Jurnal milanez (1)

Am avut norocul sa cresc într-un timp cand nu exista internet si aveam doar doua posturi TV. Asta mi-a lasat timp si chef de citit, iar cititul m-a facut sa visez. Undeva, în minte, am avut notate cateva locuri si opere de arta pe care mi-as fi dorit sa le vad înainte de a muri. Sunt foarte multe, caci port în mine o anume „lacomie” de a vedea lucruri noi si de a calatori, dar pe unele le-am „bifat” deja, iar pentru altele înca mai am sperante.


Milano era unul dintre locurile pe care îmi doream sa le vad, în special datorita catorva opere de arta; domul si Cina cea de taina, despre care citisem atatea lucruri, erau în fruntea listei mele. Ghinionul, sau poate norocul, a facut sa nu pot iesi din tara decat tarziu, cand devenisem deja adult. Ghinion, fiindca as fi putut vedea mai multe locuri; noroc, fiindca, adult fiind, le-am putut întelege astfel decat o face un adolescent sau o persoana foarte tanara.
Locurile prin care am calatorit se împart, pentru mine, în trei categorii: locuri unde nu mi-as dori sa traiesc si unde îmi ajunge o scurta vizita, locuri unde mi-ar placea sa traiesc, dar nu sunt sigur ca as putea-o face, si locuri despre care sunt sigur ca mi s-ar potrivi de minune.
Milano intra în cea de-a treia categorie si va spun cu mana pe inima ca mi-a placut foarte mult. O sa va prezint cele 3 zile petrecute acolo într-o serie de articole, primul dintre ele, cel de fata, dorind sa va ofere o prezentare generala a orasului, asa cum l-am vazut eu în scurtul timp petrecut acolo.
Va spun dinainte ca acest prin articol din seria dedicata orasului Milano nu atinge deloc subiectul culinar. Am simtit însa nevoia sa punctez cateva lucruri, ca sa încerc sa va introduc în atmosfera. Urmatoarele 4 articole vor fi dedicate exclusiv capitolului culinar, asa ca sper ca în final sa nu fiti dezamagiti.
Transportul
Am zburat cu WizzAir, fara probleme tehnice sau de orar, dar nu pot sa spun ca sunt încantat de ei. Cei de la Wizz au o atitudine oarecum antipatica si nerespectuoasa, asa ca ma gandesc serios daca nu cumva a fost ultima noastra calatorie cu aceasta companie.
Am aterizat la Bergamo, de unde exista multe autobuze care contra sumei de 5 euro te duc la Stazione Centrale din Milano. Drumul dureaza oricat între 40 si 60 de minute, functie de trafic. De la Stazione Centrale am luat tramvaiul 9 cale de vreo 20 de statii (acestea sunt extrem de scurte, daca au 250-300 m fiecare) pana chiar în fata hotelului.
Tramvaiele milaneze sunt foarte noi, mult mai silentioase ca cele vazute de mine prin Bucuresti, curate si, lucru foarte important, circula foarte des.
Costul unei calatorii este de 1,5 euro, iar biletele „merg” si la metrou, si acesta extrem de civilizat, cu multe linii si multe-multe statii, ajungand practic în orice punct de interes al orasului.
Exista nenumarate tipuri de „portofele” electronice cu calatorii, nu le stiu bine, caci nu m-a interesat, dar gasiti fara nicio îndoiala ceva care sa vi se potriveasca.
Hotelul
Am locuit pe via Bligny, la un hotel de 4 stele, numit Liberty. Foarte cochet, bine decorat si intim, surprindea prin eleganta si prin calitatea decoratiunilor interioare. Mi-au placut foarte mult mobilierul, tablourile, decoratiunile si finisarile, de la clantele usilor la veioze, de la peretii capitonati pana la covoare. Poate camerele ar fi avut nevoie de o mica renovare, dar impresia generala a fost foarte placuta.
Personalul a fost extrem de amabil si de respectuos si, practic, în afara de Internet, nu ne-a lipsit nimic. Sigur, contra a 3 euro/ora am fi putut avea si Internet, dar am preferat sa ne izolam cateva zile si sa stam deoparte de lumea virtuala, ca sa ne concentram asupra a ceea ce ne oferea acest splendid oras.
Orasul
Este, fara exagerare, superb. As spune ca, în ce priveste cladirile, intra în aceeasi categorie cu Barcelona si Paris, orase care mi-au placut în mod deosebit ca arhitectura. Cladirile sunt monumentale, unele dintre ele extrem de frumoase, cu curti interioare pline de flori, constructii solide si elegante în acelasi timp.
Orasul este plin de verdeata si de parcuri, desi niciunul dintre ele nu se poate compara cu Cismigiul ca frumusete. Parcul Sempione, de pilda, aflat langa Porta Sempione si Castello Sforzesco, este foarte mare si frumos, dar nu are finetea Cismigiului. Spre deosebire însa de acesta, fiind foarte mare, Sempione este un adevarat „plaman” al orasului. Placut surprinzator pentru mine a fost lipsa conceptului stupid de la noi, de tip „nu calcati pe iarba”. Acolo oamenii stau pe iarba, la umbra sau la soare, dupa cum au chef, fac plaja, citesc, discuta, iar copiii se joaca si ei în iarba. Cu toate acestea, iarba nu este tocita, ci verde, grasa si la dispozitia cetatenilor platitori de impozite.

Strazile sunt largi iar în centru sunt pietruite în diverse feluri, foarte atragator. Au, pe alocuri, borduri de granit mai largi decat însusi trotuarul, semn ca pe acolo înca nu a trecut niciun primar bucurestean care sa le schimbe cu ciment de proasta calitate.
La Milano biciclistii circula pe trotuare. Sunt multi si dai de ei peste tot. Nu exista piste trasate, ca la Bucuresti. Pistele bucurestene, adica dungile acelea de vopsea, au costat, daca nu mint unele articole citite de mine, cam 30.000 euro/km, daca va vine a crede. Presupun ca se puteau face si cu un pret de cel putin 10 ori mai mic, dar milanezii au considerat ca ar fi o cheltuiala inutila; si asa si este, daca ai o populatie educata.

Oamenii
Milanezii sunt constienti de rolul lor de cetateni ai uneia dintre capitalele modei. Sunt, aproape toti, bine îmbracati, îngrijiti si curati. Am mai fost la Roma si Napoli, am observat si acolo oamenii de pe strada, iar diferenta este mult în favoarea milanezilor, cel putin la acest capitol.
Vremea a fost superba, însorita si calduroasa; lucrul care m-a mirat a fost modul de a se raporta la clima al unora dintre localnici, care, desi afara erau 35 °C, defilau îmbracati în canadiene, pulovere si sacouri. În mod evident, unii erau fortati sa se îmbrace astfel de serviciu (cei cu sacouri, de pilda), dar ceilalti mi-au lasat impresia ca le era frig.
Nu pot sa ma laud ca vorbesc italiana, dar rup cateva cuvinte si pot lega cateva fraze, cat sa fiu în stare sa cumpar orice, sa comand la restaurant sau sa cer informatii. Nu stiu, deci, daca faptul ca ma straduiam a avut vreo importanta, dar peste tot am dat de oameni amabili si zambitori.
Şoferii m-au uimit cel mai mult: rabdatori, politicosi, serviabili. Nu am auzit niciodata un claxon sau vreo altercatie prin parcari sau în trafic, asa cum se întampla la noi. Oamenii sunt calmi, echilibrati, respectuosi si întelegatori, iar acest lucru nu se datoreaza climei si nici macat mancarii, ci doar educatiei de acasa si din scoala.
Atractiile turistice
Spre deosebire de Roma, unde antichitatea este foarte prezenta si coabiteaza cu Evul Mediu si cu barocul, Milano ofera mai mult vestigii din perioadele romanica, Ev Mediu si baroc.
Am încercat sa ajungem la toate monumentele si operele de arta socotite a fi importante, si am fost rasplatiti pentru eforturile si timpul nostru.
Cina cea de taina, pe care o asteptam cu o oarecare emotie, m-a dezamagit, din pacate. Starea în care este aceasta opera de arta are si ea importanta, desigur, caci este extrem de afectata de trecerea anilor (Leonardo da Vinci a folosit o tehnica gresita, ceea ce a dus la degradarea picturii la numai cativa ani de la terminarea ei) dar nici pictura în sine nu mi-a spus mare lucru. Nu am de ce sa argumentez acest lucru, nu ma pricep la arta, iar blogul meu nu este unul artistic. Este vorba doar despre impresia pe aceasta celebra opera de arta mi-a lasat-o mie. Poate ca si timpul scurt, doar 15 minute, din motive de pastrare a unui mediu propice conservarii operei, a contribuit la dezamagirea mea.
Dupa cat ne-am zbatut sa facem rost de o rezervare, caci locurile în grupurile de vizitatori sunt ocupate cu multe zile în avans, dupa ce asteptari aveam (nu stiu de fapt de ce, caci vazusem pictura de sute de ori în reproduceri, acum îmi dau seama, foarte fidele), am fost frustrat.

Mi-a placut însa foarte mult Santa Maria delle Grazie, biserica ce adaposteste Cina cea de taina. Am remarcat ca cei mai multi turisti sunt prea absorbiti de pictura lui Leonardo ca sa o remarce, dar mie mi-a placut foarte mult. Nu o ignorati cand ajungeti acolo.
O alta dezamagire a fost Scala, o cladire mai curand banala, care nu iesea în evidenta prin nimic. Putea, la fel de bine, sa adaposteasca posta, vama, vreo banca sau camera de comert. Sa nu ma întelegeti gresit, este o cladire mare, relativ impozanta, dar care se pierde printre celelalte cladiri importante ale orasului. Interiorul este însa superb, exista nenumarate imagini pe Internet care atesta asta, dar nu am apucat sa-l vad. Poate cu alta ocazie…

Castello Sforzesco este foarte interesant. Nu l-am vizitat în interior, oricum nu este disponibila decat o foarte mica parte, dar merita o ora din timpul dvs.
Am mai vizitat alte cateva biserici si catedrale, printre ele San Eustorgio, San Ambrogio si Santa Maria presso San Satiro, extrem de vechi (unele din secolul al IV-lea) si de frumoase, Despre parcul Sempiono am pomenit mai sus.
Un loc frumos sunt canalele Navigli, marginite cu stradute pitoresti, pline de localuri cam scumpe, dar care dau o atmosfera placuta locului.
Ca sa închei într-o nota placuta si optimista, Domul din Milano este cu adevarat superb, o minune arhitecturala, una dintre acele cladiri care îti taie rasuflarea cand îti apar în fata. Am publicat pe FB un album cu o parte din multele fotografii facute de mine acolo, ca cei care înca nu au avut sansa sa-l viziteze sa-si poata face o impresie.

Romanii din Milano
Va asteptati, probabil, sa va povestesc despre tigani cersetori; ei bine, erau prezenti la fiecare catedrala, biserica, monument sau orice alt loc turistic. Dar nu vreau sa va vorbesc despre ei, caci sincer sa fiu, îmi este greata: sunt murdari, zgomotosi, îti este sila si sa-i privesti si sunt o adevarata rusine, un sancru oribil. Avem noi oile noastre negre, romanesti get-beget, fara sa mai fie nevoie si de ajutorul lor. Deplorabil.
Am întalnit însa si romani admirabili, care lucrau din greu, care locuiau la Milano de ani de zile, care se integrasera foarte bine si care si-au capatat respectul localnicilor. Se pare ca în oras exista o comunitate de romani destul de numeroasa, dar nu am vut timp sa aprofundez problema. Eu am întalnit doar ospatari si cameriste, vanzatori si bucatari, dar sunt convins ca exista acolo si medici, arhitecti, muzicieni si ingineri.
Turistii
Extrem de multi asiatici, si din cei cu ochi oblici – în marea lor majoritate turisti, în special chinezi si japonezi – dar si din cei oachesi la piele – foarte multi indieni si pakistanezi, veniti la lucru.
Rusii formau, probabil, nucleul cel mai numeros de turisti. Mi se pare normal, sunt foarte multi, au un potential economic imens si încep sa-si permita sa viziteze lumea. Spre deosebire de alte ocazii, nu am mai vazut rusi îmbatandu-se manga prin parcuri sau restaurante, ci în special cupluri cu copii mici, discrete si civilizate.
Americanii erau si ei foarte prezenti. Din cate mi-am putut da seama, Europa îi fascineaza: îl considera un loc rafinat si usor decadent, unde igiena nu este tocmai la înaltime, dar atragator într-un fel ciudat si irezistibil.
Preturi
Milano este, fara îndoiala, un oras scump. Ca sa compar cu alte orase pe care le-am vizitat, Milano este parca ceva mai scump ca Roma sau Viena, cam cu 30-40% mai scump ca Napoli si Lisabona, la fel de scump ca Paris, Bruxelles, Berlin sau Barcelona.
Obiectele materiale si serviciile sunt de buna sau foarte buna calitate si se vede ca municipalitatea functioneaza si spre binele orasului, nu doar ca o masina destinata îmbogatirii clientelei politice, ca în alte locuri pe care le cunoastem bine.
Milano culinar
Acest subiect va fi tratat în amanunt în urmatoarele articole, asa ca nu voi insista acum asupra sa. Va voi povesti în zilele urmatoare despre piete si magazine si despre restaurante de tot felul, ca sa va puteti face o idee despre cateva dintre locurile care pot interesa un pasionat de gastronomie.
Concluzie
La sfarsitul acestei extrem de scurte si de subiective prezentari, atat cat am putut remarca în doar trei zile extrem de pline, în care am încercat sa îmbinam interesul pentru atractiile turistice si cele culinare ale orasului, concluzia este ca Milano m-a fermecat.
Turistic vorbind, toate punctele importante pot fi „acoperite” în doar 3-4 zile. Culinar însa, orasul are enorm de multe de oferit si mi-ar fi placut sa stau acolo cel putin 2-3 luni. Regret ca nu am putut face asta, dar cumva ma bucur, caci cred ca m-as fi întors de acolo cu vreo 10 kg în plus, si zau ca nu am nevoie de ele.
(va urma)


Citeste si articolul →   Jurnal milanez (5)

  1. OWA spune:

    O citez pe RODICA:

    „De ce nu poate fi si la noi atata ordine si disciplina, ca locuri de vizitat avem destule.”
    Raspunsul lui RADU, citez: „Fiindca cei care ne conduc si fac legile sunt needucati si incompetenti.”

    Subscriu si adaug: e cu atit mai trist cu cit multi din cei care chipurile ne conduc, sau macar ar putea face diferenta se duc degeaba sa vada lumea pe bani publici, caci nu se prinde nimic de ei si, datorita caracterului lor mic si infect, nici macar nu sunt in stare sa observe diferentele si frumusetea locurilor. NIste salabatici de-a dreptul as indrazni sa spun. Trist dar adevarat !
    -Cu respect si stima pt Oameni adevarati ca RADU !,..frumoase poze interesant si placut articol.
    -Great man great web site !….

  2. cristi-j spune:

    hahaha , corect . si eu am gandit la fel despre ce-ai spus tu , nu zic ca n-ai dreptate dar nici ca ai. si pentru ca nu puteam sa vorbesc din punctul tau de vedere am vorbit din al meu.
    era mai mult o figura de stil (nu trebuie luata ad literam) pentru a sublinia ca nu e suficient sa arunci o privire pentru a spune ca ai fost acolo si cunosti locul respectiv, daca vrei sa simti locul respectiv e nevoie de timp. orice ai spune, eu consider ca un oras de 1,5 milioane ca milano nu poate fi vazut in 3 zile.
    dar nici nu pot sa zic ca e rau sa vezi locuri noi chiar si pentru o privire, pentru a schimba peisajul (la propriu si la figurat) si pentru inspiratie asa ca o evadare de 3-4 zile e mult mai buna decat nimic, mai ales daca folosesti din plin timpul (iar aici nu am nicio indoiala ca ai facut-o)

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Eu stau in Bucuresti de 56 de ani si sunt o sumedenie de locuri prin care nu am calcat. Nu exista drum in centrul orasului unde sa nu ma surprinda, placut sau nu, cate ceva nou. Imi pare rau ca nu traim cat Matusalem, as putea aloca portii de cate 50 de ani mai multor orase care imi sunt dragi.

  3. cristi-j spune:

    de ce nu incap jumatati de masura ? cel care sta o saptamana sau doua (poate are prieteni dar nu neaparat) nu e tot turist ? si sunt sigur ca sunt multe lucruri interesante de vazut pentru mai mult de 3 zile in orice oras mare, mai ales in italia. depinde ce fel de turist este fiecare, daca nu il intereseaza atmosfera, detaliile, felul cum traiesc localnicii sau ii place sa faca totul in viteza si vrea doar sa „bifeze” centrul si cateva atractii si sa-si faca poze cu monumentele cunoscute ca sa vada cat mai multe orase atunci 3 zile ajung dar lucurile se pot face si altfel si nu trebuie sa te stabilesti intr-un loc.
    de la 3 zile la 3 saptamani impresiile se pot schimba si in bine si in rau dar in 3 zile nu poti cunoaste niciun loc. tu nu ai avut timp dar nu cred ca te-ai fi plictisit daca stateai o saptamana. eu vreau sa cunosc locurile, nu doar sa le vad (de exemplu sa trec printr-o piata sau strada importanta de mai multe ori in mai multe zile si la momente diferite ale zilei… hahaha) si am nevoie de 5-10 zile pentru un oras (desigur ca nu e posibil mereu … hehehe)

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Ce sa spun? Nu zic ca ai dreptate, nici ca nu ai. Eu vorbeam din punctul meu de vedere, ca turistul roman care prinde un low cost si profita de ocazie sa vada niste locuri noi. Mie nu-mi trebuie sa merg de 2-3 ori pe aceeasi strada, la diferite ore si in clime diferite, decat daca este o strada care are atractii culinare, ceea ce face ca acest gen de turism sa intre in categgoria a doua mentionata de mine, cea de mai mult de 3 zile. Sigur ca la fel poate gandi si un amator de teatru, opera sau expozitii de arta. Si el poate adauga alte 3-4 zile, caci are cu ce sa-si umple timpul. Eu am avut ocazia in 3 zile sa vad Domul si celelalte locuri care mi s-au parut interesante si dimineata, si la pranz, si noaptea.

  4. memphis spune:

    Poate daca ai fi stat acolo 3 saptamani, ai fi scris un pic altceva. Ma refer la experienta mea, dupa 3 zile vedeam lucrurile cu totul altfel decat dupa 3 luni sau 3 ani. oricum, interesant si la obiect, foarte folositor pentru cei care isi doresc cateva zile la Milano.

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: Normal ca experienta acumulata dupa doar 3 zile difera de cea adunata in mai mult timp. Cum ziceai si tu, articolul poate folosi celor care dau o raita scurta la Milano. De fapt, aici nu prea incap jumatati de masura: ori vii ca turist, si in mai mult de 3 zile pline nu ai ce face, decat daca esti foarte pasionat de mancare, ori daca vrei o experienta mai lunga, te stabiulesti acolo o perioada sau definitiv.

  5. mihaelar63 spune:

    Din cate spui in prima parte a articolului suntem norocosi ca te-ai intors !!!
    Ma bucur ca ai avut o ,, evadare ” din cotidian atat de reusita . Ne ramne sa visam si noi cu ochii deschisi .

    • Radu Popovici spune:

      @mihaelar63: Da, as mai fi stat acolo o perioada. Este grozav sa fii turist, daca as fi avut cateva mii de euro in plus as fi stat minim o luna.

  6. Ramona A spune:

    Ce as mai vrea si eu pe acolo :(( anul ãsta mi-am strans ceva monede în „purcelus” abia apuc sã plec departe! cred cã as slãbi in Italia, mi se pare mancarea lor destul de light 😀

    • Radu Popovici spune:

      @Ramona: Este, oricum, mai usoara (si mai buna, as zice eu) decat cea portugheza, dar are capcanele ei. Nu toti italienii sunt supli, si asta nu fiindca ar manca la fast-food. Pastele si orezul in cantitati mari si in asociatie cu sosuri grase te ingrasa rapid. Au insa acea parte a bucatariei mediteraneene, cu multe legume si peste, care ofera o dieta foarte sanatoasa.

  7. Amalia spune:

    Frumoasa descriere, trebuie sa ajung si eu intr-o zi acolo. Am bifat doar Roma, Firentze si cateva orase mai mici (incantatoare) in drumul nostru spre Ostia.
    Ne-am lovit si noi de problema cu internetul,in campingul in care ne-am cazat aveau o fosila de P.C., piesa de muzeu :), percepeau 1 euro pe ora, ca sa reusesti sa trimiti un e-mail iti trebuiau 4 ore :))))). Sotul meu fiind informatician, a vrut sa il aranjeze putin, dar nu prea avea ce.
    Am aflat de la administratorul campingului, ca italienii nu se dau in vant dupa informatica, ca atare, nici specialisti nu prea sunt. Asta era prin 2007, credeam ca s-au mai pus la punct intre timp. Bine ca n-ai platit cei 3 euro.
    Imi plac mult jurnalele tale de calatorie,astept cu interes si continuarea.

    • Radu Popovici spune:

      @Amalia: Acum au tot felul de cafenele si alte localuri cu wireless; am vazut acolo foarte multi cu laptopuri, la o cafea sau un pahar de vin.
      Milano merita 3 zile din timpul tau. Florenta este pe lista mea scurta, abia astept sa ajung acolo.

  8. Cami spune:

    O prezentare foarte utila pentru cei ce intentioneaza sa viziteze Milano. Daca pentru ”Milano culinar” este nevoie de mai multe articole, asta ma bucura mult. Probabil ca a fost o experienta gastronomica foarte interesanta. Sa ne asteptam si la cateva retete?

  9. rodica paraschiv spune:

    Si eu imi doresc de mult sa fac aceasta calatorie si era pe lista pt aceasta vara, dar din anumite motive am amanat-o pentru anul viitor. Sunt multe locuri frumoase de vazut in Italia, important este sa ai timpul necesar si rabdare. Este bine cand cineva iti face o descriere a locurilor ce urmeaza sa le vizitezi, parca altfel le privesti. Am prieteni acolo si sper din tot sufletul sa ajungem si noi. De ce nu poate fi si la noi atata ordine si disciplina, ca locuri de vizitat avem destule.

  10. oq spune:

    Mi-a facut placere sa citesc alte impresii despre Milano. Va recomand cu caldura Firenze (si zona toscana : San Gimignano si Siena) si Portofino- din Italia mi s-au parut a fi locuri minunate. Asteptam si alte postari:)

    • Radu Popovici spune:

      @oq: Ehei, de cand este Toscana pe lista mea… alaturi de Provence, doua tinte ideale. Sper sa le nimeresc cat mai curand. 🙂

  11. cristi-j spune:

    bine ai revenit !
    multumesc mult pentru descrierea detaliata, foarte utila si pe placul meu. a trecut ceva timp de la ultimul articol de acest fel si oricum, parca cu cat stai mai putin cu atat scrii mai mult … hahaha
    ce inseamna ca suntem atat de multi si de diferiti ! nu prea am auzit multa lume care din atatea locuri sa puna milano in frunte, fiecare isi gaseste ceva pe propriul gust.

    mi se pare incredibil ca in 2012 inca se cer 3 euro/ora pentru internet intr-un mare oras.
    nu stiu cum e la tine dar peste tot pe unde am fost (mult mai putine locuri in europa) 90% dintre biserici, cladiri si monumente sunt mereu in renovare, imbracate in panze si schele … hahaha
    am vazut albumul cu domul, ai mai si luat camera foto de la ochi sau a fost lipita ? hahaha
    ma bucur pentru tine, pentru ca te-ai simtit bine si ti-a placut, cand se intampla asa, chiar si o calatorie de 3 zile e minunata. mie mi se pare putin dar clar e mai bine decat deloc … hehehe

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Bune si 3 zile. Simteam nevoia sa evadez un pic dintre tigai si sticle de vin. 🙂 Chestia cu 3 euro pentru Internet a fost si pentru noi o surpriza imensa, mai ales intr-un hotel de 4 stele din Italia.
      Nu am pus Milano in nicio frunte, am spus doar ca mi-a placut mult. De fapt, daca ar fi sa aleg unde anume sa traiesc in Italia, dintre orasele vizitate de mine, la ora aceasta as alege Napoli, si nu fiindca este mai ieftin, ci pentru ca viata pulseaza altfel acolo.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.