Aşa cum îmi propusesem de ieri, la 9:30 eram deja în Mercado de Ribeiro, singura piaţă de alimente semnalată de ghiduri. Piaţa este situată destul de departe de noi şi, din păcate, nu este nici pe traseul nostru de vizitare a raşului. Am făcut, deci, un drum special până acolo. Citisem lucruri frumoase despre ea (înfiinţată în 1882, distrusă de foc şi apoi reconstruită pe la 1902, renovată în 1930, peste 10.000 mp suprafaţă etc.), lucruri care atestau tradiţie şi promiteau diversitate de mărfuri şi aflux de cumpărători, adică exact ceea ce îmi place la o piaţă a unei mari capitale.

Mercado de Ribeiro - Lisabona
Desigur, după ce am vazut anii trecuţi extraordinarele pieţe barceloneze, La Boqueria şi Santa Caterina nu mă aşteptam ca Mercado de Ribeiro să mă entuziasmeze. Şi nici nu a făcut-o. Aş zice şi că nici nu avea cum, căci erau prezenţi maxim 10 comercianţi în secţiunea de legume şi niciunul în cea de peşte şi carne.
Mercado de Ribeiro - Lisabona
Duminica piaţa este închisă şi m-am gândit că luni, după această pauză, ar putea fi o foarte bună zi pentru vânzări. Ei bine, eram singurii „cumpărători”!
Mercado de Ribeiro - Lisabona
Nu sunt lămurit încă dacă lunea este o zi proaspă, nici daca venisem prea devreme, ori prea târziu; m-am uitat atent, nimic nu dovedea vreo activitate febrilă la primele ore ale zilei, şi nimic nu prevestea înteţirea ei în orele următoare. Am făcut câteva poze şi am plecat cu buzele umflate, mai ales că nu am găsit nimic deosebit (cu excepţia maniocului) nici printre legumele şi fructele expuse pe standuri.
Mercado de Ribeiro - Lisabona
Am vizitat apoi Parque das Naçoes şi Oceanariumul. Foarte frumoase, cu o menţiune specială pentru Oceanarium care este unul dintre cele mai mari din lume. Am colindat apoi partea modernă a oraşului care este remarcabilă, iar clădirea gării Orientes, concepută de celebrul arhitect Calatrava, este de-a dreptul senzaţională.

În ce priveşte mâncarea, sătui de atâta bacalhau şi peşte la grătar, am făcut o derogare de la regulă şi am mâncat la un restaurant indian, aflat chiar la 50 m de casa noastră. A fost o surpriză extrem de plăcută, căci bucătarul era indian (sau semăna al naibii de bine cu un indian), orezul Basmati a fost perfect, iar cele două curry-uri comandate, cel de creveţi (caril camarao) şi cel de crabi (xeque caranguejo) au fost extrem de aromate şi picante exact atât cât trebuie.
Curry de crabi
Curry de creveti
Câteva vorbe bune despre vinurile de Vinho Verde (pronunţat aproximativ „viniu verdji”). Am băut deja câteva sticle, aşa că începem să fi puţintel în temă; bineînţeles mă refer la vinurile de masă, nu la specialităţi. Cele albe (branco) sunt foarte fructate, răcoritoare, unele sortimente (cum este Casal Garcia) sunt chiar puţintel acidulate, nu au „nas” puternic, adică aroma nu este deosebită, dar sunt foarte plăcute şi uşoare; sunt vinuri de masă, de cursă lungă, de băut la o discuţie de câteva ore cu prietenii. Preţul este şi el foarte bun, de la 3-4 euro sticla de 750 ml în supernarket, până la 10 euro în restaurant. Dacă ajungeţi în Portugalia, nu le ocoliţi.

Cam atâta pentru astăzi. Mâine, direcţia Sintra, un fel de Mamaia combinată cu Sinaia, un loc celebru, în trecut locul preferat al regilor Portugaliei, un loc ce-mi stârneşte curiozitatea.

In aceeasi serie de articole:
Lisabona la cald – ziua 1
Lisabona la cald – ziua 2
Lisabona la cald – ziua 3
Lisabona la cald – zilele 5 şi 6
Lisabona la cald – ultima zi
Lisabona la rece