Jurnal milanez (3)

Recunosc din start că ideea de „piaţă alimentară” mă fascinează.
Cu cât este mai tradiţională şi mai puţin modernă, cu atât mai bine. Mă atrag produsele proaspete şi colorate, strigătele vesele ale vânzătorilor, aromele şi viermuiala cumpărătorilor; cred că am nostalgia lucrurilor care îmi amintesc de copilărie. Super/hiper/megamarketurile mi se par triste şi fără personalitate, pieţele, dimpotrivă, îmi lasă o impresie de dinamism molipsitor.


Caut, peste tot unde călătoresc, să ajung printr-o piaţă mare. Probabil unele dintre cele mai frumoase amintiri le am din „La Boqueria” şi „Santa Caterina” din Barcelona, sau „Khlong Toey” din Bangkok.
Am plecat spre Milano în mare grabă şi cam nepregătiţi. Eu avusesem cu câteva zile înainte, pe 10 iunie, un eveniment solicitant, mă refer la „Sunday Grilling”, iar pe 13 am avut de predat o carte, de fapt traducerea ei în română, pentru Reader’s Digest. Nu am avut deloc timp să mă documentez despre absolut nimic, doar ce am apucat să citesc dintr-un ghid turistic, în avion.

Vă mai spuneam că nu am avut internet la hotel, aşa că singura documentare la faţa locului a fost cea făcută într-un Internet Cafe, timp de 30 de minute. A fost de ajuns să aflăm că în Milano există mai multe pieţe cu alimente (dar nu numai). Cele mai cunoscute erau cea din viale Papiniano şi cele din piazza Wagner şi piazza Gramsci. Piazza Gramsci era prea departe de noi, iar cea din Wagner funcţiona doar duminica. Rezervasem pentru mers la piaţă ziua de sâmbătă, iar piaţa din viale Papiniano era nu numai funcţională în acea zi, dar şi relativ aproape de hotelul nostru. Orar de funcţionare între orele 8:00-13:00.

Pe la 9:30 am ajuns în viale Papiniano şi, prima impresie a fost cea a unei mari dezamăgiri. Cât vedeam cu ochii, înaintea noastră erau doar tarabe cu îmbrăcăminte, încălţăminte, pielărie şi alte asemenea. Am mers, în speranţa că poate alimentele se află mai spre capătul celălalt al pieţei, vreo 200 de metri şi mai bine, dar peisajul rămânea acelaşi. Când eram gata-gata să renunţ, am văzut, venind din capătul spre care ne îndreptam, câteva persoane cu sacoşe pline cu legume, fructe, pâine şi diverse alte alimente. Am iuţit pasul şi după alte vreo 200 de metri, vizavi de piaţa cu haine şi ghete, s-a deschis brusc piaţa de alimente. Era să trag un chiot de bucurie şi mi-am pregătit aparatul foto.

Nici nu ştiu cum să încep…Probabil cunoaşteţi senzaţia lăsată de multe dintre pieţele noastre: mergi 3 metri de-a lungul tarabelor şi vezi peste tot cam aceleaşi chestii: cartofi, ceapă, usturoi – invariabil chinezesc-, roşii, o mână de ardei iuţi verzi, câteva legături cu pătrunjel şi 2 verze; la toate astea se adaugă, eventual, ceva fructe extrem de scumpe. Ei bine, în viale Papiniano, peisajul era cu totul altfel. De fapt, nu doar „peisajul”, ci toată atmosfera.

Vânzătorii strigau, îşi lăudau marfa, vorbeau cu clienţii, glumeau, totul cu o bună dispoziţie molipsitoare. Iar marfa… Totul arăta ca scos din cutie, cum se spune. Toate fructele şi legumele erau aproape perfecte: frumos prezentate, aranjate astfel ca amestecul de culori să atragă atenţia şi să placă ochiului. Verdeţurile aveau acea culoare verde-aprinsă, care denotă o plantă sănătoasă, iar ierburile aromate te înnebuneau cu miresmele lor.


Aş putea lua la rând toate vegetalele oferite spre vânzare şi să le descriu, dar mi-ar lua câteva zile bune. Aşa se face că mă mulţumesc să vă semnalez doar diferitele feluri de sparanghel, unul dintre alimentele emblemă ale Lombardiei, florile de dovlecei, o delicatesă aproape neluată în seamă la noi, migdalele proaspete şi roşiile „cuore di bue”, adică „inimă de bou”, pe care nu le-am mai văzut din copilărie.

La fel, nu are rost să enumăr stivele de brânzeturi, zeci şi zeci de feluri, adunate din toate părţile Italiei (dar şi din Franţa, Spania, Grecia şi Danemarca), multele tipuri de salamuri şi de cârnaţi, vitrine frigorifice pline ochi cu carne de tot felul, paturile de gheaţă pe care mişcau încă zeci de feluri de peşti şi crustacee, tarabele cu pâine şi câte şi mai câte.

Piaţa era destul de mare, un dreptunghi de câteva mii de metri pătraţi, excelent aranjată, ca să permită circulaţia clienţilor şi accesul spre şi de la tarabe; publicul era şi el la datorie, câteva sute de persoane, în special vârstnici. Vânzătorii se mişcau foarte rapid; erau extrem de politicoşi, veseli şi puşi pe glumă, dar mâinile nu li se opreau deloc. Unii dintre ei erau asiatici, mai ales printre cei care vindeau peşte şi fructe de mare, dar am văzut destui asiatici şi printre clienţi.

Dacă sunteţi cârcotaşi îmi puteţi spune: „mda, bine, fructele lor arată minunat, dar gust şi aromă ioc.” Sunt de acord, în principiu, cu această afirmaţie; nu rareori am întâlnit şi eu o sumedenie de vegetale arătoase, dar insipide şi inodore. Ca probă, ieşind din piaţă am cumpărat o casoletă cu căpşuni şi am mâncat-o pe stradă. Nu au fost cele mai bune căpşuni pe care le-am mâncat vreodată, dar erau mai mult decât OK şi destul de aromate.

Mi-a plăcut mult sistemul folosit de comercianţii care aveau nevoie de vitrine frigorifice. Acestea sunt incorporate în remorcile camioanelor. Se desfac şi se strâng uşor şi rapid, permiţând deplasarea; aceste pieţe sunt, nici nu ştiu cum să le numesc… itinerante? Adică vineri se face piaţă pe strada X, sâmbătă în piaţa Y, iar duminică în strada Z.


Nu mai are rost să umplu ecranul de litere, aşa că voi concluziona scurt: o piaţă minunată, foarte bine aprovizionată, extrem de curată, cu produse excelente şi IEFTINE. Cumpărăturile aici nu mi se par a fi o experienţă stresantă, ci o modalitate de a te relaxa şi de a-ţi clăti ochii.


Spuneam în prima parte a serialului despre Milano că este un oraş scump. Îmbrăcămintea, încălţămintea, restaurantele, hotelurile şi, probabil, şi alte servicii şi produse sunt într-adevăr scumpe. Spre surprinderea mea însă, toate alimentele din piaţă, de la raţe la sparanghel şi de la smochine la ton erau mai ieftine decât în supermarketurile bucureştene. Dacă pot accepta ca sparanghelul să coste în România 27 de lei (adică 6,1 euro) legătura, iar în Italia doar 1 euro (circa 4,4 lei), adică de 6-7 ori mai mult, sau un Parmigiano Reggiano doar 18,8 euro/kg (cam 83 lei), în timp ce la noi este dublu, căci acestea sunt produse locale care la noi se importă şi sunt supuse vamei, TVA-ului şi cheltuielilor de transport, nu pot totuşi înţelege de ce este cam aceeaşi diferenţă, în defavoarea noastră, şi la mere, pepeni, varză, cireşe, ouă şi multe altele. Poate în Italia TVA-ul este zero pentru alimente? Poate că au un mercurial limitativ? Poate că lanţul producător-intermediar-vânzător este la ei mult mai scurt?


Ştiu că este aproape imposibil să fii astăzi şi producător şi vânzător. Ştiu şi că la noi, până ca marfa să ajungă în piaţă, trece prin mâinile a 3-4 intermediari, de fiecare dată preţul crescând cam cu 20-30%.
Avem salarii cam de 4-5 ori mai mici ca italienii (probabil că nici nu merităm mai mult după cum muncim), dar şi preţuri la mâncare cel puţin duble. Practic, dăm peste 60% din salariu pe mâncare şi băutură. Tot practic, referindu-ne doar la mâncare, trăim de 8-10 ori mai prost decât italienii. La noi există deja o mafie a pieţelor, dirijată, se pare, de clanurile ţigăneşti. De fiecare dată când vă miraţi că ieri căpşunile costau 10 lei, iar astăzi 13, diferenţa merge la această mafie. Am întrebat în piaţă de ce s-au scumpit căpşunile. Mi s-a răspuns: „firma de la care le luăm le vinde ea cu aproape 10 lei; trebuie să câştigăm şi noi ceva.” În mod sigur cel mai puţin câştigă producătorul. O lua şi el măcar 2-3 lei/kg? Mira-m-aş.
În concluzie, dat fiind că, din banii păgubitului final, adică noi, clientii, cam 80% ajunge la intermediari şi distribuitori, nu mă mai mir că nimeni nu vrea să fie producător. Şi uite aşa, ajungem să vedem peste tot doar usturoi chinezesc, roşii olandeze, ardei graşi spanioli (sau invers, că nu mai reţin) şi mere turceşti.
Asta da, globalizare!
Nota:
Daca doriti sa vedeti si alte fotografii din aceasta piata, sunteti invitati sa accesati albumul foto de pe Facebook.


    • Radu Popovici spune:

      @Motoimaria: Bine ai revenit cu comentariu. Iti dusesem lipsa. 🙂 Si mie mi-e dor de La Boqueria, este cea mai fabuloasa piata europeana pe care am vazut-o.

  1. alex spune:

    Ca intrebai de TVA, la italieni TVA-ul nu e fix, e diferentiat. La mancare e de la 0 la 20(maxim) la alimente „de lux”. Stiu pe cineva care lucra la un depozit de peste si avea produse cu TVA 0 si produse cu TVA 20, in functie de specia pestelui.

  2. Rita spune:

    Pietele sunt niste locuri foarte animate si vesele. La noi, de multe ori, legumele si fructele sunt aceleasi ca si la supermarket. Cu toate ca sunt mai gustoase, legumele micilor producatori nu arata la fel de bine cu cele ale comerciantilor. Asa ca multa lume le prefera pe ultimele. Spre bucuria mea, am descoperit recent site-ul asat.ecosapiens.ro, asociatia pentru sustinerea agriculturii taranesti. Mi se pare o idee formidabila. Sper din toata inima ca va avea succes, oferindu-ne astfel alternativa de a ne hrani mai sanatos. Au si un filmulet de prezentare. Imi cer scuze ca le fac reclama aici, dar e bine sa fim informati ca avem sansa sa consumam produse cat de cat naturale. Multumim pentru pozele minunate!

    • Radu Popovici spune:

      @Rita: Link-ul este binevenit. Si eu sprijin, mai mult moral deocamdata, productia de alimente si agricultura traditionala.

  3. cristi-j spune:

    @emil40 : prin comentariul tau ai fost de fapt de acord nu ai contrazis ce a spus radu , nu era vorba de cat ci de cum se munceste. si asa cum ai spus, muncim fara cap, la propriu si la figurat, capul propriu al fiecaruia si capul adica managerul, care e marea problema.
    o fi cliseu dar cum crezi ca s-a ajuns la asta ? iar exemple despre cum se munceste (de cele mai multe ori) pe aici se pot da nenumarate. peste drum am o cladire mica cu un etaj care se renoveaza din octombrie (si mai e mult pana departe) si vrand-nevrand am fost martor la toata viata de santier, daca incep sa-ti spun ce inseamna munca aia „lunga si grea”, falsa manipulare cum zici tu, nu termin pana maine.

  4. Emil40 spune:

    Radule, ai preluaat si tu acelasi cliseu si aceeasi falsa manipulare, citez din articolul tau „Avem salarii cam de 4-5 ori mai mici ca italienii (probabil că nici nu merităm mai mult după cum muncim),” Aici te contrazic, cand am ajuns in Germania la munca aveam impresia ca sunt in vacanta, program FIX de 8 ore, cafeluta la ora 9, pauza e sfanta, neamtul stie sa fie boem si nu isi rupe cocoasa muncind, problema noastra e ca nu muncim cu cap, si ni se inoculeaza acelasi sablon, „ca nu muncim mult, ca nu muncim bine, ca nu muncim deloc”, dar problema este ca muncim fara cap, avem patroni care au placerea sa ne tina la munca de dragul de a munci, si nu ne platesc pentru ca au ei nevoie de bani sa isi rezolve problemele si sa isi completeze colectiile de masini si femei, in rest articolul este frumos, pozele sunt superbe, la mai mare.

    • Radu Popovici spune:

      @Emil: Cred ca ai interpretat gresit. Acel „dupa cum muncim” nu se refera neaparat la cantitatea muncii (aici iti pot da eu nenumarate exemple de 10 pauze de tigara pe zi de cate 15 minute, de pauza de masa de 2 ore, cafele nesfarsite, de stat pe FB tot timpul etc.) ci si la calitatea ei, inclusiv – sau, mai ales- la organizare.
      Poate ca nemtii muncesc aparent mai putin, dar au avut norocul generatiilor anterioare care au muncit temeinic si au organizat functionarea societatii. Nu uita ca au avut de-a face cu realipirea Germaniei de Est si mai si trag toata Europa dupa ei.
      Noi avem ghinionul generatiilor din era comunista. Foarte adevarata zicala: ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim. Intre timp, a munci constiincios a devenit sinonim cu prostia. Nu degeaba am devenit tara lui „merge si asa„.
      Nu sunt italienii cei mai muncitori, ba dimpotriva, dar noi chiar suntem vai si amar la multe capitole, mai ales la organizare si educatia in respectul muncii.

  5. luiza spune:

    Apreciez postarile tale si dezbaterile pe care le provoaca. E un bun punct de pornire. Ai putea prezenta/promova producatori pe blogul tau si modalitatea lor de a-si vinde produsele?

    • Radu Popovici spune:

      @luiza: As putea, daca ar fi dispusi sa dea bani si daca ar avea produse care merita sa fie prezentate, adica sa aiba un raport pret/calitate corect si sa nu fie pline de chimicale.

  6. Cristi spune:

    Acest articol e deplin pe gustul meu fiindca:
    1. ai dreptate pe deplin legat de preturile din Vest la mancare vs cele din Romania. Cele din RO sunt absolut in defavoarea clientului. A mai spus cineva sus – nu mai exista taxe vamale de cand Romania e in UE, deci inca un motiv in minus ptr ca preturile sa nu fie cu mult mai mari in RO. Si totusi…Stii ce cred? Cred absolut ca la noi inca exista, sau e la inceput, cultura „castigului acum, imediat de profit, acum, nu peste 3 sau 7 ani”. Si atunci…preturi mari fiindca sunt totusi unii oameni in RO care au posibilitatea de a da bani multi, in special in marile orase. La noi magazinele cu produse fine/de calitate sunt gandite de manageri DOAR ptr cei cu venituri mari, majoritatea dintre ei chiar declara acest lucru si eu citesc stupefiat. La noi nu exista inca asa bine dezvoltata „cultura populara”, ci cultura individuala. In fine, e multa filosofie aici si ma opresc.
    2. Am fost in piata asta in noiembrie 2010 si mi-a saltat si mie inima de bucurie :).
    3. De-abia astept sa prinzi o oferta buna la AerLingus sau BlueAir si sa ajungi si aici, sa te iau sa te plimb si sa vezi si aici cat costa mancarea raportat la cat castiga irlandezii, si ai sa vezi si aici inca o data cat de favorabila este balanta in favoarea clientului. De fapt cam asa este in toate tarile mai la Vest de Romania. La noi inca, si cumva logic, de-abia am intrat de 22 de ani in capitalism, si inca nu foarte fericit, inca descoperim lucruri, vezi – inca nu stim ce se poate face cu florile de dovleac, etc, etc, etc. Crestem noi, dar crestem incet de tot si de multe ori deformat.

    • Radu Popovici spune:

      @Cristi: Ai dreptate. Noi avem 22 de ani de cand am deschis ochii dupa cei 50 de comunism, tarile din vest au ochii deschisi de sute de ani deja. Este normal sa fie diferente. Nu accept insa hotia, demagogia, lipsa de competenta etc. Acestea exista, ce-i drept, in toate tarile, dar sunt doar accidente, nu un comportament de zi cu zi, asa cum se intampla la noi.

  7. jollyca spune:

    Noi si italienii (de fapt… vesticii, in general) suntem separati de foarte multi ani in ceea ce priveste cultura pietei. Probabil ca ne mai trebuie vreo 10 ani ca „taranul” roman sa invete sa-si vanda marfa, intrucat el inca mai are cultura „socialista”. Eu am mai gasit cativa care fac „vanzare”, in special prin pietele mai de periferie (in Berceni la „Cultural”, in Piata Delfinului).

    De prin luna mai eu nu am vazut usturoi chinezesc in piete, sau daca l-am vazut era un maldar mare pe care nu-l cumpara nimeni. Pe toate tarabele am vazut in schimb usturoi romanesc verde, iar pe masura ce treacea timpul se vedea cum incepe sa se „maturizeze”. Acum am o capatana de usturoi tinerel luata din piata si este atat de bun ca l-ai putea manca si crud.

  8. cristi-j spune:

    @elena : „oare cred ca suntem toti tampiti? am uitat cand se coc fructele???” … hahaha … eu cred ca da, din cauza ca la supermarket pare sa nu existe sezoane, unii au uitat iar altii nu au prins niciodata cand se coc fructele si vegetalele. in romania inca e bine, suntem o tara cu o componenta agricola importanta, mai exista „la tara” .

  9. ely spune:

    multumesc de raspuns o sa fac si eu comanda dupa 13 si cumpar din cele 2 produse si restu la toamna vreau sa le testez si sa fac retete de la tine
    spor la facut dulceturi si la alte bunatati spor la lucru

  10. Elena spune:

    Nici nu stiu cu ce sa incep… pietele noastre sunt un dezastru, aceeasi marfa peste tot, rar gasesti cate un taran sa-si vanda marfa. I-am cerut unei doamne sa-mi adune florile de la dovlecei, am vazut ca le arunca, s-a uitat la mine ca la OZN-uri, nici nu stia ca se pot gati, mi-a promis ca-mi strange, a doua zi cand am trecut sa le iau nu gasea sacosa 🙂
    De preturi, ce sa mai comentam! Nu mai exista taxe vamale pentru produsele aduse din UE, doar transportul poate mari pretul, dar in nici un caz de 3-4-5-10 ori! Iar cand vad ca se vand fructe „made in UE” cu eticheta de „Ostrov”, „Vrancea”, „Hotarele”, „Dabuleni”… oare cred ca suntem toti tampiti? am uitat cand se coc fructele???

    • Radu Popovici spune:

      @Elena: Problema principala sunt preturile si sistemul de distributie in piete. Am mers de cateva ori la targurile din alte orase decat Bucuresti. Nici acolo nu vin producatorii, dar cred ca sunt intermediari mai putini. Preturile sunt mai mici fata de hipermarket, dar bineinteles gama de produse este redusa la productia locala. Nu am vazut pe acolo flori de dovleac, sau busuioc, sau alte lucruri care cresc pe la noi bine mersi, dar care sunt ignorate total.

  11. cristi-j spune:

    frumos! iti impartasesc placerile legate de piete.
    o piata foarte asemanatoare am vazut in liege (de fapt astfel de piete sunt in foarte multe locuri prin europa). „la batte” din liege e considerata una dintre cele mai vechi piete stradale din europa si se intinde in fiecare duminica de-a lungul raului meuse pe aproximativ 1,5 km. poate nu la fel de bogata sau de ieftina ca cea din milano dar a fost foarte frumos. aveau chiar si animale vii, o multime de specii de gaini, alte pasari si iepuri.
    si naschmarkt (o bucata permanenta + o bucata temporara) din viena, chiar daca diferita, a fost interesanta.

    sparanghel am vazut uneori in piata de la un producator local cu 12 lei/legatura iar la supermarket am vazut sparanghel alb la 6lei/legatura. parmigiano am vazut la targ cu 100 lei/kg.
    am vazut de cateva ori rosiile inima de bou la supermarket, nu mai tin minte cat erau.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Chiar acum 3 zile am vazut sparanghel la supermarket, 27 lei/legatura, iar Parmigiano, din cel adevarat, 28 lei bucata de 150 g.
      Am fost in Liege, dar am trecut in foarte mare fuga; a fost orasul care mi-a placut cel mai putin din Belgia. Nu stiam de piata, probabil ca ar fi capatat o nota mai mare.
      La Viena am fost 2 zile in 2003 si nu am trecut prin piata; pe atunci nici nu ma interesa gatitul. Eu ma dusesem sa dau un examen: am absolvit cursuri de management cu calificativul „sehr gutem erfolg”, adica nota maxima, cu diploma recunoscuta in toata Uniunea Europeana. Nu mi-a folosit la nimic pana acum; mai bine m-as fi dus in piata. 🙂

  12. ely spune:

    buna, frumos reportaj. aveti mare dreptate este mafie mare in lume. as avea o intrebare dulce de iute verde
    dulce de iute rosu,ardei iute o sa mai aveti si in luna iulie? as dori sa cumpar si eu. dupa 13 cind iau pensia
    multumesc frumos

    • Radu Popovici spune:

      @ely: Mai am doar dulce-de-iute verde si rosu. Stocurile se improspateaza si cu celelalte produse abia in septembrie-octombrie, cand se coc ardeii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.