La masa cu stramosii: Mesopotamia (4)

Agricultura si vanatoarea
Pe la anii 5000 î.H. sumerienii dezvoltasera deja o agricultura intensiva, cuprinzand mono-culturi, irigatii si folosirea unei forte de munca specializata, mai ales de-a lungul cursurilor de apa cunoscute astazi ca Shatt al Arab, din delta golfului Persic pana la confluenta Tigrului cu Eufratul. În urma cu 3-4000 de ani Mesopotamia era mult mai fertila decat astazi.

Sumerienii au adoptat, drept consecinta, un mod de viata agricol. În perioada timpurie a civilizatiei sumeriene (perioada Uruk), pictogramele primitive sugereaza ca oile, caprele, vitele si, probabil, magarii, fusesera deja domesticite, bivolii fiind utilizati pentru munca grea, iar hainele si covoarele se manufacturau din lana si parul oilor si caprelor. Pe langa fiecare casa exista cate o gradina închisa, unde se cultivau arbori si legume. Graul si probabil alte cereale erau cultivate pe întinderi mari, iar sistemul cu ciutura era deja utilizat la irigatii, exact în modul întalnit mai apoi în Egipt si Orientul Mijlociu. Multe alte plante si ierburi aromate erau crescute în ghivece sau vase mari, de pamant.
Interesant este ca sumerienii foloseau exact aceleasi tehnici de irigatie folosite în Egipt, ceea ce ar putea denota o influenta sumeriana asupra civilizatiei egiptene. Arheologii sustin ca dezvoltarea irigatiilor a fost asociata cu urbanizarea si ca, deja în acea epoca, 90% din populatia sumeriana traia în asezari umane de tipul oraselor. Desigur, prin orase se înteleg asezari a caror populatie putea fi si doar de cateva sute sau mii de locuitori, adica de nivelul unor comune de astazi.
Sumerienii cultivau orz, naut, linte, grau, faro, smochine, laptuci, castraveti, mere, pere, struguri, fistic, rodii si mustar. Dar cele mai importante ingrediente din dieta sumerienilor erau, de departe, ceapa, prazul, usturoiul si hasmele (salotele).
Agricultura sumeriana era dependenta de irigatii. Irigatiile erau efectuate prin sisteme de tipul ciuturei, canale, puturi, baraje si rezervoare. Inundatiile frecvente si violente ale Tigrului si, mai putin, ale Eufratului, faceau ca munca pentru repararea si mentinerea acestui sistem de irigatii sa fie vitala. Depunerile trebuiau înlaturate permanent, iar canalele erau foarte des refacute sau înlocuite. Autoritatile acelei epoci impusesera fiecarui individ corvoada lucrului la întretinerea canalelor; totusi, cei bogati aveau posibilitatea de a plati un înlocuitor.
Dupa sezonul de inundatii, dupa echinoxul de primavara si dupa Akitu (sarbatoarea noului an), fermierii îsi inundau canalele si apoi scurgeau apa. Apoi puneau bivolii sa calce în copite si sa taseze pamantul, omorand astfel si buruienile. Nivelau apoi pamantul cu tarnacoapele. Dupa uscare sapau (destelenire, afanare a solului), arau si grapau (maruntire) pamantul de trei ori, apoi îl sapau din nou, pentru a pulveriza bulgarii de pamant, înainte de a planta semintele. Din pacate, rata mare de evaporara ducea la marirea salinitatii pamantului. La un moment dat agricultorii sumerieni au renuntat la grau pentru orz, planta mult mai toleranta în ce priveste sarea, acesta devenind recolta lor principala.
Sumerienii recoltau promavara, lucrand în echipe de cate trei persoane, care constau dintr-un cosas, un legator si un manuitor de snopi. Fermierii foloseau carute în care se separau spicele de tulpini, iar apoi acestea se îmblateau pentru a desprinde boabele. Acestea se separau de pleava prin aruncare în aer, operatiune ce permitea vantului sa alunge impuritatile usoare, separandu-le de boabe.
Ingrediente, ustensile, ritualuri
Cereale
Recolta de baza, în toate tarile si civilizatiile, au fost cerealele. În Mesopotamia, recolta cea mai importanta era cea de orz. Orezul si porumbul erau necunoscute, iar graului îi pria un sol mai putin salin decat cel al Mesopotamiei. Totusi, graul se cultiva, alaturi de faro (o varietate de grau). Astfel, orzul si paine de orz au devenit nu doar alimentul de naza, ci si simbolul vietii.
Cerealele erau consumate ca paine, supe si bere.
Painea (în sumeriana „ninda”, în akkadiana „akalu”) se prepara, cel putin în unele cazuri, din aluat crescut. Nu exista descrieri directe, ci doar aluzii la lasatul aluatului peste noapte, ceea ce indica o fermentare a sa.
Painea era preparata, cel mai adesea, din aluat nedospit, sub forma de lipii coapte în cuptor de forma conica, înalt de circa 1m. Odata ce era încins, lipiile erau lipite de peretii interiori. Salariile lucratorilor erau adesea platite în paine. Se mai stie ca boabele de orz prajite se vindeau pe strazi si în piete.
Painea mesopotamiana cea mai obisnuita era plata, cu o textura mai grosiera, necrescuta; exista însa si o varianta de paine, mai scumpa, preparata dintr-o faina macinata mai fin. Bucati dintr-o astfel de paine au fost gasite în mormantul reginei Puabi din Ur, depozitate acolo, fara îndoiala, pentru ca spiritul sau sa-si potoleasca foamea în timpul calatoriei catre lumea de dincolo. Painea putea fi, de asemenea, îmbogatita cu grasimi animale si vegetale (ulei, lapte, unt si branza), dar si cu fructe si sucuri de fructe, seminte (mai ales de susan).
Bauturile alcoolice
Procedeul sumerian de producere a berii este cunoscut destul de bine: fermentarea unui amestec de paine de orz si malt, cu adaus de zahar (sub forma de smochine).
Pe la 2.500 î.H circa 40% din recolta de cereale sumeriana era dedicata producerii berii. Conform documentelor din acea vreme, se produceau peste 20 de feluri de bere din grau, mei si amestec al acestor doua cereale.
Aveau chiar si o zeitate dedicata berii, o zeita pe nume Ninkasi. De ce o zeita si nu un zeu? Pentru ca berea era socotita o bautura de zi cu zi, destinata întregii familii si nu doar barbatului, si pentru ca bautura era produsa de femei. Berea era mai bauta decat apa si fiecare familie si-o producea, de obicei, acasa. De multe ori, surplusul de bere era vandut sau schimbat pe alte produse. Imnurile închinate zeitei Ninkasi serveau atat ca rugaciune, cat si ca metoda de a transmite din gura în gura retetele de fabricare a berii, mijloc eficient într-o lume în care cei ce stiau sa scrie se numarau pe degete.
Babilonienii, succesori ai sumerienilor, au luat si ei foarte în serios producerea berii. Codul lui Hammurabi, cea mai veche culegere de legi lasata de umanitate, avea o lege speciala care reglementa consumul de bere. Ratia fiecarei persoane depindea de importanta sociala a acesteia. Un muncitor avea dreptul la echivalentul a 2 litri de bere zilnic, un functionar 3 litri, nobilii si preotii ajungand la 5 litri. Probabil legea lui Hammurabi lua în considerare si puterea de plata a fiecaruia, împiedicandu-i pe cei mai saraci sa se ruineze aruncand banii pe bautura.
O tableta aflata actualmente la Muzeul Metropolitan din New York listeaza berile babiloniene: bere bruna, bere blonda, bere rosie, cu spuma, fara spuma etc. Cei bogati beau berea cu… paiul, care a devenit curand un mod de diferentiere sociala, caci cei bogati îsi permiteau paie din aur sau argint, în timp ce amaratii se multumeau cu fire de trestie sau chiar cu banalele… paie.
La babilonieni berea era comercializata pe bani, dar si schimbata în barter. Atunci ca si acum, calitatea berii era lucrul cel mai de pret. Legea pedepsea strict pe cei ce produceau bere mai slaba decat standardul, sau pe cei care o vindeau mai scump decat o îndreptatea calitatea ei.
Berea produsa în Mesopotamia era extrem de perisabila, printre altele si fiindca nu exista un adaus de hamei. Abia 700 de ani mai tarziu exista însemnari despre adaugarea unui ingredient cu functiune similara hameiului, probabil boz.
Se mai producea o alta bautura fermentata din curmale. S-au gasit reziduuri în vase din Uruk, din anul 3500 î.H. Vinul este mentionat rareori, desi existau si vii, mai ales în zona porasului Lagash. Consumul de bauturi alcoolice era semnificativ, caci exista date despre petreceri si banchete, la care „berea curgea în valuri”.
(va urma)
Bibliografie:
http://www.foodtimeline.org
În aceeasi serie de articole:
La masa cu stramosii – Partea 1: Mesopotamia (1)
La masa cu stramosii – Partea 1: Mesopotamia (2)
La masa cu stramosii – Partea 1: Mesopotamia (3)
La masa cu stramosii – Partea 1: Mesopotamia (5)
La masa cu stramosii – Partea 1: Mesopotamia (6)