia: Cred ca multi vegetarieni se lovesc de… sa-i zicem adversitatea celorlalti. Reusesc sa iasa in fata mai mult cei cu tupeu, care, de fapt, fac rau miscarii vegetariene. Pentru mine vegetarianismul este o extrema; nu ma regasesc in el. Sunt insa convins ca exista diete vegetariene mai bune decat altele. Stiu, din proprie experienta, adica am si gatit multe preparate vegetariene foarte gustoase.
      Din pacate insa, multi vegetarieni nu prea se simt bine in bucatarie; gatitul nu le este deloc la indemana.

  6. Cristina spune:

    Buna, mi-a placut articolul, desi mi se pare ici si colo exagerat (dar cu intentii bune). Am cunoscut si eu oameni care azi imi spuneau sa mananc iaurt si sa nu beau lapte (pentru ca laptele are mult mai putin calciu ca iaurtul) si a doua zi imi spuneau fix invers (pentru ca iaurtul e mai acid decat laptele). Tot fara sa-si dea seama de consecinte. Am cunoscut si multi vegetarieni, raw-vegani.

    Pe de alta parte, corpul nostru nu este nici un templu, zic eu, nici (ma iertati) un cazinou: este o cutie a sufletului, a constiintei, a inteligentei noastre (cata ne-a dat Dumnezeu). Ca sa ne mentinem cum trebuie pe picioare ne trebuie bun-simt, vointa, si discernamantul necesar ca sa filtram ce poate fi adevarat din toate aceste studii, si ce nu este de fapt adevarat. Aceasta stare de „ipohondrie” vine de fapt dintr-o alta problema, lacomia noastra la mancare. „Dieta” este modul in care putem fi lacomi fara sa ne simtim vinovati. Tii dieta hipocalorica — nici o problema, poti manca toata salata dintr-o piata fara sa acumulezi prea multe calorii. Tii dieta Montignac — si mai bine, poti manca aproape cat poftesti daca iti tii indicele glicemic coborat. Dieta disociativa? Nici o grija, mananci dupa pofta, dar numai anumite alimente. Dukan? Proteinele, taica! Si asa mai departe — cred ca numai eu stiu 20-30 de diete si nu sunt specialista.

    Eu zic ca in momentul in care poti sa mananci o carne la gratar — si cu unt si cu ce vrei, iar apoi sa te opresti si sa nu mai mananci pana nu ti-e cu adevarat foame (nu doar pofta), atunci cand stii sa te bucuri de toata gama de produse oferite pentru bucatarie fara sa abuzezi din nici unul/nici una, nu ar trebui sa ai nici o problema. E doar parerea mea, fireste. Nu sunt nutritionista, nici nu fac studii alimentare.

  7. cristi-j spune:

    Felicitari si multumesc !
    Foarte fain, mi-a placut, tine-o tot asa !
    M-am distrat copios, inclusiv la comentarii, sigur iti sta mai bine cu asa ceva decat cu o reteta si-o poza, si ma bucur ca a avut succes si ca in plus au aparut si multe comentarii (nici nu mai tine minte cand a fost ultima oara).
    Apropo de echilibru, cred ca tonul articolului a fost foarte potrivit, echilibrat intre gluma si serios.
    Ar fi fost frumos sa comenteze cineva care recunoaste ca e parte dintre subiectii articolului dar probabil asa ceva nu exista … hahaha

    Aseara au fost ceva problebe la server, eu n-am putut sa intru pe blog.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Am remarcat si eu ca oamenii se lasa mai usor atrasi in discutie daca le propui subiecte controversate. Ma gandesc sa reprofilez blogul: il fac blog de scandal culinar. 🙂
      Ai dreptate, am avut probleme cu cei care asigura hosting-ul. Au trecut niste site-uri pe alte servere, mai sigure, si au fost unele probleme. Nu am reusit sa intru in partea de administrare, deci nici sa postez ceva nou, pana cum 2 minute.

  8. Rodica spune:

    Ce ziceti de fructarieni? E o noua specie. Un tip a devenit vegetarian, dar la un moment dat nu i-au mai placut legumele. Probabil nu stia sa le gateasca, sau mamica lui nu a insistat cand era mic sa manance tot zarzavatul din farfurie. Si a ajuns sa manance numai fructe, in medie 40 de bucati pe zi. Un bol imens de struguri, patru mango, doispe banane, nu mai stiu cate mere, pere si altele. Auzindu-i cazul, doi doctori nutritionisti l-au contactat si i-au facut niste analize. La aproape 30 de ani, avea osatura unui om de 50-55 de ani. Corpul lui nu primea deloc minerale si proteine. Tanar fiind, nu simtea aceste lipsuri, dar cand va deveni batran, cu siguranta va avea de suferit.

    • Radu Popovici spune:

      @Rodica: Nu ma mir deloc de rezultatele analizelor. Lipsa unor nutrienti, in cazul descris de tine in special proteinele, se face simtita cu inaintarea in varsta, cand organismul nu mar are „randament” bun la refacerea tesuturilor. Eu as putea fi fructarian cateva ore pezi, sa zicem. Mai mult nu. 🙂

  9. Carissa spune:

    @Radu . Da, nu sunt surprinsa ca putini sunt cei care ‘nu au inteles’ (de fapt as spune ca au inteles diferit) pentru ca am vazut in jurul meu reactiile de entuziasm la tonul acestui articol. Tocmai asta e motivul pentru care am scris, pentru ca mai exista si un alt punct de vedere la fel de rezonabil.
    Pentru ca pana la urma, poti sa fii de acord cu premizele dar sa nu fii de acord cu concluzia 🙂 .

    Premizele sunt punctate corect: vesnica schimbare de ton in acest domeniu al nutritiei, faptul ca devine subiect de senzatie, faptul ca exista cu adevarat o dorinta a sistemului de a ne face sa consumam mai mult (inclusiv medicamente si inclusiv leacuri naturale ‘minune’) spre castigul propriu, faptul ca adoptarea unor diete se identifica cu o boala psihica pentru unii (lucru real).
    Pentru unii oameni punctarea premizelor ca fiind gresite potenteaza automat reversul ca fiind adevarat.

    Concluzia cred ca este foarte confortabila pentru multi: orice,dar lipsit de excese. Da libertate la orice si mai ales le aduce oamenilor satisfactia ca nu fac parte dintr-o categorie aparte, de ‘ciudati’. Intodeauna a fost cel mai usor sa te tii deoparte. Iti da o scuza sa nu incerci nimic.

    Nu spun ca concluzia articolului e gresita, spun doar ca nu e solutia optimala. E pacat sa nu tintim spre optimal numai de teama de a nu cadea in plasa sarlatanilor sau de teama de a fi priviti ca o categorie aparte. Exista rezonabilitate si in categoria oamenilor care au ales sa-si ia sanatatea in propriile maine si care cauta solutii. Nu e obsesie. Asta e singurul lucru care lipseste din articol. Pana la urma, asa un mic detaliu cum e, mi se pare important.

    • Radu Popovici spune:

      @Carissa: Tocmai asta sustin si eu, si ma mir ca nu ti-a reiesit din articol: sa ne informam ca sa facem alegeri corecte, nu sa ne lasam isterizati de media, sarlatani, companii din domeniul farma si food etc. Sa ne fie clar ca fiecare dintre noi are nevoie de altceva ca sa fie sanatos.
      Trebuie sa fim prudenti, chiar banuitori cu cei care ne dau sfaturi de viata; este foarte posibil ca nimeni sa nu fie bine intentionat sau bine documentat.
      Nu prea stiu ce inseamna optimal pentru altii. Fiecare defineste diferit optimul, tocmai fiindca suntem diferiti. Dupa mine, a te bucura de viata in mod echilibrat reprezinta optimul. Este singurul mod, nu doar pana acum, ci si de acum incolo, pe care stiinta nu-l poate contrazice niciodata. Este modul de viata care imi place si pe care il urmez.

      Eu nu sunt vegetarian; cam doua zile pe saptamana nu mananc carne, in rest mananc carne rosie 1-2 ori pe saptamana, in rest pui sau peste. Pentru mine asta inseamna echilibru optim. Spuneai ca nu ai avut o gripa de 6 ani. Eu nu am fost bolnav in ultimii 40 de ani. Optimul meu functioneaza cu adevarat optim… pentru mine. Trebuie ca fiecare sa-l gaseasca pe al sau, fara a cadea in capcana inducatorilor de ipohondrii.

  10. Catalina spune:

    Acum am văzut că am scris cu multe greșeli. Era binențeles vorba de „ale altora”.

    În altă ordine de idei, ieri am făcut o tartă delicioasă și mai toată partea bună i se trăgea de la unt (unul dintre ingredientele mele preferate) 😀

    Noi să fim sănătoși.

  11. CORRIENDOPORALLI spune:

    Parerea mea este ca indiferent cata cunostinta acumulam fiecare , sa lasam nutritionistii si doctorii cu pregatire sa atinga aceste subiecte atat de delicate !Pentru ca daca un om bolnav , nu respecta regimul alimentar , si se ia dupa toate manipularile verbale de pe internet , se poate pregati de moarte ! Parerea mea personala este : deoarece totul este contaminat , apa , produsele alimentare si aerul , sa lasam pe fiecare sa se protejeze cum crede de cuviinta !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.