Recunosc din start ca ideea de „piata alimentara” ma fascineaza.
Cu cat este mai traditionala si mai putin moderna, cu atat mai bine. Ma atrag produsele proaspete si colorate, strigatele vesele ale vanzatorilor, aromele si viermuiala cumparatorilor; cred ca am nostalgia lucrurilor care îmi amintesc de copilarie. Super/hiper/megamarketurile mi se par triste si fara personalitate, pietele, dimpotriva, îmi lasa o impresie de dinamism molipsitor.
Caut, peste tot unde calatoresc, sa ajung printr-o piata mare. Probabil unele dintre cele mai frumoase amintiri le am din „La Boqueria” si „Santa Caterina” din Barcelona, sau „Khlong Toey” din Bangkok.
Am plecat spre Milano în mare graba si cam nepregatiti. Eu avusesem cu cateva zile înainte, pe 10 iunie, un eveniment solicitant, ma refer la „Sunday Grilling”, iar pe 13 am avut de predat o carte, de fapt traducerea ei în romana, pentru Reader’s Digest. Nu am avut deloc timp sa ma documentez despre absolut nimic, doar ce am apucat sa citesc dintr-un ghid turistic, în avion.
Va mai spuneam ca nu am avut internet la hotel, asa ca singura documentare la fata locului a fost cea facuta într-un Internet Cafe, timp de 30 de minute. A fost de ajuns sa aflam ca în Milano exista mai multe piete cu alimente (dar nu numai). Cele mai cunoscute erau cea din viale Papiniano si cele din piazza Wagner si piazza Gramsci. Piazza Gramsci era prea departe de noi, iar cea din Wagner functiona doar duminica. Rezervasem pentru mers la piata ziua de sambata, iar piata din viale Papiniano era nu numai functionala în acea zi, dar si relativ aproape de hotelul nostru. Orar de functionare între orele 8:00-13:00.
Pe la 9:30 am ajuns în viale Papiniano si, prima impresie a fost cea a unei mari dezamagiri. Cat vedeam cu ochii, înaintea noastra erau doar tarabe cu îmbracaminte, încaltaminte, pielarie si alte asemenea. Am mers, în speranta ca poate alimentele se afla mai spre capatul celalalt al pietei, vreo 200 de metri si mai bine, dar peisajul ramanea acelasi. Cand eram gata-gata sa renunt, am vazut, venind din capatul spre care ne îndreptam, cateva persoane cu sacose pline cu legume, fructe, paine si diverse alte alimente. Am iutit pasul si dupa alte vreo 200 de metri, vizavi de piata cu haine si ghete, s-a deschis brusc piata de alimente. Era sa trag un chiot de bucurie si mi-am pregatit aparatul foto.
Nici nu stiu cum sa încep…Probabil cunoasteti senzatia lasata de multe dintre pietele noastre: mergi 3 metri de-a lungul tarabelor si vezi peste tot cam aceleasi chestii: cartofi, ceapa, usturoi – invariabil chinezesc-, rosii, o mana de ardei iuti verzi, cateva legaturi cu patrunjel si 2 verze; la toate astea se adauga, eventual, ceva fructe extrem de scumpe. Ei bine, în viale Papiniano, peisajul era cu totul altfel. De fapt, nu doar „peisajul”, ci toata atmosfera.
Vanzatorii strigau, îsi laudau marfa, vorbeau cu clientii, glumeau, totul cu o buna dispozitie molipsitoare. Iar marfa… Totul arata ca scos din cutie, cum se spune. Toate fructele si legumele erau aproape perfecte: frumos prezentate, aranjate astfel ca amestecul de culori sa atraga atentia si sa placa ochiului. Verdeturile aveau acea culoare verde-aprinsa, care denota o planta sanatoasa, iar ierburile aromate te înnebuneau cu miresmele lor.
As putea lua la rand toate vegetalele oferite spre vanzare si sa le descriu, dar mi-ar lua cateva zile bune. Asa se face ca ma multumesc sa va semnalez doar diferitele feluri de sparanghel, unul dintre alimentele emblema ale Lombardiei, florile de dovlecei, o delicatesa aproape neluata în seama la noi, migdalele proaspete si rosiile „cuore di bue”, adica „inima de bou”, pe care nu le-am mai vazut din copilarie.
La fel, nu are rost sa enumar stivele de branzeturi, zeci si zeci de feluri, adunate din toate partile Italiei (dar si din Franta, Spania, Grecia si Danemarca), multele tipuri de salamuri si de carnati, vitrine frigorifice pline ochi cu carne de tot felul, paturile de gheata pe care miscau înca zeci de feluri de pesti si crustacee, tarabele cu paine si cate si mai cate.
Piata era destul de mare, un dreptunghi de cateva mii de metri patrati, excelent aranjata, ca sa permita circulatia clientilor si accesul spre si de la tarabe; publicul era si el la datorie, cateva sute de persoane, în special varstnici. Vanzatorii se miscau foarte rapid; erau extrem de politicosi, veseli si pusi pe gluma, dar mainile nu li se opreau deloc. Unii dintre ei erau asiatici, mai ales printre cei care vindeau peste si fructe de mare, dar am vazut destui asiatici si printre clienti.
Daca sunteti carcotasi îmi puteti spune: „mda, bine, fructele lor arata minunat, dar gust si aroma ioc.” Sunt de acord, în principiu, cu aceasta afirmatie; nu rareori am întalnit si eu o sumedenie de vegetale aratoase, dar insipide si inodore. Ca proba, iesind din piata am cumparat o casoleta cu capsuni si am mancat-o pe strada. Nu au fost cele mai bune capsuni pe care le-am mancat vreodata, dar erau mai mult decat OK si destul de aromate.
Mi-a placut mult sistemul folosit de comerciantii care aveau nevoie de vitrine frigorifice. Acestea sunt incorporate în remorcile camioanelor. Se desfac si se strang usor si rapid, permitand deplasarea; aceste piete sunt, nici nu stiu cum sa le numesc… itinerante? Adica vineri se face piata pe strada X, sambata în piata Y, iar duminica în strada Z.
Nu mai are rost sa umplu ecranul de litere, asa ca voi concluziona scurt: o piata minunata, foarte bine aprovizionata, extrem de curata, cu produse excelente si IEFTINE. Cumparaturile aici nu mi se par a fi o experienta stresanta, ci o modalitate de a te relaxa si de a-ti clati ochii.
Spuneam în prima parte a serialului despre Milano ca este un oras scump. Îmbracamintea, încaltamintea, restaurantele, hotelurile si, probabil, si alte servicii si produse sunt într-adevar scumpe. Spre surprinderea mea însa, toate alimentele din piata, de la rate la sparanghel si de la smochine la ton erau mai ieftine decat în supermarketurile bucurestene. Daca pot accepta ca sparanghelul sa coste în Romania 27 de lei (adica 6,1 euro) legatura, iar în Italia doar 1 euro (circa 4,4 lei), adica de 6-7 ori mai mult, sau un Parmigiano Reggiano doar 18,8 euro/kg (cam 83 lei), în timp ce la noi este dublu, caci acestea sunt produse locale care la noi se importa si sunt supuse vamei, TVA-ului si cheltuielilor de transport, nu pot totusi întelege de ce este cam aceeasi diferenta, în defavoarea noastra, si la mere, pepeni, varza, cirese, oua si multe altele. Poate în Italia TVA-ul este zero pentru alimente? Poate ca au un mercurial limitativ? Poate ca lantul producator-intermediar-vanzator este la ei mult mai scurt?
Ştiu ca este aproape imposibil sa fii astazi si producator si vanzator. Ştiu si ca la noi, pana ca marfa sa ajunga în piata, trece prin mainile a 3-4 intermediari, de fiecare data pretul crescand cam cu 20-30%.
Avem salarii cam de 4-5 ori mai mici ca italienii (probabil ca nici nu meritam mai mult dupa cum muncim), dar si preturi la mancare cel putin duble. Practic, dam peste 60% din salariu pe mancare si bautura. Tot practic, referindu-ne doar la mancare, traim de 8-10 ori mai prost decat italienii. La noi exista deja o mafie a pietelor, dirijata, se pare, de clanurile tiganesti. De fiecare data cand va mirati ca ieri capsunile costau 10 lei, iar astazi 13, diferenta merge la aceasta mafie. Am întrebat în piata de ce s-au scumpit capsunile. Mi s-a raspuns: „firma de la care le luam le vinde ea cu aproape 10 lei; trebuie sa castigam si noi ceva.” În mod sigur cel mai putin castiga producatorul. O lua si el macar 2-3 lei/kg? Mira-m-as.
În concluzie, dat fiind ca, din banii pagubitului final, adica noi, clientii, cam 80% ajunge la intermediari si distribuitori, nu ma mai mir ca nimeni nu vrea sa fie producator. Şi uite asa, ajungem sa vedem peste tot doar usturoi chinezesc, rosii olandeze, ardei grasi spanioli (sau invers, ca nu mai retin) si mere turcesti.
Asta da, globalizare!
Nota:
Daca doriti sa vedeti si alte fotografii din aceasta piata, sunteti invitati sa accesati albumul foto de pe Facebook.
Ce articol frumos! Mi-ai amintit de Mercat de la boqueria 🙂
@Motoimaria: Bine ai revenit cu comentariu. Iti dusesem lipsa. 🙂 Si mie mi-e dor de La Boqueria, este cea mai fabuloasa piata europeana pe care am vazut-o.
Ca intrebai de TVA, la italieni TVA-ul nu e fix, e diferentiat. La mancare e de la 0 la 20(maxim) la alimente “de lux”. Stiu pe cineva care lucra la un depozit de peste si avea produse cu TVA 0 si produse cu TVA 20, in functie de specia pestelui.
@alex: Cam banuiam asta. Iata una dintre explicatiile preturilor mici la alimente.
Pietele sunt niste locuri foarte animate si vesele. La noi, de multe ori, legumele si fructele sunt aceleasi ca si la supermarket. Cu toate ca sunt mai gustoase, legumele micilor producatori nu arata la fel de bine cu cele ale comerciantilor. Asa ca multa lume le prefera pe ultimele. Spre bucuria mea, am descoperit recent site-ul asat.ecosapiens.ro, asociatia pentru sustinerea agriculturii taranesti. Mi se pare o idee formidabila. Sper din toata inima ca va avea succes, oferindu-ne astfel alternativa de a ne hrani mai sanatos. Au si un filmulet de prezentare. Imi cer scuze ca le fac reclama aici, dar e bine sa fim informati ca avem sansa sa consumam produse cat de cat naturale. Multumim pentru pozele minunate!
@Rita: Link-ul este binevenit. Si eu sprijin, mai mult moral deocamdata, productia de alimente si agricultura traditionala.
@emil40 : prin comentariul tau ai fost de fapt de acord nu ai contrazis ce a spus radu , nu era vorba de cat ci de cum se munceste. si asa cum ai spus, muncim fara cap, la propriu si la figurat, capul propriu al fiecaruia si capul adica managerul, care e marea problema.
o fi cliseu dar cum crezi ca s-a ajuns la asta ? iar exemple despre cum se munceste (de cele mai multe ori) pe aici se pot da nenumarate. peste drum am o cladire mica cu un etaj care se renoveaza din octombrie (si mai e mult pana departe) si vrand-nevrand am fost martor la toata viata de santier, daca incep sa-ti spun ce inseamna munca aia “lunga si grea”, falsa manipulare cum zici tu, nu termin pana maine.
Radule, ai preluaat si tu acelasi cliseu si aceeasi falsa manipulare, citez din articolul tau “Avem salarii cam de 4-5 ori mai mici ca italienii (probabil ca nici nu meritam mai mult dupa cum muncim),” Aici te contrazic, cand am ajuns in Germania la munca aveam impresia ca sunt in vacanta, program FIX de 8 ore, cafeluta la ora 9, pauza e sfanta, neamtul stie sa fie boem si nu isi rupe cocoasa muncind, problema noastra e ca nu muncim cu cap, si ni se inoculeaza acelasi sablon, “ca nu muncim mult, ca nu muncim bine, ca nu muncim deloc”, dar problema este ca muncim fara cap, avem patroni care au placerea sa ne tina la munca de dragul de a munci, si nu ne platesc pentru ca au ei nevoie de bani sa isi rezolve problemele si sa isi completeze colectiile de masini si femei, in rest articolul este frumos, pozele sunt superbe, la mai mare.
@Emil: Cred ca ai interpretat gresit. Acel “dupa cum muncim” nu se refera neaparat la cantitatea muncii (aici iti pot da eu nenumarate exemple de 10 pauze de tigara pe zi de cate 15 minute, de pauza de masa de 2 ore, cafele nesfarsite, de stat pe FB tot timpul etc.) ci si la calitatea ei, inclusiv – sau, mai ales- la organizare.
Poate ca nemtii muncesc aparent mai putin, dar au avut norocul generatiilor anterioare care au muncit temeinic si au organizat functionarea societatii. Nu uita ca au avut de-a face cu realipirea Germaniei de Est si mai si trag toata Europa dupa ei.
Noi avem ghinionul generatiilor din era comunista. Foarte adevarata zicala: ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim. Intre timp, a munci constiincios a devenit sinonim cu prostia. Nu degeaba am devenit tara lui “merge si asa“.
Nu sunt italienii cei mai muncitori, ba dimpotriva, dar noi chiar suntem vai si amar la multe capitole, mai ales la organizare si educatia in respectul muncii.
Apreciez postarile tale si dezbaterile pe care le provoaca. E un bun punct de pornire. Ai putea prezenta/promova producatori pe blogul tau si modalitatea lor de a-si vinde produsele?
@luiza: As putea, daca ar fi dispusi sa dea bani si daca ar avea produse care merita sa fie prezentate, adica sa aiba un raport pret/calitate corect si sa nu fie pline de chimicale.
Acest articol e deplin pe gustul meu fiindca:
1. ai dreptate pe deplin legat de preturile din Vest la mancare vs cele din Romania. Cele din RO sunt absolut in defavoarea clientului. A mai spus cineva sus – nu mai exista taxe vamale de cand Romania e in UE, deci inca un motiv in minus ptr ca preturile sa nu fie cu mult mai mari in RO. Si totusi…Stii ce cred? Cred absolut ca la noi inca exista, sau e la inceput, cultura “castigului acum, imediat de profit, acum, nu peste 3 sau 7 ani”. Si atunci…preturi mari fiindca sunt totusi unii oameni in RO care au posibilitatea de a da bani multi, in special in marile orase. La noi magazinele cu produse fine/de calitate sunt gandite de manageri DOAR ptr cei cu venituri mari, majoritatea dintre ei chiar declara acest lucru si eu citesc stupefiat. La noi nu exista inca asa bine dezvoltata “cultura populara”, ci cultura individuala. In fine, e multa filosofie aici si ma opresc.
2. Am fost in piata asta in noiembrie 2010 si mi-a saltat si mie inima de bucurie :).
3. De-abia astept sa prinzi o oferta buna la AerLingus sau BlueAir si sa ajungi si aici, sa te iau sa te plimb si sa vezi si aici cat costa mancarea raportat la cat castiga irlandezii, si ai sa vezi si aici inca o data cat de favorabila este balanta in favoarea clientului. De fapt cam asa este in toate tarile mai la Vest de Romania. La noi inca, si cumva logic, de-abia am intrat de 22 de ani in capitalism, si inca nu foarte fericit, inca descoperim lucruri, vezi – inca nu stim ce se poate face cu florile de dovleac, etc, etc, etc. Crestem noi, dar crestem incet de tot si de multe ori deformat.
@Cristi: Ai dreptate. Noi avem 22 de ani de cand am deschis ochii dupa cei 50 de comunism, tarile din vest au ochii deschisi de sute de ani deja. Este normal sa fie diferente. Nu accept insa hotia, demagogia, lipsa de competenta etc. Acestea exista, ce-i drept, in toate tarile, dar sunt doar accidente, nu un comportament de zi cu zi, asa cum se intampla la noi.
Noi si italienii (de fapt… vesticii, in general) suntem separati de foarte multi ani in ceea ce priveste cultura pietei. Probabil ca ne mai trebuie vreo 10 ani ca “taranul” roman sa invete sa-si vanda marfa, intrucat el inca mai are cultura “socialista”. Eu am mai gasit cativa care fac “vanzare”, in special prin pietele mai de periferie (in Berceni la “Cultural”, in Piata Delfinului).
De prin luna mai eu nu am vazut usturoi chinezesc in piete, sau daca l-am vazut era un maldar mare pe care nu-l cumpara nimeni. Pe toate tarabele am vazut in schimb usturoi romanesc verde, iar pe masura ce treacea timpul se vedea cum incepe sa se “maturizeze”. Acum am o capatana de usturoi tinerel luata din piata si este atat de bun ca l-ai putea manca si crud.
@jollyca: Am vazut si eu usturoi romanesc prin piete. Sunt curios de care se va gasi peste cateva luni…
@elena : “oare cred ca suntem toti tampiti? am uitat cand se coc fructele???” … hahaha … eu cred ca da, din cauza ca la supermarket pare sa nu existe sezoane, unii au uitat iar altii nu au prins niciodata cand se coc fructele si vegetalele. in romania inca e bine, suntem o tara cu o componenta agricola importanta, mai exista “la tara” .
multumesc de raspuns o sa fac si eu comanda dupa 13 si cumpar din cele 2 produse si restu la toamna vreau sa le testez si sa fac retete de la tine
spor la facut dulceturi si la alte bunatati spor la lucru
Nici nu stiu cu ce sa incep… pietele noastre sunt un dezastru, aceeasi marfa peste tot, rar gasesti cate un taran sa-si vanda marfa. I-am cerut unei doamne sa-mi adune florile de la dovlecei, am vazut ca le arunca, s-a uitat la mine ca la OZN-uri, nici nu stia ca se pot gati, mi-a promis ca-mi strange, a doua zi cand am trecut sa le iau nu gasea sacosa 🙂
De preturi, ce sa mai comentam! Nu mai exista taxe vamale pentru produsele aduse din UE, doar transportul poate mari pretul, dar in nici un caz de 3-4-5-10 ori! Iar cand vad ca se vand fructe “made in UE” cu eticheta de “Ostrov”, “Vrancea”, “Hotarele”, “Dabuleni”… oare cred ca suntem toti tampiti? am uitat cand se coc fructele???
@Elena: Problema principala sunt preturile si sistemul de distributie in piete. Am mers de cateva ori la targurile din alte orase decat Bucuresti. Nici acolo nu vin producatorii, dar cred ca sunt intermediari mai putini. Preturile sunt mai mici fata de hipermarket, dar bineinteles gama de produse este redusa la productia locala. Nu am vazut pe acolo flori de dovleac, sau busuioc, sau alte lucruri care cresc pe la noi bine mersi, dar care sunt ignorate total.
frumos! iti impartasesc placerile legate de piete.
o piata foarte asemanatoare am vazut in liege (de fapt astfel de piete sunt in foarte multe locuri prin europa). “la batte” din liege e considerata una dintre cele mai vechi piete stradale din europa si se intinde in fiecare duminica de-a lungul raului meuse pe aproximativ 1,5 km. poate nu la fel de bogata sau de ieftina ca cea din milano dar a fost foarte frumos. aveau chiar si animale vii, o multime de specii de gaini, alte pasari si iepuri.
si naschmarkt (o bucata permanenta + o bucata temporara) din viena, chiar daca diferita, a fost interesanta.
sparanghel am vazut uneori in piata de la un producator local cu 12 lei/legatura iar la supermarket am vazut sparanghel alb la 6lei/legatura. parmigiano am vazut la targ cu 100 lei/kg.
am vazut de cateva ori rosiile inima de bou la supermarket, nu mai tin minte cat erau.
@cristi-j: Chiar acum 3 zile am vazut sparanghel la supermarket, 27 lei/legatura, iar Parmigiano, din cel adevarat, 28 lei bucata de 150 g.
Am fost in Liege, dar am trecut in foarte mare fuga; a fost orasul care mi-a placut cel mai putin din Belgia. Nu stiam de piata, probabil ca ar fi capatat o nota mai mare.
La Viena am fost 2 zile in 2003 si nu am trecut prin piata; pe atunci nici nu ma interesa gatitul. Eu ma dusesem sa dau un examen: am absolvit cursuri de management cu calificativul “sehr gutem erfolg”, adica nota maxima, cu diploma recunoscuta in toata Uniunea Europeana. Nu mi-a folosit la nimic pana acum; mai bine m-as fi dus in piata. 🙂
buna, frumos reportaj. aveti mare dreptate este mafie mare in lume. as avea o intrebare dulce de iute verde
dulce de iute rosu,ardei iute o sa mai aveti si in luna iulie? as dori sa cumpar si eu. dupa 13 cind iau pensia
multumesc frumos
@ely: Mai am doar dulce-de-iute verde si rosu. Stocurile se improspateaza si cu celelalte produse abia in septembrie-octombrie, cand se coc ardeii.