Harbin – restaurant chinezesc
Str. Paunescu – Paltin Ion nr. 12, sector 3

Nu am mai scris de mult o „cronică” de restaurant. Am pus ghilimele pentru că fac acest lucru ca un amator, nu ca un specialist în restauraţie; în fine, este blogul meu şi fac ce vreau cu el, aşa că îmi permit să-mi spun părerile, chiar dacă o fac aşa, ca amator. Din păcate, trebuie să relatez o experienţă mai puţin plăcută, dar care a avut măcar rolul de a-mă face să modific sistemul de punctaj pe care îl folosisem până acum.

Nu am ascuns niciodată pasiunea mea pentru bucătăria asiatică, aşa că prietenii mă ţin la curent cu tot ceea ce reuşesc ei să afle despre ingrediente, restaurante etnice, cărţi etc.
De câteva ori mi s-a spus: „Există un restaurant chinezesc, Harbin îi zice, este cel mai bun; mâncarea este de excepţie, iar preţurile mici”. Bineînţeles că o astfel de recomandare nu mă putea lăsa rece, şi doar faptul că sunt extrem de ocupat a făcut ca între ultima recomandare şi vizita la locul respectiv să treacă 2-3 luni. Acum mă gândesc că, poate, Harbin s-a prostit în acest răstimp, căci nu pot crede că prietenii m-au dezinformat.

Trebuie să încep prin a spune că am fost atât de dezamăgit, încât nici nu am făcut poze; nu a meritat. De scris însă trebuie să scriu, deşi o fac cu inima grea, ca de fiecare dată când trebuie să critic un restaurant asiatic. Această vizită m-a făcut să introduc un nou criteriu de apreciere, criteriu pe care îl socotisem acoperit „by default” de orice restaurant: igiena. Până şi umilul „Naser” avea acoperit acest aspect.

Să revin la „harbinul” nostru… Mi-am luat consoarta de mână şi am purces acolo, într-o zi de duminică, acum vreo 2 saptamani. Restaurantul este aproape de noi, aşa că am luat-o tropa-tropa pe jos, deşi era frig, bătea vântul şi bura puţintel.
Am ajuns la faţa locului şi, deşi fusesem avertizat că nu arată extraordinar, am rămas puţin descumpănit. Curtea era plină de bănci, mese şi scaune stivuite unele peste altele, amintire a grădinii care funcţionase pe timpul verii. Arata ca un depozit trist. La uşă, un afiş mare ne avertiza: „Exclusiv pentru fumători”. Nu am nimic cu fumătorii atâta timp cât nu trebuie să le respir fumul, iar afişul parcă mi-a retezat elanul, mai ales că, pe geam, puteam vedea că toate mesele sunt ocupate.
Asta este, ne-am zis, dacă este plin înseamnă că se mănâncă bine; acum, n-or fuma chiar toţi clienţii, unii vor avea gurile ocupate cu mâncare. Hai să intrăm, totuşi.

Zis şi făcut. Restaurantul era înghesuit, cu tavanul jos, întunecat şi plin de fum. O tânără chinezoaică, vorbind o românească acceptabilă, ne-a îndrumat spre singura masă liberă, undeva către fundul restaurantului.
Ni s-au adus meniurile şi am început să cercetez lista de preparate. Lângă noi, la o altă masă, un cuplu de tineri sporovăia vesel. La un moment dat, când ajunsesem pe la mijlocul meniului (care este într-adevăr foarte stufos, cred că are 100 de feluri), fata face o săritură şi se mută pe alt scaun. Motivul? Pe perete, chiar lângă ea, şi lângă mine dacă tot veni vorba, una bucată proteină, în valoare de un gândac roşu de bucătărie (genul cel mai scârbos de gândac, în opinia mea) tropăia veselă. Am luat rapid un şerveţel şi am încercat să-l culeg; proteina era însă vivace, aşa că s-a ferit şi a ripostat. După o scurtă luptă a sfârşit strivită de podea.
Tinerii de alături au urmărit cu simpatie desfăşurarea înfruntării şi, la grimasa mea de scârbă, băiatul m-a asigurat: „Totuşi, se mănâncă foarte bine aici, să ştiţi…” Aveam un nod în gât şi mi-am consultat consoarta dacă este cazul să plecăm. Afară începuse să plouă de-a binelea iar vântul se înteţise, acasă frigiderul era aproape gol (lucru rar la mine, dar uite că se mai întâmplă). Pe de altă parte, chiar eram curios cum este mâncarea, iar ca măsură de precauţie mi-am promis să mă uit atent în farfurie înainte de a face orice altceva. Am comandat, chiar nu mai contează ce anume, şi până ni s-a adus mâncarea am avut timp să cercetez mai atent localul.
Chinezii de o anumită factură nu excelează prin curăţenie, am putut să văd asta peste tot pe unde i-am întâlnit, iar cei ce ţin „Harbin”-ul fac parte exact din această categorie. Localul era slinos, plin de fum, înghesuit, zgomotos, aşa cum sunt restaurantele chinezeşti, doar că lipsea pitorescul autentic; eram, de fapt, într-o imitaţie proastă de local chinezesc tradiţional. Cu toate acestea, era plin ochi, şi cu români, dar şi cu chinezi, iar singura masă din apropiere care s-a eliberat cât am fost noi acolo, s-a reocupat în mai puţin de 5 minute cu o nouă tranşă de clienţi.
La closet nu am avut curaj să mă duc, am preferat să ţin totul în mine şi să-mi rezolv problemele ulterior, în mediul mult mai prietenos de acasa.

Mâncarea a fost, din fericire, fără adaus suspect de proteine; mi s-a părut chiar bine gătită, dar nu excepţional. Probabil, la acel aflux de clienţi, este greu să mai bibileşti fiecare porţie. Serviciul a fost însă dezolant de slab, iar preţul nici pe departe atât de mic cum mi-a fost lăudat. Cu aproape aceiaşi bani mănânc cel puţin la fel de bine la Templul Soarelui (mai ales dacă am noroc şi prind bucătarul care îmi place mie), iar serviciul, atmosfera şi igiena sunt net superioare.

Ca să închei, ne-am dus la pomul lăudat şi ne-am cam întors cu sacul gol; bine că nu am avut probleme digestivă şi nici nu am „adoptat”, contra voinţei noastre, vreun gândac roşcovan.
Sunt confuz, căci nu-mi pot explica afluenţa de public, coroborată cu mizeria, fumul şi înghesuiala… nu-mi vine să cred că toţi clienţii „Harbin”-ului au vocaţia sordidului. Poate că localul s-a „prostit” doar în ultimele 2-3 luni? Nu s-a mai făcut curăţenie, au început să „cultive” gândaci, au angajat chelneri noi, criza i-a făcut să mărească preţurile, porţiile au intrat la apă, bucătarii s-au plictisit, sau au rămas în inferioritate numerică? Poate că îmi scapă mie ceva, dar, până mă lămuresc, concluzia este, pentru mine, una singură şi anume cea de mai jos:

Concluzie: mâncarea: 4 puncte, serviciul: 2 puncte, atmosferă: 1 punct, porţii: 4 puncte, preţ: 4 puncte, igienă: 0 puncte. Un total de 15 puncte din 30 posibile şi zău dacă merită mai mult.

Sunt ferm hotărât să nu mai calc pe acolo vreodată (se pare, deci, că voi rămâne nelămurit cum de se împacă mizeria cu afluxul de clienţi) şi socotesc minusurile acestui restaurant ca pe o ofensă personală, căci bucătăria asiatică este atât de bună încât nu suport faptul că cineva, fie el şi chinez, îşi bate joc de ea.

Legenda:
0 puncte: execrabil / scump ca ochii din cap
1 punct: rău / mult prea scump
2 puncte: binişor / cam scump
3 puncte: mediu / preţ ok
4 puncte: bine / destul de ieftin
5 puncte: excelent / neaşteptat de ieftin