Despre Giesinger Bräu

Voi descrie în acest episod una dintre cele mai proaste experienţe pe care le-am avut într-un restaurant şi, în mod sigur, cea mai neplăcută din întreaga săptămână petrecută la München.
Vă spuneam în episoadele anterioare că berăriile germane par a fi clone ale unei singure şi unice berării. Toate sunt identice din punct de vedere conceptual, au beri şi mâncare identice, primele de calitate peste medie, celelalte sub medie, servicii proaste şi preţuri măricele.
Giesinger Bräu, Munchen

Mi-am dat seama în două-trei zile că nu am ce face în privinţa mâncării, dar am încercat să ies din cercul vicios al berilor, peste tot aceleaşi, invariabil din stilurile helles, weissbier, dunkel etc. Sunt bune, nimic de zis, dar este teribil de plicticos să bei peste tot acelaşi lucru, chiar dacă provine de la berării diferite.

Giesinger Bräu a părut la început, din acest motiv, o idee bună. Datoram unei vizite anterioare la un magazin specializat în bere, numit Biervana, câteva informaţii pe care le aveam despre berile produse la berăria din Giesing, acesta fiind un cartier al oraşului München. Mă distrase şi sloganul berii, care suna astfel: „Giesinger – aus Giesing, logisch!”.
Berile germane sunt numite de obicei folosind genitivul, de pildă „Weihenstzephaner” înseamnă „a sfântului Ştefan”, „Augustiner” înseamnă „a augustinilor” etc. Pe aceeaşi logică, după cum spune şi sloganul de mai sus, „Giesinger” înseamnă „a Giesing-ului”, adică a cartierului Giesing.
Ştiam că berăria Giesinger produce, pe lângă berile tradiţionale bavareze, şi câteva specialităţi proprii. Exact acestea m-au convins să bat drumul până Martin-Luther-Straße, unde berăria făcătoare de bere coexistă cu berăria servitoare de bere. Anticipam cu plăcere ocazia de a bea altfel de beri şi de a mânca, poate, ceva decent.
Giesinger Bräu, Munchen
Localul este situat la etajul unei clădiri situată într-o curte ce este, de fapt, o combinaţie de depozit în aer liber, ghenă de gunoi şi parcare. Nu pot să spun că era murdară, dar îngrămădirea de pubele, maşini parcate şi paleţi cu diverse chestii nu era prea plăcută. Aspectul era salvat parţial de jardinierele cu flori, foarte frumos colorate. Localul era mic şi relativ aglomerat, dar am reuşit să găsim loc. Ziua cu pricina a fost o excepţie, căci nu a plouat deloc, ba chiar am avut parte de o porţie îndestulătoare de soare. Nu am găsit locuri umbrite, ci în plin soare şi, cum aveam să observăm mai târziu puţin, probabil ne aflam în spaţiul aerian al unui roi de muşte, căci am fost asaltaţi permanent de escadrile bâzâitoare. N-aş putea spune că muştele mi-au afectat obiectivitatea, dar au contribuit în mod clar la deteriorarea confortului nostru.
Giesinger Bräu, Munchen
După muşte, am făcut cunoştinţă cu chelneriţa. Nu am întâlnit niciodată o persoană mai antipatică, mai nesimţită şi mai nepoliticoasă ca această nemţoaică brunetă, mică de statură, un pic durdulie, cu faţa aspră şi privirea întunecată, la o vârstă de circa 50 de ierni polare, nu de primăveri diafane.

Ne-a tratat cu curul în permanenţă, ne-a răspuns repezit şi peste umăr, a refuzat să dea explicaţii despre bere şi mâncare, ne-a bombănit la fiecare comandă şi, bineînţeles, ca să nu dezmintă atitudinea generală a ospătarilor münchenezi, şi-a dat în mod corespunzător ochii peste cap atunci când ne-am manifestat dorinţa de a plăti cu cardul. Cred că ne-aşi înjurat printre dinţi, dar n-aş băga mâna în foc.
Giesinger Bräu, Munchen
Ca să fac o paranteză, restaurantul meu, Bistro GUXT, a funcţionat primele 17 zile fără POS, şi nu din vina noastră, ci a firmei care trebuia să vină să-l monteze. Birocraţia noastră de cacao funcţionează cu încetinitorul, aşa că montarea unui POS durează cam două săptămâni, la care se mai adaugă eventuale întârzieri. Îmi amintesc de un cuplu german, care a dorit să plătească folosind cardul; eu m-am scuzat explicând că aşteptăm ca POS-ul să ne fie montat. Neştiind că mai înţeleg câteva cuvinte din limba lui Goethe, soţul a băgat cardul la loc, în portofel, spunându-i soţiei că Bucureştiul este un loc „unzivilisiert”, adicătelea „necivilizat”. Acest lucru s-a petrecut înainte de a ajunge eu la München şi îmi amintesc că m-am simţit ruşinat, cumva dând dreptate neamţului, căci şi mie mi se părea aberant să aştept un amărât de POS atâtea zile.
Dacă această scenă s-ar fi petrecut după experienţa mea müncheneză, cred că vă imaginaţi cam ce i-aş fi răspuns neamţului. Cred că ospătarii bavarezi sunt, în majoritate, nu necivilizaţi, ci nesimţiţi. Germanii sunt atât de „civilizaţi” încât să pretindă carduri în restaurantele din Bucureşti, dar îndeajuns de nesimţiţi să te apostrofeze când le pretinzi acelaşi lucru la ei în ţară.

Oricum, am fost teribil de dezamăgit de serviciile din berăriile müncheneze, probabil şi fiindcă avusesem false aşteptări. Pentru mine Germania era ţara politeţii şi eficienţei, iar Bavaria era locul cel mai extraordinar din Germania. Sigur, nu pot să absolutizez nimic, poate alţii au avut experienţe diferite (eu însumi am fost de 2-3 ori servit foarte bine la München); chiar sper să fi întâlnit eu singurii ospătari nesimţiţi din toată Germania. Mai sper ca o vizită ulterioară în această ţară să-mi schimbe total impresiile actuale.
Giesinger Bräu, Munchen
Revenind la berăria Giesinger, după ce am punctat un pic serviciul execrabil de care am avut parte, trebuie menţionate, totuşi, şi berile şi mâncarea. Cu mâncarea treaba este simplă: aceleaşi preparate cu mult porc, cu sosuri grase, grele şi indigeste. Localul oferea însă şi peşte, sincer, nu-mi amintesc să mai fi întâlnit preparate din peşte la celelalte berării; este posibil să-mi fi scăpat, dar aici meniul era atât de sărac încât astfel de scăpări erau imposibile. Am comandat, deci, peşte cu un soi de sos roşu şi multă ceapă, uşor caramelizată şi, în lipsă de altceva, porc la cuptor, însoţit de o bucată crocantă de şoric rumenit la cuptor, o „crackling” cum îi spun anglo-saxonii, şi de aceeaşi oribilă găluşcă de cartofi, despre care cred că am mai pomenit în episoadele anterioare.
Giesinger Bräu, Munchen
Peştele nu a fost grozav, dar măcar nu a fost porc. Porcul a fost fraged, crackling-ul a fost crocant şi gustos, iar găluşca… sper să pot uita cândva că am avut aşa ceva în farfurie. Una peste alta, un prânz pasabil şi plicticos.

Berile au fost însă deosebite. Nu au fost cele mai bune beri băute de mine la München, dar măcar au ieşit din veşnicele tipare ale locului. Am încercat o bere numită Giesinger Lemondrop Tripel, refermentată în sticlă. S-a dovedit a fi gustoasă, cu arome citrice, moderat de dulce şi de carbonatată. Am mai gustat şi Giesinger Doppel-Alt, o altă bere care mi-a plăcut.
Au urmat apoi nişte beri experimentale, numite Spezial 1 şi Spezial 2. Nu au fost rele, dar mi s-au părut sub celelalte două. Posibil ca berarii să fie încă în căutarea celei mai bune variante de reţetă.
Giesinger Bräu, Munchen
Spuneam că localul se află la etaj. La acelaşi nivel se află şi berăria propriu-zisă, care nu se putea vizita, iar la parter era depozitul, de unde se puteau cumpăra beri la sticla sau la butoiaşe, ca şi diferite accesorii, de la pahare de bere la tricouri şi şepci inscripţionate cu sigla berăriei.

În concluzie, beri bune, mâncare banală şi ştearsă, gătită cam fără har, preţuri în nota oraşului şi serviciu execrabil. Păcat că nu-mi trece prin minte un cuvânt care să însemne ceva mai prost şi mai neplăcut decât „execrabil” (îmi vine acum „oribil”, dar parcă nu este de ajuns), căci modul în care am fost trataţi i s-ar fi potrivit.
Partea cea mai deranjantă a fost că doar noi, singurii străini din local, am fost trataţi în felul acesta. Cu clienţii locali ipochimena antipatică a fost numai zâmbet şi linguşeală. Posibil să fi nimerit o chelneriţă xenofobă, cine ştie; cred că are o viaţă grea în acel oraş în care jumătate dintre locuitori sunt turci, croaţi, sârbi, arabi, africani, bosnieci, italieni, spanioli etc. Mă gândesc şi cât de obositor este să fii mereu mânios, nemulţumit şi antipatic. Mie nu cred că mi-ar ieşi chestia asta…

Oricum, păcat de bere, care este de departe peste nivelul mâncării şi al serviciului.

Sumar articol
Despre Giesinger Bräu
Titlu articol
Despre Giesinger Bräu
Descriere
În concluzie, beri bune, mâncare banală şi ştearsă, gătită cam fără har, preţuri în nota oraşului şi serviciu execrabil. Păcat că nu-mi trece prin minte un cuvânt care să însemne ceva mai prost şi mai neplăcut decât „execrabil”, căci modul în care am fost trataţi i s-ar fi potrivit.
Autor