La masa cu stramosii: Egiptul antic (1)

Ştiu ca am promis ca în cadrul acestei serii de articole va urma, dupa civilizatia mesopotamiana, cea chineza, dar înca nu am descoperit cel mai bun mod de a o aborda. Cea egipteana a iesit mult mai usor din condei, asa ca va voi ruga sa acceptati sa ne ocupam mai întai de ea. Întarzierea aceasta sper ca va fi doar în avantajul materialului dedicat bucatariei chineze, caci îmi va permite sa-l gandesc mai mult timp.

Scurt istoric
Civilizatia egipteana este una dintre cele mai vechi si mai importante civilizatii faurite de om, si a influentat extrem de mult evolutia umanitatii. Monumentele extraordinare, cultul mortilor, scrierea, religia, exotismul si rafinamentul sau, ca si evolutia sa extraordinara, au creat în jurul ei un adevarat mister ce execita pentru multi o irezistibila fascinatie.
Civilizatia egipteana a înflorit cu adevarat undeva pe la anul 3.100 î.H., înflorirea ei urmand unei perioade numita „predinastica”, ce a început pe la anul 5.600 î.H., epoca în care triburile de vanatori-culegatori s-au stabilit în asezari sedentare, schimbandu-si treptat ocupatiile si devenind agricultori si crescatori de animale. Se presupune ca acesti primi locuitori au ajuns în Egiptul actual venind de undeva din vestul Asiei. Lucrul care i-a atras si i-a determinat sa se aseze pe teritoriul actualului Egipt a fost, fara îndoiala Nilul. Daca mesopotamienii erau dependenti de Tigru si Eufrat, civilizatia egipteana a existat datorita Nilului. Revarsarile sale au facut posibila existenta celei mai manoase suprafete cultivabile din lume, fara a mai aminti de multitudinea de peste, pasari si animale care traiau în jurul apei. Chiar si dupa uscarea climei si întinderea suprafetelor desertice, Nilul a putut oferi hrana îndeajuns pentru ca civilizatia egipteana sa poata progresa.
În acele timpuri, asa cum arata putinele dovezile gasite de arheologi, populatia s-a hranit la început din vanarea multelor specii de animale si pasari salbatice care traiau în jurul deltei Nilului. Printre acestea erau gaini salbatice, peste de tot felul, porci salbatici, antilope si gazele. Pe masura ce populatia se sedentariza si forma comunitati agricole, porcii si vitele salbatice au început sa fie domesticite.
Vanatoarea a devenit, treptat, din modalitatea principala de a asigura hrana, doar un fel de sport al bogatilor; totusi, si cei mai saraci au continuat sa vaneze pasaretul salbatic si animelele mai mici, ca si pestii, toate acestea fiind un binevenit supliment la o dieta bazata, ca si în cazul civilizatiei sumeriene, mai ales pe cereale si leguminoase.
Vitele, oile si caprele erau mai folositoare ca sursa de lapte, branza si unt, decat ca sursa de carne.
Interesant este faptul ca, desi bucataria Egiptului antic acopera o perioada de cateva mii de ani, ramane pe tot acest parcurs relativ constanta si omogena (cu exceptia unor schimbari obiective, datorate modificarii climatului), pana ce începe sa resimta, începand cu secolul IV î.H. influenta greco-romana.
Bucataria pre-dinastica difera totusi de cea care i-a urmat, caci dieta s-a schimbat din cauza modificarilor climaterice. Climatul s-a uscat considerabil si de unde initial exista o mare abundenta de vanat (antilope, gazele, hipopotami, crocodili, struti, gaini de apa si enorm de mult peste), în jurul anului 3.000 î.H. acesta s-a diminuat considerabil.
Noul Regat a fost, de asemenea, o perioada de inovatii în dieta si datorita comertului si razboaielor. Acestea au permis circulatia mai rapida a marfurilor, a culturii, a tehnologiei. Au permis, de asemenea, aclimatizarea unor noi varietati de vegetale. Au fost introduse rodiile si migdalele, ca si merele si caisele, gutuile, perele, prunele, piersicile, nucile, semintele de pin si fisticul. Toate acestea au fost aduse din sudul Africii, de la greci, romani, sirieni, fenicieni si chiar din locuri mai îndepartate, ca Mesopotamia.
Cerealele
Timp de mii de ani supravietuirea si puterea unui trib, sau a unei tari, a depins aproape exclusiv de stocurile sale de cereale. Recoltarea, procesarea si depozitarea cerealelor era de o importanta cruciala; de exemplu, aproape întotdeauna razboaiele se declarau dupa strangerea recoltei, sau se întrerupeau pentru aceasta. Astfel de practici au ramas în uz, în multe parti ale lumii, chiar si în Europa, pana în Evul Mediu.
Se pare însa ca egiptenii au fost printre primii care au rezolvat aceasta problema. Una dintre cele mai vechi înregistrari din istoria omenirii despre depozitarea granelor se refera la Egiptul antic, unde rezervele de cereale erau o adevarata împotriva dereglarii cresterii ritmice a apelor Nilului. Mari cantitati de cereale erau depozitate în silozuri uriase, unde se puteau pastra în siguranta si timp de cativa ani. Nu am reusit sa aflu prea clar cum au reusit egiptenii acest lucru; probabil ca pastrau conditii de depozitare foarte stricte, împotriva umezelii si a rozatoarelor.
Înregistrari anterioare anilor 2.600 î.H. arata ca revarsarea anuala a apelor Nilului producea un pamant extrem de manos si fertil, ceea ce ducea la mari surplusuri de cereale, care erau în parte depozitate pentru hrana constructorilor angrenati în lucrari de mare anvergura, ca irigatiile si piramidele. De exemplu, se stie ca marea piramida a faraonului Keops de la Giza a fost construita în jurul anului 2.900 î.H. de sclavi care erau hraniti din rezervele de naut, ceapa si usturoi.
Cerealele erau folosite nu doar la obtinerea painii si berii, cum cum vom vedea mai jos, ci si la îngrosarea supelor, sau erau adaugate la leguminoase; lintea si mazarea erau cele mai importante leguminoase pana ce bobul (fasolea fava) a fost introdus în timpul celei de-a Cincea Dinastii. Combinatia de cereale si leguminoase este folosita si astazi pe scara larga de populatiile care au dieta vegetariana, sau care au deficient de proteine animale. Cerealele aduc carbohidrati, iar leguminoasele proteine, ceea ce asigura mese echilibrate nutritional.
Painea si berea
Comunitatile agricole au cultivat de la bun început cereale si leguminoase, acestea devenind recoltele de baza din delta Nilului. Din ele se obtineau cele doua alimente de zi cu zi ale egiptenilor – painea si berea.
Cerealele erau folosite si ca moneda, caci uneori se plateau cu ele atat salariile, cat si taxele. Cereala cea mai cultivata în Egipt pana în secolul al IV-lea î.H. a fost o varietate de grau, faro (triticum dicoccum), aclimatizat, probabil, din Mesopotamia; orzul era de asemenea cultivat pe suprafete mari, fiind, se pare, cereala saracului. Aceste doua cereale formau principalele recolte ale egiptenilor si baza dietei lor.
Din cauza ustensilelor primitive folosite la prepararea painii, de multe ori faina continea impuritati: particule de cuart, feldspat, mica, fier si cupru sau bronz, ca si alte corpuri straine.
Painea se prepara din aluat care era amestecat de obicei cu mainile, dar nu rareori cu picioarele, în vase mari si adanci. La paine se adaugau uneori drojdie, sare, condimente, lapte, unt si oua, dupa care era modelata în diverse forme.
La început era coapta pe foc deschis, sau pe taciuni, apoi s-au folosit forme pre-încalzite, unse cu grasime. Cu trecerea secolelor, procedeul de fabricare a painii a devenit tot mai sofisticat. În Regatul Mijlociu se foloseau cutoare înalte, conice, cu sursa de caldura la baza si cu un compartiment superior, cu grilaj la baza si acoperis în forma de dom.
La început painea avea forma unei clatite, apoi s-a produs sub forma de rulouri si chiar de figurine, acestea din urma în special în scopuri religioase. Uneori painea se prezenta ca bucati mari, scobite în centru; scobiturile erau umplute cu fasole, legume sau alte alimente. Uneori painile plate erau facute cu marginile usor ridicate, ca sa capete o forma de taler. Puteau astfel retine diverse umpluturi, în special oua si legume.
Egiptenii foloseau painea la prepararea berii. Se combina un aluat special, din grane încoltite si uscate, partial copt, apoi înmuiat în apa si lasat sa fermenteze. Lichidul obtinut era strecurat. Egiptenii au preparat pe scara larga astfel de paine, aromata chiar cu diverse condimente, iar produsul secundar era… berea aromatizata cu condimente. Cum am mai spus si cu alte ocazii, aglomerarile umane pacatuiau prin lipsa de igiena. În special apa era cea care suferea, caci sursele de apa curata, necontaminate de gunoaie sau hoituri, erau extrem de rare. De aceea, apa se folosea la spalat, iar berea la baut.
În Egipt berea se bea nu doar acasa, unde era preparata aproape exclusiv de catre femei, ci si în asa-numitele „case ale berii”, precursoarele pub-urilor de astazi. Spre deosebire de greci si romani (care beau vin si socoteau berea ca fiind o bautura barbara), dar similar cu mesopotamienii, egiptenii apreciau berea atat de mult încat o socoteau demna de faraoni, în dieta carora figura cu frecventa. Ramses al II-lea a oferit 30.000 de galoane de bere pe an în dar zeilor egipteni, sperand sa-i „mituiasca” si sa le îndeparteze (prezumtiva) mania.
Cel mai comun tip de bere era numit „haq” si se producea dintr-un orz rosu, care crestea în delta Nilului. Egiptenii adaugau si hamei la bere, atat pentru gust, cat si pentru faptul ca acesta actiona ca un conservant. Interesant este faptul ca hameiul a început sa fie folosit în Europa în acest scop doar prin secolele VIII-IX, iar folosirea sa a fost perfectionata abia în secolul al XIV-lea.
Berea era atat de importanta încat scribii egipteni au creat o hieroglifa speciala pentru „berar”. Unele beri atingeau un continut de alcool de 12% si erau atat de bune, încat Athenaeus, un învatat grec, descria berea entuziasmat, dar si cu o oarecare naivitate: „Cei care beau aceasta bere sunt atat de încantati, încat încep sa cante si sa danseze, asa cum fac cei care se îmbata cu vin.
(va urma)
Bibliografie selectiva:
http://www.reshafim.org.il
http://www.touregypt.net
În aceeasi serie de articole:
La masa cu stramosii: Egiptul antic (2)
La masa cu stramosii: Egiptul antic (3)
La masa cu stramosii: Egiptul antic (4)


10 comentarii pe “La masa cu stramosii: Egiptul antic (1)

  1. Laura Pricop spune:

    Mai Radu eu te iert ca nu ai postat materialul despre China si stau linistita caci stiu ca ii va veni si lui rindul. Eu zic ca n-am pierdut nimic fiindca Egiptul este si el foarte interesant iar articolul imi place mult cum este scris. Sunt deja curioasa despre cum va fi episodul doi.

  2. memphis spune:

    Foarte fain articol. Mi-au placut mai ales partile despre cereale, piine si bere. Se vede ca ai scris cu placere lucru pe care l-am remarcat si cu ocazia seriei despre Mesopotamia. Reusesti chiar sa redai atmosfera de parca ai descrie totul de la fata locului. Scrii pictural si reusesti sa-ti captivezi cititorii. Felicitari!

    • Radu Popovici spune:

      @Sylvia: Ei, ma bucur ca nu ai fost dezamagita. Normal ca se putea mai bine, dar conteaza si cat timp aloc cercetarii si sistematizarii materialelor… iar timpul este ceea ce-mi lipseste acum. Trebuie, deci, sa gasesc o cale de mijloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.