În acest ultim episod al seriei dedicată culturii culinare a Greciei Antice, pe scurt despre „banchetele” greceşti, ca symposium şi syssitia, despre influenţele suferite şi exercitate de bucătăria greacă asupra altor bucătării etnice.

symposium - sursa foto:

symposium – sursa foto: http://en.wikipedia.org



În afara meselor intime, la care gazda invita familia sau câţiva prieteni, mai existau alte două forme de sociaizare la masă: „symposion”, un banchet rezervat doar bărbaţilor, şi „syssitia”, care aduna tot bărbaţi, adolescenţi, tineri sau adulţi aparţinând aceloraşi grupări religioase, militare sau sociale. Despre aceste evenimente povestesc multe surse, aşa că este destul de uşor să ne facem o imagine destul de amănunţită.
Acest din urmă tip de masă comună s-a practicat mai ales în Creta şi Sparta şi, în anumite perioade doar, în Megara şi Corint. Homer a fost cel care a povestit primul despre aceste banchete; referinţe mai târzii arată să syssitia se practica şi în Cartagina şi în sudul Italiei.
Există dovezi că au existat, totuşi, şi syssitia feminine. Oricum, aceste întâlniri erau caracterizate prin sobrietate şi echilibru.

În ce priveşte symposion-ul, acesta a fost tradus de multe surse ca „banchet”, deşi, literal, traducerea ar fi „adunare de băutori”. În mod clar nu putea fi caracterizat tot prin sobrietate şi echilibru.
Era, de fapt, una dintre îndeletnicirile preferate ale bărbaţilor, atunci când căutau să se recreeze. Petrecerea consta din două părţi; prima dedicată mâncării, în general frugală, iar cea de-a doua băuturii. Oricum, vinul era băut doar după ce se mânca măcar un prim fel, era diluat cu apă şi acompaniat obligatoriu de gustări suplimentare, ca fasole, grâu şi castane prăjite, aluaturi cu miere, toate destinate a absorbi alcoolul şi a întreţine pofta de băutură.

Diluarea vinului cu apă era făcută de către o persoană numită „symposiarch”, de obicei amfitrionul petrecerii, uneori o altă persoană special desemnată pentru acest lucru. În acest din urmă caz, uneori se trăgea la sorţi persoana care avea sarcina de a da instrucţiuni sclavilor cum să amestece vinul şi cât de tare să-l facă.
Acesta hotăra, deci, raportul vin-apă al băuturii, probabil funcţie de tăria vinului, de bucatele care îl acompaniau şi derezistenţa la băutură a participanţilor.

Cea de-a doua parte a petrecerii începea cu o libaţie, sau toast, cum am spune astăzi, închinată zeului Dionysus, urmată de conversaţie sau jocuri de masă. Cel mai obişnuit astfel de joc era „kottabos”, un joc de îndemânare.

kottabos - sursa foto:

kottabos – sursa foto: http://it.wikipedia.org


Există dovezi ale existenţei sale mai vechi de 2500 de ani. Kottabos a apărut, după unele surse, în coloniile greceşti din Sicilia, de unde a fost preluat în Grecia continentală şi de către etrusci.
Jocul consta în azvârlirea unor cantităţi mici de vin, rămase pe fundul cupelor cu vin, astfel ca să formeze un proiectil, către sfeşnice de bronz, decorate la partea superioară cu o mică statuetă, ale cărei braţe ţineau delicat un mic disc, numit „plastinx”.
La jumătatea înălţimii sfeşnicului, aşezat orizontal, se afla un disc mai mare, numit „manes”. Ca să-i fie punctată aruncarea, jucătorul trebuia să lovească plastinx-ul în aşa fel încât să cadă pe manes şi să facă un zgomot asemănător unui clopoţel. Împreună, vinul aruncat şi sunetul erau numite „latax”. Jucătorul nu trebuia să-şi părăsească locul în care mânca (la masă, sau culcat pe paturi de banchet), iar aruncarea se făcea folosind numai mâna dreaptă.
Pare complicat şi tot ce sper este că vechii greci nu se jucau astfel cu cele mai bune dintre vinurile lor.

Am adus vorba despre paturi de banchet; ele se foloseau la symposion şi erau numite „klinai”. Lângă ele, pe măsuţe joase, se afla mâncarea şi băutura. Aproape întotdeauna un symposion era completat cu trupe de dansatori şi muzicieni.
După ce oaspeţii terminau de mâncat, sclavii îndepărtau mesele, strângeau firimiturile şi resturile de pe podea, aduceau apă, uleiuri aromate şi parfumuri, ca oaspeţii să se spele şi să se parfumeze.

Cu excepţia curtezanelor, prezenţa femeilor era interzisă. Aceste petreceri erau un alement esenţial al vieţii sociale greceşti. În timp, symposion-urile au devenit modelul unui anumit gen de literatură, dând naştere „Symposium”-ului lui Platon şi celui al lui Xenofon, ca şi scrierii „Moralia” a lui Plutarh şi „Deipnosophist”-ului (Banchetul învăţaţilor) lui Athenaeus.

Influenţe culinare
Fiecare bucătărie etnică a fost influenţată şi, la rândul ei, a influenţat alte culturi. Aceste procese au avut ponderi diferite, funcţie de amploarea şi complexitatea fiecărei participant la acest proces de formare culturală, dar absolut nicio bucătărie etnică nu l-a eludat.

Acest mecanism de fuziune culturală culinară s-a petrecut în Grecia Antică şi încă de foarte timpuriu. Subiectul acesta este atât de larg, încât nu poate fi trecut cu vederea, dar nici aprofundat în acest articol. Mă voi rezuma să amintesc doar câteva date, după mine de importanţă crucială.
Nu vreau deloc să sugerez că doar evenimentele listate mai jos au fost ocazia şi cauza răspândirii culturii greceşti, ca şi a absorbţiei de către aceasta a elementelor altor culturi. Ele au fost doar unele dintre cele mai importante momente în contactele grecilor cu alte culturi şi civilizaţii.

Între anii 900 şi 700 î.H. a început activitatea de colonizare. Grecii înfiinţează aşezări în Asia Mică, sudul Italiei, Sicilia, nordul Africii, Sardinia, pe coastele sudice ale Franţei şi Spaniei, ca şi pe coastele Mării Negre. Elemente de cultură culinară greacă sunt răspândite, odată cu alimente ca măsline, ulei de măsline, brânză, smochine, grâu, orz, pâine, miere şi vin, în toate aceste locuri, iar în unele dintre ele au fost chiar aclimatizate cu succes.

Grecia si coloniile grecesti - sursa foto: www.uta.edu

Grecia si coloniile grecesti – sursa foto: www.uta.edu


Tot în această perioadă grecii absorb unele influenţe orientale de la fenicieni (printre care, posibil, chiar cultivarea măslinilor şi cu siguranţă fabricarea sosului de peşte fermentat numit garum; posibil chiar şi metodele de a conserva peştele prin sărare, ca şi folosirea mirodeniilor).

În 350 î.H. Alexandru cel Mare a extins graniţele imperiului grecesc din Europa până în Egipt şi India, astfel că bucătăria greacă a absorbit influenţe culturale nordice, sudice şi orientale. Nu a făcut doar asta, ci a întors acest favor culturilor cu care a venit în contact.

În 146 î.H. Grecia a fost cucerită de romani, data de la care procesul de amestecare al culturilor greacă şi romană, început probabil cu circa 200 de ani înainte, a început să se accelereze, ducând în final la ceea ce astăzi este numită cultura greco-romană.

În 330 d.H. împăratul Constantin a mutat capitala Imperiului Roman la Constantinopol, punând bazele viitorului Imperiu Bizantin. Influenţe din Orientul Apropiat, Mijlociu şi Îndepărtat au putut fi resimţite şi absorbite, ajutate şi de faptul că noua capitală era un centru comercial extrem de important şi de cosmopolit. Dintre alimente, comerţul cu mirodenii şi peşte, inclusiv produse derivate din peşte, erau cele mai importante.

Încheiere
Trebuie să priviţi acest articol nu ca pe un studiu cu pretenţii ştiinţifice, ci doar ca pe o încercare de a împărtăşi unele informaţii interesante despre modul în care se hrăneau vechii greci. Acest articol nu are o altă veleitate decât dorinţa de a vă oferi câteva minute de lectură plăcută, la cafeaua de dimineaţă.

Impresia lăsată de materialele parcurse pentru scrierea acestui articol este că bucătăria Greciei Antice seamănă mult cu cea a Greciei de astăzi. Am călătorit des în Grecia şi a fost imposibil să nu remarc bucătăria simplă şi frugală (iată că sunt nevoit să repet încă o dată acest cuvânt), fără vreun mare rafinament, dar diversă şi hrănitoare.
Dintre toate culturile care au făcut obiectul articolelor din seria „La masă cu străbunii”, cea greacă pare să fi fost cel mai puţin schimbată de ultimii 2.000 de ani. Bineînţeles, a existat o influenţă turcească importantă, a existat acel „şoc” al adaptării alimentelor venite din Lumea Nouă începând cu secolul al XVI-lea, dar cu aceste două excepţii notabile bucătăria greacă pare să-şi fi menţinut filozofia, valorile şi limitele.

Acest articol este unul scris cu plăcere. M-am bucurat de fiecare clipă petrecută căutând şi sortând materialele, traducând şi ierarhizând informaţiile. Sper ca această strădanie a mea să vă fi oferit câteva clipe plăcute şi relaxante.

(sfârşit)

Bibliografie:
en.wikipedia.org
greekfood.about.com
ancienthistory.about.com
www.heavenly-greek-islands.com
www.historylink102.com
www.greektastes.com
www.buzzle.com
www.thegreekcorner.net
www.saveur.com
foodsoftheworld.activeboards.net
www.olivetomato.com
santorinifoodlovers.gr
www.topendsports.com
www.mlahanas.de

Sumar articol
La masă cu strămoşii - Grecia Antică (6)
Titlu articol
La masă cu strămoşii - Grecia Antică (6)
Descriere
Trebuie să priviţi acest articol nu ca pe un studiu cu pretenţii ştiinţifice, ci doar ca pe o încercare de a împărtăşi unele informaţii interesante despre modul în care se hrăneau vechii greci. Acest articol nu are o altă veleitate decât dorinţa de a vă oferi câteva minute de lectură plăcută, la cafeaua de dimineaţă.
Autor