Joi, 25.03.2010, a fost o zi închisă. A plouat, uneori torenţial, în mai multe reprize. Am preferat să luăm din nou trenul spre Sintra, ca să vizităm Quinta da Regaleira şi Palatul de la Montserrate.

Înainte de a lua autobuzul către Quinta da Regaleira, ne-am… regalat cu un suc proaspăt de portocale şi câteva queijadas, adică produse de patiserie specifice Portugaliei. Dacă pasteis de Belem mi s-au părut de nota 9, poate pentru că aduc la gust cu cremşnitul fără a fi însă mai bune, cele din fotografia de mai jos, în special cea cu seminţe de pin la suprafaţă, mi s-au părut de nota 10.
Queijadas in Sintra
Extrem de gustoase, toate preparate cu multe gălbenuşuri de ou, nişte bombe calorice delicioase. Nu mergem atât de des în Portugalia, aşa că am înlăturat gândurile legate de calorii şi ne-am bucurat de bunătăţi.

Quinta da Regaleira s-a dovedit a fi un palat, de fapt un domeniu, căci palatul are şi o grădină imensă, extrem de frumos. În opinia mea se bate de la egal la egal cu Micul Trianon şi cu Parque Güell de la Barcelona. Dacă ajungeţi în Sintra, alocaţi minunilor din zonă măcar 2 zile, căci merită cu prisosinţă. Am vizitat palatul şi capela şi am colindat prin parc vreo 2 ore încântătoare.
Quinta da Regaleira
Am pornit apoi spre palatul de la Montserrate, dar acesta s-a dovedit a fi închis. Nu am cercetat mai adânc motivele, căci a început o ploaie torenţială şi am fugit să ne adăpostim; umbrelele noastre nu făceau faţă.

În cele din urmă ploaia s-a potolit, iar noi ne-am întors în Sintra. Era frig şi umed, şi am intrat să ne încălzim într-un bar-restaurant, unde ne-am simţit atât de bine încât am şi mâncat. Doar doradă la grătar, cu cartofi copţi în coajă şi cu o mică salată alături, totul udat cu un vin portughez alb, un Dao sec şi rece. Minunată masă!
Dorada la gratar
Ne-a servit chiar patroana, o franţuzoaică venită la Sintra în urmă cu câţiva ani, fugind dintr-un Paris care i s-a părut prea aglomerat, prea gălăgios şi prea stressant. Am înţeles-o perfect, căci şi eu cochetez, măcar o dată pe an, cu ideea de a pleca din Bucureşti, care mi se pare din ce în ce mai greu de suportat.

Lisabona ne aştepta şi ea cu nori de ploaie şi cu picături răzleţe. Se însera deja, dar tot am colindat centrul vreo oră-două şi ne-am oprit, în cele din urmă, la Casa Suiça, poate cea mai vestită patiserie din Portugalia, cu o ofertă extrem de variată şi de interesantă. Am luat mai multe bunătăţi, toate produse tradiţionale, a căror mare problemă este că sunt absolut delicioase. Nu te mai poţi opri din mâncat. Le-am acompaniat cu un vin de Porto dulce, iar eu cred ca m-am îngrăşat instantaneu cu vreo 2 kg.
Pastelaria de la Casa Suiça
Ehei, tot ceea ce ne place şi ne face bine se termină, din păcate, la un moment dat. Astăzi, vineri 26.03.2010, ne bem cafeaua şi ne facem bagajele. Mai dăm o mică raită prin oraş ca să cumpărăm suveniruri pentru cei de acasă, iar la ora 16 decolăm spre Bucureşti.
Am plecat de acasă obosiţi, cu creierii în pioneze, tânjind după cîteva momente de relaxare. Ne întoarcem cu febră musculară de la atâta mers, dar cu mintea limpede şi cu sufletele împăcate.

La revedere Lisabona, oraş plin de farmec, la revedere Portugalia, ţară care m-a învăţat să o respect! Sper să ne revedem curând!

In aceeasi serie de articole:
Lisabona la cald – ziua 1
Lisabona la cald – ziua 2
Lisabona la cald – ziua 3
Lisabona la cald – ziua 4
Lisabona la cald – zilele 5 şi 6
Lisabona la rece