Lisabona la rece

V-am promis că voi reveni asupra scurtei (din păcate) călătorii la Lisabona, după ce amintirile vor fi apucat să se sedimenteze puţin. Am revăzut fotografiile şi mi-am recitit telegraficele descrieri de la faţa locului, ca să reintru în atmosferă. Pot să vă pun că, după această trecere în revistă mi s-a făcut dor de capitala lusitană.

Lisabona mi-a plăcut mult. Când spun Lisabona mă refer la întregul oraş: oameni, clădiri, atmosferă, istorie, cultură, pieţe, magazine, transport etc. Adică la toate acele elemente ce dau adâncime unui întreg univers. Oamenii sunt extrem de binevoitori, amabili, plăcuţi, modeşti, muncitori şi – calitate pe care o apreciez enorm, fiindcă trăiesc în România, unde mă “lovesc” des de concetăţenii noştri – sunt bine educaţi. Dacă mă gândesc bine, mai au încă o calitate: vorbesc o limbă extrem de interesantă, care sună ca o spaniolă vorbită cu un puternic accent moldovenesc şi care pare să nu se potrivească deloc cu varianta ei scrisă. Poţi citi şi înţelege cam 30% din portugheză, dar când o auzi vorbită, intri în ceaţă densă. De unde nu te aştepţi ţi se agaţă de auz câte un “ş”, “ă”, sau “j”.

Cartierele vechi sunt fermecătoare. Nu foarte curate, pline de un farmec uşor decrepit care parcă te învăluie cu o aură misterioasă şi romantică. Casele sunt decorate cu azulejos, unele dintre ele foarte frumoas, străzile sunt înguste, întortocheate, pavate cu pietre albe şi zig-zaghează pe… verticală, căci mereu urci sau cobori, indiferent de direcţie. Bine că iarna nu ninge la Lisabona, căci cartiere întregi, ca Alfama, Bario Alto, Baixa şi Belem ar fi un derdeluş imens.
Cartierele moderne sunt curate, mult mai curate ca Bucureştiul, arhitectura este modernă iar transportul este de o punctualitate care m-a uluit.
Criza este însă vizibilă şi la ei. Multe clădiri par părăsite, altele, la fel de multe, sunt de vânzare. Cred că un sfert din restaurantele întâlnite erau şi ele în aceeaşi situaţie. Fiindcă am adus vorba de restaurante, trebuie să scriu în sfârşit câteva rânduri şi despre mâncare.

Mâncarea portugheză din cărţile de bucate este foarte interesantă. Robustă, săţioasă, fără “înflorituri”, cu ingrediente proaspete, condimentată potrivit, pline de gust şi arome naturale, acompaniată de vinuri de bună calitate. Gătită bine şi cu dragoste probabil că exact aşa este. Restaurantele pe care şi le poate permite turistul obişnuit, servesc însă altă… mâncare de peşte.
Cele mai multe arătau ponosite, iar chelnerii arătau şi ei ca şi cum ar fi purtat hainele de săptămâna trecută. M-am uitat de câteva ori cum pleacă vasele murdare şi se intersectează pe drum cu cele care veneau cu mâncare proaspătă, cum uşa de la closet era aproape lipită de cea de la bucătărie, cum singura toaletă deservea atât clienţii cât şi ospătarii şi bucătarii, cum farfuriile cu preparate calde erau neîncălzite, cum chelnerul îşi băga degetele dincolo de marginea farfuriei şi multe altele. Îmi închipui cum arătau bucătăriile….

Sunt sigur că la noi aceste restaurante nici nu ar fi primit aviz de funcţionare. Nu-i vorbă, la noi legislaţia este cea din UE, adică aceeaşi ca în Portugalia, dar se aplică aberant şi discreţionar, lăsându-te practic la cheremul autorităţilor; legea pare făcută în aşa fel încât să înlesnească funcţionărimii accesul larg la spagă, mită şi bacşiş. Încep să mă îndoiesc că “bacşiş” ar fi un cuvânt preluat de la turci, mai că-mi vine a crede că ei l-au luat de la noi…

Citeste si articolul →   Gino’s reloaded!

În fine, ca să revin la mâncarea portugheză, nu am fost încântat de ce am mâncat la restaurant: în multe cazuri bucatele erau fără gust, fără textură, cam fade. Am avut însă şi experienţe plăcute, mai ales cu bucatele gătite mai simplu, fără sosuri. Peştele este bun, mai ales la grătar (am mâncat unul memorabil, o doradă, în Sintra), fructele de mare sunt şi ele bune, porcul îl gătesc în multe feluri, dar cam gras pentru gustul meu. Orezul este mai degrabă de ocolit, nu prea ştiu să-l gătească, sau soiul de orez nu este prea prietenos. Este poate nedrept să compar soiul local cu Basmati, Jasmine sau Arborio, dar n-am ce face dacă astea sunt standardele cu care m-am obişnuit.
Cârnaţii lor m-au “terorizat”, nu mi-a plăcut niciunul: un sfat gratuit, ocoliţi sângeretele, n-am mâncat niciodată ceva mai scârbos, şi slavă Domnului, am gustat în Asia şi insecte, şi viermi prăjiţi şi diverse alte chestii despre care prefer să nu ştiu ce au fost, dar măcar erau bune la gust.
Leguminoasele sunt OK, am încercat năut şi fasole. Mi-a displăcut însă modul în care sunt gătite legumele: răsfierte, fleşcăite, fade… total neprietenoase.
În concluzie, restaurantele din cartierele turistice au ca scop făcutul banilor, nu servirea unei gastronomii tradiţionale şi de calitate. Sunt… era să zic “fabrici de mâncare”, dar de fapt sunt doar la nivelul unor “ateliere”.

Găsiţi o mulţime de restaurante indiene, chinezeşti, africane, italieneşti etc. Am încercat unul indian, şi ne-a oferit una dintre cele mai bune mese luate acolo. Aveţi deci o rezervă demnă de luat în seamă în aceste restaurante, mai ales că cele indiene prezintă în special preparate din Goa, cele chinezeşti mâncăruri din Macao, cele africane bucate din Mozambic şi Angola, adică zone influenţate culinar de Portugalia; pot fi deci asimilate oarecum bucătăriei locale.

Vinurile portugheze sunt foarte bune şi pentru toate buzunarele. Porto, Madeira, Vinho Verde, Douro, toate merită atenţie. Preferatul nostru a fost Vinho Verde foarte rece, o licoare sprinţară, uşor şampanizată, răcoroasă, extrem de prietenoasă şi potrivită mai ales zilelor de vară. Aluneca uşor pe gât, mergea foarte bine cu peşte, fructe de mare, salate şi grătar de pui. Extrem de agreabil, Vinho Verde a fost o surpriză foarte plăcută.

Citeste si articolul →   Între Occident şi Orient - scurt sejur la Istanbul (3)

Foarte bună şi patiseria portugheză. Pasteis de Belem, sau de Nata (sunt acelaşi lucru), sunt excelente, deşi fiecare îmbucătură este o mică bombă calorică datorită cantităţii imense de gălbenuşuri de ou, la care se adaugă, agravând problema, zahăr, unt şi lapte. De fapt cea mai mare problemă a acestor pasties este gustul lor extraordinar. Ai mânca kilograme întregi şi nu te-ai sătura de ele!
Mercado da Ribeira - Lisabona
Pieţele Lisabonei au rămas oarecum un mister. Adică piaţa, căci am putut depista una singură, Mercado da Ribeira, socotită cea mai mare din oraş. Departe de efervescenţa şi eleganţa pieţelor din Barcelona, sau de uluitoarea diversitate şi de tumultul celor din Asia, Mercado da Ribeira este o piaţă spaţioasă, dar cam în lipsă de marfă şi de cumpărători.
Mercado da Ribeira - Lisabona
Nu am văzut niciodată o piaţă atât de pustie, deşi oferta de mărfuri era destul de interesantă: mult peşte, fructe legume, leguminoase, muştar, ceva sosuri iuţi preparate din piri-piri, murături şi flori.
Mercado da Ribeira - Lisabona
Zero condimente, slab de tot la capitolul carne, la fel la lactate. Una peste alta, mă aşteptam la mai mult de cea mai mare piaţă a unei capitale europene civilizate şi, bănuiam eu, încă nu atât de afectata de “fenomenul supermarket”. Voi folosi totuşi ca ilustraţii doar fotografii din piaţă, căci materialul foto referitor la mâncare a fost postat în serialul dedicat Lisabonei.
Mercado da Ribeira - Lisabona
După Bruxelles şi Lisabona, mi-am ajustat pretenţiile culinare. Nu mă mai aştept la nimic bun în restaurantele din zonele turistice. Dacă voi da peste ceva decent, voi şti că am aproape am atins maximul posibil. Dacă voi găsi ceva cu adevărat bun, mă voi considera deja fericit şi norocos!
Mercado da Ribeira - Lisabona
Mercado da Ribeira - Lisabona
Cu toate “mârâielile” mele legate de prestaţia restaurantelor din Lisabona, alte cusururi importante nu am putut depista. Lisabona merită cu prisosinţă să fie vizitată. Ştie să ţi se agaţe de suflet şi să se facă iubită. Plimbaţi-vă, ascultaţi fado, beţi un Vinho Verde rece ca gheaţa şi comandaţi mâncare simplă: peşte la grătar, creveţi cu usturoi, fripturi… nu vă complicaţi cu mâncarea lor gătită. Şi, mai ales, nu uitaţi de pasteis, doar pentru ele şi tot merită bătut drumul până acolo.

In aceeasi serie de articole:
Lisabona la cald – ziua 1
Lisabona la cald – ziua 2
Lisabona la cald – ziua 3
Lisabona la cald – ziua 4
Lisabona la cald – zilele 5 şi 6
Lisabona la cald – ultima zi


  1. lulu spune:

    Mi-e ft dor de Lisabona! incerc sa gasesc resurse sa ma pot intoarce curand acolo si sper ca pana in primavara anului viitor sa o pot faca, macar pt cateva zile… M-a fascinat totul, insa, parca cel mai frumos lucru de acolo sunt oamenii… toti emana o energie si o bucurie de a trai extraordinara!
    Despre mancare, pot sa spun ca cea mai buna masa am avut-o la un restaurant mexican, situat in cel mai mare outlet, cel de pe malul celalalt al raului. Nici nu mai stiu cum se numeste, insa, acolo am mancat prima data banane verzi pane si au fost geniale! Un restaurant cu fel principal gratar din orice carne iti trece prin minte, cu o garnitura compusa din vreo 10 feluri, superdiversificate. Daca ajungeti si il incercati, as fi curioasa de parerea voastra!
    In rest distrati-va si profitati de timpul petrecut acolo pt ca veti avea parte de multa nostalgie dupa ce veti parasi orasul!

  2. ana maria spune:

    Lisabona este un orax superb…incredibil de frumos…adica toata Portugalia ii frumoasa…am fost si eu acolo si am stat 8 ani de zile…si ma bucur foarte mult pt ca mio placut la nebunie…oamenii de acolo sunt foarte amabili si muncitori…

    • Radu Popovici spune:

      @ana maria: Si mie mi-au placut enorm si Lisabona, si oamenii, si fado. m-as reintoarce acolo oricand. Te invidiez ca ai stat acolo atatia ani. 🙂

  3. Incertitudini spune:

    Peste două săptămâni plec intr=o excursie in Portugalia!
    Mulțumesc frumos pentru sfaturi. Mă documentez, totdeauna, inainte de plecare.

    p.s. pește spuneți , doar peștele este sigur?

    • Radu Popovici spune:

      @Incertitudini: Pestele gatit simplu, pe gratar, mi-a placut mie cel mai mult. La fel carnea si crevetii. Cred ca am si avut ghinion la alegerea restaurantelor. Nu va luati neaparat dupa mine, mergeti pe mana dvs. Vedeti cum arata preparatele, cereti lamuriri, uitati-va si ce mananca cei din jur.

  4. monica spune:

    Da, Barcelona are niste piete frumoase, iar cea de pe Ramblas are „un ceva” deosebit.
    Cat priveste Lisabona, pacat ca nu ati mancat un bacalao, indiferent de cum era pregatit. Sunt specialisti. Apoi, si un „rodaballo” (e un peste tip calcan) pregatit de eiar fi fost superb. Mmmmm….
    Lisabona are un iz deosebit. E un oras foarte frumos. Merita sa fie vizitat.

    • Radu Popovici spune:

      @monica: Bacalhaua ma mancat, dar din pacate nu nu l-a gatit vreun specialist. A fost doar banal si cam plin de ulei. In rest, iubesc Lisabona.

    • Radu Popovici spune:

      @Mazilique: Pai nu cred ca avea cum sa nu dezamageasca. Mi-as fi dorit sa particip cateva zile macar la viata unei familii portugheze, sa vad de unde se aprovizioneaza ei si ce isi pregatesc de-ale gurii acasa. Am legat o oarecare amicitie cu gazdele noastre, poate mai trecem pe acolo peste 2-3 ani si ii voi ruga sa ne fie ghizi culinari in jurul Lisabonei. Am facut ceva asemanator in Creta si am descoperit lucruri incredibil de interesante.

  5. memphis spune:

    Radu, te inteleg perfect. Poti face ce zice fatduck doar cu riscul de a-ti desfacsura tot concediul in cautare de restaurante cu culoare locala si necontaminate de turisti. Am avut sansa sa locuiesc 6 luni la Paris si doar asa am reusit, avand deci mult timp disponibil, sa descopar localurile din cartierele neturistice, relativ ieftine si cu mancare foarte buna.

  6. fatduck spune:

    draga radu, daca ai stii de cite ori m-am certat cu nevasta pentru ca o tiram rupta de foame prin cartiere neturistice, folosindu-mi doar intuitia pentru a gasi un restaurant stiut doar de localnici.

    de cele mai multe ori am reusit sa descopar adevarate nestemate, de care autorii ghidurilor nici nu auzisera. plus ca mi-am facut si o tehnica atunci cind aleg un restaurant oriunde in europa:
    1. meniul sa nu fie trecut la intrare in engleza
    2. sa fie plin de oameni care sa para de-ai locului
    3. sa nu existe niciun magazin de suveniruri sau atractie turistica pe o raza de minim un kilometru

    si acum imi aduc aminte de o bodega din praga, unde am mincat cea mai buna supa de varza de pe pamint. de ce am intrat acolo? pentru ca vazusem pe geam o gasca de batrinei jucind carti.

    • Radu Popovici spune:

      @fatduck: Asta inseamna ca iti rupi mult din timpul care la mine este destinat acelor „must do” din orice oras cu ceva istorie si arta prin el. La mine calatoriile acestea sunt cam de 1 saptamana si nu am timp sa colind dupa carciumioarele despre care povestesti. Criteriile tale sunt OK si, intuitiv, le stiu si eu, dar ma lovesc de lipsa de timp. Nu am cand merge 4-5 Km doar ca sa mananc ceva de-al locului si, in plus, vacanta este pentru amandoi, adica si pentru sotia mea, nu doar pentru mine. Nu pot sa nu tin cont si de ceea ce-si doreste ea.
      Asta este, pe viitor voi incerca sa aloc 2 saptamani unui astfel de oras, ca sa am timp de toate cele. 🙂

  7. Radu Popovici spune:

    Eu nu m-as muta la Barcelona, din cauza de barcelonezi, dar la Lisabona as face-o cu mare placere. Sicilia este de mult timp pe lista mea, dar isi asteapta randul, ca si Vienam, Laos, Indonezia, Malaezia, Brazilia, Maroc, Tunisia si multe multe altele. 🙁

  8. Cristi spune:

    excelent, se pliaza extrem de mult cu ceea ce am trait si eu in noiembrie 2009 acolo.
    la fel, am ramas si eu putin descumpanit ca nu sunt piete dese de legume, asa cum sunt, de exemplu, in palermo (nu vorbim de barcelona/alte orase mari).
    de aceea, cand timpul iti va permite, si fiindca esti iubitor de gastronomie iti recomand o excursie in sicilia.
    pentru mine, dupa atatia ani de calatorii cuinare, cred ca e paradisul culinar nr.1 – in materie de piete.
    eu am zis, chiar daca prefer zonele nordice ale europei, din motive de clima si de sange nonlatin (o chestie personala, nu ma intreba 🙂 ) – dovada ca m-am mutat in irlanda, ei bine ptr, mine barcelona si lisabona ar fi orasele din sudul europei in care m-as muta oricand.
    lisabona – in concluzie – e superba prin totalitatea a ceea ce este ea 🙂 .

  9. Mirela Stanescu spune:

    Eu, ca o scorpioana ce sunt, nu aduc laude daca nu cred in ceea ce spun, iar cand critic ceva nu o fac nici cu rautate nici cu invidie (iar la auto-critica stau si mai bine). Daca site-ul nu ar fi fost bun, nu m-as fi fidelizat. Adevarul este ca in acest domeniu faci treaba buna; treci bine peste medie !
    Si acum gata cu laudele !

  10. simina spune:

    Am citit toata seria de articole despre Lisabona. Ai scris lucruri interesante si utile celor care ar dori sa calatoreasca acolo si sa nu-si strice stomacul cu cozido a portuguesa. Ai dreptate, pentru un bucatar scrii excelent si faci poze foarte bune! 🙂

  11. fatduck spune:

    lisabona trebuie neaparat vizitata de revelion. o sa va ploua, o sa va rataciti pe stradutele imposibil de in panta, nu o sa va dea pe spate mincarea, mai ales in centru (daca mergeti in restaurantlee mici cit o garsoniera confort 2 din cartiere, o sa fie cu totul altceva – am mincat intr-un asemenea stabiliment bacalhau cu niste cartofi fierti la aburi de mi-au schimbat filozofia culinara)

    totusi, merita sa prindeti revelionul aici, cind toti ies la miezul noptii pe balcoane cu oale,tigai, cratite plus linguri cit mai mari. si bat in ele pina se sperie toate necazurile de mai an.

    • Radu Popovici spune:

      @fatduck: Cred ca asta ar fi cea mai buna solutie cand calatoresti: sa cauti carciunile din cartietrele nebatute de turisti, sau sa fii invita la masa de localnici, acasa la ei. Partea proasta cu carciumioarele din cartierele ne-turistice este ca nu am timp sa umblu dupa ele (vreau sa vizitez cat mai multe locuri importante, ca biserici, muzee, castele etc.), mai ales daca stau doar cateva zile.

  12. Mirela Stanescu spune:

    Multumesc pentru reluarea calatoriei la Lisabona cu comentarii si fotografii; relatarea este sugestiva, interesanta si cititul este o placere; talentul gastronomic este dublat de cel al scriiturii, fapt constatat de mine de la primele retete descoperite aici. Ne-ai invatat rau ! ?

    • Radu Popovici spune:

      @Mirela Stanescu: Multumesc, esti amabila, ca intotdeauna. Pentru un bucatar scriu binisor, pentru un fotograf gatesc acceptabil, iar pentru un scriitor fac poze bunicele. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.