Peşte
Cum Mesopotamia era situată între două mari fluvii şi era brăzdată de nenumărate alte cursuri de apă mai mici, peştele era un aliment la îndemână. Textele de dinainte de anul 2300 î.H. menţionează nu mai puţin de 50 de feluri diferite de peşte, deşi este posibil ca numărul lor să se fi diminuat puţin în timpul civilizaţiei babiloniene.

Sudul extrem al Mesopotamiei era un imens estuar, cu lagune şi mlaştini unde peştele şi păsăretul de apă erau prezente în cantităţi uriaşe. Consumul de peşte este mai bine documentat pentru perioadele mai vechi de anul 3.000 î.H. A urmat apoi o perioadă în care peştele este mult mai puţin menţionat. Este greu de spus dacă acest declin se datorează unei lipse de disponibilitate a alimentului, unei modificări generale a dietei sau unor reglementări administrative.

Condimente
Ca să apreciem pe deplin viaţa de zi cu zi din Mesopotamia antică, trebuie să simţim în imaginaţie aromele extraordinare ale condimentelor, care trebuie să fi umplut pieţele, străzile şi bucătăriile, în special cele din temple şi palate. Coriandru, chimion, fenicul, schinduf, ceapă, usturoi, praz, creson, măghiran, mentă, muştar, rozmarin, rută de grădină, şofran şi cimbru, toate acestea erau folosite şi apreciate.

Bucătăria mesopotamiană era una condimentată. Mirodeniile abundă, căci nicio reţetă nu conţine mai puţin de trei condimente (unele ajungeau şi la 10), toate amestecate în arome şi gusturi complementare. Toate aceste combinaţii presupun un gust rafinat, care trădează preocuparea autentică pentru arta culinară. Acest lucru indică faptul că cel puţin bucătăria celor avuţi era nu doar variată ca ingrediente, dar şi rafinată ca preparare. Totuşi, preparatele şi modul în care sumerienii le serveau şi le mâncau, ca şi felul în care le găteau, a rămas mult timp un mister. Deşi listele lexicografice şi inventarele indică o mare varietate de alimente, nu ne-a parvenit nici măcar o singură reţetă din perioada sumeriană.

În epoca în care civilizaţia sumeriană era continuată de cea babiloniană, a fost descoperită o delicatesă specială, trimisă către palatele regale în coşuri, purtate cu grijă de mesageri speciali: trufele

Ritualuri şi festivaluri
Sacrificiul vitelor şi al altor animale era şi încă este o parte esenţială a multor rituri religioase. Carnea era în general acompaniată de pâine, patiserie şi bere. Singurele tabuuri alimentare sunt abstinenţa la peşte şi praz, obligatorie pentru anumite tipuri de preoţi. Banchetele se ţineau frecvent, dar informaţiile despre preparatele servite sunt foarte sărace. Se pare că nu lipseau din niciun meniu preparatele cu carne (miel cel mai adesea, rareori vită) şi berea.

În 879 î.H., după cum arată inscripţiile de pe o stelă, regele asirian Assurnasirapli al II-lea a organizat un banchet gigantic cu ocazia inaugurării noului său palat. Au participat 69.474 de oaspeţi, de la muncitori la înalţi demnitari, atât locali cât şi străini. Aprovizionarea făcută pentru acest banchet ne dă o idee asupra noţiunii de „gurmand” în Asiria. Cifrele, prea rotunde, ridică totuşi o întrebare asupra preciziei lor: 1.000 de tauri, 1.000 de viţei, 14.000 de oi, 1.000 de miei, 500 de căprioare, 500 de gazele, 1.000 de păsări mari, 500 de gâşte, alte 2.500 de diferite păsări, 20.000 de porumbei, 10.000 de alte păsări mai mici, 10.000 de peşti, 10.000 de akbiru (un rozător mic), 10.000 de ouă, 10.000 de containere cu bere, 10.000 de burdufuri cu vin, 10.000 de borcănele cu un condiment iute, 1.000 de coşuri cu fructe proaspete şi mari cantităţi de miere, fistic, cereale prăjite, rodii, curmale, brânză, măsline şi multe alte feluri de mirodenii.

Ustensile de bucătărie
Bucătarii profesionişti, ataşaţi palatelor şi templelor, sunt menţionaţi încă din cele mai vechi timpuri. Bucătăria era numită „casa bucătarului”, sau „camera bucătarului”. Cel mai frecvent întâlnit tip de cuptor pentru pâine a fost deja descris mai sus. Au rămas denumirile unor tipuri de cuptoare mai mari („udun” şi „kir”), dar caracteristicile lor constructive rămân confuze.
Deşi săpăturile arheologice au scos la iveală multe rămăşiţe de cuptoare mari, de diferite tipuri, nu există un studiu sau însemnare comprehensivă despre caracteristicile lor.
Ustensilele de gătit şi servit, de la tigăi mari şi oale de supă, sunt cunoscute după nume, dar este aproape imposibil să legi aceste denumiri de diferitele tipuri de containere de lut şi metal descoperite de arheologi.

Aici se încheie materialul dedicat istoriei culinare a Mesopotamiei. Lipsa de informaţie sau, uneori, imosibilitatea de a o interpreta corect, lasă multe lucruri în beznă. Totuşi, ne putem face o idee despre o civilizaţie străveche, a cărei artă culinară a depăşit cu mult, cel puţin pentru mine, ceea ce îmi închipuiam despre ea.
Vă mulţumesc că aţi avut răbdarea de a parcurge acest material şi vă invit în zilele următoare să abordăm istoria culinară a unei alte mari civilizaţii: cea chineză.

(sfârşitul primei părţi)

Bibliografie:

http://www.foodtimeline.org

În aceeaşi serie de articole:
La masă cu strămoşii – Partea 1: Mesopotamia (1)
La masă cu strămoşii – Partea 1: Mesopotamia (2)
La masă cu strămoşii – Partea 1: Mesopotamia (3)
La masă cu strămoşii – Partea 1: Mesopotamia (4)
La masă cu strămoşii – Partea 1: Mesopotamia (5)