Cand a aparut gatitul?
Am nevoie, în acest prim episod al seriei ce îsi doreste sa puncteze cateva momente importante din evolutia omenirii privita dintr-un unghi mai putin obisnuit, de o mica introducere. Asta ca sa îmi lamuresc intentiile, calitatile si, mai ales, limitele legate de acest subiect.
Fiecare civilizatie a fost creativa. Cred ca organizarea si creativitatea sunt conditii sine qua non pentru existenta unei civilizatii. Ştim cu totii ca arheologii pot studia civilizatiile disparute cu ajutorul obiectelor, cladirilor, uneltelor, armelor, podoabelor etc. create de acestea.
Lucrul nu este deloc simplu, caci din totalul de obiecte si constructii create de o civilizatie, multe au fost, probabil, distruse în timp, fie de o civilizatie rivala, fie de incendii, eruptii vulcanice, cutremure, inundatii, boli, schimbari climaterice, epuizarea resurselor etc.
Urmele ramase, sau macar nedistruse complet, au fost, sau poate vor fi, gasite si studiate de specialisti. Este foarte probabil ca unele dintre aceste obiecte nedistruse total sa nu fie gasite niciodata. Este, de asemenea, oricand posibil ca o descoperire de ultima ora sa aduca date noi care sa schimbe, macar partial, ceea ce aveam impresia ca stim despre trecut.
Unele etape ale dezvoltarii umanitatii, mai ales cele foarte îndepartate în timp, nu sunt cunoscute pe de-a-ntregul, în mod cert si fara urma de îndoiala. Istoricii nu s-au putut pune înca de acord în totalitate asupra evolutiei speciei umane si asupra unor etape foarte importante din aceasta trecere de la stadiul de… sa zicem australopithecus, a sa ne referim la unul dintre posibilii stramosi ai nostri, la omul modern de astazi.
În ultimul timp am început sa privesc istoria nu ca pe un sir de evenimente politice, sociale, militare si economice, si nici ca pe o însiruire de regi si împarati, ori de batalii faimoase… nici macar, cel putin nu în totalitate, ca pe o succesiune de civilizatii. Am realizat ca istoria poate fi privita ca o evolutie a modului în care oamenii îsi procura, gatesc, stocheaza si împart hrana. Mie mi se pare aceasta a fi o abordare mai logica.
În materialele pe care voi prezenta pe aceasta tema, a evolutiei omului în paralel cu evolutia gatitului, mancarii si bauturii, ma voi baza pe documentatia pe care mi-o ofera internetul si cele cateva carti din biblioteca personala.
Nu am nici în clin si nici în maneca cu istoria, o privesc din postura unui simplu amator, asa ca puteti sa gasiti erori în unele dintre consideratiile mele, tot asa cum puteti avea pareri opuse parerilor mele. Nu este nicio suparare daca discutam în contradictoriu, ba chiar as fi încantat daca am face-o.
Gatitul hranei a fost un important punct de cotitura pentru omenire, caci a redus timpul si energia necesara mestecatului si digestiei: hrana gatita a pus la dispozitie omului o cantitate mai mare de nutrienti, într-un timp mai scurt. Gatitul poate extrage o cantitate mai mare de calorii din aproape toate alimentele si, lucru important, diversifica mult hrana disponibila, lucru ce a fost de o importanta cruciala în evolutia omului.
Punctul de pe scara timpului, cel în care omul a început sa gateasca, nu este cunoscut cu certitudine, si asta pentru ca printre dovezile arheologice disponibile niciuna nu îl indica într-un mod precis si credibil, mai presus de orice îndoiala.
Cei mai multi dintre antropologi cred ca gatitul a aparut acum circa 250-300.000 de ani. Filogeneticienii afirma însa ca omul a inventat gatitul acum circa 1,8 – 2,3 milioane de ani.
Între cele doua estimari este o diferenta de circa doua milioane de ani. Care este cea corecta? Prima, a doua sau niciuna?
Dovezile arheologice sugereaza ca gatitul a aparut în urma cu maxim 300.000 de ani, odata cu aparitia în Orientul Mijlociu si Europa a vetrelor de foc, a cuptorelor de pamant, a oaselor de animale arse si a uneltelor din cremene, care puteau genera scantei prin ciocnire. Responsabil pentru aceasta descoperire, ar fi homo erectus.
Pe de alta parte, studii efectuate de cercetatorii de la Harvard, publicate în 2011, par a sugera ca stramosii lui homo erectus au învatat sa gateasca înca de acum aproape doua milioane de ani. Dimensiunile molarilor lor sunt vizibil mai mici decat cele ale altor primate, lucru care indica faptul ca stramosii nostri petreceau cam 7% din timpul lor mestecand, în timp ce un cimpanzeu, de exemplu, mesteca 30-35% din durata fiecarei zile. Dupa acesti cercetatori, Homo erectus ar fi putut supravietui cu molarii sai mici doar daca o importanta parte a hranei sale ar fi fost gatita.
Daca specialistii nu se pot pune de acord, va dati seama ca un amator ca mine sau ca dvs. ar face mai bine sa realizeze ca problema îl depaseste. Îmi dau perfect seama de acest lucru, dar, de dragul discutiei, las prudenta de-o parte si îmi dau cu parerea: eu cred mai mult în ipoteza filogeneticienilor. Cred ca trecerea de la consumul exclusiv de alimente crude la cel preponderent de alimente gatite s-a petrecut treptat, în mult timp, poate în chiar mai mult de doua milioane de ani. Mai cred ca pentru a gati hrana nu ai nevoie neaparat de vetre si cuptoare. Un izvor termal este de ajuns, la fel o stanca ce sta în bataia unui soare puternic, ba chiar si focurile aprinde în mod natural (eruptii vulcanice, fulger etc.).
Îmi mai pun întrebarea de ce omul a riscat si a ajuns sa stapaneasca focul? Cred ca nevoia de hrana era mai importanta si mai puternica decat nevoia de a se apara de animale salbatice sau de a-si crea unelte. Parerea mea este ca focul a devenit un aliat al omului mai ales pentru ca îi oferea sansa de a gati. Din pacate, nu exista date precise nici despre epoca în care omul a început sa stapaneasca, sa creeze si sa foloseasca focul. Estimarile istoricilor si a altor specialisti indica un interval surprinzator de asemanator cu cel rezultat din estimarea momentului cand omul a început sa gateasca: între 200.000 si 1,7 milioane de ani în urma.