Jurnal milanez (2)

Nu stiu sigur daca procedez tocmai corect, dar eu asociez cultura culinara si gradul de educatie al unui popor si dupa modul în care îsi comercializeaza si îsi cumpara alimentele. Comertul alimentar este, în opinia mea, o consecinta a modului în care este educata populatia si comerciantii, dar si si a modului în care autoritatile înteleg sa creeze mediul propice satisfacerii pietei.

Cand eram copil, acum multi ani, existau înca o sumedenie de mici magazinase alimentare, unele chiar particulare, unde se vindea tot ce-ti trece prin cap. Vorbesc, bineînteles, de anii ’60, înainte ca romanii sa uite gustul carnii si al oualor, ca piperul sa devina un lux si ca uleiul si zaharul sa se „dea” pe cartela.
Am intrat, mai ales cu mama de mana, nu doar în celebrele „alimentare” dar si în piete, pe vremea cand mai aveam tarani producatori, macelarii, bacanii, mezelarii, lactate, magazine de coloniale, de paine, cofetarii etc. Bineînteles, eram prea mic ca sa înteleg cu adevarat ce se petrecea acolo, dar tin bine minte aceste magazine. Îmi amintesc de cornurile cu lapte, de japoneze si de basmalutele cu gem, de cacaoa olandeza, de mezeluri cu nume ciudate pentru mine, copilul de atunci, ca patricieni si polonezi, de painea neagra cu cartofi si de franzele, de banutii de ciocolata si de multe altele.
Peste nu multi ani, însa, multe dintre aceste magazine au disparut cu desavarsire; unele s-au transformat în mercerii, tutungerii si librarii, altele prezentau 90% din timp doar rafturi goale. Venisera niste vremuri pe care prefer sa le uit.
Astazi, oriunde ma uit în jurul meu dau cu ochii de marketuri, supermarketuri si hipermarketuri, uriase „alimentare”, cu marfa mult mai abundenta si mai diversa, dar de calitate în cel mai bun caz medie, produsa cu toptanul de o industrie alimentara care se adreseaza unui public needucat din punct de vedere culinar si saracit de criza. Lipsa de educatie a publicului, saracia si construirea unor asemenea mastodonti în plin centru al orasului a dus la falimentul catorva mii de mici negustori; chiar si acele magazine de delicatese care au mai ramas pe piata se zbat sa ramana pe linia de plutire.
Cand am început sa calatoresc, am remarcat în multe locuri, de fapt, aproape peste tot, mici magazine cu preturi maricele, dar si cu produse de buna si foarte buna calitate. Genul de magazin în care poti sta de vorba cu vanzatorul, iar acesta este în stare sa-ti explice ce are pe rafturi si sa si gaseasca ceea ce ti se potriveste. Obisnuit cu vanzatorii de super(hiper)market, cei mai multi indolenti si sictiriti, neavand nici cea mai mica idee despre ceea ce vand, multi nestiind nici macar sa citeasca sau sa scrie corect, platiti prost si aflati la cheremul unui patronat al carui unic scop este profitul, aceste magazine au fost o revelatie. O revenire la vremurile fericite ale copilariei, doar ca de aceasta data eu eram mult mai în tema si dornic sa aflu cat mai multe.
Nu îmi place sa fac shopping, ma plictiseste pana si sa-mi cumpar o camasa sau o pereche de pantofi, dar as putea sta ore în sir în magazinele alimentare. Spre deosebire de supermarketuri, acestea au o personalitate proprie si o oferta specializata, acoperind nisa sa de piata atat pe orizontala cat si pe verticala, iar varietatea alimentelor, produse cu grija si dragoste, ma fascineaza.
Din acest punct de vedere Milano este un oras cult si super civilizat. Desigur, are si supermarketuri si hipermarkeuri, cu aceeasi oferta standard: practic vezi si la ei cam aceleasi produse ca la noi, doar ca la preturi în general mai mici. Exista si diferente, dar si multe asemanari. Totusi, foarte des te lovesti pe strazile milaneze de magazine mai mici sau mai mari, cu o oferta foarte diversificata, adresandu-se unui public dornic de calitate.


Cele mai colorate sunt, de departe, magazinele de legume si fructe. Oferta este incredibila pentru un mic magazin de cartier, sau o mica pietisoara situata, de pilda, în statia unui tramvai. Nu am vazut multe fructe sau legume asiatice, dar cele americane si africane erau foarte prezente; unii dintre vanzatori erau si ei africani, poate asa explicandu-se si structura ofertei.



Cartofi dulci de mai multe feluri, manioc, nuci de cocos, igname, cartofi europeni si peruvieni, 3-4 feluri diferite de banane, smochine, ananas, kiwi, ghimbir etc. împarteau tarabele cu vegetale mai banale ca pepeni, cirese, capsuni, caise, piersici, mere, broccoli, fasole verde, fenicul, mai multe feluri de ardei iuti europeni si americani, laptuci, citrice si nenumarate altele. Diversitatea este incredibila si totul arata impecabil.



Ierburile aromate sunt aici la ele acasa: ghivece mari, cu plante viguroase si parfumate, cu frunze de culoare verde aprinsa, „ciufulite” din cand în cand de comercianti, ca sa-si raspandeasca aromele. Cele mai frecvent întalnite de mine au fost busuioc, menta, dafin, rozmarin, fenicul, patrunjel si salvie.



Un tip de magazine spectaculoase sunt cele numite „salumeria”, la origine mezelarii, dar actualmente oferind tot felul de delicatese, nu doar mezeluri si alte produse din carne, dar si lactate, vinuri, uleiuri, masline, oteturi, paste etc. Aceste magazine te îmbata cu arome, cred ca te îngrasi doar stand acolo si privind toate bunatatile. Nu ti-ar ajunge saptamani de zile ca sa gusti toate acele minuni, caci sunt oferite zeci de feluri si varietati din fiecare aliment, diferentiate dupa producator, forma, mod de preparare sau ingredient principal.

Painea si patiseria sunt absolut fenomenale. Numarul de specialitati este imens si totul arata, oare mai este nevoie s-o spun?, impecabil. Cornuri, pateuri, tarte, sufleuri, fursecuri, briose, panini, chifle, pizze, strudeluri si zeci de alte produse pe care nici macar nu cred ca le pot numi. Milanezii însa o pot face, caci fiecare minunatie are denumirea sa, si arata altfel daca este preparata în stil milanez, sau toscan, de pilda. O nebunie…

Interesante sunt magazinele „pescheria”, a caror oferta este coplesitoare. Unele dintre ele sunt doar vitrine frigorifice aflate pe strada, pe trotuare, care ofera peste si fructe de mare proaspete, iar cateva dintre pescherii au si o mica sectiune unde produsele se gatesc pe loc si pot fi luate acasa, sau se pot manca chiar acolo. Oferta, oricat ar fi de diversa, nu se compara, totusi, cu cea din piata, despre care vom vorbi în episodul urmator.

Enotecile… nici nu stiu ce sa mai spun despre ele. O varietate enorma de vinuri albe, rose si rosii, plus multe tipuri de vinuri spumante (metoda champenoise) si de proseco (metoda Charmat). Cele doua tipuri de vinuri spumoase se deosebesc dupa modul în care are loc fermentarea. Nu intru acum în amanunte, fiindca nu are rost, dar le pastrez pentru un alt articol. Sunt un mare iubitor si consumator de proseco asa ca ne-am rasfatat cu cate o sticla de prosecco di Conegliano si prosecco di Valdobbiadene. Şi cand zic rasfatat, chiar asa m-am simtit.
Enotecile ofera vinuri bune si foarte bune. Chiar si cele ieftine, cele la 6-10 euro sticla, sunt vinuri corecte, de buna calitate. Cele mai scumpe, care ajung si la cateva sute de euro sticla, sunt de-a dreptul exceptionale. În general grosul ofertei este dat de vinurile italiene, dar am vazut si multe vinuri din Franta, Spania, Germania, Portugalia etc.
Nu mai are rost sa continuu. Orice va imaginati si va doriti, puteti gasi la Milano. Daca as locui aici, m-as îngrasa ca un purcel. Oferta este bogata si de foarte buna calitate; imposibil sa nu fi încantat si tentat. Italia este raiul pe pamant pentru un gurmet si un pasionat ca mine.
Privind, sau mai bine zis lingand, ferestrele nu ma puteam stapani sa nu ma întreb cate din aceste magazine ar putea rezista în Romania? Extrem de putine, mi-am raspuns: poate cateva în Bucuresti si în alte 4-5 orase mai mari. În rest…
Noi nu avem turism, din pacate. De fapt, din vina noastra, nu din pacate. Nu vin turisti, fiindca nu stim sa le oferim nimic. Nu ne ajuta nici legislatia si nici autoritatile, dar nici lipsa de competenta a managerilor si a personalului din domeniu.
Asa se face ca, la noi, orice astfel de magazine si de experimente culinare trebuie sa se bazeze aproape exclusiv pe populatia locala. Romanii nu prea castiga bine, asa ca produsele cu preturi medii spre mari nu prea au sanse. Mai curand au sanse cele foarte scumpe, caci avem o patura de snobi cu bani, care ar cumpara doar ca sa fie vazuti de ceilalti de unde si ce anume cumpara.
Pe langa lipsa de turisti si cea de bani, ne lovim însa si de lipsa de educatie a unora dintre noi. Nu doar ca nu stim mai nimic despre hrana si nutritie, caci suntem în mod constant dezinformati si confuzati de o sumedenie de asa-zisi specialisti promovati de televiziuni în cautare de senzational, dar mai suntem si auto-suficienti. Refuzam sa deschidem macar ochii, daca nu si portofelele, fiindca credem ca deja le stim pe toate si pentru ca, în nestiinta noastra, ne simtim superiori. Nu „ne riscam” sa dam banii pe ceva, fiindca ne închipuim ca nimic nu ne mai poate surprinde si ca nu mai avem nimic de învatat. Suntem ultimii din Uniunea Europeana în mai toate domeniile, dar ne credem victimele unui complot: al Occidentului, al masonilor, al marilor corporatii, al evreilor… îl atribuim oricui, oricat de ilogic ar fi, doar ca sa nu fim nevoiti sa schimbam noi ceva în comportament si în modul de a gandi.


16 comentarii pe “Jurnal milanez (2)

  1. luiza spune:

    Necioplitul si educatul coexista si vor coexista, asa stau lucrurile din ratiuni pe care, daca vrem, ajungem sa le intelegem; singura speranta ramane ca proportiile sa fie in avantajul celui de-al doilea.
    Ce putem face noi!?!
    Pai, in primul rand, sa nu ne convertim pt ca „asa sunt ceilalti/e mai usor”, si apoi sa ne educam copiii in acelasi spirit si sa facem ca modelul acesta sa supravietuiasca.
    Si nu in cele din urma, sa atragem atentia in mod politicos ori de cate ori observam comportamente necioplite.
    Asta ar fi ce poate face fiecare la nivel individual! Comunitatea, societatea, lumea sunt compuse din indivizi; sunt reflectia noastra!

    • Radu Popovici spune:

      @luiza: Nimeni nu spune altceva, se stie cum putem actiona fiecare dintre noi, dar… In lus, atata timp cat scoala si societatea le ofera exemple contrare educatiei de acasa, odata ce incepe rebeliunea adolescentei, majoritatea, chiar si cei educati bine acasa, au o mare sansa sa se strice. Doar parintii nu sunt de ajuns.

  2. Lucian spune:

    Cateodata chiar ne putem considera victimele unora din cei pe care ii mentionati mai sus dvs, din moment ce dispar magazine ca cele din Milano, de care ne dorim noi, si apar din ce in ce mai multe hipermarketuri…

    • Radu Popovici spune:

      @Lucian: Suntem victime, dar si vinovati. Avem vina de a tacea, de a nu lua atitudine, de a tolera. Eu unul ma recunosc vinovat. As fi putut face multe, si nu am facut nimic.

  3. cristi-j spune:

    exact asta am spus, la rele ne asemanam usor cu altii , deosebirea e ce se intampla intre betii. pe langa educatie e nevoie de legi clare si logice, conditii pentru repectarea legilor si apoi aplicarea legilor care nu trebuie sa fie doar teoretice sau doar pentru fraieri. e o utopie dar n-ar fi interesant de vazut ce s-ar intampla daca s-ar lua niste legi bune de prin alte parti, s-ar crea infrastuctura necesara respectarii legilor si apoi s-ar aplica la sange ? si pentru ca sunt o fire rebela nu spun sa se intample 100% dar macar 80% … hehehe

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Nici nu stiu ce naiba sa mai spun. Tot la educatie ajungem. Un popor educat intelege sa respecte legile; nicaieri nu exista perfectiune, dar in multe tari se respecta legile mai mult decat la noi. Deci, se poate…

  4. cristi-j spune:

    imi cer scuze, nu ma simt in stare sa merg pe multiplele directii pe care le deschide articolul tau, ar fi multe de spus dar simt ca e degeaba, poate la sfarsitul serialului.

    situatia pe care ai povestit-o in comentariul de mai sus se poate vedea si in anglia sau germania de exemplu (poate mai putin duminica seara), deosebirea e ce se intampla in restul timpului, intre sprijinitul balustradelor si betii. evadari de acest gen se intampla cam peste tot, pana la urma e nevoie de eliberarea stresului cotidian intr-un fel sau altul, mai important e daca mai exista si altceva inafara de asta, chiar si oamenii educati se imbata sau mananca la fast food, educatia singura nu e suficienta, e cea mai importanta dar nu suficienta.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Indiferent ce spui, indiferent ce ni se intampla, nu este nevoie sa ne imbatam in public, sa facem scandal si murdarie. In principiu toate astea inseamna si calcarea legilor in vigoare, chiar daca ele se aplica de mantuiala.
      Si eu am nervi, si eu am probleme si necazuri, mi s-a intamplat sa nu am serviciu, sa am copiii bolnavi sau decese in familie. Si stii ceva? Nu sunt singurul care le are si nu este nevoie sa dramatizez. Niciodata nu m-am imbatat ca porcul, nu am vomat pe strazi, nu am spart geamuri, nu am facut mizerie, si uite ca am nervii sanatosi. Te poti defula si altfel, daca ai minte.

      Fac asta si nemmtii? Si englezii? Pun pariu ca si altii… Hai, printre altele, sa muncim si noi ca ei, sa realizam ceea ce au realizat ei, si dupa aceea ne putem si imbata. Bine ca le semanam doar la cele rele.

  5. cristi-j spune:

    acum e la moda mancarea mediteraneana ? poate gresesc dar mie mi se pare ca e la moda de zeci de ani … hahaha

    eu as vrea mai curand o lista cu locurile care nu merita … hehehe

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Mancarea mediteraneana este la moda la noi, de vreo 10 ani. Asta este ceea ce am spus.
      Lista locurilor care nu merita vazute nu am cum sa ti-o ofer. Iti urez sa poti calatori unde iti doresti si sa elaborezi singur astfel de liste.

  6. memphis spune:

    Italia este un paradis gastronomic, mai ales ca acum este la moda mancarea mediteraneana. Milano nu este tocmai pe coasta marii, dar aprovizionarea cu peste si fructe de mare proaspete pare impecabila. O sa dau si eu o fuga acolo, cu prima ocazie.

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: Merita cu prisosinta. 3 zile de turism si alte 3-4 in cautarea ofertei gastronomice ar fi o saptamana perfecta la Milano.

  7. alison spune:

    frumos, multumim! 🙂 tot asa de exuberanta si incintata ma plimb si eu prin piata ambulanta din micul oras in care locuiesc (cca 6000 locuitori) si in care gasesti in vreo doua locuri macar coriandru la ghiveci, nu cu mult peste 1 euro… de magazinele mici, ce sa zic, cele de carne sint absolut fenomenale (insa cu pret pe masura), iar boulangeriiile parfumeaza imprejurimile, la propriu…

    • Radu Popovici spune:

      @Anais: Cand ne-am intors de la Milano, am luat autobuzul de la aeroport si ne-a lasat la Piata Unirii. Era ora 22:00. Nu va puteti inchipui ce era pe strazi. Foarte multi tineri sprijinind intrarile de la metrou sau balustradele, unii de ja beti, tipand in gura mare, injurandu-se… in jurul lor hartii, ambalaje de carton de la pizza sau cartofi prajiti, cutii de bere, toate aruncate pe jos si calcate in picioare. Parca eram intr-un ospiciu cu nebuni furiosi. Cine si cum sa-i mai educe pe astia? Cum isi vor educa proprii copii? Ce viitor pregatesc natiei asteia?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.