Am ajuns la ultima parte a articolului despre începuturile gătitului în vechiul Egipt. Eu, unul, am aflat multe lucruri noi adunând, sistematizând şi traducând acest material şi sper că şi pentru dvs. a fost interesant.
Partea 3 din ciclul „La masă cu strămoşii” se va referi la vechea civilizaţie chineză şi va începe peste câteva zile. Până atunci, lectură plăcută astăzi!

Banchetele
Pentru cei săraci existau câteva zile de sărbătoare, cum ar fi Anul Nou şi Ziua Recoltei, ca şi alte câteva sărbători religioase locale; se pare însă că cei din clasele inferioare preferau mai curând să li se ofere manifestări sportive şi recreative, decât mese elaborate.
Ca paranteză, nimic nou sub soare în ultimele câteva mii de ani: şi astăzi majoritatea preferă un meci de fotbal unei mese deosebite.
Vechilor egipteni li se oferea şi era acceptată totuşi, în mod sigur, carnea rămasă în urma sacrificiilor religioase, ca şi bonusurile din partea faraonului, preoţilor sau nobililor importanţi, cu ocazia festivalurilor.

Petrecerile sau banchetele erau, mai curând, preferate de clasele mijlocii şi superioare, dar dovezile rămase sunt mai curând sărace şi destul de confuze. De pildă, spre uimirea mea, în egipteană nu exista un cuvând care să denumească noţiunea de „banchet”, sau „petrecere”. Informaţiile pe care istoricii au reuşit să le adune până acum provin aproape exclusiv din interpretarea scenelor pictate pe pereţii mormintelor şi din basoreliefuri. Pe timpul Regatului Vechi acestea par să se refere mai curând la mese de familie. Scenele pictate în timpul Regatului Nou sunt însă mai elaborate, părând a reprezenta familia şi oaspeţii ospătându-se.

Faraonii organizau, fără îndoială, banchete oficiale, care începeau cel mai adesea seara. Scenele din morminte arată oaspeţii fiind întâmpinaţi de gazde şi de servitori, care le ofereau ghirlande de flori, urmate de vase cu apă, destinate spălării mâinilor. Nu am reuşit să-mi dau seama dacă acest spălat avea o semnificaţie rituală, sau era o simplă regulă de igienă. Poate amândouă?

Scenele din morminte reprezintă bărbaţi şi femei separat, pe paneluri alternante, ca şi când ar fi mâncat în grupuri separate, sau poate în camere separate. Mesenii erau aşezaţi pe scaune, taburete sau chiar perne. Se serveau de pe mese mici, pe care erau aşezate preparate gătite într-un stil asemănător bufetului de astăzi, deşi erau aduse mesenilor de către servitori, însoţite de şervete de pânză pentru ştergerea degetelor şi gurilor. În jurul meselor, la îndemână, erau plasate vase sau bazine mici cu apă, pentru spălat. Deşi mâncarea se mânuia cu degetele, cei bogaţi foloseau de multe ori şi linguri şi cuţite.

Alimentul principal era şi aici pâinea, alături de fructe şi legume. Printre fructe, alături de deja obişnuitele smochine, curmale, struguri şi pepeni, figurau adesea fructe importate din alte ţări. Carnea, deşi nu pare să fi deţinut rolul de aliment principal nici la masa celor bogaţi, era însă prezentă în mod relativ abundent. Vite întregi, în special boi, erau fripţi în frigări uriaşe, dar cel mai adesea se preparau păsări: raţe, găini, gâşte şi porumbei. Peştele pare să fi fost mai puţin popular, poate unde era socotit un aliment demn mai ales de clasele inferioare.

Mierea era un aliment şi condiment preţios, consumat şi ca atare, dar şi în dulciuri sau pentru conservarea altor alimente. Aşezate jos, lângă mese, erau vase cu bere, vin sau băuturi din fructe fermentate. Egiptenii aveau, se pare, şi obiceiul de a toasta; toasturile erau adresate cel mai adesea zeiţei Hathor, cea care personifica maternitatea, fertilitatea şi dragostea, dar şi muzica, veselia şi dansul. Bineînţeles, mesele acestea erau însoţite de muzică (artiştii cântau în special la harpă, fluiere, lăută, tobe, tamburine şi diverse alte instrumente de percuţie), iar după terminarea lor oaspeţii erau răsfăţaţi de povestitori sau acrobaţi.

Acest lucru întăreşte şi el cele spuse de mine în alte articole; mâncarea era, în cazul celor avuţi, asociată cu muzica, dansul, cu artele vizuale, cu religia, fiind o parte importantă a culturii şi a vieţii cotidiene.

Din punctul de vedere al mâncării, cel mai bine trăiau, aşa cum ar fi de aşteptat, faraonii. Deşi anticii egipteni nu au lăsat posterităţii vreo culegere de reţete, ne putem face o idee despre ceea ce mâncau faraonii din studiul picturilor din mormintele regale şi din cel al alimentelor îngropate odată cu cei decedaţi, destinate a le servi drept hrană pe drumul către lumea cealaltă. De asemenea, avem noroc cu istoricul Herodot, care a călătorit în Egipt şi care a povestit şi descris cele întâlnite.

De pildă, banchetul oferit de regele Mereptah (din Dinastia a XIX-a) în cel de-al optulea an al domniei sale, cu ocazia festivalului Opet, în Theba, abunda în alimente ca peşte, filetat şi sărat, boi, raţe (prăjite în frigare), oryx, gazele (glazurate cu miere), fasole, uleiuri aromate pentru sosuri, ţelină, pătrunjel, praz, salate verzi, pâine, rodii, struguri, jujube, prăjituri cu miere, usturoi, curmale, smochine, bere şi vin.

Conform istoricilor, la un banchet somptuos oaspeţii şedeau pe podea, pe scaune sau perne, în faţa unor mese mici, rotunde, individuale. Adesea erau însoţiţi de animalul de casă preferat, în special pisici şi maimuţe. Oaspeţii erau îmbrăcaţi în veştminte lungi de in, femeile ţineau într-o mână flori de lotus iar părul le era parfumat cu o substanţă grasă, care se topea încet, în timpul evenimentului, eliberând o aromă extrem de plăcută. Unii istorici avansează ipoteza că aceste substanţe grase erau de două feluri: unele care parfumau plăcut, şi altele care aveau rolul de a alunga insectele.

Mâncarea acoperea în mod abundent mesele; erau oferite mai multe tipuri de pâine, de diferite forme, păsări gătite întregi, piese mari de carne, mai multe feluri de legume şi fructe. preparatele erau servite de slugi şi sclavi în succesiune, aduse în diferite containere. Nu se foloseau farfurii, dar erau multe castroane de aur, alabastru şi ceramică, glazurată şi pictată mai ales cu albastru. Cupele, din materiale similare, erau umplute continuu de fete care circulau printre oaspeţi purtând vase mai mari, pline cu băutură.

Concluzie:
Aici se încheie scurta prezentare a bucătăriei antice egiptene. Documentaţia nu a fost tocmai abundentă, aşa ca sunt convins că am neglijat, neintenţionat, destule aspecte. Cred, totuşi, că am surprins esenţialul şi că aţi reuşit să vă faceţi, cât de cât, o idee asupra modului în care se hrăneau vechii egipteni.
Până acum, din studiul, pe fugă, al celor două civilizaţii antice, Mesopotamia şi Egipt, realizez că strămoşii noştri, cel puţin cei înstăriţi, mâncau mult mai divers şi mai echilibrat decât aş fi crezut. Hrana era puternic influenţată nu doar de climă şi resurse, ci şi de religie, mitologie, cosmologie şi contactele cu alte civilizaţii. Atunci s-au pus bazele gătitului şi, practic, al progresului umanităţii. Deşi lipsa de informaţii face, totuşi, ca „tabloul” să rămână in complet, cu destule zone goale, o concluzie începe să se impună.: asigurarea mâncarii şi problemele puse de gătit şi conservarea alimentelor au fost adevăratele motoare ale progresului omenirii de la stadiul de om primitiv până astăzi.

(Sfârşit)

Bibliografie selectiva:
http://www.reshafim.org.il

http://www.touregypt.net