Ipohondrii culinare

Fiecare cultură culinară are propria sa istorie, propria sa evoluţie şi propriul impact asupra sănătaţii naţiunii. Astăzi, mai mult decât oricând, suntem cu toţii atenţionaţi cu privire la ce şi cum gătim, la ce mâncăm şi cum mâncăm; aproape că nu există săptămână fără a fi anunţaţi, cu surle şi trâmbiţe, despre descoperirea vreunui nou aliment-minune, a unei noi clase de compuşi care ne feresc de diabet, cancer, colesterol, congestii, boli de inimă etc. sau, dimpotrivă, să nu fim avertizaţi despre efectele nocive ale câte unui aditiv alimentar, ale infamei cărni de porc sau ale oricărui tip de carne în general, ale lactatelor care „ne omoară lent”, ale băuturilor alcoolice etc.

Nu rareori însă ceea ce ieri era periculos, astăzi se dovedeşte, în lumina noilor cercetări, că este benefic; sau invers. Apariţia diferitelor curente, tendinţe şi mode culinare nu face decât să multiplice această „cacofonie” informatică, adesea semi-isterică; abătută asupra noastră în valuri succesive, nu face altceva decât să ne inducă un continuu sentiment de teamă şi de confuzie. Plăcerea de a găti şi de a mânca se transformă, încet-încet, într-un sentiment de vinovăţie şi de nesiguranţă.
Lumea începe să se umple de ipohondri.
Recunosc sincer, sunt surprins de vehemenţa cu care unii îşi apără convingerile culinare, de la raw-vegani la fructarieni, de la carnivori la lacto-vegetarieni, şi sunt tot mai sigur că am de-a face cu un fel de fanatism, asemănător celui promovat de unele religii şi secte, sau de unele organizaţii politice. Mult lăudata toleranţă pare să-şi găsească loc tot mai greu în domeniul culinar.
Cunosc persoane care fumează de rup, beau de sting, folosesc fără vreun discernământ tot felul de cosmetice, poartă haine din polistiren, se expun direct la soare în miezul zilelor de vară, respiră fără probleme aerul poluat al unei capitale lipsite de verdeaţă şi prin care circulă zilnic două milioane de automobile şi, în general, sunt foarte dezinvolte în aproape tot ceea ce fac, în schimb sunt extrem de chitite pe „puritatea” mâncării.
Corpul meu este un templu. Mănânc doar ce este bio şi sănătos.” îmi spunea o cunoştinţă în timp ce trăgea cu sete din ţigară. Am rămas, pe moment, fără replică. Nu-mi venea să cred că interlocutorul meu nu realizează ridicolul situaţiei.
Am ajuns la o vârstă la care, credeam eu, am cam văzut de toate şi nu mai am motive de mare mirare. Cu toate acestea, domeniul culinar a fost şi a rămas o sursă continuă de surprize, şi nu întotdeauna plăcute.
Cred că unii dintre noi avem prea mult timp liber şi stăm călare pe internet şi pe televizor mai mult decât trebuie, plecând urechea la toate teoriile legate de „alimentaţia sănătoasă” care se vehiculează în jurul nostru. Nu avem cunoştinţele necesare pentru a analiza obiectiv şi corect ceea ce auzim, în schimb suntem extrem de îngrijoraţi ca nu cumva să mâncăm ceva „nesănătos”. Am devenit ipohondri. Nu vreau să mă leg de postura adesea lipsită de demnitate, meschină, laşă, plângăcioasă şi suspicioasă în care ne pune această ipohondrie; asta este doar „başca, Vlaşca şi Teleorman” cum spunea cândva un bun prieten. Ipohondrii culinari îmi strică, pur şi simplu, cheful de viaţă.
Mă consider, sau încerc să fiu, o persoană echilibrată, cu o teamă rezonabilă de moarte sau boală; sau, mai degrabă nu moartea este cea de care mă tem, ci postura lipsită de demnitate în care te poate pune boala şi faptul că aş putea deveni o povară pentru cei din jur. Mă păzesc de excese, fără să fiu absurd. Nu-mi plac persoanele care, taman în secunda când savurezi şi tu un păhărel de coniac, încep să vorbească despre efectele nocive ale alcoolului şi despre cum acesta te ucide lent.
Cândva am prezentat pe FB o reţetă de creveţi gătiţi pe un grătar destul de performant, alimentat cu gaz. Sigur, nu mă obligă nimeni să public reţete şi, în principiu, trebuie să mă aştept la orice fel de reacţie, căci… mare este grădina internetului. În acest spirit, o doamnă, altminteri echilibrată şi simpatică, îmi aruncă o întrebare încuietoare. „Cât este de sănătos este acest grătar?
Bun, un grătar pe cărbuni elimină noxe şi cenuşă, unul pe lemne aproape idem, cel cu gaz elimină, probabil, gaze, iar cel electric naiba mai ştie ce face; în mod clar, oricum aş găti se va găsi cineva să vină cu o nouă ipoteză alarmistă.
I-am răspuns doamnei: „Cam ca mersul pe jos.” Dacă nu mergi corect şi pe unde trebuie, dacă nu eşti atent, oricând te poate lovi vreo maşină, îţi poţi scrânti un picior sau te poate agresa vreun huligan… sau dacă ai ghinion te loveşte în cap vreun ţurţure, meteorit sau ţiglă de pe casă… sau faci insolaţie. Şi ce vreţi să facem? Să nu mai ieşim din casă?
Cei mai periculoşi ipohondri nu sunt cei totalmente paraleli cu subiectul, ci cei semi-informaţi. Sunt o categorie care a aflat de undeva că prăjirea în baie-de-ulei este sinucidere curată, în schimb nu ştie că dacă această procedură este efectuată corect ea minimizează absorbţia de grăsimi; categoria ipohondrică nu ştie că avem absolută nevoie de grăsimi, chiar şi dintre cele saturate, cu condiţia să nu exagerăm. Mai ales creierul nostru are nevoie de grăsimi saturate: altfel nu funcţionează; după cum judecă unii ipohondri, mai că aş zice abţinerea lor de le a consuma chiar a dat rezultate.
Ipohondrii au de obicei opinii ferme, pe care şi le susţin cu încăpăţânarea tipică a obsedatului cu idei puţine dar fixe; în acelaşi timp se tem foarte mult de boală. Atât de mult încât nu se jenează să fie adesea penibili în public, sau, uneori, chiar agresivi.
Ipohondrii sunt peste tot şi ştiu tot. Ei ştiu că folia de aluminiu „se decompune” în compuşi periculoşi, că toţi aditivii alimentari, dar mai ales monoglutamaţii, sunt cancerigeni, că alcoolul este nociv, că grăsimea ne omoară, că untul, pe cale de consecinţă, este şi el neînchipuit de periculos.
M-au bătut la cap persoane care afirmă că trebuie mâncat doar ceea ce cade din pom, adică ceea ce se poate culege de pe jos; nu prea mi-a fost clar cum trebuie să procedez iarna. Alţii susţin că gătitul în sine este nociv şi că distruge nutrienţii. Cineva mi-a explicat chiar că mâncatul este un act nefiresc al organismului uman; mâncatul ne oboseşte şi ne uzează, de aceea şi simţim nevoia să dormim după o masă mai copioasă. Mi-a dat exemple de persoane, verificabile pe Internet şi nu numai, care nu au mai mâncat de luni şi ani de zile, supravieţuind doar cu apă şi aer, ca printr-un fel de fotosinteză. Părerea mea este clară: „Treaba lor, nu ştiu ce au pierdut„.
Cunosc vegetarieni care preamăresc vegetalele, dar care habar nu au să-şi facă o salată. Pun acidul (sucul de lămîie, oţetul etc.) şi uleiul peste salată cu ore înainte de a o servi, aşa că totul se transformă într-o masă fleşcăită, lipsită de textură şi culoare. Aceleaşi persoane nu ştiu cum să gătească legumele sau cerealele în aşa fel încât să le păstreze culoarea şi textura: le-am văzut fleşcăind pastele, transformând verdele proaspăt şi vibrant al spanacului într-un kaki neapetisant, sau brumând merele, avocado-ul şi cartofii.
Nu-i vorbă, există destui omnivori sau carnivori care nu au idee cum să-şi prepare fripturile dar, din ce am văzut eu, aceştia sunt mult mai ponderaţi în a-şi exprima preferinţele şi nici nu urmăresc să-i convingă pe ceilalţi că doar ceea ce fac ei este corect.
Mă uimeşte iarăşi faptul că unii dintre oameni cred orbeşte ceea ce se spune la televizor şi în presă. Nu au elementara curiozitate de a verifica informaţia din mai multe surse. Nu trebuie uitat că mijloacele de informare şi divertisment sunt administrate de organizaţii care trebuie să producă profit. Pentru aceasta trebuie să îşi asigure rating, să atragă atenţia publicului, să provoace controverse şi confuzie, să işte discuţii şi luări de atitudine. O mică panică şi o isterie modică sunt cea mai bună cale spre prosperitatea organizaţiei respective.
Poate nu toată lumea ştie, dar studiile care încearcă să determine efectele modului de alimentaţie asupra organismului sunt finanţate de marile companii farmaceutice şi alimentare. Ca atare, permiteţi-mi să nu cred în ele; nici în studii, nici în organizaţiile care le finanţează. Mai sunt conştient şi de faptul că un om sănătos nu foloseşte nimănui, decât lui însuşi şi familiei sale. Acest om sănătos nu consumă; nu este de folos fiindcă nu este un plătitor. Nu are nevoie de hapuri, pilule şi poţiuni, de doctori, spitale, cârje şi scaune cu rotile, de comprese, plombe, punţi şi implanturi, şi nici de asistenţă medicală la domiciliu, psihiatri şi clisme.
Refuz să mă gândesc ce s-ar întâmpla cu multe companii imense şi cu multe categorii profesionale dacă am şti, cu toţii, să mâncăm realmente sănătos şi echilibrat. Sănătatea unora îi poate costa scump de tot pe ceilalţi. Este un paradox la care ar trebui să medităm puţin atunci când o emisiune TV, un film, o carte, ori un articol publicat în ziare sau pe Internet, încearcă să ne înveţe cum să trăim „sănătos”.
Ca să deviez puţin de la subiect, întotdeauna m-au distrat cărţile gen „Cum să devii miliardar” sau „Cum să ai succes la femei”. Dacă eşti maestru la cucerit femei, îţi ocupi timpul cu ele, nu-l pierzi învăţându-i pe alţii cum să-ţi devină concurenţi. În ce priveşte modalităţile de a deveni miliardar, cea mai simplă şi răs-verificată este aceea de a-i prosti pe ceilalţi, ca de exemplu făcându-i să-ţi cumpere cărţile… sau orice altceva pentru care plătesc de zeci sau sute de ori mai mult decât merită. Am văzut de multe ori că cei care propovăduiesc vreo dietă minune, sau o alimentaţie total „sănătoasă”, sunt fie graşi şi greoi, cu un aer de persoană balonată continuu, fie palizi şi cu aspect anemic. După cum arată, se îmbracă şi vorbesc aceştia, cred că ar fi bine să NU le urmăm exemplul. Ei doar încearcă să ne vândă ceva.
Are cineva interesul să fim şi să ne simţim sănătoşi? Nimeni… în afară de noi înşine. Aproape toţi ceilalţi vor doar să ne ţină în viaţă, atât cât să putem munci pentru ei, să ne facă să trăim sub diverse ameninţări (cum ar fi obsesia alimentaţiei sănătoase) şi, mai ales, să ne inducă bunul simţ de a muri cât mai curând după pensie; iar dacă ne încăpăţânăm să trăim mai mult de atât, trebuie s-o facem cheltuindu-ne ultimul bănuţ pe medicamente şi tratamente adesea inutile.
Eu unul nu doi doi bani pe tot ceea ce ne spun studiile, chiar presupunând că ar putea fi obiective. Ţin minte că la şcoală am învăţat, cu mulţi ani în urmă, că electronul este cea mai mică particulă a atomului. Era adevărat, cel puţin la nivelul de atunci al ştiinţei. După câţiva ani doar, se descoperiseră multe alte sub-atomice particule mai mici. Adevărul ştiinţific este relativ. În fiecare secundă avem un alt „adevăr”.
Nutriţioniştii se ţin şi ei la curent cu noutăţile, ca orice profesionist care ia în seamă rezultatele ultimelor studii, iar ceea ce ştiu ei este „corect” în clipa respectivă. Aşa se face că la un moment dat blamează ouăle, pe motiv că au colesterol şi sunt dăunătoare, iar după alţi câţiva ani afirmă că ouăle au într-adevăr colesterol, dar este vorba despre colesterol bun, care este benefic: Deci: Oameni buni, ne-am râzgândit! Aveţi din nou liber la ouă!” Ce contează că multe mii de oameni şi-au dat între timp dieta peste cap, renunţând la cel mai complex, mai hrănitor şi mai sănătos dintre alimente?
În lumea occidentală ne-am trezit la un moment dat cu 10.000.000 de persoane cu colesterolul ridicat, şi asta pentru simplul motiv că, probabil la presiunile marilor corporaţii farmaceutice, limita „normală” de până atunci a colesterolului a fost coborâtă. Aşa că aceste 10 milioane, după ce ani de zile s-au ştiut sănătoşi, dintr-o dată au devenit bolnavi care s-au pornit să cheltuie zeci de miliarde pe medicamente şi diete.
Există şi alte astfel de exemple. Această relativitate a adevărului, conjugată cu subiectivismul studiilor finanţate de ştim noi cine, creează o imensă confuzie, care foloseşte din plin ştim noi cui. Concluzia mea este că, de fapt, ca să-i îmbogăţim pe unii, nici măcar nu este nevoie să fim cu adevărat bolnavi, este de ajuns să ne credem bolnavi, adică să devenim ipohondri.
Ce putem face şi cine ne poate ajuta? Doar educaţia, raţiunea şi echilibrul. În plus, nu uitaţi, nu suntem identici. Fiecare dintre noi este un univers aparte, reacţionăm diferit la alimentaţie şi avem nevoi diferite. Ceea ce unuia îi face rău, altuia îi face bine.
Eu încerc să nu devin un ipohondru şi să ţin un echilibru în ceea ce mănânc şi în modul de a găti. Chiar dacă greşesc, măcar greşesc pe barba mea şi nu pe mâna unui şarlatan, sau chiar a unui profesionist bine intenţionat, dar indus în eroare de studii false, depăşite sau incomplete.
Vreau să mă bucur de viaţă în mod echilibrat şi cu moderaţie, să încerc de toate, să gătesc orice mereu cu plăcere. Corpul meu, spre deosebire de al altora, nu este un templu; prefer ca al meu să fie, cum zice simpaticul Anthony Bourdain, un cazinou: un loc unde viaţa este interesantă şi merită trăită din plin, unde te poţi distra şi gusta mâncare şi băutură de calitate şi unde nimeni nu-şi doreşte să fie cel mai sănătos mort din cimitir!


  1. Tora spune:

    Subscriu la tot ce-ai zis si scris . Desi sunt medic nu iau si nu recomand medicamente decat in absoluta nevoie ( daca ma intrebi pe mine , personal nici atunci nu iau !) iar prostiile astea cu colesterolul si tot felul de hipo- sau hiper- compusi in sangele nostru care vezi -Doamne ne perturba sanatatea am constatat-o demult , de pe cand m-am certat cu reprezentantii companiilor farmaceutice care incercau sa ma convinga pe mine ca la randul meu sa-mi conving pacientii sa iau nu’s-ce supliment/medicament care sa-mi readuca X nivel de ceva la normal. Cred in mancatul care ne face placere si in pastrarea echilibrului. Mai cred ca cei ce flutura stindardul protectiei animalelor pe care le sacrificam ca sa mancam uita ca mereu sacrificam ceva ca sa mancam , sa ne imbracam , sa mergem cu masina , sa ne facem o casa , sa traim in general. Cred ca o reintoarcere la viata in pestera n-ar fi nici ea prea aproape de a proteja total mediul pe care clameaza ca-l ocrotesc …Cred ca e bine sa ne vedem fiecare de viata noastra si sa nu le spunem altora ce , cum si cat sa manance la modul imperativ-pedagogic ci poate , doar , la modul prietenesc .
    Si ca sa nu uit , am proaspata in minte reclama aia la o tigaie nemaipomenita care gateste singura , economiseste orice si este o comoara la casa omului despre care Bahmuteanca , o mare gospodina dupa cum se arata , declara ritos si fara drept la replica :” Daca nu ai tigaia asta nu esti gospodina !” In intimitatea caminului meu mi-am permis sa-i adresez acestei gospodine multi divortat-recasatorite toate expresiile de-dulce pe care le stiam …
    Si da, imi place asa de mult articolul ca-l distribui la toata lumea si recomand sa fie redistribuit …

    • Radu Popovici spune:

      @Tora: Mediul inconjurator, planeta, daca vreti, a inceput sa fie distrusa de om inca de acum circa 15.000 de ani, de cand omenirea a trecut de la stadiul de vanator-culegator la cel de agricultor. Unii istorici spun chiar ca aceasta a fost cea mai mare greseala posibila facuta de om.
      De fapt, poate nu ar strica un articol despre faptul ca ceea ce mancam (legume, animale, pasari, leguminoase, fructe, cereale etc.) reprezinta mutanti obtinuti prin selectie. Facem asta nu de acum cativa ani, ci de mii si mii de ani. Noi insine suntem niste mutanti, foarte departe de omul „original”.

      Nu afirm ca nu trebuie sa ne preocupe ce mancam, ba dimpotriva. Doar ca preocuparile unora au luat-o intr-o directie gresita.

  2. Carissa spune:

    Pericolul unui asemenea articol este faptul ca avand un ton moderat si ridiculizand aspectele negative ale tendintelor de a urma ‘ultima moda’ si ‘ultimele cercetari’ indeamna spre (sau consolideaza) tocmai atitudinea ‘totul e o cacafonie de inteles, o conspiratie, e de preferat sa mananc de placere si moderat, de ce sa-mi bat capul mai mult’.

    Lucru rezonabil in fond dar gandind asa pierdem niste posibilitati.
    In realitate, hrana nu este atat de inofensiva, are cu adevarat potentialul fie de a ne inbolnavi (chiar si in cantitate moderata, chiar daca nu vedem efectele imediat), de a ne submina lent, fie de a contribui nu numai la o sanatate infloritoare dar si o energie debordanta.

    Pentru a o realiza pe a doua avem nevoie de a experimenta, de a da atentie reactiilor corpului nostru. Nu inteleg de ce acest lucru ar fi definit ca hipohondrie sau orthorexie. E mai degraba o calatorie in interior. Bineinteles atata timp cat nu devine obsesie si atata timp cat nu devenim victimele unor sarlatani. Teama de a cadea in asemenea extreme opreste pe multi oameni de la incerca. E mai comod sa spui ca totul e de neinteles si sa nu te preocupe decat la modul de a nu face excese. E mai greu sa incerci sa intelegi toata aceasta informatie contradictorie si sa incerci sa aplici ceea ce ti se potriveste.

    Eu n-am nici o ‘eticheta’. Nu sunt vegan sau raw vegan sau vegetariana sau paleo sau alceva. Asta nu ma opreste sa nu mananc cam 50%, uneori 75% din mancare raw vegan. Nu-mi interzic sa mananc nici carne, dar destul de rar. In general nu-mi interzic nimic pentru ca nu mi le mai doresc pe cele ‘nocive’ (definitie proprie, bazata pe feedback-ul corpului si pe cercetarile in care am incredere).
    Chiar si definitia lui ‘a manca de placere’ se schimba in timp.

    Folosesc ‘superfoods’ – cele care mi se pare ca au sens, bazat pe intelegerea proprie si avand grija sa nu ma usture la buzunar. Ca urmare a modului in care ma hranesc nu am mai avut nici o raceala, gripa de 6 ani. Asta a fost primul efect vizibil. Simt ca imi ‘construiesc bazele’ pentru viitor. Nu e ipohondrie, nu e frica, e doar dorinta de a trai vibrant, sanatos, plina de energie, pentru ca mi se pare ca e posibil.

    Mesajul meu este: hrana este intradevar importanta pentru sanatatea fizica si chiar emotionala. Incercati sa gasiti ceea ce vi se potriveste. Nu tot ceea ce este ‘out there’ este minciuna, dezinformare. Exista si progres real in aceasta stiinta a nutritiei. Nu e nimic rau in a ne preocupa de acest aspect. Nu e orthorexie, e doar dorinta de a trai mai armonios.

    • Radu Popovici spune:

      @carissa: Am impresia ca unii (putini, de fapt) dintre cititori nu inteleg acest articol. Am fost pana acum usor admonestat de doua persoane cu inclinatii vegetariene si/sau raw-vegane. Articolul nu este deloc un manifest impotriva acestor moduri de viata, desi eu personal nu ma regasesc in ele.
      Articolul meu este doar o atentionare impotriva modelor culinare si dietelor adoptate fara discernamant, a mancarii prost gatite, a snobismului. Admonestatorii parca lasa impresia ca se simt, cumva, cu musca pe caciula, si nu inteleg de ce. In cazul dvs. modul de viata pe care l-ati ales se bazeaza pe cercetare proprie, pe diversitate, pe deschidere catre toate abordarile etc. si pare ca da si rezultatele dorite. Nu pot decat sa va felicit.

      Este extrem de important ceea ce alegem sa mancam, adica sa luptam contra cacofoniei informationale; tocmai de aceea nu este normal sa ne scarpinam unde nu ne mananca, numai fiindca asa s-a spus la TV. Nu uitati ca incerc sa vorbesc despre ipohondrie, adica despre afectiuni inchipuite, despre necesitati ne-necesare induse de media, despre panica starnita cu buna stiinta in binecunoscutul scop de a manipula potentialul cumparator.

  3. Marilena spune:

    Felicitari pentru articolul asta care mi-a mers la suflet, pur si simplu! Sper sa ajunga si la ochii / urechile celor (atat de multi!) care consuma doar ce si cat li se ofera, fara sa gandeasca prea mult.

    Nu pot insa sa nu ma gandesc ca totul este, de fapt, un cerc vicios in care am fost atrasi pe nesimtite: nu avem timp sa gandim ce/cat/cum consumam pentru ca suntem prea ocupati si obositi, dar am obosit tocmai pentru ca nu mai stim ce si cum sa mancam. Aici cred eu ca este momentul in care foarte multi aluneca in cealalta extrema, a ipohondriei, exagerand cu „precautiile” alimentare propovaduite de diversi „specialisti”.

    Eu, una, mi-am gasit echilibrul gatind (fara a exagera cu precautiile) exact ceea ce stiu ca ne place si ne face bine, mie si familiei mele 🙂

  4. Sorin C spune:

    Aici draga Radu, intervenim noi..cei care am studiat cate putin sau mai mult ce inseamna o alimentatie sanatoasa si ce impact are fiecare leguma, fruct sau carne asupra sanatatii si corpului nostru…ar fi multe..foarte multe de spus…

  5. seniorx spune:

    Bravo!!!…un articol la obiect care ridica valul de pe ochii acelora care vor sa-l ridice. Felicitari…ar trebui promovat..numai adevaruri la care toti ne gandeam dar numai in gand. Cum sa contrazici doctorul cand zice ca ai colesterol mare…?…dar e mare de cativa ani incoace…pana decurand valorile ridicate de acum fiind considerate normale…Orice ABUZ face rau…in rest nimic din hrana normala nu dauneaza.

  6. Oana spune:

    Minunat articol! Rar citesc un articol de la cap la coada. Exprima foarte bine parerea mea despre subiect, doar ca eu nu-s nici bucatar, nici „scriitor” 🙂

  7. Sorin C spune:

    Da..esenta articolului este CUMPATAREA….pentru ca asta este lucrul de care am uitat…toti cumparam din supermaketuri multe si marunte doar ca sunt la reducere sau ca lasa ca e bine sa fie acolo…nu am absolut nimic cu vegetarienii..doar ai rog sa se documenteze bine asupra a ceea ce inseamna sa fi vegetarian si ce iti poate lipsi dn alimentatie si cum sa gasesti si acele proteine de care ai nevoie…pe de alta parte..mai ales acum iarna..ceilalti cu o alimentatie mai carnivora [ 🙂 ], le recomand sa iasa la miscare..nu neaparat un sport anume..dar..macar plimbari de minim 20 min in parc..etc…..altceva ce sa zic..daca vreti sa stati departe de doctori..mancati cat de cat sanatos si faceti si ceva miscare…
    A..ca un ultim cuvant….nu exista aliment miraculos gen Goji berry etc…manaca tu numai goji doua saptamani si o sa faci ulcer..cel putin…..

    Foarte frumos articolul..si o sa ai dau share…

    • Radu Popovici spune:

      @Sorin C: Corect, esenta „directa” este cumpatarea… sau echilibrul, moderatia etc. Dar cea „indirecta”, si poate mai importanta, caci din ea poate deriva si cea „directa”, este educatia, modul in care reusesti sa o intelegi si cel in care alegi sa o folosesti.

  8. Andie spune:

    Draga Radu, eu sunt vegetariana de 14 ani si ma identific perfect cu fiecare cuvintel pe care l-ai scris in articolul tau. Ba mai mult, toate aceste idei le-am impartasit si eu cu cititorii mei in multe forme si in multe articole la mine pe blog. Ai mare dreptate cu atitudinea intransigenta a „food-nazis” care acum isi dau cu parerea peste tot, se bazeaza pe pseudo-stiinta reinterpretata, sunt agresivi si intoleranti. Mai mult, cred ca a devenit o moda sa fii asa, am vazut atat de multi oameni care au inghitit pe nemestecate acest stil de viata dar de fapt, in esenta, nu cred in el si nici nu stiu cu ce se mananca. Chiar de curand am fost la un eveniment de lansare a unui produs pentru vegani, plin de lume mondena, unde s-a vorbit numai despre sanatate dar nu se putea respira de fum de tutun. Ipocrizia si ipohondria sunt peste tot.
    Insa nu toti vegetarienii (raw, vegani, lacto-ovo) sunt asa. De fapt, majoritatea celor pe care ii cunosc eu sunt cu capul pe umeri si tocmai de asta nu sunt asa vocali si prezenti peste tot precum ceilalti si poate par mai putini. Mi-as fi dorit mult ca in articolul tau sa nu fim pusi toti in aceeasi oala, sa nu fie asociat termenul de vegetarian cu intoleranta, ipohondrie, ipocrizie, superficialitate, pseudo-cunostinte, etc. Nu e corect fata de noi, oamenii care suntem in asentimentul tau si care IN FIECARE ZI infruntam discriminare, prejudicii si atacuri la persoana doar pentru ca am ales un alt stil de viata.
    Ce incerc sa spun de fapt, poate in prea multe cuvinte, este faptul ca prin singularizarea termenului de vegetarian si asocierea sa cu intoleranta si nazismul culinar, intr-un articol de altfel atat de pertinent si care merita si va primi toata publicitatea cuvenita, ma tem ca ai facut un mare deserviciu comunitatii de vegetarieni care nu se identifica cu extremistii, nu judeca si nu incearca sa converteasca pe nimeni si care se confrunta constat cu propriile provocari legate de acceptare si toleranta din partea celor din jur. Cumva, experienta sufocarii pe care o relatezi tu in articol, noi o traim in fiecare zi, la fel de nesolicitat si nemeritat, doar ca vine din partea cealalta. Mi-e teama ca, in subconstientul colectiv, aceasta asociere periculoasa adanceste prapastia dintre cele doua comunitati, in loc sa o apropie.
    In rest, inca o data, tot respectul pentru articolul extrem de pertinent.

    • Radu Popovici spune:

      @Andie: Am recitit articolul si mie nu mi se pare ca arata cu degetul decat catre cei exagerati. Am si eu zile, nu fixe, in care nu mananc carne, uneori nici lactate, iar astfel de zile mi se par a rotunji, a completa, acea notiune de echilibru spre care eu tind.
      Daca crezi ca acest lucru nu este clar, o spun mai clar: articolul se refera la o parte dintre vegetarieni, vegani, omnivori si carnivori, si anume la cei fanatici, intoleranti si neinformati.

      Pe de alta parte, aici nici macar nu este vorba despre vegetarieni, carnivori, omnivori etc. Este vorba despre modul in care suntem prostiti permanent si despre modul in care acceptam asta. Extremismele culinare, vegetariene, vegane, carnivore etc. sunt, dupa mine, la fel de rele si de nocive. Articolul se refera doar la bunul simt in alimentatie. Adica la lipsa lui, caci vorbim despre ipohondrie.

  9. MaryAnne spune:

    E mare lucru sa fi cumpătat.
    In 6 ani de medicină am întâlnit un singur profesor care a incercat sa ne deschida putin ochii.Este destul de in varsta si ne zicea ca pe vremea când era student nivelul Colesterolui considerat astazi normal atunci era semn de insuficienta hepatică . In plus , pe parcursul tratamentului cu hipocolesterolemiante trebuie urmărită functia hepatică .. deci aceste medicamente induc un grad de insuficienta hepatica și astfel scad și colesterolul.
    Multi parcă am renunțat sa mai gândim..și asta ne complica muuuult viața.

    • Radu Popovici spune:

      @MaryAnne: Cata dreptate avea. De fapt, suntem cobaii-sclavi ai marilor companii farma si alimentare, ai trusturilor de media, bancilor, asigurarilor etc. In fiecare secunda se naste un prost sau un credul, ori cineva prea comod sa gandeasca pe cont propriu; unii stiu sa profite de asta. Platim un impozit pe prostie; faptul ca se plateste nu doar in domeniul culinar nu este de natura a ma linisti. Dimpotriva…

    • Radu Popovici spune:

      @mrak: Printre randuri. 🙂
      1 lingura de moderatie
      1 cana de echilibru
      1 butoi de educatie
      1 kg de curiozitate
      1 kg de toleranta
      inteligenta cat cuprinde.

  10. Dalia23 spune:

    Buna,

    Parerea mea este ca majoritatea vegetarienilor sunt vegetarieni pentru ca iubesc animalele si nu le place gandul de a manca un animal mort, sau faptul ca pentru cina lor a trebuit sa moara un animal. De asemenea, ei nu „poftesc” carne (asa cum ar crede cei ce mananca traditional), mirosul si vazul ei nu le provoaca pofta de a manca asa ceva.
    Nu cred ca este nimic in neregula cu asta. Daca nu iti place ceva, nu mananci, orice ar fi : spanac, carne, oua, prune, etc.
    Nu este nimic exagerat sau ipohondru sa nu mananci ceva care nu iti place, nu iti provoaca placere gustativa, etc.

    La fel oamenii care fumeaza si beau dar mananca doar bio, sunt totusi o exceptie. Sunt exageratii. Am vazut si eu unul la viata mea, foarte amuzant specimen.

    De asemenea, cred ca cei ce mananca mai „curat” (fructe, legume, oua de la tara) strica toate profiturile marilor companii de care spuneai. Studiile acelea finantate de marile companii, doar pentru profitul lor, ii afecteaza mai mult pe cei care nu dau atentie la ceea ce mananca.

    Sper ca esenta articolului a fost doar „nu exagerati cu nimic si fiecare sa manance ce ii pica bine”, ceea ce mi se pare logic si corect.
    Sa ne informam asupra a ceea ce mancam si sa ne pese de sanatatea corpului nostru, este totusi essential pentru starea noastra de bine in general (fizica si psihica).

    Sanatate!

    • Radu Popovici spune:

      @Dalia23: Este normal sa fii atent ce mananci, dar nu este normal sa fii exagerat. Articolul meu se vrea doar o pledoarie pentru echilibru si moderatie, pentru toleranta, pentru curiozitate si placerea de a gandi cu propriul cap.

  11. liana spune:

    Boala asta a mancatului corect se cheama ortorexie, am aflat si eu citind pe internet (cand aveam prea mult timp liber). Si am citit de curand un articol despre cat de bine e, pentru marile companii, sa ne credem bolnavi, si cum isi doresc creierele industriei farmaceutice ca oamenii sa-si cumpere pilule cum isi cumpara guma de mestecat…
    Ma enerveaza deja la culme propovaduitorii de toate felurile si fac alergie cand vad cuvantul quinoa (sau goji, sau raw-vegan). Cred ca „secretul” sta in echilibru si bun simt, atata vreme cat nu folosesc semipreparate, prafuri si supe din plic ci gatim acasa, n-o sa mor daca mananc de doua ori pe ani ceva de la fast-food-ul preferat :D.

  12. Tincuta Clocotici spune:

    Citesc cu mult interes tot ce publicati. Multe sunt informatii noi, unele sunt lucruri pe care deja le stiam, dar imi place mai ales modul in care va exprimati – clar si cu un umor fin care face lectura placuta.

  13. Alina Vicu spune:

    Sunt total de acord!
    Studiile acestea sunt facute numai in interes financiar, iar noi romanii tindem sa dam crezare unor stupizenii fara sens care se bat cap in cap.
    In plus, vad ca ati adus voba de companiile farmaceutice. Acestea nu cauta sa fabrice medicamente pentru a-i vindeca pe cei bolnavi, ci cauta sa faca din ei consumatori fideli pentru a-si spori profiturile, si cred ca asta se aplica tuturor companiilor producatoare de diverse lucruri.
    Strabunica mea a trait pana la 95 de ani, a mancat tot ce a fost cultivat de ea, a baut si cate un paharel de vin rosu, trebaluia intruna, n-a luat medicamnte niciodata, iar pe la 93 de ani era atat de agila ca abia ma tineam de ea daca mergeam undeva impreuna. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Alina Vicu: Aici mai este si chestie de „cheresteaua” fiecaruia.:) Eu cred ca secretul unei vieti lungi este moderatia, echilibrul, buna dispozitie, familia si prietenii.

  14. Catalina spune:

    Am citit tot, ca un copil cuminte. Şi mi-a şi plăcut. O să recitesc când şi când acest text, ca să-mi aduc aminte (dacă o mai iau pe arătură) să mănânc cam tot ce îmi place (cu măsură), trimiţându-i pe „binevoitori” să se uite în farfuriile lor şi nu a altora.

  15. Didi spune:

    Voi reveni sa citesc tot, acum am citit cam pe sarite dar pt. cat am citit iti spun ca sunt 100% in asentimentul tau.

    Pana in ziua de azi, medicii cardiologi recomanda sa manance bolnavul care are tensiune si colesterol marit, doar 1 singur ou pe saptamana pt ca galbenusul creste colesterolul. Stiu din doua surse, cel putin, cum ca studiile ultimilor ani arata ca albusul contine la randu-i nu mai stiu eu ce, care echilibreaza totul perfect.
    Despre cafea, la fel….

    Ceea ce stiu, asa cum ai spus si tu, trebuie totul cu masura. Excesul de orice duce la dezechilibru. Strabunicul meu asa ne spunea: „lacomia, mosule, nu e buna lacomia…”

  16. nea'Mielu spune:

    bine punctat.. 🙂

    in afara de cele spuse de tine as adauga si fenomenul panaceului universal, acel aliment miraculos si de preferinta extrem de exotic, care apare de niciunde in viata noastra, te vindeca de orice, inclusiv (si mai ales) de exces financiar, rezista 2-3 ani sau mai putin si este detronat de un altul, cu puteri inzecite.. vezi acai berry, quinoa, goji, si toate cate or mai fi fost.. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.