În acesp episod pe scurt despre bauturile preparate de daci, despre ceramica lor si despre modul în care se gatea în Dacia (preparate, ustensile, metode de gatit).
Bauturile
Bautura cea mai populara era, fara îndoiala, vinul. Acesta este atestat atat de izvoarele scrise, cat si de descoperirile arheologice. Cultura sa a început în Dacia înca de acum 4-5.000 de ani, dupa unii istorici fiind mai veche si decat plugaria. Mai mult, legenda spune ca Dionysos, zeul grec al vinului, s-ar fi nascut în Tracia, pe meleaguri care ar putea fi identificate cu vechiul teritoriu al Daciei. De altfel la proto-daci (înaintasii dacilor) exista un cult oarecum asemanator, cel putin la fel de vechi ca cel al grecilor, personificat de zeul Sabazios.
Homer spunea ca barbatii daci si femeile lor beau vinul dupa moda scitica, adica neamestecat cu apa, în loc de cani si pocale folosind cornuri de cerb sau de bou. Acestea erau trecute din mana în mana si de la gura la gura.
Desi exista si un import de vin, în special comercializat de orasele grecesti, abundenta si calitatea vinului dacic erau binecunoscute în epoca respectiva. Aceasta abundenta nu a avut ca rezultat doar o dragoste, oarecum exagerata, a dacilor pentru vin, dar a functionat si ca o atractie de nestavilit pentru vecini. Invaziile atribuite dorintei de a jefui vinul dacic erau atat de numeroase, încat se spune ca Burebusta, la sfatul marelui-preot Deceneu, a ordonat distrugerea viilor, în speranta de a opri atacurile. Informatia provine de la istoricul Strabon (66 î.H. – 24 d. H). Mie personal motivul nu mi se pare nici prea întemeiat si nici prea logic. Vinul era si un important produs de export al Daciei, care permitea achizitia de ulei de masline, bijuterii, arme, tesaturi etc. Un alt motiv atribuit de Strabon actiunii lui Burebista a fost dorinta acestuia de a eradica betia, devenita obisnuita atat în randul nobililor, cat si al celor de rand. Mi se pare însa ciudat ca nu a dat ordin de distrugere si a livezilor de pruni sau de meri, si ele o sursa însemnata de bauturi alcoolice.
În fine, indiferent de motiv, se pare ca la un moment dat productia viticola a Daciei a scazut, ea revenind la un moment dat la vechiul nivel, ba si depasindu-l, doar dupa cucerirea Daciei de romani. Acestia, mai avansati ca tehnologie, au dezvoltat foarte mult tehnicile vinaritului. Monedele batute de romani dupa cucerirea Daciei înfatisau o femeie careia doi copii îi ofereau struguri, ca simbol al principalelor bogatii ale Daciei Felix, cum denumisera cuceritorii provincia, dar si ca o dovada a faptului ca viile renascusera.
În multe asezari au fost descoperite seminte de struguri si fragmente de amfore produse local. Unele amfore erau marcate cu „stampile” care atestau provenienta lor din lumea greaca, ceea ce denota ca, pe langa o importanta productie proprie, dacii aveau acces si la vin din import. Acesta era, fara îndoiala, mai scump si era destinat claselor avute.
Pe vremea lui Burebista existau soiuri autohtone de vita-de-vie; nu stiu cum erau numite pe acea vreme, dar din ele au evoluat probabil soiurile numite astazi Galbena de Odobesti, Grasa de Cotnari, Feteasca alba, Feteasca neagra, Feteasca regala, Tamaioasa romaneasca, Busuioaca de Bohotin, Cadarca, Berbecelul, Francusa, Rosioara, Cramposia, Batuta neagra etc. Multe alte soiuri au disparut din cauza filoxerei, la începutul secolului trecut.
O alta bautura importanta era, dupa cum am vazut mai sus, berea. Daca vinul era asociat cu lumea „civilizata”, de influenta greco-romana, berea era asociata „barbarilor”, fiind populara în randul celtilor si germanilor. Este foarte probabil ca nobilimea sa fi preferat vinul, mai ales datorita prestigiului care îl conferea consumul sau, iar cei saraci sa se fi multumit mai ales cu bere sau cu vin de calitate inferioara.
Este foarte probabil ca dacii sa fi preparat si baut si mied (preparat din miere fermentata, caci apicultura era o ocupatie însemnata în acea vreme). Am vazut, de aeemenea, ca se preparau bauturi alcoolice si din fructe (mere si prune).
Unele surse indica si prepararea, sub influenta tracica, si a unei forme de braga, din cereale fermentate. Acest produs a disparut însa, fiind reintrodus pe teritoriul tarii noastre de turci, în Evul Mediu.
Unelte de gatit
Vasele folosite de daci erau, îm general, cele din lut. Urmele arheologice au pus în evidenta faptul ca dacii produceau doua tipuri de ceramica: cea lucrata manual si cea realizata cu roata de olarit.
Ceramica lucrata manual era mai întotdeauna produsa dintr-o pasta cu impuritati, mai ales resturi vegetale si nisip. Functie de felul în care era arsa, predominau culorile brune-rosiatice, de la castaniu la rosu-aprins.
Cel mai probabil este ca acest tip de ceramica era produs pe loc, în fiecare gospodarie, nu de catre mesteri olari, ci de gospodari, poate chiar preponderent de catre femei. Un lucru care pare a întari aceasta afirmatie este diversitatea de modele si ornamente gasita la un numar limitat de tipuri de obiecte: cele mai populare vase erau cestile, vase de tip borcan, cani cu toarta, vase mai mari, cu gura larga si doua toarte si oale cu o singura toarta.
Datele par a indica faptul ca ceramica manuala se facea înca dinainte de secolul al VI-lea î.H. Odata cu cucerirea Daciei, aceasta tehnica va fi înlocuita treptat cu tehnica de depurare a pastei, preluata de la romani.
Se presupune ca dacii au luat roata de olarit de la greci, probabil in perioada La Tene, ca si multe dintre tehnicile folosite la producerea ceramicii. Desi procedeele sunt preluate de la greci, iar unele ornamente sau chiar forme le imita pe cele grecesti, vasele dacice sunt în majoritate originale.
Ceramica lucrata cu roata de olarit era, cel mai adesea, produsa în ateliere speciale, de catre mesteri olari. Aici se produceau alte tipuri de produse: fructiere cu picior înalt, strachini cu si fara picior, farfurii, oale, chiupuri, cani cu toarta, diverse vase cu doua toarte etc. Lucratura era mult mai îngrijita, pasta mai uniforma iar formele mai elegante. Pe unele dintre vase se pot observa si incizii, reprezentand probabil „marca”, sau „semnatura” atelierului sau a mesterului olar. Interesant este ca tehnica folosita era una relativ complexa. Fundurile unor vase, toartele sau anumite ornamente erau lipite ulterior, iar unele chiupuri de mari dimensiuni (acestea atingeau 2,3-2,5 m înaltime si erau îngropate în pamant, pentru a depozita cereale, vin, sau ulei) erau fabricate din bucati, lipite în final ca sa se obtina produsul finit.
Multe dintre vase erau glazurate cu o pasta de argila alba, foarte fina si opaca.
Bucataria dacilor
Dovezile arheologice, de la urmele gasite în vechile situri, pana la reprezentarile de pe coloana lui Traian, indica faptul ca femeia se ocupa de cea mai mare parte a acitvitatilor legate de agricultura, pomicultura, apicultura si cresterea animalelor.
Barbatii nu numai ca desconsiderau munca de fermier, dar erau adesea ocupati cu razboiul, jaful sau vanatoarea.
Femeia era stapana casei si educatoarea copiilor. Ea gatea, facea painea, berea de casa, punea conservele sau prepara branza, untul si iaurtul.
Bucataria dacilor era, m-as aventura sa afirm, asemanatoare bucatariei celtilor, germanilor si chiar grecilor, cel putin în ce priveste atitudinea fata de mancare. Dieta dacilor era frugala, robusta si simpla, dar perfect armonizata nutritional si potrivita conditiilor climaterice. Bucatele lor erau extrem de simple si de nesofisticate: friptura pe jaratec, friptura la tepusa, fiertura de mei, grau fiert (din care deriva, se pare, actuala coliva), hrisca fiarta, fructe, vin si bere, linte si naut, miere etc.
Dacii consumau multe legume, leguminoase, fructe, lactate si cereale, si mai putin carne. O parte dintre alimente se consuma cruda. Personal cred ca metoda de gatit preponderenta era fierberea molcoma, atat în cazul carnii cat si al legumelor. Se puteau obtine astfel atat supe hranitoare si gustoase – cu atat mai gustoase cu cat carnea fiarta avea si os – cat si carne. Se întalneste însa destul de des si carnea fripta la frigare si la protap, mai rar pe gratar. Prezenta des este si carnea coapta în cuptoare de pamant, timpi lungi, la foc lent.
Prajirea nu era o metoda de gatit prea prezenta. Atat porcii cat si vitele sau oile aveau talie mica si nu formau îndeajuns de multa grasime (untura sau seu). Aceasta era folosita si la gatit, dar si la iluminat, etanseizat, impregnat etc.
Dacii aveau la îndemana si cateva plante ale caror seminte au continut ridicat de ulei, cum este macul, mustarul si lubitul (Camelina sativa), numit astazi si „in fals”. Din acestea se obtineau uleiuri comestibile, dar care erau folosite si în alte scopuri: iluminat, tabacitul pieilor etc.
Exista dovezi, caci s-au descoperit numeroase amfore purtand sigilii care indicau provenienta si continutul, ca dacii importau din Grecia ulei de masline, dar este clar ca acesta era scump si destinat preponderent claselor avute.
Se pare ca femeile dace, caci ele gateau, prajeau carnea, dar nu foarte des si nici în cantitati mari. De asemenea, foloseau sarea, dar nu în exces.
Tehnicile de conservare a alimentelor nu erau necunoscute dacilor. Se foloseau sararea, uscarea si afumarea. Fiindca tot am adus vorba despre sarare, sarea gema era un produs nu doar folosit pe plan local, la asezonarea mancarii si la conservarea ei, ci si unul oferit la export. Geto-dacii faceau un comert intens cu sare, mai ales cu orasele grecesti.
Bucataria locala s-a diversificat extrem de mult dupa cucerirea Daciei de romani. Acestia au adus colonisti, destinati sa refaca forta de munca acolo unde, din cauza razboiului, devenise insuficienta. În general colonistii erau veterani si muncitori calificati si educati sa munceasca în sistemul organizat si eficient al Imperiului Roman. Societatea dacica a beneficiat de pe urma lor, caci erau nu numai agricultori si viticultori, ci si mestesugari priceputi. Nu vreau sa insist prea mult asupra acestui aspect; vreau doar sa punctez ca aducerea unei populatii educate avea sa ridice nivelul nu doar economic, ci si culinar. În aceasta perioada au fost asimilate nu numai ingrediente, tehnici de gatit, ustensile si preparate romane, ci si acelea din tarile de origine ale veteranilor: Galia, Germania, Africa.
Multi istorici înclina sa creada ca traditiile culinare dace au continuat sa fie mai importante decat cele „importate” de la cuceritorii romani, mai ales ca ceea ce ar fi putut sa aduca cu ei colonistii romani erau retete mai simple, rustice si ostasesti, si nu retetele fine, rafinate si creative preferate de clasele dominante romane. Unul dintre preparatele aduse de colonisti a fost placinta, extrem de versatila si proliferand în zeci de variante (se pare totusi ca aceasta fusese preluata de romani de la greci).
Tot colonistii au introdus, se pare, si o serie de sosuri, desi nu am reusit sa gasesc o descriere mai clara a acestora. Se spune ca acestea semanau oarecum cu niste supe acre (desi ciorba este o influenta mult mai tarzie, exercitata de slavii din sud).
Ca tehnici de gatit, romanii au introdus în Dacia coacerea si fierberea, lucru dedus din faptul ca au fost gasite vase din ceramica prevazute cu capace aproape ermetice, oarecum asemanatoare cu oalele sub presiune moderne.
(va urma)
Bibliografie:
http://www.enciclopedia-dacica.ro
www.everyculture.com
www.porolissum.org
en.wikipedia.org
www.zamolxis.ro
www.historia.ro
istorie.e-altfel.ro
www.dacia.co.ro
www.scribd.com
În aceeasi serie de articole:
La masa cu stramosii: Dacia (1)
La masa cu stramosii: Dacia (2)
La masa cu stramosii: Dacia (3)
La masa cu stramosii: Dacia (5)