La masa cu stramosii – Grecia Antica (5)

În episodul trecut am vorbit despre atitudinea vechilor greci fata de mancare; am povestit despre simplitate si rafinament, despre saracie si lux, despre gurmanzi si asceti.
Astazi voi continua cu cateva date despre dieta atletilor, despre alimente afrodisiace, despre metode de gatit si despre mesele cotidiene din Grecia Antica.

Cu totul altfel stateau lucrurile cu dieta… atletilor. Participarea la olimpiade era socotita nu doar o îndatorire cetateneasca, ci si o mare onoare. Dieta atletilor din Antichitate difera radical de cea a atletilor de astazi, dar nevoia de proteine, pentru cladirea masei musculare, si de carbohidrati, pentru rezerve de energie, a ramas aceeasi.

Atletii Greciei Antice nu proveneau din clasele de jos; onoarea de a reprezenta polis-ul la Olimpiada revenea doar celor din clasele superioare, ale caror familii îsi puteau permite o dieta bogata în proteine provenite din leguminoase si carne.
Înregistrarile istorice arata faptul ca, la începuturi, dieta primilor atleti se baza pe branzeturi si fructe, dar odata cu trecerea anilor si-a schimbat configuratia, carnea devenind preponderenta. Înca de atunci erau analizate rezultatele atletilor si corelate cu modul de alimentatie.

Indicatiile de dieta pentru atleti includeau în epoca recomandarea de a evita painea înaintea competitiei si de a manca smochine uscate, pentru a-ti întari muschii si rezistenta. Vinul era puternic recomandat, însusi Hipocrate sfatuind atletii cu dureri musculare „sa se îmbete o data sau de doua ori”.

Desigur, unele dintre povestirile legate de atletii Greciei Antice pot fi exagerari. Este binecunoscuta forta neomeneasca a lui Milon din Crotona, care a castigat la sase olimpiade diferite proba de aruncare a discului. Despre el se spune, în “Deipnosophiste”, ca manca într-o zi 10 kg de carne si o cantitate egala de paine, alaturi de care bea trei ulcioare de vin. Nu am reusit sa-mi dau seama ce capacitate avea un ulcior cu vin, dar nu cred ca vorbim de una mai mica de 5 litri.
La Olimpia, se spune, Milon a ridicat pe umeri un taur de patru ani si l-a carat în afara stadionului; dupa care l-a sacrificat si l-a mancat pe tot într-o singura zi.
Sigur, aceste ispravi pantagruelice sunt mult exagerate; unii s-au distrat calculand cate kilocalorii avea hrana zilnica a lui Milon si au ajuns la cifra enorma de 57.000.

Ar mai merita mentionat si faptul ca grecii antici considerau ca unele dintre alimente au puterea de a stimula libidoul. Termenul „afrodisiac” a fost introdus cu referire la Afrodita, faimoasa zeita a dragostei si frumusetii.
Se spune ca filozoful Aristotel considera ca lintea gatita cu sofran are puternice proprietati afrodisiace. Hipocrate recomanda consumul constant de linte, pentru ca barbatii mai în varsta sa ramana virili, iar Plutarh credea ca „fassolatha” (o supa de fasole) stimula puternic poftele carnale.
Se mai credea ca anghinarea consumata de femeile gravide le va face sa nasca baieti.

În fine, as mai putea adauga aici diferite, zic eu, aberatii legate de credinta unor oameni ai epocii în puterile miraculoase ale unor mancaruri, dar cred ca mai simplu este sa enumar alimentele socotite a fi afrodisiace. Lista lor este surprinzator de scurta, totusi: bulbi comestibili (cei amarui, de zambila, iris si asfodel, stimulau pasiunea, spuneau grecii, care îi mancau gatiti în salate, cu miere si seminte de susan, ingrediente considerate a potenta efectul afrodisiacelor), usturoi, ceapa, praz (era mult apreciata forma falica aacestuia din urma), ciuperci, linte, fasole, satirio (o varietate de orhidee salbatica, recomandata cu caldura de Dioscoride si Plutarh), stafylinos (o planta salbatica, ramasa neindentificata, renumita pentru puterea sa si numita în epoca, în mod promitator, „elixirul sexului”).

Exista si un ingredient foarte controversat, si anume menta. Hipocrate credea ca un consum regulat de menta dilueaza sperma, îngreuneaza erectia si oboseste organismul. Pe de alta parte, Aristotel socotea menta ca fiind un puternic afrodisiac, motiv pentru care l-a sfatuit pe Alexandru cel Mare sa interzica soldatilor aflati în campanie sa bea ceai de menta, sau sa o manance în orice fel de preparat.

Metode de gatit
Cele mai comune metode de gatit folosite de grecii din Antichitate erau fierberea, frigerea, mijotarea, adica fierberea foarte molcoma (în ceaune, pe pirostrii, deasupra unui foc de lemne), prajirea si coacerea (în cuptoare alimentate cu lemn).

Primele vase pentru gatit au fost cele fabricate din argila, glazurate si coapte, similare cu cele care se folosesc înca si astazi în satele grecesti.

Grecii cunosteau si metodele de conservare a alimentelor. Carnea era pastrata prin afumare, uscare si sarare, sau conservata în ulei de masline, miere sau siropuri dulci de fructe.

Mesele zilei si mesele festive
Nu se stiu multe lucruri despre mesele zilnice ale grecilor, cele luate în familie. Poate ca nu erau deosebite prin nimic, acesta fiind motivul pentru care s-a scris atat de putin despre ele. Se stiu înca cateva lucruri. Grecii din Antichitate mancau de trei-patru ori pe zi.

Micul dejun, “akratismos”, consta din paine de orz înmuiata în vin (“akratos”), uneori completata cu masline sau smochine. Se mai mancau clatite numite “teganites”, “tagenites” sau “tagenias”, toate aceste cuvinte derivand din “tagenon”, care înseamna “tigaie”. Cele mai timpurii referinte la tagenias apartin poetilor Cratinus si Magnes, din secolul al V-lea, î.H.
Tagenites se preparau din faina de grau, ulei de masline, miere si cheaguri de lapte.

Un alt tip de clatite, numite “staitites”, erau preparate din faina de spelta (“stais”, în greaca veche). Athenaeus, în scrierea sa, Deipnosophistae, le mentioneaza ca fiind servite cu miere, seminte de susan si branza.

În jurul pranzului se lua o gustare rapida, “ariston”.
Cina, numita “deipnon”, era cea mai importanta masa a zilei si avea loc la înserare. Uneori, dupa-amiaza, se lua înca o gustare, numita “hesperisma”. La fel, din cand în cand, cina era înlocuita cu o masa luata în partea a doua a dupa-amiezii, numita “aristodeipnon”, adica “pranz-cina”.

Barbatii si femeile mancau separat. Atunci cand casa era prea mica, barbatii mancau primii, si abia apoi femeile. Sclavii serveau la masa. Aristotel a notat ca “cei saraci, neavand sclavi, trebuie sa-si foloseasca proprii copii ca servitori”.

Vechii greci aveau obiceiul de a aseza în mormintele copiilor miniaturi din teracota, reprezentand aspecte ale vietii coridiene. Acest lucru a facut sa avem astazi idee despre modul în care se lua masa. Mesenii mancau, în mod normal, asezati pe scaune; la banchete se foloseau banci. Mesele au fost, initial, de forma rectangulara. Începand cu secolul al IV-lea î.H., au început sa fie rotunde, adesea cu picioare sculptate ca sa imite picioare de animale (cel mai adesea labe de leu).

Ca farfurii se foloseau bucati mari de paine, dar si vase de teracota. Cu trecerea secolelor, vasele au devenit mai rafinate, odata cu cucerirea romana ele fiind fabricate chiar din metale pretioase sau sticla.
La masa nu se foloseau ca tacamuri decat lingurile si cutitele; furculitele erau înca necunoscute. Supele se mancau cu lingura, carnea era taiata cu cutitul si dusa la gura cu degetele. Era lucru comun ca bucati de paine, numite “apomagdalia”, sa fie folosite pe post de mop, ca sa adune sosurile, sau chiar ca servetele, pentru stergerea degetelor.

Cele mai multe dintre mesele în familie se desfasurau în exteriorul casei, în curti. Echipamentul de gatit era minimal, mic si usor, asa ca putea fi lesne mutat si aranjat oricunde. În zilele foarte însorite mesenii se adaposteau la umbra, caci se credea ca un ten deschis la culoare era semn de frumusete.

(va urma)

Bibliografie:
en.wikipedia.org
greekfood.about.com
ancienthistory.about.com
www.heavenly-greek-islands.com
www.historylink102.com
www.greektastes.com
www.buzzle.com
www.thegreekcorner.net
www.saveur.com
foodsoftheworld.activeboards.net
www.olivetomato.com
santorinifoodlovers.gr
www.topendsports.com
www.mlahanas.de