Dacă vă număraţi printre cei care preferă oraşe ca Viena, Frankfurt sau Zurich, este posibil ca Napoli să nu vă placă. Nu este caracterizat, nici pe departe, de curăţenia cvasi-farmaceutică din oraşele germano-austriece-elveţiene şi nici nu pare a fi guvernat de aceleaşi legi, fie ele juridice, fie naturale. Este un oraş aglomerat, destul de murdar, plin de „cicatricele” lăsate de nenumăratele străzi şi imobile aflate în reparaţie, cu o circulaţie haotică, demnă de Istanbul sau Bangkok, cu câini vagabonzi şi cerşetori.

Dacă însă vă număraţi, ca şi mine, printre cei care respiră cu plăcere şi nesaţ aerul Mediteranei şi care trepidează la ritmurile acesteia, vă va plăcea cu siguranţă. Cu toate micile sale defecte, Napoli este un oraş plin de personalitate, viu, dinamic, „mustind” de energie, cu clădiri monumentale, străzi vechi şi pitoreşti şi, aş îndrăzni să spun, plin de căldură, deşi acest sfârşit de martie m-a întâmpinat acolo cu vânt, frig, nori şi ploaie.
Napoli 2011
Am închiriat un mic apartament pe via Toledo (un fel de Calea Victoriei în Bucureşti), care a costat simţitor mai ieftin decât un hotel şi a avut avantajul că se afla la cel mult 15-20 de minute de mers pe jos de oricare dintre punctele de interes ale oraşului. Mai mult, era practic la 10 metri distanţă de Quartieri Spagnoli, una dintre părţile vechi ale oraşului, un cartier extrem de pitoresc şi plin de viaţă. Poate cei mai în vârstă dintre dvs. îşi amintesc filmele italieneşti din anii 60-70, cu clădiri aglomerate, rufe întinse şi copii ţipând, cu gospodine care strigau în gura mare, cu bărbaţi mustăcioşi care ieşeau la geam, în maiouri, ca să tragă câteva fumuri de ţigară. Filmele acelea cu Alberto Sordi şi Ana Magnani, cu Marcello Mastroianni şi Claudia Cardinale, cu Sofia Loren şi Monica Vitti. Filmele au avut ca decor locuri ca acesta şi, credeţi-mă, a fost unul dintre cartierele care mi-au plăcut cel mai mult. Nu doar datorită pitorescului indiscutabil, ci şi datorită magazinelor alimentare şi restaurantelor.
Napoli 2011
Este unul dintre locurile în care mai rezistă aprozarele de cartier (pline de anghinare, sparanghel, flori de dovleac, roşii, vinete, citrice), micile măcelării, pescăriile care oferă creveţi, caracatiţe, calmari, dorade, hamsii, scoici şi midii vii, magazinaşele cu paste, vinuri şi uleiuri, ca şi cârciumioarele mici, cu doar câteva mese, unde se mănâncă excelent şi la preţuri convenabile.
Napoli 2011
Fiindcă vorbim de mâncare, trebuie spus că Napoli nu este doar locul de naştere al pizzei moderne (voi posta foarte curând un articol despre acest lucru) ci şi oraşul în care pastele sunt la ele acasă. Cândva, prin secolul al XVII-lea, Napoli şi-a dublat populaţie, trecând de la 200.000 la 400.000 de locuitori (astăzi are peste 1.700.000). Napolitanii fuseseră cunoscuţi până atunci ca „mâncători de frunze”, căci alimentul preferat erau legumele. Dublarea populaţiei, fenomen care s-a petrecut în întreaga Europă la începutul Epocii Moderne, nu a însemnat însă şi dublarea producţiei alimentare. Legumele şi carnea au început să lipsească, iar perioadele de foamete au început să fie tot mai dese. Irlandezii şi germanii s-au salvat cu cartofi, dar salvarea napolitanilor a venit de la paste, care au început să fie produse în cantităţi din ce în ce mai mari, acoperind necesarul de carbohidraţi al unei populaţii aflată în creştere.
Napoli 2011
Din „mâncători de frunze” napolitanii s-au transformat în „mâncători de paste” şi nici nu vă puteţi închipui câte feluri de paste se comercializează în magazinele alimentare ale oraşului. Am văzut acolo nu doar sute de feluri de paste despre care auzisem deja, dar şi multe alte zeci de feluri despre care habar nu aveam. Am mâncat paste aproape în fiecare zi, de la lasagna la paccheri şi de la radiatori la taglieroni, cu tot felul de sosuri, în special pe bază de roşii.
Napoli 2011
Napoli 2011
Nu vreau să mă întind prea mult cu acest articol, aşa că voi menţiona doar foarte pe scurt o altă specialitate a zonei, şi anume Limoncello, celebrul lichior de lămâi (Campania, regiunea unde este situat Napoli, fiind renumită pentru „agrumi”, adică citrice: lămâi, portocale si citroane (sau citronuri?), adică Citrus medica, un fruct pe care eu l-am văzut până acum doar aici, asemănător unei lămâi uriaşe, cu coaja bulbucată), care se comercializează în zeci de calităţi şi chiar în mai multe variante, combinat cu diverse alte arome, cel mai popular astfel de limoncello fiind unul uşor amărui, aromatizat cu vreo 30 de ierburi, rădăcini şi fructe diferite.
Napoli 2011
Vă las să priviţi fotografiile şi vă recomand o vizită, chiar scurtă, la Napoli. Există o expresie despre care pomenesc absolut toţi cei care trec prin Napoli: „vedi Napoli e poi mori”, adică „să vezi Napoli şi apoi să mori”, căci ai văzut, se pare, tot ce poate fi mai minunat. Nu zic nu, oraşul este frumos, dar nu chiar într-atât încât să mori pentru el. Aş prefera „vedi Napoli e poi ritorni”, adică, „vezi Napoli şi apoi întoarce-te acolo”. Eu asta am de gând să fac.
Napoli 2011

Napoli 2011

Napoli 2011

Napoli 2011

Napoli 2011

Napoli 2011

Napoli 2011

Napoli 2011

Napoli 2011

Napoli 2011

Napoli 2011

Napoli 2011