Cea mai veche supă din lume

Am citit zilele trecute un articol în varianta online a publicaţiei “Daily Mail” despre arheologii chinezi, care au descoperit ceea ce pare a fi o supă veche de 2400 de ani. Aceasta era “sigilată” într-un vas de bronz cu trei picioare, găsit într-unul dintre mormintele aflate în apropierea vechii capitale Xian.

Cea mai veche supă din lume Sursa foto: www.handmadecharlotte.com

Sursa foto: www.handmadecharlotte.com


Vasul măsura circa 20 de cm înălţime şi 25 cm diametru şi a fost folosit la prepararea şi servirea cărnii. Arheologii au raportat faptul că vasul conţinea câteva oase, iar lichidul căpătase o culoare verde, din cauza oxidării suferite de bronzul din care era fabricat vasul.

Mormântul, ca şi vasul în sine, fuseseră foarte bine izolate şi închise ermetic, astfel explicându-se faptul că lichidul nu s-a evaporat. Arheologii chinezi erau entuziasmaţi de faptul că aveau de-a face cu prima supă în care găsiseră oase şi sperau ca studierea în continuare a mormintelor de lângă Xian să aducă informaţii importante referitoare la cultura culinară din perioada Statelor Războinice (475-221 î.H.). Această descoperire nu este de ultimă oră. Dacă nu mă înşel, articolul cu pricina fusese publicat în “Daily Mail” prin 2010.

Informaţia mi s-a părut interesantă, dar mi-am dat imediat seama că această supă, deşi veche de 2400 de ani, nu putea fi cea mai veche supă făcută de om. Mi-am pus atunci întrebarea care ar putea fi aceasta şi dacă a fost descoperită o supă mai veche decât cea de la Xian. Am găsit un răspuns un pic neaşteptat, pentru mine.

Desigur, supa nu poate fi cel mai vechi preparat culinar gătit de om, căci apariţia ei a putut fi posibilă doar după apariţia vaselor potrivite fierberi, adică unele rezistente la flacără şi etanşe. Unii arheologi afirmă, la modul general, că s-au găsit dovezi că supa s-ar fi putut prepara încă de acum 20.000 de ani, dar lucrurile nu sunt, se pare, chiar clare în această privinţă.

Ceea ce pare să se ştie este că prima supă făcută de om provine de acum circa 8.000 de ani şi conţinea, ca ingredient principal, oase de… hipopotam. Alături de acestea, la prepararea supei se mai folosiseră vrăbii, legume, linte şi diferite tipuri de asezonatori, probabil ierburi şi unele mirodenii care se găseau local.

Din păcate, deşi am găsit multe surse online ce menţionează această supă, ba chiar este inclusă şi într-una dintre cărţile din biblioteca mea, anume în “A curious History of Food and Drink”, a lui Ian Crofton, nimeni nu pare a şti unde anume a fost descoperită şi de către cine, ca să nu mai zic cine a gătit-o sau mâncat-o. Nici chiar cartea amintită, o lucrare cât se poate de serioasă, nu indică în mod special o sursă a acestei informaţii.

Este posibil ca supa să provină din Africa de sud şi centrală, unde este astăzi aria maximă de răspândire a hipopotamilor. Este la fel de posibil ca supa de hipopotam să fie o invenţie răspândită de cineva intenţionat pe internet şi preluată apoi de o mulţime de alte surse, căpătând astfel o legitimitate aparentă.

Chiar nu ştiu dacă supa aceasta este, sau nu, reală. Putem lua la rând ingredientele şi să le discutăm foarte pe scurt.
Lintea a apărut acum 9.000 -13.000 de ani în Orientul Apropiat. Nu este imposibil ca ea să fi ajuns în 1.000 – 5.000 de ani până în Africa de sud şi centrală.

Vrăbiile, folosite şi ele ca ingredient, sunt păsări mici, denumite generic, pe care nu am avut cum să-l traduc altfel. De fapt, înrudite cu vrăbiile şi purtând aceeaşi denumire generică sunt zeci de tipuri de păsări de talie mică, inclusiv unele provenind din Africa. Nu cred că acum 8.000 de ani acestea să nu fi fost disponibile.

Legume, fructe şi rădăcinoase erau şi ele uşor disponibile local.

Ierburile aromate se găseau, presupun, cam peste tot, mai ales că nu se specifică nicăieri care sunt acelea.

Mirodeniile, de asemenea nespecificate, ar fi putut fi locale, ca piperul melegueta (denumit şi grăunţele paradisului, piper de Guineea etc.) sau kani (cunoscut şi sub denumiri ca seminţele lui Selim, piper de Senegal etc.), posibil susan, tamarin, sau, poate, o mirodenie dispărută între timp, ca silphium. Nu este imposibil nici ca mirodeniile din Asia să fi fost deja cunoscute. Oceanul Indian nu era de netrecut nici în acea perioadă şi se cunosc rute comerciale foarte vechi care ajungeau din India în estul Africii, trecând prin teritoriile care astăzi aparţin de Oman, Yemen şi Arabia Saudită.

Cercetarea ingredientelor face ca o astfel de supă, dincolo de posibilul gust, aspect şi calitate nutriţională, să fie posibilă.

Este, oare, hipopotamul comestibil? Bineînţeles. De altfel, cred că acum 8.000 de ani se mânca aproape orice, atâta timp cât oamenii puteau supravieţui.

Din câte am putut afla, prima reţetă despre modul în care se găteşte carnea de hipopotam provine dintr-o carte numită “The Albert N’yanza, Great Basin of the Nile”, apărută în 1867. Reţeta a fost culeasă de exploratorul englez Samuel Baker, în perioada când descoperea lacul Albert, în 1864. Conform autorului cărţii, carnea de hiopopotam este acceptabilă, iar grăsimea este atât de dulce, încât poate fi mâncată crudă, alături de un relish picant şi acrişor.

Nu am gustat niciodată carne de hipopotam şi nici nu cunosc pe nimeni care s-o fi făcut. Mai mult, pot afirma că, probabil, nu o voi gusta niciodată. După unele surse, hipopotamul este greu de vânat, căci este un animal foarte inteligent, violent şi extrem de rapid, în ciuda corpolenţei, iar carnea sa nu merită efortul, căci există mai multe tipuri de vânat net superioare ca textură, gust şi aromă şi mai uşor accesibile.

Nu cred că hipopotamul era vreo delicatesă nici acum 8.000 de ani. Cel mai probabil supele acestea primitive se găteau din tot felul de resturi aflate la îndemână, practic orice putea aduce un aport nutriţional ca proteine, grăsimi, carbohidraţi şi fibre: oase, grăsime şi bucăţi provenite de la diferite animale medii şi mari, animele şi păsări mici, insecte, broaşte, şerpi şi şopârle, legume, fructe, leguminoase, rădăcinoase, seminţe, cereale etc.

Iată că am tot povestit aproape două pagini şi, cel puţin eu, nu am ajuns la nicio concluzie. Nici nu cred că am fi putut-o face. Cea mai veche supă descoperită ar putea fi cea de hipopotam, chiar m-aş bucura să fie, căci îmi sună ciudat şi exotic, sau nu.

Oricum, sunt convins că cea mai veche supă de carne trebuie să fi fost preparată din oasele, grăsimea şi carnea unui animal sălbatic. Nici porcul şi nici puii, de fapt nici caii, cămilele, raţele, gîştele etc. nu se domesticiseră încă acum 8.000 de ani; doar vitele, oile şi caprele erau deja tovarăşi ai omului de vreo 2.500 -3.000 de ani, dar cum posibilitatea de a prepara supe există de acum 20.000 de ani, este mult mai probabilă folosirea unui animal sălbatic.

Sumar articol
Cea mai veche supă din lume
Titlu articol
Cea mai veche supă din lume
Descriere
Cel mai probabil supele primitive se găteau din tot felul de resturi aflate la îndemână, practic orice putea aduce un aport nutriţional ca proteine, grăsimi, carbohidraţi şi fibre.
Autor