La München, Ana are bere (2)

Despre Weisses Bräuhaus

Va spuneam în episodul trecut ca München poate fi numit oras al berii, si nu ar fi deloc o exagerare. În oras se consuma cantitati impresionante de bere, desi oferta este destul de monotona. Cam peste tot se beau aceleasi beri, provenind doar de la producatori diferiti. Cum berea are în Bavaria o traditie milenara, nu se pune problema ca vreo bere locala sa nu fie de calitate. Dimpotriva, toate sunt atat de bine facute încat este greu sa spui care este mai buna decat cealalta si de ce. Deja la acest nivel totul devine foarte subiectiv.

Mi-am facut si eu propriul “clasament” al berilor, exclusiv dupa gustul meu. Îmi este destul de greu sa argumentez de ce o Hefe Weizenbier de la Andechs sau Ayinger îmi place mai mult decat una de la Augustiner, Franziskaner, Spaten, Hacker-Pschorr sau Hofbräuhaus; pot sa spun ca mi se par mai gustoase, mai aromate, ca au o corpolenta care îmi convine mai mult sau ca senzatia gustativa este mai complexa, dar acest lucru îl poate spune oricine despre aproape orice bere bavareza.

Dupa gustul meu, berile fabricate de G. Schneider & Sons sunt egalate doar de cele de la Weihenstephaner. De ce? Asa simt eu si sunteti liberi sa aveti alta opinie fiindca, repet, totul este foarte subiectiv. Avand eu aceasta parere, pe care experienta la fata locului mi-a întarit-o, am tinut cu tot dinadinsul sa vizitez Weisses Bräuhaus, localul care, într-un fel sau altul (nu m-a interesat partea legala si de business, deci nu cunosc actionariatul si nici patronii) apartine producatorului G. Schneider & Sons.

Situat foarte central, într-o superba cladire în care functioneaza din 1855 si condusa de a saptea generatie de berari proveniti din familia Schneider, localul este unul dintre punctele de atractie ale orasului. Nu este numai un loc devenit deja legenda, ci si un loc unde se mananca binisor si unde se pot bea unele dintre cele mai bune beri din lume.

Am ajuns în Tal 7, adresa berariei, la pranz, într-o zi mohorata, cu cer întunecat si cu o ploaie sacaitoare, enervanta ca o picatura chinezeasca multiplicata de mii de ori. Localul este imens, se întinde pe mai multe niveluri si era la ora cand am ajuns, spre ghinionul nostru, plin ochi. Jumatate din etajul 1 era rezervata, iar restul meselor erau ocupate. Am intrat în vorba cu doua dintre ospatarite, încercand sa ne facem rost de o masa mica, dar a fost imposibil. Din fericire am observat ca la unele mese mai erau unul sau doua scaune libere si am reusit în final sa ne “lipim” undeva langa intrare, unde doua dintre cele sase scaune ale mesei erau neocupate.
Daca as fi rau, as fi enervat pe ospatarite ca nu au facut ele acest lucru în locul nostru; mi-ar fi placut mai mult sa ne gaseasca ele o masa cu doua locuri libere, dar cred ca aglomeratia de acolo poate fi o circumstanta atenuanta. Este greu de spus ce as fi facut eu în locul lor, dar sunt tentat sa spun ca as fi dorit sa profit la maxim de orice scaun liber, as fi vrut sa-l rentabilizez la maxim si as fi lipit pe orice scaun liber cate un turist.

În toata aceasta goana dupa locuri, nu am putut sa nu remarc interiorul frumos, îngrijit decorat, foarte placut. Mobila era frumoasa, din lemn solid, sculptata cu emblema berariei, geamurile erau superbe, lampile, tablourile si oglinzile alese cu gust si potrivindu-se bine cu restul obiectelor, peretii îmbracati partial în lemn, scara care ducea la etaj era si ea impresionanta. Totul era astfel ales încat sa te faca sa intri în atmosfera si sa te simti integrat, la locul tau cu alte cuvinte. Aceasta atmosfera este comuna celor mai multe berarii mari din München; sunt cu adevarat deosebite si sunt bucuros ca am pus piciorul în cateva astfel de locuri.

Odata asezati, totul a intrat pe un fagas bun, începand chiar cu serviciul. Ne-au fost aduse imediat meniurile, ne-am comandat beri, am fost întrebati extrem de prompt si, cumva cu apropos, daca vrem sa mancam. Vroiam oricum sa facem si asta, am comandat si de mancare si apoi ne-am relaxat putin.

Am comandat ficatei de porc în sos de bere Aventinus, însotiti de ceapa prajita si de cartofi fierti, plus piept de porc cu sos brun, varza alba calita si salata de cruditati cu maioneza. A fost una dintre primele noastre mese la München, asa ca înca nu eram “intoxicati” cu prea multa carne de porc si grasime. Una peste alta, mancarea ne-a placut. Eram flamanzi, ce-i drept, dar totul a fost corect gatit: carnea a fost frageda, sosurile au fost gustoase, ceapa prajita crocanta, varza calita a fost si ea gustoasa, desi, dupa mine, fiind asa alba pierde la capitolul aspect în fata verzei calite de la noi. Acum, la vreo doua saptamani de acest pranz, nu mai tin minte ce m-a împiedicat sa fac poze mancarii; poate am uitat, poate ca nu arata atat de bine în farfurie încat sa merite fotografiata, poate am facut poze dar le-am sters din greseala… cine stie.

Am facut însa fotografii berilor. Şi, credeti-ma, daca mancarea a fost de nota 8, adica buna dar nu excelenta, berilor le-am acordat înca 2 puncte cu mare lejeritate. Au fost exceptional de gustoase, pline de aroma, racoritoare si corpolente în acelasiu timp, niste capodopere as zice.
Am baut o Karmeliten Kloster Dunkel-Export Bier cu 5,1 % alcool, foarte fina si delicioasa. Au mai urmat alte trei beri, asa-numitele tap 5, 6 si 7.
Tap 7, numit si “Schneider Weisse Original”, este o Hefeweizen, adica o bere fabricata din malturi de orz si grau, nefiltrata si nepasteurizata, de culoare ambra-laptoasa, destul de corpolenta, prezentand note de paine, banane si cuisoare, foarte-foarte buna.
Tap 5, numita si “Meine Hopfen-Weisse” este un weizenbock cu 8,2% alcool, destul de robust si plin de gust, foarte parfumat de hamei, cumva spre IPA ca aroma.
Tap 6, numit si “Unser Aventinus”, cu 8,2% alcool, este tot un weizenbock, dar foarte diferit. Este, as zice, mai traditionala ca stil, mai spre bock-urile si doppelbock-urile locale; este o bere robusta si delicioasa.

Toate aceste patru beri au fost impecabile si mi-au cazut extraordinar de bine. Nu mai zic ca s-au si potrivit senzational cu mancarea. Este posibil ca berea sa fi “ridicat” chiar calitatea mancarii si sa fie unul dintre motivele pentru care aceasta mi s-a parut buna.

Ca mentiune, cat a durat vizita descrisa mai sus nu am avut “placerea” de a fi asurziti de vreo orchestra, asa ca am putut conversa între noi si cu vecinii de masa, niste germani din Bamberg, un alt oras al berii, situat mai la nord de München, în Franconia.
Am revenit la Weisses Bräuhaus, tot la pranz, în ultima zi de sedere, duminica. Am stat, de data aceasta afara si am repetat Tap 5 si Tap 6. De data aceasta din interior se auzea tare muzica iar beraria era plina de localnici îmbracati în Trachten, adica în costumele traditionale. Pareau ca se distreaza de minune, dar eu eram bucuros ca ne aflam afara si nu înauntru. Poate ca în fiecare duminica restaurantul are si orchestra, ca sa sustina petrecerea saptamanala si traditionala a localnicilor; sau poate ca prezenta orchestrei a fost doar o ocazie punctuala. Oricum, va avertizez ca orchestrele bavareze traditionale pot fi extrem de zgomotoase. Este bine sa mergeti sa le ascultati atunci cand sunteti certat cu partenera, oricum nu veti avea cum sa schimbati vreo vorba decat în pauzele dintre melodii.

Ca sa închei, daca ajungeti la München si daca aveti o cat de mica atractie pentru bere, Weisses Bräuhaus nu poate fi ocolita. Daca veti bea aici primele beri, este foarte posoibil ca tot ceea ce veti încerca apoi sa va dezamageasca putin, asa ca ar fi mai prudent sa lasati la urma ceea ce este mai bun. Veniti în ultima voastra zi, dar nu duminica la pranz; sau daca veniti duminica, sperati sa nu fie prezenta orchestra.