La masa cu stramosii – Bizantul (8)

În acest ultim episod al seriei dedicata culturii culinare bizantine puteti gasi si comenta cateva informatii despre mesele cotidiene, tacamuri si farfurii, mobilierul dedicat luarii mesei, igiena la masa, ca si despre modul de desfasurare a diferitelor mese, festive sau nu.

Mesele zilei
Desi unele surse indica faptul ca bizantinii aveau trei mese principale în fiecare zi, între parerile istoricilor exista destule neconcordante, astfel ca afirmatia de la începutul frazei ar trebui, poate, luata doar ca o ipoteza. Una dintre dificultatile de a determina structura meselor cotidiene este data de varietatea de cuvinte folosita pentru a numi diferitele mese. Cuvintele folosite, în unele ocazii, pentru a denumi pranzul, pot indica, într-o epoca ulterioara, o cina timpurie, sau o gustare între pranz si cina.
O masa tipica familiilor avute urma, de obicei, structura romana: gustari, feluri principale si deserturi. Numarul si varietatea felurilor de mancare depindea, în mod natural, de starea financiara si de evenimentul care ocaziona masa.
În perioada timpurie a imperiului, „scaunele” de la mesele claselor superioare erau, de fapt, paturile pe care se manca în Roma Antica. În triclinium, camera de banchete imperiala, existau nouasprezece astfel de paturi, doua randuri de cate noua, plus cel al împaratului. Fiecare dintre paturi putea cuprinde douasprezece persoane. În secolul al VI-lea, paturile încep sa coexiste împreuna cu scaunele, desi primele pareau a fi folosite preponderent la ocazii speciale. În secolul al XIII-lea, scaunele au castigat o preponderenta clara. Cei saraci, daca nu aveau la îndemana scaune sau banci, mancau, pur si simplu, sezand pe podea. Cei bogati îsi permiteau adesea scaune confortabile, construite din lemn scump, fildes, argint, aur si orice combinatie posibila si bogat elaborata a acestor materiale.
Evolutia de la pat la scaun a atras dupa sine si o schimbare în forma meselor. La început, mesele erau circulare, sau în forma de semicerc. Acestea erau functionale cand se manca pe paturi, caci permiteau un bun acces la mancare oaspetilor, a caror pozitie era aceasta: întins pe o parte, sprijinit în mana stanga si folosind-o pe cea dreapta pentru a manui bucatele si paharele. Cand scaunele au devenit preponderente, mesele au devenit rectangulare. Mesele rotunde, dar de dimensiuni si înaltimi mici, erau înca folosite de clasele inferioare, caci acolo mesenii foloseau un singur bol mare, asezat în mijlocul mesei.
Cei bogati foloseau în mod curent fete de masa, iar acestea au devenit, la un moment dat, un indicator al starii sociale. A manca undeva fara fata de masa era un semn de saracie, sau zgarcenie. Multe surse indica si folosirea servetelor. Acestea, ca si fetele de masa, erau fabricate din cel mai bun material pe care gazda si-l putea permite. Cel putin cu o ocazie, se stie ca la masa împaratului s-au folosit tesaturi cu fir de aur.
Spalatul mainilor înainte si dupa masa era un lucru obisnuit, sugerand ca bizantinii, desi au popularizat furculita în Europa Occidentala, înca mancau, în buna masura, cu degetele.
Tacamuri si farfurii
Urmele de folosire gasite pe tacamurile ce au supravietuit vremurilor indica folosirea tacamurilor atat în vase de metal, cat si în vase de ceramica. Desi imensa majoritate a locuitorilor imperiului mancau, probabil, cu mainile, în icoane sunt aratate, în mod repetat, linguri si furculite; multe dintre ele, de fapt, se gasesc astazi si în muzee din întreaga lume. Un plus de informatii despre istoria furculitei si modul în care ea a ajuns din Bizant în Venetia, si apoi în întreaga lume occidentala, pot fi gasite aici.
Cutitele se remarcau prin… absenta în scrieri si icoane, dar sunt foarte prezente în descoperirile arheologice, asa ca absenta despre care vorbeam se datoreaza, probabil, faptului ca erau atat de prozaice.
Tacamurile erau fabricate din lemn, os, metal, corn si fildes. Cu cat un individ era mai bogat, cu atat si tacamurile sale erau mai scumpe si mai elaborat lucrate.
Frecventa cu care erau folosite tacamurile în detrimentul mainilor a ramas, din pacate, necunoscuta. Un preot din secolul al XIII-lea ne-a transmis o lista cu ceea ce esra potrivit sa faci la masa; un fel de cod al bunelor maniere. Bizantinii preferau bucatele caldute, nu fierbinti, si aveau la masa vase pentru spalatul mainilor înainte de a manca si dupa. Aceste lucruri par a arata ca mainile se foloseau foarte des si ca lingurile si furculitele erau mai mult decorative, asta în cazul în care erau aduse la masa.
Cei saraci mancau din vase de lemn sau lut. Cei bogati se bucurau de aur, argint, cupru, staniu si sticla. Decoratiunile erau de la email ceramic pana la incrustatii, inclusiv cu pietre pretioase. La mesele formale organizate de împarat, puteau fi vazute vase splendide, unele dintre ele de dimensiuni colosale.
Acelasi Liutprand, episcopul de Cremona amintit în episoadele anterioare, a lasat o descriere interesanta:
„Totul este servit în vase, nu de argint, ci de aur. Mancarea solida a fost adusa în trei castroane mari de aur, prea grele ca sa poata fi ridicate de oameni, fiind apurtate pe carucioare acoperite cu panza purpurie. Doua dintre ele au fost puse pe masa astfel. Prin deschideri în tavan au coborat franghii acoperite cu piele si prevazute cu inele de aur. Aceste inele au fost atasate la manerele castroanelor si, cu ajutorul a patru sau cinci oameni, vasele au fost ridicate pe masa si, dupa aceea, coborate în aceeasi maniera.”
Dupa secolul al XII-lea, cele mai multe dintre vasele gasite sunt doar din lut. Acest lucru se poate datora, macar în parte, furturilor desantate din timpul cuceririi latine a Constantinopolelui, dar poate reflecta si decaderea puterii economice a imperiului.
Mesele bizantinilor
Bizantinii faceau o distinctie clara între mesele obisnuite, banchete si „symposia”. Acestea din urma erau petreceri la care punctele principale erau bautura si conversatia. Symposia este o mostenire preluata de bizantini din Grecia Antica, dar în timp s-a adaptat si schimbat, astfel ca, de la un moment dat, a fost dificil sa se mai distinga diferentele dintre banchet si symposia.
Femeile bine crescute nu aveau ce cauta la symposia, acolo erau admise doar cele care, într-o forma sau alta, se ocupau de buna dispozitie a mesenilor. Una dintre legile promulgate de împaratul Justinian permitea sotului sa-si paraseasca sotia daca aceasta ar fi frecventat un symposium. Nu este de mirare ca, în timp, unele symposia au devenit grosolane si obscene, ba chiar extrem de violente. Este cunoscut un symposia la care Justinian al II-lea si-a executat adversarii politici.
Unul dinte aspectele interesante ale banchetelor era oferitul darurilor, practicat printre cei bogati. Gazda oferea mesenilor cadouri, începand, de pilda, de la bucatele ramase de la masa, pana la cadouri extrem de scumpe. Exista date despre multe persoane care se întretineau din activitatea de a fi oaspeti la diferite banchete. Apoi, darul la masa a devenit bidirectional, caci si oaspetii au început sa aduca daruri gazdei.
Oaspetii nu erau invitati la masa doar pe criteriul prieteniei sau rudeniei, ci si pe cel al caritatii. Adesea erau invitati saraci si bolnavi, lucru care face banchetele orientale diferite de cele occidentale, unde astfel de invitati erau tolerati, dar niciodata asezati la masa stapanilor.
Mesele de zi cu zi erau, aproape întotdeauna, o afacere de familie. La masa erau îngaduite ambele sexe, iar oaspetii care li se alaturau uneori erau si ei de ambele sexe.
Exista o înregistrare interesanta a detaliilor unei astfel de mese. Autorul sau este Bar Ebraya, un preot din secolul al XIII-lea, care a descris modul în care se spunea rugaciunea la masa si obiceiul spalatului pe maini, înainte si dupa aceasta. El a descris exact cum era adusa mancarea, în bolul comun: „nu se lua mancarea din centrul vasului, ci de la margine, ca sa se evite atingerea ei cu mainile mai mult decat este nevoie„.
Încheiere
Sunt convins ca se mai pot spune înca multe lucruri despre cultura culinara bizantina. Este greu sa cuprinzi în cateva pagini 1000 de ani de civilizatie complexa, multinationala si multi-culturala, dinamica si în continua schimbare si adaptare.
Daca aveti completari si corecturi de facut, ele sunt binevenite.
(sfarsit)
Bibliografie:
en.wikipedia.org
www.enotes.com
www.helleniccomserve.com
www.scribd.com/doc/30332908/Tastes-of-Byzantium-The-Cuisine-of-a-Legendary-Empire
1historyofgreekfood.wordpress.com.
www.godecookery.com
www.levantia.com.au
www.cooksinfo.com
Charles Diehl – Figuri bizantine
Maria Georgescu – Istoria Bizantului