La masa cu stramosii: Mesopotamia (5)

Produsele animale
Carnea se gasea mai usor în orase, caci acestea atrageau producatori si negustori. Cea mai scumpa era cea de vita si de vitel si, se pare, doar cei din clasele superioare si-o puteau permite.

O carne mai frageda si mai disponibila era cea de oaie. Întemeietorii statului sumerian au fost la origine pastori si duceau o viata nomada, alaturi de turme imense de oi.
Carnea provenita de la capre, oi si vite pare sa fi fost consumata în mod regulat de clasele bogate, dar doar ocazional de cei saraci. Fasii de carne sarate si uscate sunt mentionate în textele vechi. Uzul carnii trebuie sa fi fost mai extins decat lasa sa se presupuna mentiunile sarace din texte. Consumul carnii de porc, initial frecvent, pare sa fi scazut dupa începutul celui de-al doilea mileniu î.H.
Oile jucau un rol extrem de important în economia locala. Ca si în cazul caprelor sau vitelor, laptele de oaie era transformat în unt si branza, iar carnea de oaie era socotita ca fiind cea mai frageda si cea mai la îndemana.
În general, carnea era conservata prin uscate, afumare si sarare.
Datele referitoare la consumul de carne de pui, si de pasare în general, nu sunt prea generoase. Acest lucru se datoreaza si faptului ca oasele de pasare sunt fragile si se distrug foarte usor în timp. Mai mult, fiind subtiri si moi, erau consumate de animale mai mari (porci, caini etc.) si prezenta lor în siturile arheologice este foarte saraca. Textele tablitelor mentioneaza însa ferme în care erau domesticite gaste si rate; ouale erau si ele un aliment accesibil.
Grasimile pentru gatit erau predominant de origine animala (untura, seu si unt); uleiurile vegetale, probabil cel de susan, erau rezervate mai mult cosmeticelor, ritualurilor si tehnicii (vopsitului de tesaturi, de exemplu). Productia totala de ulei vegetal în provincia Girsu, în anul 2047 î.H. era de 14.445 litri, dar nicio picatura din acesta nu era folosit la gatit.
Produsele lactate, inclusiv unt clarificat si diferite tipuri de branza, erau foarte importante, dar nu exista indicatii clare despre consumul de lapte proaspat; conservarea sa era drastic limitata de conditiile climaterice.
Grasimile lactate erau folosite preponderent la produsele de patiserie.
Vanatul (turme imense de gazele cutreierau desertul pana acum cateva sute de ani) este adesea descris în textele legate de curtea regala, dar nu exista nicio urma despre ele în înregistrarile administrative, asa ca trebuie sa fi fost mai curand un sport (leii si bivolii erau si ei o prada favorita) decat un mijloc de subzistenta.
Mancarea stradala
Mancarea oferita pe strada era incredibil de variata si de apetisanta, cu mult peste ceea ce ofera astazi multe dintre orasele moderne, în special occidentale. Fructele, legumele, pestele, carnea, berea si dulciurile erau produsele cele mai populare. În special ceapa, castravetii, carnea fripta proaspat de capra, oaie si porc. Carnea era de obicei condimentata puternic, iar aromele raspandite de tarabele vanzatorilor erau, probabil, ametitoare.
Alimente ciudate
În ce priveste alimentele ciudate, un basorelief asirian arata un servitor carand lacuste înfipte în frigari lungi si subtiri, de lemn. Probabil lacustele erau consumate fripte, uneori unse cu sirop de curmale.
Fructe si legume
Gradinile mesopotamiene erau irigate si pline de fructe si legume. Cele mai populare fructe erau merele, caisele, ciresele, smochinele, pepenii, dudele, perele, prunele, rodiile si gutuile. Totusi, cea mai importanta recolta, mai ales în sud, erau curmalele. Bogate în zahar si fier, erau folosite mai ales pentru conserve. Ca si orzul, curmalul se simte bine în soluri relativ sarate si a fost una dintre primele plante cultivate de om.
Legumele cele mai curente erau ceapa si usturoiul, salatele (laptucile), varza, castravetii, morcovii, ridichile, sfecla, pastarnacii, fasolea, mazarea si nautu. În mod curios, doua dintre ingredientele tipic mediteraneene, maslinele si strugurii, erau rar folosite în bucataria mesopotamiana.
Se cunosc peste o suta de denumiri de vegetale, ca si parti ale lor sau diferite varietati. Cu toate acestea modul în care erau folosite este extrem de slab documentat, probabil datorita perisabilitatii lor ridicate, care le facea nepotrivite pentru a fi înregistrate în textele administrative. O exceptie sunt aliaceele (ceapa, usturoi, praz) care sunt mai putin perisabile si erau consumate în cantitati imense de întreaga populatie. Textele vechi ne povestesc despre regele Merodach Maladan al II-lea, din Babilon (2100 î.H.) ca a construit un templu la Nannar, în a carui gradina crestea ceapa si praz.
Fructele cele mai mentionate erau merele, smochinele si rodiile, primele doua fiind adesea uscate, dupa cum arata un inel de mar uscat, exceptional conservat, provenind din mormantul regal din Ur (circa 2700 î.H.).
Curmalul ocupa un loc aparte. Era cultivat în mod extensiv în grasinile din sudul tarii, iar productia de curmale era înregistrata cu meticulozitate. În afara de fructe, care se mancau uscate si erau fermentate, pentru a obtine o bautura, restul arborelui era folosit la fabricarea de franghii, cosuri, rogojini etc. Siropul de curmale pare sa fi fost îndulcitorul principal în Mesopotamia. Registrele nu îl documenteaza decat foarte tarziu, iar acolo unde se specifica „miere” este de presupus ca referirea este, de fapt, la siropul de curmale.
Exista aluzii izolate la ciuperci, dar consumul lor pare sa fi fost considerat un obicei barbar.
(va urma)
Bibliografie:
http://www.foodtimeline.org
În aceeasi serie de articole:
La masa cu stramosii – Partea 1: Mesopotamia (1)
La masa cu stramosii – Partea 1: Mesopotamia (2)
La masa cu stramosii – Partea 1: Mesopotamia (3)
La masa cu stramosii – Partea 1: Mesopotamia (4)
La masa cu stramosii – Partea 1: Mesopotamia (6)