Locul unde nu merită să calci

Din nou despre Gino’s
Acum vreo 3-4 ani, restaurantul Gino’s din Cotroceni, situat aproximativ vizavi de Grădina Botanică era unul dintre cele mai simpatice pe care le ştiam. Mâncare bună, gătită bine, ingrediente OK, atmosfera mediteraneană, plăcută şi relaxată, un loc fără fiţe de unde plecai satisfăcut. Se mânca bine la preţuri decente. Am fost trist când s-a mutat. Câteva luni i-am pierdut urma până când am aflat că se mutase pe lângă Biroul paşapoarte (sau cum s-o mai numi acum). L-am vizitat, doar o dată, şi am fost dezamăgit. Puteţi citi despre acea vizită aici.

Apoi restaurantul a dispărut. Aproape că şi uitasem de el. Iată însă că l-am regăsit, cuibărit într-o vilă pe Bd-ul Pache Protopopescu. Am profitat de această ultimă duminică (12 iunie 2011) şi l-am vizitat. Era ora 12:30, iar eu eram un pic cuprins de presinţiri negre, căci acest nou Gino’s era destul de neprietenos încă de la intrare. O firmă urâtă, trântită pe o poartă închisă, deşi ora deschiderii era, după cum scria pe firma cea urâtă, 12:00. Am sunat de câteva ori şi, când tocmai ne hotărâsem să plecăm, în sfârşit ne-a deschis cineva. O tânără slabă şi brunetă rău, îmbrăcată într-un tricou lălâu alb şi o pereche de colanti negri. Am intrat în curtea vilei, transformată într-o grădină destul de neatrăgătoare: câteva mese metalice, cu blat de sticlă, urâte, adăpostite sub trei corturi pătrate, de culoare portocalie.
Pereţii exteriori ai clădirii arătau decrepiţi, un fel de cadă fusese transformată într-un simulacru de fântână şi exhiba, ca “podoabă”, o salbă de flori artificiale, de mare prost gust; într-un colţ, lângă un un frigider scos din uz, cu smalţul sărit, se ghicea silueta unui tomberon mascat sub o bucată de stofă (galbenă, lucioasă, poate un rest al unei draperii). Rezemată de tomberon, se lăfăia o mătură. “Grădina” mirosea puternic a mâncare; bucătăria se afla la subsol, iar fereastra dădea chiar în grădină. Tot mirosul de mâncare şi aburul erau evacuate la 2 paşi de mese.
Ce să vă mai spun, mi se cam pusese un nod în gât. M-am dus imediat la toaletă, căci funcţie de starea de curăţenie de acolo este hotărâtoare pentru mine. Ei bine, toaleta era curată, aşa că mi-am zis: “Ce mama naibii, hai să risc! Aveau un bucătar al naibii de bun, poate că mâncarea este de calitate.” În interior, o sală pe jumătate mascată de o draperie, părea să fie un fel de vestiar. Alte două săli erau pregătite pentru clienţi. Era cam semi-întuneric, aşa că nu pot să vă spun cât era de curat.
Uite aşa se face că am rămas la masă, am primit meniul (mâncare “italienească”, cică) şi am şi comandat: escalopuri de porc cu sos de roşii, ciuperci, măsline şi ardei gras şi muşchi de vită cu rucola şi Parmesan. Am cerut şi vinul casei, un pahar cu vin alb şi unul cu vin roşu. Plus o apă minerală. Am mai cerut ca muşchiul de vită să fie făcut mediu.
Chelnerul era un băiat tânăr, aflat în prima sa zi de muncă. Se străduia însă să fie cât mai rapid, zâmbea şi era amabil. A venit la început îmbrăcat în blugi şi tricou, apoi a apărut în cămaşă albă, pantaloni şi pantofi negri. Deşi noi am sunat la poarta restaurantului (ce ciudat ca un restaurant să te întâmpine cu uşa închisă cu cheia!) la 30 de minute după ora deschiderii, am prins personalul nepregătit, aşa explicându-se, poate, poarta închisă şi ţinuta chelnerului.
În bucătărie a început să se agite bucătarul. Speram ca restaurantul să-şi fi putut păstra bucătarul dinainte, însă am avut imediat certitudinea că acest lucru nu s-a întâmplat. De jos, din bucătărie, se auzea cum cineva toacă ceapă. Ei bine, după atâţia ani de gătit, cam pot ghici după zgomot şi ritm dacă acel cineva se mişcă bine cu cuţitul. Ei bine, nu se mişca. Tocătura era lentă, neregulată, ca a unei gospodine nu foarte pricepută. Am oftat şi am început să bănuiesc că masa ar putea fi o catastrofă. Când a început să sfârâie carnea în tigaie, am ştiut că focul este prea iute, iar după 2 minute a şi început să miroasă a ars. “Aoleu” – mi-am zis cu tristeţe – “ăsta trebuie să fie muşchiul mediu făcut.” Şi am avut iar dreptate. Chelnerul nostru a apărut cu două farfurii… reci, bineînţeles. A aşezat farfuriile pe masă, direct pe blatul de sticlă. Sincer să fiu, nu sunt eu vreun fandosit, dar mă aşteptam măcar la un covoraş de bambus sau la un şervet oarecare. Ei bine, nu; se pare că nu meritam.
Bucata de muşchi de vită era… mică şi arsă, iar rumenirea excesivă era mascată stângaci cu un strat de Parmesan ras (de fapt, Parmesan cumpărat gata ras, din supermarket, chestia aceea cu granulaţie de griş, lipsită de gust şi aromă, dar de trei ori mai ieftină decât bucata întreagă de Parmesan). Alături de muşchi era trântită o mână de frunze de rucola, semi-veştede, aşa cum au fost scoase din plicul cumpărat, probabil, cu 1-2 zile înainte din supermarket, nespălate şi nestropite cu vreun dressing, trei bucăţele de cartofi fierţi şi apoi, probabil, încălziţi la microunde, totul mânjit cu un fel de sos dulceag, prezumtiv o reducere de oţet balsamic.
Nici farfuria mea nu arăta mai bine. „Escalopurile” erau, în viziunea bucătarului, o felie de file de porc, groasă de 1 cm şi despicată cam trei sferturi pe orizontală (habar n-am de ce au adus-o aşa; probabil că bucătarul a vrut să o despice în două escalopuri, iar apoi s-a răzgândit), făcută prea mult şi, prin urmare, uscată. Aceeaşi mână tristă de rucola, o jumătate de roşie cherry, aceleaşi trei bucăţi de cartofi, dar presărate cu rozmarin uscat, totul stropit cu un sos de rosii, cu ciuperci, măsline şi ardei gras. Ardeiul gras era prea crocant faţă de consistenţa corectă a sosului, iar sosul era deja sleit. Cum am zis mai sus, farfuriile erau reci, iar şocul termic dintre mâncarea fierbinte şi farfuria rece nu a folosit nimănui. Prost gătit, prost montat în farfurie…
Vinul alb era rece, cel roşu era la temperatura ambientă, deci Ok. Vinuri de supermarket, ceva mai jos decât m-am aşteptat, dar decente comparativ cu mâncarea. Singurul lucru la înălţime a fost apa minerală rece. Am băut-o cu plăcere. Cost total: 89.90 lei.
Speram să regăsesc vechiul Gino’s, cel din Cotroceni, dar nu a fost să fie. Cred că acel restaurant a murit; cel care îi poartă astăzi, cu ruşine, numele nu are nicio legătură cu fostul Gino’s.
Aşa se face că am plecat trişti, ca de la o înmormântare, şi fiindcă ne era foame şi eram nervoşi ne-am oprit, în drum spre casă, la o terasă banală, unde am mâncat câţiva mici cu muştar, cartofi prăjiţi şi bere. La cât ne era de foame am fi acceptat şi o ceafă de porc la grătar. Uite, parcă îi înţeleg puţin pe cei care comandă doar mici şi ceafă. Nu costă mult şi, cam peste tot, sunt gătite decent. Aproape că nu există risc când comanzi aşa ceva. Nu te aştepţi nici ca terasa să fie cine ştie ce, nici ca aerisirea să fie bună, chelnerul poate să fie şi în blugi, mesele pot să nu aibă feţe de masă. Adică ai cam ceea ce este de aşteptat să primeşti. În schimb la Gino’s…
Concluzie: mâncarea: 1 punct, serviciul: 2 puncte, atmosferă: 1 punct, porţii: 2 puncte, preţ: 2 puncte, igienă: 3 puncte. Total: doar 11 puncte din 30 posibile, şi parcă tot este prea mult.
Nu-mi amintesc să fi fost de mulţi ani într-un restaurant unde să mănânc atât de prost ca la actualul Gino’s. Sfatul meu sincer: nici să nu călcaţi pe acolo, decât dacă doriţi să vedeţi cum nu trebuie să fie şi să funcţioneze un restaurant. Nici poze n-a meritat să fac.
Legenda:
0 puncte: execrabil / scump ca ochii din cap
1 punct: rău / mult prea scump
2 puncte: binişor / cam scump
3 puncte: mediu / preţ ok
4 puncte: bine / destul de ieftin
5 puncte: excelent / neaşteptat de ieftin


  1. mihai2206 spune:

    @Radu: Mie imi place Cantina aia Verde 😛 Dar recunosc ca imi place mai mult locul si serviciul decat mancarea. Si as fi vrut o parere mai autorizata. Mi-ar face mare placere sa mergem impreuna, mai ales ca eu merg destul de des

  2. camdinu spune:

    Ca tot vorbim despre restaurante, a fost cineva la CASA LATINA ? Face parte dintr-un complex mare, cu un spatiu urias, la Razoare, destul de recent deschis. Daca n-ati fost, e mai bine, evitati o deceptie. Preturile sunt la fel de uriase si nejustificate. Comparabile cu cele din Herastrau (nu exista pizza sub 19 lei si nici macar nu e facuta la cuptor de lemne). Numai ca acolo gasim o servire decenta. Oricum, aprox.40 de minute de asteptare pentru un pui cu gorgonzola, o pizza si o inghetata este mult prea mult. Oliviera am imprumutat de la masa vecina, servetelele erau numarate. Chelnerii destul de ametiti desi nu erau foarte multi clienti. Pacat de spatiul irosit, dar poate ca programul artistic compenseaza la capitolul calitate.
    Uf, am spus-o !

    • Radu Popovici spune:

      @camdinu: Este bine de stiut. Poate ar fi interesant sa deschidem o „lista neagra” a restaurantelor unde nu merita mers. 🙂

  3. Ramona A spune:

    Am pãtit acelasi lucru când am fost acasã în vacanta de iarnã, am cam intrat in restaurante la nimerealã si am avut emotii, nu de alta dar ori am mers noi prea devreme ori chiar eram singuri clienti, oops! am cam mers flãmânzi acasã :))
    Dar am pãtit-o si aici, la un restaurant pe plaja din Quarteira.
    Mi-au adus creveti stricati ( cleiosi), m-am ridicat frumos si am plecat, normal cã i-am zis cã lucru si eu ca ei si nu le accept mãgãriile. Restaurantul nu e pt. toatã lumea, sunt bucãtari buni dar si multi adormiti, care le place sã tragã la mãselutã sau bucãtari cu pile… personal fãrã experientã si notiune mãcar bazicã…..se poartã:))

    • Radu Popovici spune:

      @Ramona: Cand ai pomenit despre plaja din Quarteira, tocmai mi-am adus aminte de experienta anterioara cea mai proasta cu un restaurant: a fost in Costinesti, in 2007. Deci nu cu asa mult timp in urma cum imi aminteam eu. Cred ca ai dreptate: genul asta de magarii se intampla mai des decat am crede.

  4. Claudia spune:

    Am gasit site-ul restaurantului Gino’s, pare foarte primitor si stilat (in fotografii), parerile sunt excelente… dar „expirate” (vorbim de anii 2005-2008). Se pare ca restaurantul nou de pe Bdul Protopopescu activeaza in umbra celui vechi.

  5. mihai2206 spune:

    @Radu: Aproape de Billa Salajean. E un grup de restaurante acolo: Xanadu, L’incontro, Cantina Verde si Trattoria Verdi. Cantina Verde e un pic mai cu pretentii pe langa celelalte si are specific italienesc

    • Radu Popovici spune:

      @mihai: Cred ca stiu locul. Bine ca mi-ai spus, o sa incerc sa dau o raita pe acolo. Poate mergem impreuna. Sa inteleg ca ai avut acolo experiente neconcludente? 🙂

  6. cristi-j spune:

    personal necalificat platit la minim in restaurante este cam peste tot in lume dar serviciile sunt mult mai bune sau macar mai prietenoase decat la noi .
    nu stiu ce inseamna ca sunt subventionate de stat , posibil sa existe si astfel de tari dar totusi in multe tari nu sunt subventionate .
    motive exista de ambele parti si e greu sa generalizam .
    nu stiu despre fiscalitate dar am auzit o conversatie in care un patron de mic restaurant spunea despre ce adaosuri are si ce profit pe luna . mi s-a parut mare tinand cont de restaurant si cunoscand cat de cat locul . am putut sa compar cu un restaurant cam de aceeasi marime din strainatate care avea totul in favoarea lui , atmosfera mai placuta , serviciu mai bun , mancare mai buna si era mai aglomerat dar avea cam acelasi profit , poate chiar un pic mai mic . asa ca sunt tot felul de cazuri . mie mi se pare ca in primul rand exista o confuzie a valorilor si de aceea se intampla sa existe restaurante in strainatate cu mancare mai ieftina si mai buna decat la noi . totusi , dincolo restaurantele sunt mai scumpe (nu comparativ cu puterea de cumparare)
    eu prefer cronicile subiective , sunt mai de incredere , cu conditia sa-l cunosti cat de cat pe cel care le face , ce pregatire are , ce stil , ce pretentii , ce preferinte . personal nu ma omor dupa cronici de restaurante pentru ca fiecare experienta e diferita , de la persoana la persoana , de la grup la grup , de la vizita la vizita .

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Nici eu nu ma omor dupa cronici de restaurant, mai ales ca am avut experiente destul de diferite in acelasi loc. Dar, de data aceasta a fost prea bataie de joc. Execrabil chiar. M-am gandit ca publicul merita sa fie pus in garda.
      Poti tu spune ce vrei, dar conditii atat de grele pentru restauratie, ca la noi, mai rar. Stiu ca este mult de discutat, ca trebuie luate in seama multe aspecte, ca unele restautante infloresc in timp ce altele decad, deci este si chestie de pricepere manageriala, dar parerea mea este formata ina cest domeniu. Nici nu prea pot compara foarte obiectiv cu ce este afara, pentru ca mai peste tot unde am fost exista TURISM, lucru care schimba total datele problemei.

  7. ophelia1983 spune:

    Sa nu fie cu suparare…dar modul in care ai evocat intregul episod m-a facut sa zambesc : chiar daca e un zambet usor acid si amar, parca pentru cateva minute m-am aflat cu voi acolo….
    Pe alocuri ti se intrezareste cred ” simtul critic” : ” am ştiut că focul este prea iute, iar după 2 minute a şi început să miroasă a ars. “Aoleu” – mi-am zis cu tristeţe – “ăsta trebuie să fie muşchiul mediu făcut.” Şi am avut iar dreptate. Chelnerul nostru a apărut cu două farfurii… reci, bineînţeles ” sau o alta secventa:” rumenirea excesivă era mascată stângaci cu un strat de Parmesan ras (de fapt, Parmesan cumpărat gata ras, din supermarket, chestia aceea cu granulaţie de griş, lipsită de gust şi aromă, dar de trei ori mai ieftină decât bucata întreagă de Parmesan). Alături de muşchi era trântită o mână de frunze de rucola, semi-veştede, aşa cum au fost scoase din plicul cumpărat, probabil, cu 1-2 zile înainte din supermarket, nespălate şi nestropite cu vreun dressing, trei bucăţele de cartofi fierţi şi apoi, probabil, încălziţi la microunde, totul mânjit cu un fel de sos dulceag, prezumtiv o reducere de oţet balsamic.”

    Numai cineva cu anume pregatire isi poate da seama de faptul ca un simplu sune al cutitului indica daca ai de-a face cu un bucatar preagtit or ba…sau ca vinul rosu se serveste la temperatura camerei ( ambientala); la noi consumatorii inca nu sunt suficient de pregatiti din acest punct de vedere si, de multe ori, de fite ( impresii) comanda anumite preparate despre care habar nu au cum ar trebui sa arate, sa miroasa sau sa aiba gustul! Sincer ma bucur ca ai scris aceasta cronica ( desi poate e usor subiectiva, nu?! ) si astept de ce nu si alte impresii din localurile bucurestene! Eu personal nu prea ies asa des sa mananc in oras …dar daca am o curiozotate si mi se recomanda un local dragut incerc! Zilele trecute am iesit la o terasa de cartier ( la mine in Berceni ) , cu specific libanez si chiar am ramas de-a dreptul impresionata!!! au unul din cele mai bune humusuri pe care le-am mancat vreodata!!!

    P.S: legislatia aberanta, salariile mizere sau taxele enorme nu justifica totusi lipsa de respect fata de client ( ma refer la o lipsa de respect din partea patronului, nu neaparat angajatilor!!! ; pentru ca din moment ce patronul vrea sa vanda la preturi ” gigantice” niste produse slabe calitativ- asa cum ai dat exemplul cu parmezanul nu mai are de-a face cu angajatii acest lucru! sau tot patronul este cel care trebuie sa aiba grija sa isi angajeze bucatari bine pregatiti- nu gospodine de cantina si chelneri scoliti- nu niste pusti in blugi care-au venit in timpul vacantei sa faca un bacsis! )

    • Radu Popovici spune:

      @ophelia: Ai dreptate, dar nu mai pot comenta ca un neavizat. Pe de alta parte, strica cuiva sa afle niste criterii noi despre cum poate judeca prestatia unui restaurant? Critica mea nu este subiectiva, decat poate 1%, sa zicem ca altora le-ar fi placut cada cu flori artificiale, sau mesele de fier, ori corturile portocalii, dar cam atat. In rest, am relatat cat am putut de obiectiv, exact ceea ce s-a petrecut.
      Legislatia, fiscalitatea etc. sunt doar motive in plus, fata de altele la fel de importante. Din cauza lor (dar nu numai) patronii folosesc ingrediente ieftine si personal necalificat, care este platit la minim, ca sa nu ridica pretulrile din meniuri. Fiscalitatea este absolut coplesitoare, de accea la noi se mananca scump. In alte tari, care au turism, restaurantele si alte activitati legate de turism sunt subventionate de stat; la noi nu. In plus, coruptia functionarimii si lipsa de educatie a patronilor (in primul rand), a bucatarilor si a publicului.

  8. cristi-j spune:

    si tu ai cautat-o cu lumanarea ! hahaha

    poti sa dai mai multe detalii despre :
    „legislatie prost aplicata / taxe imense / normative aberante” ?

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: As putea, dar m-as intinde enorm. Poate chestiile astea ar merita o postare separata, unde sa-si dea cu parerea si cei care au sau au avut restaurante. Ce stiu eu este mai mult din auzite, nu din experienta personala: din povestile prietenilor posesori de restaurant. La cele de mai sus, adauga si lipsa constantei calitative si santitative a aprovizionarii cu alimente, ceea ce este catastrofal pentru un restaurant.

  9. Laura spune:

    Eu nu sunt din Bucuresti dar multumesc oricum de informatie. Acum o sa stiu ca n-am sa calc pe acolo ca sa mananc. Sunt multe restaurante care fac acest lucru si nu mai au acelasi succes pe care l-au avut.

    • Radu Popovici spune:

      @Laura: Au aparut foarte multe restaurante, dar majoritatea lor nu merita vizitata. Motivele sunt multiple: bucatari prost pregatiti si/sau prost platiti, legislatie prost aplicata, taxe imense (ceea ce face ca preturile sa fie mult prea mari), limitarea initiativei si creativitatii prin impunerea unor normative aberante, controale dese, conduse adesea de functionari corupti, publicul needucat etc. Discutia este foarte lunga. 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.