Agra Palace – Blvd. Pipera-Tunari , nr. 47
Ieri seara am trecut sa mancam la restaurantul cu specific indian Agra Palace. Am amintit cu alta ocazie ca l-am cunoscut cu ceva timp în urma pe Arun Kumar, proprietarul si bucatarul sef al restaurantului. Îmi placuse mancarea si mi-am dorit sa revin.
Cand am ajuns în fata restaurantului, am simtit ca se petrece ceva ciudat. Era foarte întuneric, iar cineva din personalul restaurantului ne-a întampinat anuntandu-ne ca este pana de curent; posibil ca aceasta sa mai dureze înca o ora. Am simtit o clipa imboldul de a ma pleca, dar, cum îl anuntasem pe Kumar ca urma sa vin si retinuse o masa, am ezitat. M-am gandit ca trebuia macar sa intri o clipa si sa vorbesc cu el. Simtindu-mi ezitarea, interlocutorul meu mi-a spus ca exista posibilitatea sa se foloseasca lumanari pentru iluminatie, iar în ce priveste bucataria, aceasta functiona cu gaze, asa ca era posibil sa mancam daca am fi dorit.
Am acceptat si nu am regretat, fiindca restaurantul luminat cu zeci de lumanari arata misterios, în opinia mea, romantic în cea a doamenlor care ma însoteau. Indiferent de opinie, era foarte placut. Pana la urma, cat am consultat noi meniul, s-a aprins si lumina, asa ca neam felicitat ca nu am plecat.
Agra Palace este conceput de un profesionist. Are o atmosfera a sa, caracteristica. Este decorat în culori aprinse, în concordanta cu cultura indiana, si decorat cu statuete si tablouri reprezentand scene istorice si religioase.
Chelneritele poarta costume indiene, sunt discrete si foarte amabile. Desi am intrat doar în salonul de nefumatori si în bucatarie (la invitatia lui Arun Kumar), am înteles ca restaurantul este dotat cu toate facilitatile: grasina (acum nefunctionala din cauza vremii), salon de fumatori, bar, loc de joaca pentru copii, salon pentru petreceri, salon club pentru fumat si degustat coniac etc.
Ingredientele sunt aduse din Anglia, caci este unul dintre putinele locuri de unde se pot importa ingrediente de buna calitate, întrunind absolut toate conditiile de igiena impuse de Comunitatea Europeana. Printre toate acestea Kumar prezideaza cu eleganta, ca un maharajah, suveran absolut în bucataria sa plina de arome.
Detalii despre Agra Palace gasiti pe site-ul restaurantului www.agrapalace.ro.
Meniul, ca la toate restaurantele indiene în care am intrat, are un format si decoratiuni deosebite. Sunt, daca am estimat eu bine, peste 100 de preparate la dispozitia clientelei, ierarhizate dupa tip si ingredientul principal. Eram trei persoane si am comandat 5 feluri, ca sa avem ocazia sa gustam din cat mai multe. Mi-am înfranat tendinta de a comanda ceva foarte iute, vreun curry Phall, Vindaloo sau Magras, caci însotitoarele mele nu aveau o mare toleranta la iuteala, si am ales o Dhal Tarka (curry de linte asezonat cu un ulei aromatizat cu mirodenii), Murgh Pakora (un antreu din pui învelit în faina de naut, aromat cu mirodenii si servit cu raita – salata racoritoare de iaurt cu menta si mici cubulete de legume), Murgh Tikka Lababdar (pui gatit într-un sos gros de rosii, ardei si migdale, aromat si cu gust dulceag), Karahi Gosht (un curry de miel destul de picant, cu rosii, ceapa, ardei si mirodenii), Murgh Makhani (pui cu sos de rosii si smantana), mult orez Basmati si un bol cu achar (muraturi indiene). Plus bere si apa. Am primit din partea casei, la începutul mesei, un asortiment de trei sosuri (raita, un alt sos de iaurt condimentat si un chutney cu mango) si cateva bucati de lipie.
Cu exceptia achar-ului, care m-a dezamagit (era foarte sarat si destul de putin aromat, si nu excela nici la capitolul aspect), mi-a placut tot ce a fost pus pe masa. Preturile nu sunt mici, dar nici foarte mari. M-as aventura sa afirm ca reflecta calitatea mancarii, a serviciilor si a locului.
Agra Palace este un loc unde merita sa revii, nu doar fiindca mancarea si servicilul sunt foarte bune, ci si pentru ca ai senzatia ca esti transportat într-un loc exotic, impregnat de traditii si mister.
În concluzie: mancare: 5 puncte, serviciu: 5 puncte, atmosfera: 4 puncte, portii: 4 puncte, pret: 3 puncte, igiena: 5 puncte. 26 de puncte din 30 posibile, ceea ce este foarte bine.
Un loc unde este bine sa mergi cu familia si prietenii, la fel de potrivit si pentru întalnirile de afaceri. Veti fi bine primiti si bine hraniti.
Legenda:
0 puncte: execrabil / scump ca ochii din cap
1 punct: rau / mult prea scump
2 puncte: binisor / cam scump
3 puncte: mediu / pret ok
4 puncte: bine / destul de ieftin
5 puncte: excelent / neasteptat de ieftin
Am fost si eu o data si mancarea este foarte buna, intr-adevar.
Dar serviciul mi s-a parut de nota 5 maxim (de asta nici nu am mai trecut pe acolo).
Personalul a fost relativ ok dar in schimb toata aventura a durat extrem extrem de mult (incepand de la comanda, si terminand cu adusul mancarii). Si asta s-a intamplat cu restaurantul aproape gol, undeva in timpul pranzului.
Ce sa zic, sper ca patronul sa citeasca postul tau (incluzand comentariile) pentru ca e pacat de mancarea aia buna.
Ma rog, e posibil sa fi avut pur si simplu ghinion si sa fi fost doar o brambureala de moment, nu zic nu. 🙂
@Radu: Poate. Eu am fost in doua randuri si am fost serviti de ambele dati dupa un rastimp decent. Mancarea este, intr-adevar, foarte buna.
Salut Radu, ma bucur ca te-ai oprit prin periplul tau si asupra lui Agra Palace. Am fost in primavara la ei si sunt minunati. Deobicei nu apreciez carnea de miel, dar ei m-au facut sa imi schimb parerea. Am comandat Lamb Madras, daca nu ma insel, l-au adus pe o tigaie sfaraind, arata si mirosea incredibil, de gust nici nu mai vorbesc. Nota 10, merita sa te duci din cand in cand sa mai iesi din cotidian. P.S. Mi-ar placea sa vad mai multe review-uri de-ale tale, dar presupun ca esti destul de ocupat.
@Daniel: Ma bucur ca ti-a placut la Agra Palace. Eu am fost doar de 2 ori, dar de fiecare data a fost de la OK in sus, spre foarte bine. In ce priveste alte review-uri, sper sa pot sa-ti fac “placerea” pe viitor.
ce dor imi e sa pot lua masa la restaurante etnice,in afara de pizzerii si un restaurant italian nu mai este nimic la noi. Restaurantul “mexican” se poate lauda numai cu decorul. Poate tocmai de aceea gatesc mai international. Cea mai buna mancare gustata vreodata la un restaurant indian a fost un curry de creveti. Mi s-a facut pofta de naan cu usturoi deasupra.
@mitinita: Miercurea-Ciuc este un oras mic si, din punctul acesta de vedere, esti dezavantajata. Este insa foarte bine ca gatesti international. Poate daca aveai la indemana multe restaurante etnice, nu ai fi facut asta. 🙂