În urmă cu ceva vreme am început un serial de mare întindere, numit „La masă cu strămoşii”. Intenţia mea era să ofer informaţii despre modul în care obţineau hrana vechile civilizaţii antice, despre ingredientele lor culinare, despre ceea ce mâncau şi, nu în ultimul rând, despre modul în care mâncarea era legată de religia şi mitologia fiecărei civilizaţii.
Dacă nu mă înşel am început cu Mesopotamia, urmând apoi China, India, Egipt, Dacia, Bizanţ. Astăzi a venit rândul civiliyației maya. Cândva vom povesti, sper, și despre Grecia, Roma și Fenicia, despre celți, incasi și azteci.
Civilizatia maya

Cu toţii am învăţat la istorie despre marile civilizaţii incipiente ale omenirii: Sumer, China, India, Persia, Egipt, Grecia, Roma etc. Nu-mi amintesc ca în manualele de pe vremea mea să se pomenească, pe picior de egalitate cu civilizaţiile enumerate mai sus, şi cele, la fel de vechi şi de prestigioase, din aşa-zisa Lume Nouă. Lumea în care existaseră aceste civilizații era „nouă” doar în percepția îngustă a europenilor din secolele XV-XVI; altminteri, în acea lume s-au găsit urme care atestă viața și activitate umană încăî de acum multe zeci de mii de ani.

Nu ştiu cum stau lucrurile astăzi, dar eu la şcoală am învăţat despre azteci şi incaşi doar atunci când a venit vorba despre consecințele marilor descoperiri geografice, adică numai legat de secolul al XV-lea. Despre mayaşi sunt aproape sigur că nu ni s-a menţionat nimic. Nu mai vorbesc de alte civilizaţii şi mai vechi, ca olmecii, de pildă. Mărturisesc că abia de câţiva ani sunt conştient de vechimea, misterul şi originalitatea civilizaţiilor precolumbiene.
Sper ca cele câteva pagini strânse în acest articol să vi se pară interesante.

Introducere
Civilizaţia maya este, probabil, una dintre cele mai misterioase. Din ceea ce se cunoaște astăzi, a apărut ca prin minune şi a dispărut în mod misterios. La apogeul ei se întindea din peninsula Yucatan, aparţinând astăzi Mexicului, în nord, la Marea Caraibilor, iar în sud, până în actualul stat mexican Chiapas, situat la Oceanul Pacific.
Mayaşii locuiau o zonă ce cuprindea actualele ţări Guatemala şi Belize, vestul statelor Honduras şi El Salvador, ca şi partea de est a actualului Mexic (statele Tabasco, Chiapas, Campeche, Yucatan şi Quintana Roo).
Am dat, în perioada de documentare, peste câteva surse care menţionau „imperiul maya”. Prefer să rămân la „civilizaţia maya”, căci suprafaţa maximă ocupată de aceasta nu cred că depăşea suprafaţa actuală a ţării noastre, adică una foarte mică pentru un „imperiu”. Chiar microscopică, aş zice.

Principalele oraşe mayaşe au fost Chichen Itza în Yucatan, şi Tikal în Guatemala. Acesta din urmă adăpostea, între secolele IV şi IX circa 50.000 de persoane. În perioada de maximă înflorire a civilizației maya, în secolul al VI-lea, mayaşii formau, după unele surse, o populaţie totală de circa 2.000.000 de oameni.

După secolul al X-lea, civilizaţia maya a dispărut… s-a stins. Nimeni nu ştie de ce. Arheologii şi istoricii au elaborat mai multe teorii, punând extincţia sa pe seama secetei prelungite, invadatorilor străini, a războaielor civile, bolilor, foametei, cutremurelor, uraganelor sau a unor combinaţii de astfel de elemente. Misterul acestei civilizaţii este accentuat de cunoştinţele sale extraordinare. Mayaşii excelau în agricultură, olărit, scris, astronomie şi matematică, lăsând în urmă o impresionantă arhitectură, excelente manufacturi şi un calendar aproape perfect. Cu toate acestea, nu cunoşteau roata.
De fapt, ca să fiu mai precis, mayaşii inventaseră cifra şi conceptul 0. Simbolul acestuia, în formă de roată, era folosit la jucării sau alte obiecte, dar nu şi ca roată propriu-zisă, căci nu existau animale de povară; nici un animal din acea perioadă și acel teritoriu nu putea trage după el un car, căruță sau alt vehicol încărcat. Poate mai corect ar fi să afirm că mayaşii nu foloseau roată, nu că nu o cunoşteau.

Scurt istoric
Civilizaţia maya s-a format în Mezoamerica, termen ce denumeşte Mexicul şi America Centrală înainte de cucerirea spaniolă. Spre deosebire de alte populaţii locale din acea zonă, mayaşii ocupau un bloc compact, care i-a ajutat să reziste în faţa atacurilor altor populaţii din Mezoamerica.

Cu toată omogenitatea acestui bloc compact, mayaşii ocupau totuşi trei subzone destul de diferite ca mediu şi cultură: nordul ţării, situat în peninsula Yucatan; sudul ţării, care ocupa regiunea muntoasă din sudul actualei Guatemala; partea care era centrată în districtul Peten, din actuala Guatemala, plus restul zonelor care aparţin astăzi statelor Mexic, Belize, El Salvador şi Honduras.

Primele urme ale civlizaţiei maya au o vechime de circa 10.000 de ani, dar primele aşezări mari mayaşe datează din anul 1800 î.H., adică de la începutul a ceea ce astăzi este numită „perioada preclasică”. Epicentrul civilizaţiei preclasice era în zone aflate astăzi în Belize, Guatemala şi Honduras.

În mijlocul acestei perioade preclasice, care a durat până în anul 300 î.H., aşezările maya s-au extins, ajungând în contact cu alte civilizaţii mezoamericane, ca olmecii. Ca şi alte popoare mezoamericane, ca zapotecii, totonacii şi aztecii, mayaşii au împrumutat o serie de elemente religioase şi culturale, ca şi sistemul de numărare şi faimosul lor calendar, de la olmeci. În partea târzie a perioadei preclasice, oraşul Mirador, situat la nord de Peten, era unul dintre cele mai mari oraşe construite vreodată în perioada precolumbiană. Dimensiunile sale surclasau oraşul Tikal, capitala ţării, şi arată faptul că civilizaţia maya a avut mai multe momente de măreţie, chiar înainte de perioada clasică, socotită a fi cea de înflorire maximă.

Perioada clasică a început pe la anul 250 d.H. şi a durat până în jurul anului 1.000 d.H.; istoricii o denumesc epoca de aur a civilizaţiei maya.
Existau atunci peste 40 de oraşe, incluzând Tikal, Uaxactún, Copán, Bonampak, Dos Pilas, Calakmul, Palenque şi Río Bec. Fiecare dintre ele avea o populaţie între 5.000 şi 50.000 de oameni. Pe atunci, populaţia mayaşă atingea 2.000.000 de oameni.

Săpăturile arheologice au scos la iveală pieţe, palate, temple şi piramide, ca şi terenuri pentru jocul cu mingea, care avea în cultura mayaşă un important rol ritual şi politic. Oraşele mayaşe erau înconjurate şi susţinute de o mare populaţie de fermieri. Principala tehnică folosită de mayaşi era aceea în care câmpurile erau despădurite şi arse, adică una relativ primitivă; mai târziu au făcut, însă, şi dovada cunoaşterii unor tehnici mai avansate, ca irigarea şi cultivarea pe terase.

În această perioadă epicentrul civilizaţiei mayaşe s-a mutat în Yucatan. Motivele nu sunt clare. Se bănuieşte că acest lucru s-a petrecut pentru că mayaşii epuizaseră sursele de lemn de construcţie şi de calcar din care obţineau cimentul necesar construcţiilor. Mayaşii atinseseră un nivel uimitor de civilizaţie, complexă şi rafinată, iar construcţiile gigantice erau cea mai importantă formă de materializare a sa.

Oricum, mayaşii acestei perioade făceau deja comerţ cu aztecii, schmbând, printre altele, sare, obsidian, jad, cacao, pene, vase de lut, copal (o răşină aromată), piei de jaguar, miere, bumbac, peşte sărat şi carne afumată.

Cum obţineau mayaşii hrana
Bucătăria mayaşilor era înrudită strâns cu cea a mixtecilor, olmecilor, incaşilor, toltecilor şi aztecilor. Deşi toate aceste civilizaţii erau separate în timp şi spaţiu, toate au existat într-un univers cu resurse comune, unde comerţul şi cuceririle succesive au jucat rol de liant uniformizator.

Mayaşii mâncau, cel puţin pentru mine, neaşteptat de variat. Acest lucru s-a datorat în bună măsură disponibilităţii unor tipuri de resurse foarte diferite, terestre şi maritime, obţinute prin diverse tehnici ca vânătoarea, pescuitul, culegerea de fructe, legume şi ierburi sălbatice, dar, şi agricultura.

Calendarele extrem de precise lăsate de mayaşi determinau ciclurile de plantare şi recoltare, momentele propice de desfăşurare ale campaniilor militare, ale ritualurilor religioase, ca şi cele de începere ale proiectelor civile şi ale sacrificiilor umane.
Nu exista o agricultură intensivă propriu-zisă, era vorba mai curând de o domesticire a plantelor şi de o selecţie dirijată. Cum spuneam cu alt prilej, populațiile precolumbiene au fost, fără urmă de îndoială, unii dintre primii ingineri geneticieni din lume.
Ca exemplificare iată mai jos câteva etape din transformarea pe care teosintul, o cereală sălbatică, a suferit-o pentru a ajunge porumbul cunoscut de noi astăzi, cu ajutorul fermierilor precolumbieni și inginerilor geneticieni moderni. Metodele folosite pentru a ajunge aici cu fost, mai întâi, în cazul precolumbienilor, selecția dirijată, apoi modificarea genetică.
De la teosint la porumb - sursa foto: tomsviewpoint.blogspot.com
Cultivarea plantelor se concentra pe câteva alimente principale, dintre care cel mai important a fost, fără nicio îndoială, porumbul.
Cea mai mare parte din agricultură se făcea nu pe câmpuri mari, ci în mici grădini circulare, obţinute prin defrişare, numite „pet kot”. „Pet” înseamnă „circular”, iar „kot” denumea un fel de zid, format din pietre aşezate unele peste altele, aluzie la modul în care erau delimitate aceste loturi cultivate.

Mayaşii cunoşteau o serie de tehnici care permiteau defrişarea pământului şi realimentarea acestuia cu nutrienţi. Una dintre acestea era tăierea arborilor şi arderea cioturilor şi rădăcinilor, o tehnică ce curăţa locul şi îl făcea propice pentru cultivare, dar care şi îl fertiliza pentru o scurtă perioadă de timp. De exemplu, cenuşa ridica pH-ul solului, ceea ce ducea la creştarea cantităţii unor categorii de nutrienţi, ca fosfor, deşi doar pentru perioade scurte, de maxim doi ani. Această tehnică primitivă este încă practicată şi astăzi în zonele unde a existat civilizaţia mayaşă. Pământul era lucrat până ce se epuiza ca nutrienţi. Era apoi abandonat, iar ciclul reîncepea pe o suprafaţă nouă, defrişată proaspăt.
Alte tehnici, utilizate în completarea celei descrise mai sus, erau rotaţia culturilor şi aratul, efectuate pentru a menţine vitalitatea solului şi pentru a mări varietatea culturilor, irigaţiile şi cultivarea pe terase, în zonele de dealuri.

Deşi agricultura mayaşă poate părea primitivă, produsele pe care le oferea aveau să schimbe nu doar dieta întregii omeniri, ci aveau să producă schimbări uriaşe demografice şi politice în toată aşa-zisa Lume Veche (Europa, Asia şi Africa). Încercaţi să vă închipuiţi alimentaţia actuală fără ciocolată, vanilie, ienibahar, porumb, cartofi, roşii, floarea-soarelui, curcani, ardei iuţi şi graşi, avocado, fasole neagră, cartofi dulci, dovleci, papaya, amaranth, annatto, tapioca şi multe altele. Sigur, fiecare dintre noi s-ar putea lipsi de unele dintre acestea; eu, de pildă, pot trăi foarte bine fără papaya, amaranth, tapioca şi avocado, dar aş simţi în mod clar lipsa cartofilor, roşiilor, vaniliei, ciocolatei etc. Probabil fiecare dintre noi are astfel de preferinţe. Ideea este că măcar o parte dintre aalimentele enumerate ne sunt astăzi nu doar extrem de necesare, ci chiar vitale.

(va urma)

Bibliografie:
en.wikipedia.org
www.sfgate.com/
ancientmayalife.blogspot.ro/
mexicanfood1.wordpress.com/

Sumar articol
La masă cu strămoşii – Maya (1)
Titlu articol
La masă cu strămoşii – Maya (1)
Descriere
Informaţii despre modul în care obţineau hrana mayasii şi despre modul în care mâncarea era legată de religia şi mitologia lor.
Autor