În vizita la cea mai veche berarie din lume
Am pomenit adesea despre Bayerische Staatsbrauerei Weihenstephan, care produce excelentele beri Weihenstephaner (adica ale Sfantului Ştefan). Beraria initiala se afla langa o veche biserica, înfiintata pe la anul 720 de Sfantul Korbinian, si dedicata la început Sfantului Vitus. Biserica era situata în districtul Freising, în Bavaria, la 41 de km departare de München.
Între anii 811 si 835, episcopul Hitto von Freising, pornind de la aceasta biserica, a construit o manastire. Aceasta a apartinut la început ordinului Augustinilor, apoi Benedictinilor. A fost secularizata în 1803.
Beraria a fost înfiintata probabil înainte de anul 768. Exista, datand din acel an, un document care se refera la taxele platite manastirii, în hamei, de cultivatorii din zona. Beraria a primit de la orasul Freising licenta pentru comercializarea berilor catre populatie în anul 1040.
Astazi, beraria este proprietatea statului Bavaria. Este o berarie de dimensiune medie, care produce circa 300.000 de hectolitri în fiecare an. Ea face acum parte dintr-un complex mare unde, în colaborate cu Universitatea Tehnica din München, se scolesc viitorii maestri berari din Bavaria, dar si din alte tari ale lumii.
Bun, paragrafele de mai sus, plus legendele care sunt legate de sfintii Korbinian si Vitus erau cam ceea ce stiam despre Weihenstephan. În plus, gustasem si ras-gustasem berile lor. Şase dintre ele sunt în meniul de bauturi de la Bistro GUXT si am de-a face cu ele zilnic. Pe multe le-am si prezentat pe blog, iar parerea mea este ca toate sunt de calitate exceptionala.
Beraria produce cateva beri lager si cîteva beri ale, din grau. Preferatele mele sunt Hefe Weissbier, Hefe Weissbier Dunkel, Vitus si Korbinian. Le gasesc perfecte.
Bineînteles, daca tot am batut drumul pana la München, nu puteam sa sar din schema un tur al acestei berarii. Nu a fost usor. Ca sa o iau un pic de la pasopt încoace, am trimis initial mail-uri, cerand o rezervare pentru tururi în perioada 17-22 august la mai multe berarii: Weihenstephan, Hacker-Pschorr, Crew Republic si Augustiner. De la ultimele doua nici macar nu am primit raspuns. Hacker-Pschorr nu avea programat niciun tur în perioada respectiva, iar Weihenstephan nu avea în program niciun tur în limba engleza. În cele din urma, cum discutiile acestea s-au purtat prin iulie, a aparut la Weihenstephan un grup care a cerut ghid de limba engleza, iar la acesta ne-am alipit si noi. Nu a fost deloc simplu si a necesitat un îndelung schimb de mesaje.
Atentie, nu mergeti acolo cu copii sub sapte ani, caci prezenta acestora este interzisa.
M-a mirat faptul ca doua berarii nici macar nu au catadicsit sa raspunda. Chestia asta mi s-a parut foarte negermana… cum spuneam altundeva, nemtii de altadata au cam disparut.
Freising, orasul unde trebuia sa ajungem, este la 41 de kilometri de München. Am ajuns acolo cu trenul, iar drumul spre berarie este bine semnalizat; daca alegeti sa mergeti pe jos si nu cu un taxi, fiti atenti sa nu faceti confundati semnele si sa o luati pe drumul destinat masinilor. Acesta ocoleste mult, este foarte lung si obositor.
Complexul de la Bayerische Staatsbrauerei Weihenstephan este enorm si foarte frumos. Cladirile sunt construite pentru eficienta, nu pentru aspect, dar sunt curate, lucrate îngrijit, pline de flori si bine întretinute. Mai exista si cateva cladiri mai vechi, interesante, care au fost renovate.
Va vor placea gradinile, care arata superb. Acolo va puteti relaxa pe bancute, la umbra; locurile sunt frumoase, pline de flori si arbori, linistite, îndemnand la meditatie sau conversatie soptita.
De vizitat este magazinul de bauturi, caci acolo puteti gasi orice bere produsa de berarie, pahare, tirbusoane, tricouri, caschete si tot felul de alte obiecte inscriptionate cu sigla si numele berariei.
Nu trebuie ocolit nici restaurantul, caci oricum sunteti relativ departe de orasul propriu-zis si precis vi se va face foame. Interiorul este frumos si destul de elegant. Mult lemn, coarne de cerbi pe pereti, tablouri, pernite… totul arata si este comod.
Mancarea este, ca la orice berarie. Adica multa carne, multa grasime, cu preparate gatite cam fara gust; as zice ca a fost mediocra. Noi am ales o salata de carnati de Regensburg, care s-a dovedit a nu fi deloc pe gustul nostru.
Carnatii cu pricina au un diametru de 6-7 cm si o consistenta ca de parizer. Nu sunt rai la gust, dar erau asociati cu rondele de ceapa rosie si felii de castravete acru, totul înotand într-o zeama care putea foarte bine proveni chiar de la castravetii murati. Se simteau în ea otetul, sarea si zaharul, posibil si ceva mirodenii. Oricum, combinatia nu era doar ciudata si cam neapetisanta la vedere, ci si destul de neplacuta la gust. Mi-am propus ferm s-o ocolesc de acum încolo.
Am mai comandat chiftele de porc cu sos brun si cu un fel de salata de cartofi, iar acest preparat, desi neavand nimic deosebit, s-a dovedit a fi gustos, mai ales în comparatie cu salata de Regensburg; în plus, chiar ne era foame, adica eram “însotiti” de cel mai bun dintre bucatari, foamea însasi.
Berea a fost însa cel mai bun lucru de pe masa noastra. Am luat o sticla de Weihenstephaner Infinium, o bere speciala, realizata în colaborare cu beraria americana Samuel Adams. Sticla are 750 ml si arata exact ca o sticla de sampanie. A costat cat toata mancarea la un loc, adica 25 de euro. A fost buna, dar nu cred ca merita acesti bani. Oricum, nu as mai repeta experienta.
Weihenstephaner Infinium este o bere care arata spectaculos si are 10% alcool. Este, de altfel, cea mai tare bere produsa de Bayerische Staatsbrauerei Weihenstephan. Nu face parte dintre berile carora le-as da nota maxima, caci mi s-a parut un pic ne-echilibrata. Ne-a cazut însa bine, mai ales ca eram cam dezamagiti si cam dezumflati dupa turul berariei.
Bun, iata ca am ajuns, în sfarsit, si la motivul prezentei noastre acolo: turul berariei. Ma asteptam la altceva si cred ca un astfel de tur se putea organiza mai bine si putea fi mai interesant si mai interactiv. Totul a început cu un filmulet, destul de bine facut, care acoperea oarecum partea de informatie istorica: începuturile, dezvoltarea, starea de astazi. Totusi, eram în cea mai veche berarie din lume, oameni buni! Lucrul acesta putea fi pus mult mai bine în valoare. Unde erau toate legendele legate de începuturile berii în lume, de calatoria sfantului Korbinian între Roma si Freising, de activitatea Sfantului Vitus si de atatea alte lucruri care s-au petrecut în 1000 de ani?
Turul propriu-zis a început cu un mare numar de atentinari si de avertismente legate de utilajele pe langa care urma sa trecem; am fost apoi îmbracati în veste portocalii si plimbati în doua sali. Ghid ne era un student al institutului, adica cineva care urma sa devina curand un maestru berar. Din pacate, engleza sa era foarte proasta, cu un accent puternic si cu o pronuntie destul de aproximativa. În plus, cele doua hale pe unde am trecut erau zgomotoase, iar galagia aceasta acoperea aproape total vocea ghidului.
Totul a fost scurt si conceput parca pentru copii de clasele 1-4, atat de jos mi s-a parut nivelul expunerii. Nicio vorba despre tipurile de bere produse, despre caracteristicile lor, despre noile tipuri de bere aflate în stadiu de proiect… dezamagitor. Nici macar nu ni s-au aratat, macar, cateva tipuri de malturi si de hamei. Se vedea bine ca aceste tururi îi încurca, de fapt. Ma mir ca nimeni de acolo nu-si da seama ce grozav instrument de promovare pot fi astfel de evenimente. Pe masura ce trecea timpul îmi tot veneau în minte modalitati de a-l îmbunatati, de a-l face interactiv, de a captiva vizitatorii.
Toata lumea a parut ca se plictiseste copios, iar eu am rasuflat usurat ca turul s-a terminat. Ma si gandeam: la ce naiba sa ma astept, de fapt, atunci cand turul costa doar 6 euro, dintre care 2 sunt voucher pentru magazinul de bauturi? Adica, de fapt, costa doar 4 euro. Ce ti se poate oferi în doar 4 euro? Atat platesti, atat face.
Oricum, si zau ca sunt modest, prezentarile despre bere pe care le sustin la Bistro GUXT sunt mai interesante si mai bine facute.
În concluzie: la pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Raman la parerea ca berile de la Bayerische Staatsbrauerei Weihenstephan sunt excelente, dar vizitarea complexului a fost, as zice mediocra si dezamagitoare. Turul în sine a fost mediocru, masa la fel, dar locul este frumos si ne-a facut mare placere sa ne plimbam prin complex. Nu regret aceasta vizita, doar ca aveam asteptari mult mai mari. Probabil este vina mea, caci din tot ce am aflat ulterior cam asa se petrec toate tururile de berarii din Bavaria. Ăsta o fi standardul german.
Daca aveti de gand sa vizitati Bayerische Staatsbrauerei Weihenstephan, aveti grija sa va rezervati loc din timp pentru tur. Apoi alocati-va pentru acesta minim jumatate de zi, caci dureaza: veti pierde doua-trei ore pe drum venind de la München si alte doua-trei minim la fata locului, inclusiv masa.
Am auzit de ea de multe ori, m-am chinuit de fiecare data sa-i retin numele macar partial dar n-am putut. Nu sunt consumatoare dar citesc articole de orice fel si prima data cand am dat de unul de genul asta, am ramas putin captivata mai mult de detaliile legate de istoria acestui “mic” brand.
@Dana: Da, pentru noi are un nume cam complicat. Retineti doar Sf. Stefan, ca este mai simplu. 🙂
Eu nu prea tin cont de tururi si ghizi. Imi e de ajuns sa vad locul respectiv, sa fiu acolo intr-un loc important. iar informatiile le pot gasi in alta parte. Nu stiu ce iti doreai tu de la aceasta vizita si ce noutati te asteptai sa afli din turul cu ghid dar e neplacut sa te simti dezamagit si asta sa afecteze intreaga vizita. Locurile sunt insa frumoase si mi-au amintit de atmosfera pe care am gasit-o si eu in locuri asemanatoare, mie mi-a placut.
Multumesc pentru descrierea detaliata si pentru multele poze reusite. Ai mai fost si la alta berarie, parca ziceai ceva si de Paulaner?
@cristi-j: Paulaner si Hacker-Pschorr sunt impreuna, sub acelasi management. Am primit raspuns ca nu au niciun tur in engleza in perioada care ma interesa.