Despre Hofbräuhaus

Cred că orice ghid turistic poate confirma că Hofbräuhaus este cea mai celebră berărie din München. Are o istorie care se întinde pe mai multe secole, căci a fost înfiinţată în 1589, de ducele Wilhelm al V-lea cu scopul declarat de a satisface setea, a sa şi a apropiaţilor săi. De menţionat că Hofbräuhaus nu era doar un local care servea bere, ci conţinea propria berărie ca şi propriul loc de desfacere a ei.
München - Hofbräuhaus
La început, berăria producea doar beri negre, dar fiul lui Wilhelm al V-lea, Maximilian I avea o puternică aplecare către berile din grâu, cele numite Weissbier sau Weizenbier, şi nu se omora deloc cu berile dunkel, astfel că berăria a început rapid să se concentreze pe aşa-numitele beri albe.

Antrepriza a avut succes, aşa că berăria s-a extins în 1607, iar în 1610 a început să permită accesul marelui public. Portofoliul de beri s-a lărgit, una dintre ele, Maibock, ajungând rapid celebră şi chiar salvând de la distrugere oraşul în 1632, când a fost cucerit de regele Suediei Gustav Adolf în timpul războiului de 30 de ani. Acesta dorea să jefuiască şi să ardă oraşul, dar a fost înduplecat să renunţe la planurile sale contra a 600.000 de butoaie cu bere Maibock.

La începutul secolului al XIX-lea Hofbräuhaus s-a mutat într-un spaţiu mai mare. Preţurile berii au fost coborâte, astfel ca şi cetăţenii mai săraci să-şi poată permite să guste din berea regală, iar această iniţiativă aproape că a falimentat toate berăriile private din împrejurimi.
München - Hofbräuhaus
Actuala clădire în care se află Hofbräuhaus a fost concepută de arhitectul Max Littmann şi a fost inaugurată în 1897. Hofbräuhaus a continuat să aibă o viaţă agitată. A fost distrusă în 1944, în urma unui bombardament, iar la sfârşitul războiului era operaţională doar o mică parte a ei. Interesant este faptul că, deşi bombardamentul a distrus aproape complet clădirea, butoaiele cu bere din pivniţe au scăpat nevătămate.
În final, clădirea a fost reconstruită în stilul iniţial şi redeschisă în 1958, pentru a comemora aniversarea a 800 de ani de la înfiinţarea oraşului München.
Astăzi berăria este proprietatea guvernului bavarez şi produce beri în stilurile Helles, Weissbier, Maibock, Dunkel şi Oktoberfest.

Nu este de mirare că Hofbräuhaus este, într-un fel, o emblemă a oraşului şi un punct de reper pentru toţi băutorii de bere. Nu aveam nici eu cum să scap acestei atracţii, îmi planificasem s-o vizitez cu mult înainte de a porni spre München, doar că socoteala de acasă s-a dovedit încă o dată diferită situaţia din târg.

Ţin minte că m-am apropiat cu oarecare timiditate de clădirea imensă situată am Platzl, la numărul 9. Pas după pas puteam zări din ce în ce mai bine clădirea frumoasă, ornată cu două imense baniere ce combină emblema Bavariei cu cea a berăriei. Mă bucuram anticipând clipa în care i-aş fi deschis uşa. iar în mintea mea părea că începe să sune muzica, subliniind solemnitatea momentului. Doar că muzica, mi-am dat seama rapid, nu era în mintea mea. Eram la 20 de metri de clădire, iar muzica venea din interior.

Când am intrat în marea sală de la parter, care poate adăposti, fără exagerare, minim 1000 de persoane, am avut un şoc. Vizual şi, mai ales, auditiv. Berăria era plină ochi. Când zic plină, închipuiţi-vă o înghesuială de stup, de muşuroi, de oraş chinezesc în momentul în care toată lumea iese de la lucru. O mie de oameni, bărbaţi, femei şi copii, ocupau practic toate locurile disponibile. Alte câteva sute stăteau în picioare şi căscau gura, aşteptând probabil să se petreacă o minune şi să se elibereze vreun loc.
München - Hofbräuhaus
Ceea ce m-a izbit cel mai tare a fost, însă, vacarmul infernal. O orchestră cânta atât de tare, încât nu puteai vorbi cu persoana aflată la o palmă de tine. Erau doar patru instrumentişti, dar amplificarea o transforma într-una cu 1000 de muzicanţi. Prin acest zgomot infernal, se mai auzeau plânsete dureroase de bebeluşiş îi înţelegeam perfect, aproape că îmi venea şi mie să plâng. La aceste “orăcăieli” se aduna un zumzet neinteligibil, venind de la cei care însă sperau să întreţină o conversaţie. Practic răcneau unul la celălalt şi pentru mine a fost o mare distracţie să prind două pauze, când orchestra s-a oprit, iar pentru o secundă toată lumea a continuat să răcnească, după care toţi şi-au dat seama că muzica s-a oprit, s-au oprit şi eu şi pentru câteva zecimi de secundă aproape a fost linişte, spartă doar de plânsetele sugacilor. După care ca reînceput vacarmul vocilor, acoperit şi el după 5 minute de pauză de harnica orchestră.
De menţionat îndemânarea cu care ospătarii cărau chiar şi câte 10 halbe imense, de 1 litru. Chiar era un spectacol şi regret că nu i-am putut prinde în nicio fotografie.
München - Hofbräuhaus
Vă spun sincer, prima mea reacţie a fost să fac stânga împrejur şi să ies degrabă afară. Abia intrasem şi îmi ţiuiau deja urechile. M-a oprit regretul… regretul de a fi ajuns până acolo şi de a nu fi băut măcar o bere. Am început să vânez două locuri libere, făcând fotografii din când în când, atunci când prindeam o “fereastră” prin mulţimea de spinări, capetesau mâini.
Oricum, nu am reuşit nicio fotografie ca lumea. Preocupat de stimulii externi am uitat să setez cum trebuie aparatul, aşa că pozele sunt cum sunt.
München - Hofbräuhaus
În final am găsit două locuri, la oarecare distanţă unul de altul, dar la aceeaşi masă mare şi am băut o Pilsner. Am băut-o pe îndelete, căci vroiam să mă “îmbib” de atmosferă. Cei mai mulţi dintre clienţi păreau să se distreze de minune, ceea ce am încercat să fac şi eu până când am realizat că nu pot atinge starea lor binecuvântată decât dacă aş mai bea vreo 4-5 beri. Treaz nu eram în stare să suport înghesuiala şi nici zgomotul.
München - Hofbräuhaus
Nu pot, totuşi, să nu menţionez că berăria este superbă. Interiorul mi-a plăcut mult, în ciuda înghesuielii şi a zgomotului. Toate berăriile oraşului mi-au plăcut, iar aceasta nu a făcut excepţie, Mobilierul, lambriurile, lămpile, decoraţiunile, ferestrele, tavanele pictate… Hofbräuhaus merită văzută. M-am reîntors, de fapt, după două zile, sperând că la prânz, într-o luni, să nu cânte orchestra, dar nu am avut noroc. Hofbräuhaus era ceva mai puţin aglomerată, dar vacarmul nu era diminuat.
München - Hofbräuhaus
Am plecat, aşadar, dezamăgit şi cam nervos, fără măcar să încerc să vizitez ceea ce mai era de văzut la etaj sau în alte părţi ale clădirii. Îmi vâjâia capul şi abia aşteptam să ies la aer.
Ce să zic, vina nu este a berăriei, ci a mea. Am îmbătrânit, probabil, şi anumite distracţii nu mai sunt pentru mine. Cei care vor să cânte în cor, alături de orchestră, izbind cu halbele în mesele solide, de lemn, se vor simţi în largul lor; cel puţin aşa presupun. Mai depinde şi de starea bahică în care te afli, şi de anturaj.
München - Hofbräuhaus
Cei ca mine, care îşi doresc un colţişor liniştit, unde să se poată relaxa vorbind cu tovarăşii de masă şi sorbind o bere bună (apropo, cea încercată de mine la Hofbräuhaus mi s-a părut mediocră), trebuie să-şi caute alt loc. Şi acesta nu este departe, căci la doar 10-15 metri distanţă, vizavi de Hofbräuhaus, se află un loc care, prin comparaţie mi s-a părut raiul pe Pământ: Wirtshaus Ayinger. Despre el, în episoadele viitoare.

Sumar articol
La München, Ana are bere (3)
Titlu articol
La München, Ana are bere (3)
Descriere
Cei care vor să cânte în cor, alături de orchestră, izbind cu halbele în mesele solide, de lemn, se vor simţi în largul lor la Hofbräuhaus; cel puţin aşa presupun. Mai depinde şi de starea bahică în care te afli, şi de anturaj.
Autor