Din nou despre Gino’s
Acum vreo 3-4 ani, restaurantul Gino’s din Cotroceni, situat aproximativ vizavi de Gradina Botanica era unul dintre cele mai simpatice pe care le stiam. Mancare buna, gatita bine, ingrediente OK, atmosfera mediteraneana, placuta si relaxata, un loc fara fite de unde plecai satisfacut. Se manca bine la preturi decente. Am fost trist cand s-a mutat. Cateva luni i-am pierdut urma pana cand am aflat ca se mutase pe langa Biroul pasapoarte (sau cum s-o mai numi acum). L-am vizitat, doar o data, si am fost dezamagit. Puteti citi despre acea vizita aici.
Apoi restaurantul a disparut. Aproape ca si uitasem de el. Iata însa ca l-am regasit, cuibarit într-o vila pe Bd-ul Pache Protopopescu. Am profitat de aceasta ultima duminica (12 iunie 2011) si l-am vizitat. Era ora 12:30, iar eu eram un pic cuprins de presintiri negre, caci acest nou Gino’s era destul de neprietenos înca de la intrare. O firma urata, trantita pe o poarta închisa, desi ora deschiderii era, dupa cum scria pe firma cea urata, 12:00. Am sunat de cateva ori si, cand tocmai ne hotarasem sa plecam, în sfarsit ne-a deschis cineva. O tanara slaba si bruneta rau, îmbracata într-un tricou lalau alb si o pereche de colanti negri. Am intrat în curtea vilei, transformata într-o gradina destul de neatragatoare: cateva mese metalice, cu blat de sticla, urate, adapostite sub trei corturi patrate, de culoare portocalie.
Peretii exteriori ai cladirii aratau decrepiti, un fel de cada fusese transformata într-un simulacru de fantana si exhiba, ca “podoaba”, o salba de flori artificiale, de mare prost gust; într-un colt, langa un un frigider scos din uz, cu smaltul sarit, se ghicea silueta unui tomberon mascat sub o bucata de stofa (galbena, lucioasa, poate un rest al unei draperii). Rezemata de tomberon, se lafaia o matura. “Gradina” mirosea puternic a mancare; bucataria se afla la subsol, iar fereastra dadea chiar în gradina. Tot mirosul de mancare si aburul erau evacuate la 2 pasi de mese.
Ce sa va mai spun, mi se cam pusese un nod în gat. M-am dus imediat la toaleta, caci functie de starea de curatenie de acolo este hotaratoare pentru mine. Ei bine, toaleta era curata, asa ca mi-am zis: “Ce mama naibii, hai sa risc! Aveau un bucatar al naibii de bun, poate ca mancarea este de calitate.” În interior, o sala pe jumatate mascata de o draperie, parea sa fie un fel de vestiar. Alte doua sali erau pregatite pentru clienti. Era cam semi-întuneric, asa ca nu pot sa va spun cat era de curat.
Uite asa se face ca am ramas la masa, am primit meniul (mancare “italieneasca”, cica) si am si comandat: escalopuri de porc cu sos de rosii, ciuperci, masline si ardei gras si muschi de vita cu rucola si Parmesan. Am cerut si vinul casei, un pahar cu vin alb si unul cu vin rosu. Plus o apa minerala. Am mai cerut ca muschiul de vita sa fie facut mediu.
Chelnerul era un baiat tanar, aflat în prima sa zi de munca. Se straduia însa sa fie cat mai rapid, zambea si era amabil. A venit la început îmbracat în blugi si tricou, apoi a aparut în camasa alba, pantaloni si pantofi negri. Desi noi am sunat la poarta restaurantului (ce ciudat ca un restaurant sa te întampine cu usa închisa cu cheia!) la 30 de minute dupa ora deschiderii, am prins personalul nepregatit, asa explicandu-se, poate, poarta închisa si tinuta chelnerului.
În bucatarie a început sa se agite bucatarul. Speram ca restaurantul sa-si fi putut pastra bucatarul dinainte, însa am avut imediat certitudinea ca acest lucru nu s-a întamplat. De jos, din bucatarie, se auzea cum cineva toaca ceapa. Ei bine, dupa atatia ani de gatit, cam pot ghici dupa zgomot si ritm daca acel cineva se misca bine cu cutitul. Ei bine, nu se misca. Tocatura era lenta, neregulata, ca a unei gospodine nu foarte priceputa. Am oftat si am început sa banuiesc ca masa ar putea fi o catastrofa. Cand a început sa sfaraie carnea în tigaie, am stiut ca focul este prea iute, iar dupa 2 minute a si început sa miroasa a ars. “Aoleu” – mi-am zis cu tristete – “asta trebuie sa fie muschiul mediu facut.” Şi am avut iar dreptate. Chelnerul nostru a aparut cu doua farfurii… reci, bineînteles. A asezat farfuriile pe masa, direct pe blatul de sticla. Sincer sa fiu, nu sunt eu vreun fandosit, dar ma asteptam macar la un covoras de bambus sau la un servet oarecare. Ei bine, nu; se pare ca nu meritam.
Bucata de muschi de vita era… mica si arsa, iar rumenirea excesiva era mascata stangaci cu un strat de Parmesan ras (de fapt, Parmesan cumparat gata ras, din supermarket, chestia aceea cu granulatie de gris, lipsita de gust si aroma, dar de trei ori mai ieftina decat bucata întreaga de Parmesan). Alaturi de muschi era trantita o mana de frunze de rucola, semi-vestede, asa cum au fost scoase din plicul cumparat, probabil, cu 1-2 zile înainte din supermarket, nespalate si nestropite cu vreun dressing, trei bucatele de cartofi fierti si apoi, probabil, încalziti la microunde, totul manjit cu un fel de sos dulceag, prezumtiv o reducere de otet balsamic.
Nici farfuria mea nu arata mai bine. “Escalopurile” erau, în viziunea bucatarului, o felie de file de porc, groasa de 1 cm si despicata cam trei sferturi pe orizontala (habar n-am de ce au adus-o asa; probabil ca bucatarul a vrut sa o despice în doua escalopuri, iar apoi s-a razgandit), facuta prea mult si, prin urmare, uscata. Aceeasi mana trista de rucola, o jumatate de rosie cherry, aceleasi trei bucati de cartofi, dar presarate cu rozmarin uscat, totul stropit cu un sos de rosii, cu ciuperci, masline si ardei gras. Ardeiul gras era prea crocant fata de consistenta corecta a sosului, iar sosul era deja sleit. Cum am zis mai sus, farfuriile erau reci, iar socul termic dintre mancarea fierbinte si farfuria rece nu a folosit nimanui. Prost gatit, prost montat în farfurie…
Vinul alb era rece, cel rosu era la temperatura ambienta, deci Ok. Vinuri de supermarket, ceva mai jos decat m-am asteptat, dar decente comparativ cu mancarea. Singurul lucru la înaltime a fost apa minerala rece. Am baut-o cu placere. Cost total: 89.90 lei.
Speram sa regasesc vechiul Gino’s, cel din Cotroceni, dar nu a fost sa fie. Cred ca acel restaurant a murit; cel care îi poarta astazi, cu rusine, numele nu are nicio legatura cu fostul Gino’s.
Asa se face ca am plecat tristi, ca de la o înmormantare, si fiindca ne era foame si eram nervosi ne-am oprit, în drum spre casa, la o terasa banala, unde am mancat cativa mici cu mustar, cartofi prajiti si bere. La cat ne era de foame am fi acceptat si o ceafa de porc la gratar. Uite, parca îi înteleg putin pe cei care comanda doar mici si ceafa. Nu costa mult si, cam peste tot, sunt gatite decent. Aproape ca nu exista risc cand comanzi asa ceva. Nu te astepti nici ca terasa sa fie cine stie ce, nici ca aerisirea sa fie buna, chelnerul poate sa fie si în blugi, mesele pot sa nu aiba fete de masa. Adica ai cam ceea ce este de asteptat sa primesti. În schimb la Gino’s…
Concluzie: mancarea: 1 punct, serviciul: 2 puncte, atmosfera: 1 punct, portii: 2 puncte, pret: 2 puncte, igiena: 3 puncte. Total: doar 11 puncte din 30 posibile, si parca tot este prea mult.
Nu-mi amintesc sa fi fost de multi ani într-un restaurant unde sa mananc atat de prost ca la actualul Gino’s. Sfatul meu sincer: nici sa nu calcati pe acolo, decat daca doriti sa vedeti cum nu trebuie sa fie si sa functioneze un restaurant. Nici poze n-a meritat sa fac.
Legenda:
0 puncte: execrabil / scump ca ochii din cap
1 punct: rau / mult prea scump
2 puncte: binisor / cam scump
3 puncte: mediu / pret ok
4 puncte: bine / destul de ieftin
5 puncte: excelent / neasteptat de ieftin
@Radu: Mie imi place Cantina aia Verde 😛 Dar recunosc ca imi place mai mult locul si serviciul decat mancarea. Si as fi vrut o parere mai autorizata. Mi-ar face mare placere sa mergem impreuna, mai ales ca eu merg destul de des
@mihai: Pai, trebuie sa executam o iesire atunci.
Ca tot vorbim despre restaurante, a fost cineva la CASA LATINA ? Face parte dintr-un complex mare, cu un spatiu urias, la Razoare, destul de recent deschis. Daca n-ati fost, e mai bine, evitati o deceptie. Preturile sunt la fel de uriase si nejustificate. Comparabile cu cele din Herastrau (nu exista pizza sub 19 lei si nici macar nu e facuta la cuptor de lemne). Numai ca acolo gasim o servire decenta. Oricum, aprox.40 de minute de asteptare pentru un pui cu gorgonzola, o pizza si o inghetata este mult prea mult. Oliviera am imprumutat de la masa vecina, servetelele erau numarate. Chelnerii destul de ametiti desi nu erau foarte multi clienti. Pacat de spatiul irosit, dar poate ca programul artistic compenseaza la capitolul calitate.
Uf, am spus-o !
@camdinu: Este bine de stiut. Poate ar fi interesant sa deschidem o “lista neagra” a restaurantelor unde nu merita mers. 🙂
Am pãtit acelasi lucru cand am fost acasã în vacanta de iarnã, am cam intrat in restaurante la nimerealã si am avut emotii, nu de alta dar ori am mers noi prea devreme ori chiar eram singuri clienti, oops! am cam mers flãmanzi acasã :))
Dar am pãtit-o si aici, la un restaurant pe plaja din Quarteira.
Mi-au adus creveti stricati ( cleiosi), m-am ridicat frumos si am plecat, normal cã i-am zis cã lucru si eu ca ei si nu le accept mãgãriile. Restaurantul nu e pt. toatã lumea, sunt bucãtari buni dar si multi adormiti, care le place sã tragã la mãselutã sau bucãtari cu pile… personal fãrã experientã si notiune mãcar bazicã…..se poartã:))
@Ramona: Cand ai pomenit despre plaja din Quarteira, tocmai mi-am adus aminte de experienta anterioara cea mai proasta cu un restaurant: a fost in Costinesti, in 2007. Deci nu cu asa mult timp in urma cum imi aminteam eu. Cred ca ai dreptate: genul asta de magarii se intampla mai des decat am crede.
Am gasit site-ul restaurantului Gino’s, pare foarte primitor si stilat (in fotografii), parerile sunt excelente… dar “expirate” (vorbim de anii 2005-2008). Se pare ca restaurantul nou de pe Bdul Protopopescu activeaza in umbra celui vechi.
@Claudia: In 2005-2008 era un restaurant excelent. Prin 2009 a inceput declinul.
@Radu: Aproape de Billa Salajean. E un grup de restaurante acolo: Xanadu, L’incontro, Cantina Verde si Trattoria Verdi. Cantina Verde e un pic mai cu pretentii pe langa celelalte si are specific italienesc
@mihai: Cred ca stiu locul. Bine ca mi-ai spus, o sa incerc sa dau o raita pe acolo. Poate mergem impreuna. Sa inteleg ca ai avut acolo experiente neconcludente? 🙂
@Radu: Tare mult as vrea parerea ta despre Cantina Verde de pe strada Postavarului. Poate iti faci drum odata
@mihai: Postavarului? Asta este pe undeva prin Titan?
personal necalificat platit la minim in restaurante este cam peste tot in lume dar serviciile sunt mult mai bune sau macar mai prietenoase decat la noi .
nu stiu ce inseamna ca sunt subventionate de stat , posibil sa existe si astfel de tari dar totusi in multe tari nu sunt subventionate .
motive exista de ambele parti si e greu sa generalizam .
nu stiu despre fiscalitate dar am auzit o conversatie in care un patron de mic restaurant spunea despre ce adaosuri are si ce profit pe luna . mi s-a parut mare tinand cont de restaurant si cunoscand cat de cat locul . am putut sa compar cu un restaurant cam de aceeasi marime din strainatate care avea totul in favoarea lui , atmosfera mai placuta , serviciu mai bun , mancare mai buna si era mai aglomerat dar avea cam acelasi profit , poate chiar un pic mai mic . asa ca sunt tot felul de cazuri . mie mi se pare ca in primul rand exista o confuzie a valorilor si de aceea se intampla sa existe restaurante in strainatate cu mancare mai ieftina si mai buna decat la noi . totusi , dincolo restaurantele sunt mai scumpe (nu comparativ cu puterea de cumparare)
eu prefer cronicile subiective , sunt mai de incredere , cu conditia sa-l cunosti cat de cat pe cel care le face , ce pregatire are , ce stil , ce pretentii , ce preferinte . personal nu ma omor dupa cronici de restaurante pentru ca fiecare experienta e diferita , de la persoana la persoana , de la grup la grup , de la vizita la vizita .
@cristi-j: Nici eu nu ma omor dupa cronici de restaurant, mai ales ca am avut experiente destul de diferite in acelasi loc. Dar, de data aceasta a fost prea bataie de joc. Execrabil chiar. M-am gandit ca publicul merita sa fie pus in garda.
Poti tu spune ce vrei, dar conditii atat de grele pentru restauratie, ca la noi, mai rar. Stiu ca este mult de discutat, ca trebuie luate in seama multe aspecte, ca unele restautante infloresc in timp ce altele decad, deci este si chestie de pricepere manageriala, dar parerea mea este formata ina cest domeniu. Nici nu prea pot compara foarte obiectiv cu ce este afara, pentru ca mai peste tot unde am fost exista TURISM, lucru care schimba total datele problemei.
Sa nu fie cu suparare…dar modul in care ai evocat intregul episod m-a facut sa zambesc : chiar daca e un zambet usor acid si amar, parca pentru cateva minute m-am aflat cu voi acolo….
Pe alocuri ti se intrezareste cred ” simtul critic” : ” am stiut ca focul este prea iute, iar dupa 2 minute a si început sa miroasa a ars. “Aoleu” – mi-am zis cu tristete – “asta trebuie sa fie muschiul mediu facut.” Şi am avut iar dreptate. Chelnerul nostru a aparut cu doua farfurii… reci, bineînteles ” sau o alta secventa:” rumenirea excesiva era mascata stangaci cu un strat de Parmesan ras (de fapt, Parmesan cumparat gata ras, din supermarket, chestia aceea cu granulatie de gris, lipsita de gust si aroma, dar de trei ori mai ieftina decat bucata întreaga de Parmesan). Alaturi de muschi era trantita o mana de frunze de rucola, semi-vestede, asa cum au fost scoase din plicul cumparat, probabil, cu 1-2 zile înainte din supermarket, nespalate si nestropite cu vreun dressing, trei bucatele de cartofi fierti si apoi, probabil, încalziti la microunde, totul manjit cu un fel de sos dulceag, prezumtiv o reducere de otet balsamic.”
Numai cineva cu anume pregatire isi poate da seama de faptul ca un simplu sune al cutitului indica daca ai de-a face cu un bucatar preagtit or ba…sau ca vinul rosu se serveste la temperatura camerei ( ambientala); la noi consumatorii inca nu sunt suficient de pregatiti din acest punct de vedere si, de multe ori, de fite ( impresii) comanda anumite preparate despre care habar nu au cum ar trebui sa arate, sa miroasa sau sa aiba gustul! Sincer ma bucur ca ai scris aceasta cronica ( desi poate e usor subiectiva, nu?! ) si astept de ce nu si alte impresii din localurile bucurestene! Eu personal nu prea ies asa des sa mananc in oras …dar daca am o curiozotate si mi se recomanda un local dragut incerc! Zilele trecute am iesit la o terasa de cartier ( la mine in Berceni ) , cu specific libanez si chiar am ramas de-a dreptul impresionata!!! au unul din cele mai bune humusuri pe care le-am mancat vreodata!!!
P.S: legislatia aberanta, salariile mizere sau taxele enorme nu justifica totusi lipsa de respect fata de client ( ma refer la o lipsa de respect din partea patronului, nu neaparat angajatilor!!! ; pentru ca din moment ce patronul vrea sa vanda la preturi ” gigantice” niste produse slabe calitativ- asa cum ai dat exemplul cu parmezanul nu mai are de-a face cu angajatii acest lucru! sau tot patronul este cel care trebuie sa aiba grija sa isi angajeze bucatari bine pregatiti- nu gospodine de cantina si chelneri scoliti- nu niste pusti in blugi care-au venit in timpul vacantei sa faca un bacsis! )
@ophelia: Ai dreptate, dar nu mai pot comenta ca un neavizat. Pe de alta parte, strica cuiva sa afle niste criterii noi despre cum poate judeca prestatia unui restaurant? Critica mea nu este subiectiva, decat poate 1%, sa zicem ca altora le-ar fi placut cada cu flori artificiale, sau mesele de fier, ori corturile portocalii, dar cam atat. In rest, am relatat cat am putut de obiectiv, exact ceea ce s-a petrecut.
Legislatia, fiscalitatea etc. sunt doar motive in plus, fata de altele la fel de importante. Din cauza lor (dar nu numai) patronii folosesc ingrediente ieftine si personal necalificat, care este platit la minim, ca sa nu ridica pretulrile din meniuri. Fiscalitatea este absolut coplesitoare, de accea la noi se mananca scump. In alte tari, care au turism, restaurantele si alte activitati legate de turism sunt subventionate de stat; la noi nu. In plus, coruptia functionarimii si lipsa de educatie a patronilor (in primul rand), a bucatarilor si a publicului.
si tu ai cautat-o cu lumanarea ! hahaha
poti sa dai mai multe detalii despre :
“legislatie prost aplicata / taxe imense / normative aberante” ?
@cristi-j: As putea, dar m-as intinde enorm. Poate chestiile astea ar merita o postare separata, unde sa-si dea cu parerea si cei care au sau au avut restaurante. Ce stiu eu este mai mult din auzite, nu din experienta personala: din povestile prietenilor posesori de restaurant. La cele de mai sus, adauga si lipsa constantei calitative si santitative a aprovizionarii cu alimente, ceea ce este catastrofal pentru un restaurant.
Eu nu sunt din Bucuresti dar multumesc oricum de informatie. Acum o sa stiu ca n-am sa calc pe acolo ca sa mananc. Sunt multe restaurante care fac acest lucru si nu mai au acelasi succes pe care l-au avut.
@Laura: Au aparut foarte multe restaurante, dar majoritatea lor nu merita vizitata. Motivele sunt multiple: bucatari prost pregatiti si/sau prost platiti, legislatie prost aplicata, taxe imense (ceea ce face ca preturile sa fie mult prea mari), limitarea initiativei si creativitatii prin impunerea unor normative aberante, controale dese, conduse adesea de functionari corupti, publicul needucat etc. Discutia este foarte lunga. 🙁