Materialele mele culinare au fost preluate, cu şi fără voia mea, de multe site-uri şi bloguri culinare. Este o senzaţie cu care ar fi trebuit să mă obişnuiesc, dar mă simt mândru (de, sunt şi eu vanitos câteodată) atunci când un site, sau blog, de calitate îmi cere permisiunea să preia un articol, o reţetă sau o video-reţetă. Ar trebui să mă bucure şi faptul că unii preiau munca mea şi fără permisiune; vorba prietenului Uica Mihai: “Până nu te fură nimeni, nu eşti sigur că ai valoare“. Eu aş adăuga că nici chiar atunci…

Ceea ce mi s-a întâmplat recent, se înscrie, să zicem, în aceeaşi logică a lucrurilor, dar în cu totul altă formă. După cum ştiţi, în urmă cu puţin timp am terminat cea de-a cincea şi ultima parte a seriei “La masă cu strămoşii”, care tratează, din punct de vedere culinar, Dacia înainte şi după cucerirea romană. Se pare că am făcut o treabă destul de bună cu acest articol, căci două site-uri istorice, specializate în istoria Daciei – altminteri listate de mine printre site-urile de pe care am cules informaţii (vezi Bibliografia de la respectivul articol) -, mi-au cerut permisiunea să preia articolele, ambii administratori de site, istorici de formaţie, felicitându-mă pentru rezultatul muncii mele. Au apreciat nu doar munca în sine, dar şi modul de expunere a informaţiei. Unul dintre aceşti istorici mi-a spus: „În ciuda lipsei resurselor aţi coagulat datele foarte bine şi, mai ales, aţi păstrat o decenţă rară în text. Ca istoric trebuie să spun că este un articol bun.

Mi-a plăcut mereu istoria şi am un mare respect pentru cei care o practică – la un moment dat, acum mulţi-mulţi ani, chiar am vrut să studiez istoria -, aşa că aprecierile unor profesionişti din domeniu mă flatează.
Nu mă ameţesc cu apă chioară, ştiu că articolele mele sunt departe de ceea ce ar fi obţinut un profesionist după o cercetare serioasă, îndelungată şi sistematică, dar cred că pentru publicul larg strădaniile mele sunt folositoare şi că am reuşit să schiţez un tablou interesant al culturii culinare a strămoşilor noştri. Am punctat un pic, carevasăzică, la capitolele de care îmi pasă acum cel mai mult: educaţie şi informare.

Pe de altă parte, această stare de lucruri ar trebui să ne întristeze. Faptul că un pasionat de gastronomie cu oarecare înclinaţie pentru istorie (adică eu) a reuşit să scrie un – poate chiar singurul – articol decent de pe Internet despre Dacia culinară, demonstrează doar cât de săracă este informaţia disponibilă online despre acest subiect şi cât de puţin interes există pentru promovarea lui.

Cele două site-uri care au preluat seria de cinci episoade dedicate Daciei culinare sunt:
www.enciclopedia-dacica.ro si www.dracones.ro.
Sunt doua site-uri extrem de interesante şi merită citite, căci ne vorbesc despre istoria noastră, atât de puţin popularizată şi atât de puţin cunoscută.