Piept de pui cu cartofi
Asa cum am promis anterior, revin cu noutati despre Vita Cook. Am gatit zilele acestea cateva retete, explorand posibilitatile aparatului. Am incercat si retete foarte simple, cum este aceasta, dar si retete mai complicate, asa cum veti vedea in viitor.
Ingrediente:
1 felie de piept de pui, circa 200 g
sare
piper negru, proaspat macinat
1 cartof mare, curatat si taiat feliute de 5 mm grosime
2 lingurite de curry
2 lingurite de ulei de floarea-soarelui
salata verde, rupta bucatele
2 lingurite de otet alb
3 linguri de ulei de masline extra virgin
1 lingurita de zahar
1 lingurita de mustar
Instructiuni:
Pune in Vita Cook raftul superior, iar peste acesta asaza tigaia.
Incinge aparatul la 180 °C, timp de 5 minute.
Unge carnea cu ulei de floarea-soarelui, sareaza si pipereaza.
Pune cartofii intr-un castron si stropeste-i cu restul de ulei de floarea-soarelui. Sareaza, pipereaza si presara cu curry. Amesteca bine.
Pune cartofii in tigaie si gateste-i 5 minute.
Fa loc pentru felia de carne si intoarce cartofii. Gateste ingredientele 5 minute, pana ce carnea este rumenita. Intoarce felia de carne si amesteca putin cartofii, ca sa se rumeneasca uniform. Gateste alte 5 minute, sau pana ce carnea este rumenita dupa dorinta.
Serveste carnea si cartofii alaturi de o salata.
Concluzii:
Vita Cook trebuie, de obicei, incins in prealabil, ca orice cuptor. Lampa cu halogen este sursa de caldura: poate gati si rumeni. Aerul cald din interior, actionat de ventilatorul din capac, preia umezeala eliberata si pastreaza carnea suculenta.
Vita Cook gateste repede, si curat. Acelasi preparat gatit in tigaie ar fi stropit totul in jur, iar daca ar fi fost acoperit ar fi stropit din belsug capacul. Capacul de la Vita Cook a ramas insa aproape imaculat. Cu exceptia tavii, care a trebuit, bineinteles sa fie spalata cu detergent si uscata, nu am curatat mai nimic. Am sters doar cu o carpa putin umeda capacul si asta a fost tot.
FAQ
Pretul unui Vita Cook este de 299 lei si se gaseste in toate supermarketurile, in reteaua Flanco, Media Galaxy etc.
Se pot introduce in el si vase metalice, ca sa nu mai vorbesc de cele de Jena sau ceramice. Nu este nesanatos, asa cum este (sau se spune ca este) cuptorul cu microunde; sursa termica de la Vita Cook este diferita, iar efectul ei asupra alimentelor este cu totul altul.
Consumul aparatului este 1,4 Kw/ora, ceea ce ar parea mult. Vita Cook are insa termostat, iar sursa de caldura nu functioneaza continuu. Odata ce a fost atinsa temperatura fixata pe termometru, lampile cu halogen se sting. Ca estimare, as zice ca in decursul unei ore de gatit continuu sursa de caldura functioneaza doar 50-60% din timp, consumul reducandu-se in consecinta.
Am fost intrebat si pe mail, si pe Facebook si la telefon de cititori si de prieteni ce se intampla in cazul in care lampile cu halogen se ard, sau daca se sparge vasul, daca se strica cronometrul sau termostatul etc. Aparatul are o garantie de 2 ani, timp in care orice aparat defect se inlocuieste cu unul nou. In rest, exista centre de intretinere in toata tara, listate pe foaia de garantie a aparatului.
In curand Vita Cook va avea un site separat unde toate acestea vor fi explicate in detaliu si unde va vor fi puse la dispozitie adrese, telefoane, adrese de e-mail pentru a fi facilitat contactul cu firma producatoare.
In aceeasi serie de articole:
La gatit cu Vita Cook – partea 1
Buna, Radu!
Spune-mi, te rog, daca ai mai incercat si alte retete decat cele prezentate pana acum de tine. Ma intrebam si eu daca pot face placinte sau prajituri sau chiar tocanita in acest tip de cuptor… Multumesc anticipat pentru raspuns!
@Liana: Poti face si placinte, si tarte si tocanite.
Oare se pot face si prajituri? Am citit si pe forumuri straine si unii spun ca se pot face si prajituri, paine, etc. (evident cantitati si forme potrivite acestui cuptor). Diferente fata de ce am citit in alta parte – am citit de nenumarate ori (ce-i drept nu despre Singer, ci alte marci) ca NU trebuie preincalzit cuptorul cu halogen, iar oamenii se jura ca consuma foarte putin curent.
@Nora: eu nu am incercat prajituri, dar fiind un cuptor ar trebui sa coaca orice. Din experianta mea trebuie incalzit inainte de a gati cu el, caci asigura o incinta fierbinte cu temperatura uniforma in jurul alimentului, la fel cum si un cuptor cu gazze sau electric trebuie si el incins inainte.
In ce priveste consumul, nu este mare, dar este.
Am citit cu atentie elelemntele constructive si princpiul de functionare. Nu am inteles totusi cum functioneaza! Am dedus ca ar fi niste lampi electrice puternice si un sistem de ventilatie.
Faptul ca nu incalzeste apa…e un semn de intrebare, adica se aseamana cu cuptorul cu microunde in sensul ca la acesta lichidele se incalzesc mai greu fata de produsele solide.
Multumesc cu anticipatie!
Cu stima!
P.S. Va urmaresc cu atentie emisiunile la Travel Mix.
@Constantin: Nu am deloc abilitati tehnice, asa ca nu va pot explica mai bine modul de functionare. Sursa termica este in capac, deci deasupra alimentelor, si este formata din lampi cu halogen. Principiul este cu totul altul decat la microunde, desi nu da apa in clocot.
Inca o data, acest aparat face mult mai multe lucruri decat un cuptor cu microunde.
cineva a facut supa in cuptoru cu aer cald?
@marisan: Nu se poate face supa cu acest cuptor… sau cel putin eu nu am reusit sa dau apa in clocot si nici nu am auzit sa se poata face asa ceva.
@Ramona: la Auchan nu se gaseste inca. Incearca Flanco, Mediagalaxy, Altex, asa cum spunea Radu mai sus
Bun aparatul, rapid si curat. Desigur cã nimic nu e vesnic, am sã ma uit in concediu sã ii cumpãr surorii mele, e studentã in Timisoara; la Auchan trebuie sã fie.
@Ramona: Pentru studenti este excelent. Chiar ti-l recomand cu caldura in situatia aceasta.
Interesant acest Vita Cook, iar 299 lei nu este o avere. Cum am eu 2 copii mici pe cap, cred ca m-ar ajuta sa pun mancarea in el si sa-mi vad de treaba, fara teama ca s-ar arde (am vazut ca aparatul se opreste singur) si mi-ar cadea bine sa nu am de spalat dupa aceea decat o tavita. 🙂
Se gaseste si in Cora? Stiu ca mergi destul de des in Cora Pantelimon.
@andra: Da, se gaseste si in Cora. Stii bine ca un Vita Cook nu este idealul meu, caci eu prefer manuitul tigailor, dar are calitatile lui, mai ales pentru cineva in situatia ta. In plus, spre deosebire de tigai, unde trebuie sa fii atent sa nu puna copiii mana, sau sa nu le verse peste ei,. cu Vita Cook nu ai acest neajuns. Cred sincer ca este folositor unei mari categorii de public care gateste acasa, sau pentru studenti, ori caministi, sau pentru cei care au o bucatarie foarte mica, pentru cei care nu sunt racordati la gaze etc. Sunt destui care l-ar putea utiliza, caci se lucreaza usor cu el.