Mangez-vous français? (1)

Încep astazi un serial despre bucataria franceza. Subiectul poate fi caracterizat, fara nicio umbra de îndoiala, ca fiind enorm, caci gastronomia franceza este ea însasi un univers imens, captivant, robust si rafinat în acelasi timp. Este socotita de multi ca cea mai importanta gastronomie a lumii si a influentat decisiv, în ultimele 200-300 de ani, bucataria occidentala.

Mi-a luat foarte mult timp sa sistematizez imensul material existent, atat cel oferit de Internet, cat si cel ascuns în paginile celor cateva volume de retete si enciclopedii culinare care îsi asteptau randul în biblioteca mea. A rezultat un „rezumat” stufos, interesant ca o carte de aventuri, plin de informatii folositoare. Sper ca cititorii sa-mi scuze omisiunile, sau chiar unele inexactitati, dar adesea sursele pe care le-am avut la dispozitie au fost confuze si nu rareori chiar s-au contrazis.
Acestea fiind zise, sa mergem în trecut, nu cu mult, doar cu putin peste 2500 de ani.

Bucataria galilor
Alimentatia galilor, anticii locuitori ai Galiei (strabunica Frantei de astazi) este un subiect nu întrutotul cunoscut. Cultura celtica era mai mult orala, astfel ca în urma ei au ramas extrem de putine texte. Scrierile autorilor latini mai mult au ignorat, decat au evocat, cultura si bucataria celor pe care îi numeau, în mod dispretuitor, „barbari”.
De exemplu, Plinius cel Batran aminteste în a sa „Istorie naturala” cardurile de gaste care veneau pe jos tocmai din tara moronilor, iar Strabon citeaza doar saraturile galilor, probabil carnuri conservate prin sarare, care se puteau gasi si în pietele romane. Posidonius descrie si el un banchet al „barbarilor”: „Iata cum mananca acesti celti. Se asterne fan pe mese scunde. Ca hrana au putina paine si multa carne fiarta în apa sau rumenita pe carbuni, ori în frigare.” Astfel de relatari sunt însa foarte rare, aproape doar anecdotice.

Ceea ce se stie despre alimentatia galilor provine mai ales din sapaturile arheologice. Acestea evidentiaza fie animale si plante, fie recipiente si ustensile de bucatarie, gasite în morminte.
Galia era bogata în resurse. Sursele istorice spun ca Cezar se putea proviziona lesne în fiecare dintre campaniile sale, chiar daca galii au încercat uneori sa-si arda recoltele. Pestele era si el abundent, atat cel marin cat si cel de apa dulce.

Arheozoologia, studiind oasele gasite în diverse situri istorice, permite reconstituirea faunei din epoca respectiva. Vanatoarea nu reprezenta decat o parte infima a hranei. Iepurii erau vanatul cel mai comun, fie prins în capcane, fie sagetat. Caprioara, cerbul si faimosul mistretul (hrana de masa cu masa a nemuritorului Obelix) erau, de fapt, un vanat mai rar întalnit pe mesele galilor. Doar cei cu statut înalt si-l permiteau, caci doar elita avea dreptul sa vaneze, asa cum avea sa se întample si în Evul Mediu.
La acestea se mai pot adauga, dar aproape exclusiv cu titlu anecdotic, bivoli, soboli, lupi, nutrii, ursi si broaste testoase.
Pescuitul oferea si el bucatariilor pesti de apa dulce si de apa sarata. Totusi, putinatatea resturilor de animale si peste arata precaritatea mijloacelor de conservare, lucru care împiedica, în final, reconstituirea unei imagini exacte a rolului pe care vanatoarea si pescuitul le aveau în bucataria gala.

Carnea, în cea mai mare parte, provenea de la animalele domestice. Vitele, porcii si caprinele (oi si capre) dominau cantitativ. Exista dovezi ca, în nordul Galiei, se mai manca si carne de cal si de caine.
În mod uimitor, pasarile nu pareau a fi foarte populare, sau poate oasele lor foarte fragile au putrezit mai rapid, sau au fost mancate de caini si porci. Totusi, despre cocosi si gaini exista dovezi ca erau folosite ca ofrande. Gastele, ratele si porumbeii au fost, fara îndoiala, domesticite de gali.

O caracteristica demna de mentionat, atunci cand se vorbeste despre animalele domestice, este talia lor redusa. Erau animale mici (o vaca medie atingea doar 1,05 m, un cal 1,25 m, un porc 0,70 m, iar o oaie 0,60 m) si usoare (vaci/cai = 200 kg, porc = 70/80 kg, oaie = 30 kg). Cantitatile de carne (30-40% din greutate) si grasimi (20-30% din greutate) erau modeste. Oricum, rolul acestor animale nu era doar acela de a aduce carne pe masa; laptele de vaca, oaie si capra era folosit si el, lucru aratat de vasele de ceramica gasite în morminte.

Citeste si articolul →   Korma de berbecut cu migdale

Studiile de arheozoologie au aratat ca alimentatia diferea functie de statutul social. Varsta si frecventa sacrificarii animalelor arata ca nobililor le parvenea carnea cea mai multa si mai frageda. Exista, în plus, si o ierarhie a animalelor. Porcul era, probabil, cel mai bine cotat (s-au gasit pana si urme de mezeluri primitive), în timp ce caii si bivolii se situau la un nivel inferior; oile aveau o pozitie intermediara. Chiar si bucatile de carne erau ierarhizate: cotletele si fileurile erau bucatile cele mai apreciate.

Carpologii lucreaza pe vestigiile plantelor conservate fie prin mineralizare, fie prin carbonizare. S-a stabilit ca în nordul tarii agricultorii cultivau mai ales graminee si leguminoase. Gramineele (cerealele) domestice cuprindeau patru tipuri de grau, orz, ovaz si mei. Secara era considerata înca o buruiana (va fi cultivata si apreciata doar începand cu secolul I d.H.)
Dintre leguminoase, exista dovezi ca lintea, mazarea si bobul erau cultivate pe suprafete însemnate. Însemnatatea acestora este diferita functie de perioada si de zona.

Plantele oleaginoase (mac, in, camelina de ulei) si condimentele ca piper de balta, mustar negru si mustar salbatic sunt atestate foarte rar. Verdeturile aromatice orientale si mediteraneene ca fenicul, oregano si coriandru vor aparea în alimentatie doar dupa primul secol d.H.

În ce priveste fructele, lista cuprinde specii „salbatice”, ca merisoare, fragi, mure, mere, nuci, struguri, fructe de porumbar, soc negru, ghinde, dar si o specie domestica: prune. Castanele înca nu existau în acea epoca. Este posibil ca acesti arbusti salbatici sa fi fost transplantati în gradinile galilor. Daca autorii antici subliniaza adesea importanta fructelor în dieta romana, nu acelasi lucru se petrece în ceea ce priveste dieta galilor. Abia în primele decade ale erei noastre s-au gasit samburi de masline si seminte de pere cultivate.
Un alt produs disponibil era mierea si, desi nu exista dovezi clare, se presupune ca apicultura era o activitate populara si ca gospodariile cu stupi erau numeroase.

Cerealele cele mai populare erau orzul, ovazul si meiul. Desi cerealele si fructele sunt relativ abundente, produsele derivate din acestea sunt rare. Posibilele fainuri de orz si din anumite tipuri de grau ar fi continut cantitati mici de gluten, ceea ce nu le-ar fi facut potrivite pentru painea dospita. Aceste cereale se consumau sub forma de boabe sfaramate si fierte, adica terciuri si supe, sau sub forma de galete nefermentate. Fasolea si chiar ghinda erau folosite într-un mod asemanator.

În schimb graul spelta si cel comun erau surse de fainuri panifiabile. Orzul si ovazul sunt si ele preparate în diverse moduri, ca galete, terciuri, supe si fulgi. Meiul este si el mancat ca paine, sau terci.
Leguminoasele se consuma uneori macinate, dar mult mai des fierte ca atare.

Asezonarea se facea aproape exclusiv cu sare si mustar negru, caci piperul si celelalte mirodenii înca nu ajunsesera în Galia. Sarea se producea mai ales de-a lungul litoralului.

În ce priveste bauturile alcoolice, cunostintele vremii erau foarte limitate. Posidonios din Apameea, care a calatorit în Galia la începutul secolului I î.H. ne spune ca bauturile difereau functie de clasele sociale. „Ceea ce se bea în randul bogatilor este vinul adus din Italia sau din tara masaliotilor (Marsilia); uneori acesta este amestecat cu putina apa. Cei mai stramtorati beau bere îndulcita cu miere, iar cei de rand beau o bere simpla, numita corma.

De retinut ca singura sursa de zahar era mierea. Unele fructe salbatice contineau însa zahar natural, îndeajuns de mult pentru a declansa fermentatia. Berea se prepara din malt, plecand de la boabe de orz germinate, prajite si pisate. Se bea si asa-numita „cervoise”, o bere preparata din orz si aromatizata cu diverse verdeturi aromate.
Hidromelul obtinut din miere era si el cunoscut, ca si cidrul.
Vita-de-vie salbatica crestea spontan în Europa, dar cea cultivata se gasea înca din secolul al VII-lea î.H. în Languedoc, importata, se pare, din coloniile grecesti. Se pare ca foceenii au exportat în Galia folosirea painii si a vinului. Cultura vinului s-a raspandit treptat, urcand încet spre nordul tarii.

Citeste si articolul →   Bucataria filipineza intre chinezi, spanioli si americani - partea 1

Plinius a descris vinul de la Massilia (Marsilia), gros si consistent, care se combina cu mirodenii si orice altceva care îl facea mai usor de baut. Alobrogii produceau vinul numit “picatum”, aromatizat de la recipientele, etanseizate cu rasina, în care era pastrat si transportat. Se pare ca galii au fost cei care au inventat butoaiele cu cercuri de fier, destinate pe atunci mai ales transportului vinului.

Autorii antici au descris adesea modul în care beau celtii. Erau indignati de modul lor de a bea vinul fara a-l combina cu apa si scandalizati de cantitatile uriase în care era consumat. Vinul, fiind importat si deci mai scump, a devenit apanajul elitelor. Contrar berii, vinul avea nevoie de un timp de preparare mai lung, iar aceasta se efectua doar o singura data pe an.

Legatura dintre alimentatie si bucatarie poate fi pusa în evidenta plecand de la recipiente si ustensile. Se poate deduce ca anumite tipuri de carne erau fierte, iar altele fripte.
Recipientele de ceramica erau de departe majoritare. Vasele din metal, de tipul cazanelor, erau rare si rezervate, fara îndoiala, celor bogati. Printre vasele gasite în siturile arheologice se pot cataloga cele de talie mare (cu o capacitate de mai multe zeci de litri) si cu deschzaturi stramte, care serveau la stocarea alimentelor acasa.
Vasele de dimensiune medie, cu capacitatea de cativa litri, erau destinate gatitului si erau încalzite prin apropiere treptata de camin. Vasele minuscule au fost interpretate ca dozatoare. Exista si o vesela fina, cu forma deschisa, pentru prezentarea si servirea mancarii. Nu erau farfurii, ca cele de astazi, ci mai curand ca niste castroane sau blide.
Galii saraci mancau asezati pe pamant, pe paie sau pe piei de animale. Masutele joase si scobite, care le serveau ca farfurii, au aparut mai tarziu, urmate apoi de vase de ceramica, bronz si cupru. Existau bineînteles si vase din lemn, dar fragilitatea lor face sa fie extrem de putin prezente printre dovezile arheologice, asa ca este greu de estimat cat de frecvent erau folosite.
Reconstituirea unei bucatarii din Bibracte - sursa foto: http://histoire-auvergne.wifeo.com/arvernes.php
Tot Posidonius spune: „Celtii mananca stand pe jos, pe legaturi de fan, avand în fata lor masute foarte joase. Ei mananca paine, în cantitate foarte mica, si multa carne, fie fiarta fie fripta. Aceste feluri sunt servite frumos, pe vase de argint sau de cupru, la cei bogati, de pamant ars si de lemn la cei saraci. Fiecare apuca bucatile mari de carne cu mana si le rup cu dintii. Daca bucata este prea tare sau prea voluminoasa, o taie cu un cutit mic. Marea si raurile le aduc peste pe care îl asezoneaza cu chimion si otet, caci folosesc foarte putin ulei, care este rar si scump. În ce priveste chimionul, îl amesteca în toate bauturile.
La masa galii se asaza în semicerc. În mijloc, pe locul de onoare, este asezat personajul cel mai important ca valoare, prin nastere sau ca bogatie. Langa el se asaza gazda, apoi ceilalti meseni, succesiv, dupa rang. Ultimii sunt razboinicii atasati persoanelor importante; acestia îsi pastreaza alaturi scuturile si armele pe toata durata mesei. Se bea vin, pe care îl aduc din Italia sau de la Marsilia, si care se serveste astfel: un servitor destinat acestei activitati aduce în fiecare mana cate un vas de pamant, sau din argint, asemanator unei marmite, plin cu vin. Se bea cate putin odata, dar foarte des, iar vinul este mereu ne-amestecat. Exista la ei o cutuma veche, care uneori aduce varsare de sange la mese. Cel care pretinde cinstea de a fi cel mai viteaz, apuca o bucata mare de carne. Daca, printre meseni, exista altcineva care pretinde aceeasi onoare, se ridica, iar cei doi rivali de lupta pana ce unul dintre ei moare.

(va urma)

Bibliografie:

http://www.food-links.com

Les Ambiani… Qui sommes-nous ?…

În aceeasi derie de articole:
Mangez-vous français? (2)
Mangez-vous français? (3)
Mangez-vous français? (4)
Mangez-vous français? (5)


  1. Lia spune:

    Radu,
    Nu se stie de unde sare iepurele.
    Poate se deschide vreo Academie culinara. Vin altii sa puna banii si sa se ocupa de birocratie.
    Eu te vad la catedra predand.
    Felicitari pentru rabdarea si modul cum te documentezi !

  2. Lia spune:

    M-am dat mai la urma cu comentariul,sa nu zgariu urechile sensibile.
    Asa si deci :)…cand deschizi academia,sa ma chemi si pe mine sa dau cu matura. 🙂
    Dupa ce termin cu dereticatul,ma asez cuminte in ultima bancuta si stau sa te ascult.
    Promit sa nu vorbesc in timpul orelor. 🙂

  3. Corina spune:

    Ca de obicei, ai pus mult suflet in initiativa asta si e excelent. Informatiii clare, serioase,structurate frumos, nu te plictisesti citind ci astepti urmarea.
    Felicitari, mi-a placut mult.

  4. Flyingroo spune:

    Ok, hai sa te pun si eu un pic pe foc cu o cerere – bucataria evreiasca, cu toate stilurile sale si toate influentele!

    Ei ce zici ,te incumeti?!? 😀

    • Radu Popovici spune:

      @Flyingroo: Am de gand sa iau la rand toate bucatariile importante, la un moment dat. Deocamdata, cea evreiasca nu fac parte din prioritati. Inaintea ei sunt, in planurile mele, cea italiana, coreeana, spaniola, turceasca.

  5. cristi-j spune:

    “Cat despre viziunea Europei despre alte “tari “, eu asi zice continente, nu cred sa se deosebeasca de viziunea continentului asiatic fata de cel european.”
    in principiu e corect dar aici nu e un concurs , ma gandeam ca ideea e sa ne largim orizontul . sunt de acord ca pana nu vezi/gusti/experimentezi la fata locului e greu sa prinzi “microbul” si e normal sa preferi ce-ti ofera mai mult decat hrana , adica emotie , amintiri , asocieri cu locuri si persoane iar europa e mult mai aproape .

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j & Katze: Tare imi este ca lipsa de educatie si ignoranta se manifesta cam peste tot la fel. Nu pot uita un tanar cambodgian (de altfel, un bun bucatar) care povestea cum la ei in sat se mananca sobolani si greieri, dar care se stramba plin de dezgust cand am adus vorba despre branzeturile europene. Avem si noi gargaunii nostri, dar si ei pe ai lor. 🙂 Poate ai nostri ne dor mai mult, caci ne lovim mai des de ei.

  6. Katze spune:

    Hallo,
    Arta culinara ,gastronomia este mai mult decat o colectie de retete. Ma bucur ca ai scris acest articol.
    Cat despre viziunea Europei despre alte “tari “, eu asi zice continente, nu cred sa se deosebeasca de viziunea continentului asiatic fata de cel european.
    Cu tot deliciul oferit de bucataria asiatica ma reintorc cu bucurie la deliciile oferite de cea europeana. Adica, “ca la mama acasa”!
    Oferta este mare, doar trebuie descoperita. Radu a deschis poarta!
    O zi frumoasa
    Katze

  7. Ada spune:

    m-ai nimerit si pe mine 🙂 bucataria franceza e printre preferatele mele, in top alaturi de cea italiana, nu prea pot sa spun care pe primul loc si care e pe al doilea, le am in suflet cam la acelasi nivel, apreciez mult si mancarea chinezilor, indienilor etc. dar parca mai tare ma atrag bucatele frantujilor si italienilor, mai ales ca exceleaza si la capitolul deserturi 🙂

  8. Sylvia spune:

    Eu m-am delectat cu articolul si le astept cu interes pe urmatoarele 🙂 . Dintre toate bucatariile din lume prefer bucataria franceza ( actuala) cu charmul ei si atentia pentru detalii care iti arata la final ca pot schimba totul. Pe locul doi e bucataria italiana, plina de arome culoare si prospetime. Tot respectul pentru bucataria asiatica, sunt mereu fascinata sa aflu ceva nou despre ea, ii trec adesea pragul si ii gust aromele dar ma intorc mereu cu drag la cea europeana 🙂 unde ma simt mai acasa.

    • Radu Popovici spune:

      @Sylvia: Stiam ca o sa te nimeresc cu articolul acesta. Si eu respect mult bucataria franceza, desi, dintre bucatariile europene, preferata mea este cea italiana; este insa o chestiune de gust personal.

  9. cristi-j spune:

    drum bun la ambele drumuri !
    si eu sunt in aceeasi situatie , fara asia si fara bucataria asiatica posibil sa nu fi aflat de aceasta pasiune .

  10. cristi-j spune:

    ai dreptate in tot ce spui . nu incercam sa polemizez si nici sa fiu avocatul vreunei parti dar adevarul e ca in europa avem o viziune asupra lumii care uneori nu cuprinde cat de mare e lumea de fapt .
    si intotdeauna , mai ales pentru un neprofesionist , e vorba si de gusturi .
    in ceea ce priveste exagerarile rafinamentului toate curtile regale/imperiale au partea lor “de vina” dar parca pe primul loc ar fi chinezii (nu as putea intra insa intr-o dezbatere pe aceasta tema … hahaha)

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: La mine a fost invers. Am deschis ochii in bucataria asiatica (si daca nu ar fi fost ea, nici ca m-as fi apucat de gatit, probabil) si acum ma reintorc putin la originile europene. Lasand deoparte exagerarile si fandoselile prezente in toate bucatariile complexe, bucataria franceza, si ma refer nu la cea de stele Michelin, ci la cea robusta si simpla, de la “tara”, poate oferi adevarate delicii.
      Pana la urma, tot farmecul este sa aflam, sa cautam si sa experimentam cat mai mult. Franta ne ofera o dimensiune gastronomica interesanta, pe care putem incerca sa pasim. Cat de lung va fi drumul fiecaruia, depinde doar de el insusi. Oricum, eu imi doresc un astfel de drum luuung in bucataria asiatica, dar fac pasi, mai mici sau mai mari, si pe drumuri europene. 🙂

  11. memphis spune:

    Radu, ma bucura ce spui. Deci vin la rand si si nostri. Abia astept. 🙂
    Ai dreptate cu francezii, nu pot fi ignorati si din pdv gastronomic le datoram, lor si turcilor, imens.

  12. cristi-j spune:

    nu cred ca bucataria franceza e un subiect mai vast mai complex mai fascinant decat sa zicem bucataria chinezeasca sau indiana . e adevarat ca i se poate da mai multa importanta pentru ca e mai aproape de noi la propriu si la figurat si pentru ca intr-adevar a influentat foarte mult in trecut bucataria occidentala si prin traditie inca o mai face intr-o oarecare masura .
    eu nu sunt un fan , ba , as zice chiar dimpotriva . nu e vorba de mancare in sine sau de gustul ei sau de ingrediente cred ca e vorba de stil si de toata atmosfera . mai greu de explicat si n-are rost .
    pentru mine marele merit al bucatariei franceze e ca a creat cadrul organizat si sistematizat pentru gastronomie a dat importanta pregatirii mancarii si s-a ocupat serios de acest domeniu mult inaintea altora care au fost nevoiti sa recunoasca si sa urmeze modelul . au rafinat (de multe ori exagerand) bucataria si i-au dat mai multe dimensiuni.
    se vede si ca sursele sunt mai generoase si mai detaliate si desigur e vorba si de pasiunea si placerea ta pentru partea istorica si de documentare . pentru mine insa pare ca ai dat prea mare atentie perioadei galilor (amuzanta pastrarea detaliilor cu talia animalelor) in ritmul asta ai avea nevoie nu doar de 5 episoade ci de vreo 10 , s-ar face o carte intreaga . si perioadele istorice importante de-abia urmeaza !
    stiu ca ti-a facut placere dar tot meriti felicitari pentru efortul depus si multumiri pentru ca-l pui la dispozitia noastra .

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Ai dreptate apropo de complexitate. Bucataria chinezeasca este si mai veche, si mai complexa, iar cea indiana nu este nici ea departe. Despre toate acestea s-au putea scrie nu o carte, ci chiar mai multe. Nu uita ca bucataria chinezeasca si cea indiana au fost tratate de mine aproape acum 2 ani. Intre timp am mai studiat si eu si vad lucrurile mai altfel; plus, bagajul meu de cunostinte s-a marit, asa ca materialele pe care le scriu acum sunt (sau mi se pare doar mie?) mai ingrijit si mai atent tratate.

      Nici eu nu eram un mare admirator al bucatariei europene, si totusi…. in ultimul timp am inceput s-o inteleg altfel. Spuneai de exagerarile gastronomiei franceze… pai nici nu se compara cu excesele facute de bucatariile imperiale moghula sau chinezeasca. In fine, nu polemizez, mai ales ca iti inteleg bine pozitia, cu care sunt de acord, in parte.
      Ca sa invat cu adevarat sa gatesc corect, a trebuit acum un an s-o cam iau de la zero, studiind tehnicile culinare, excelent teoretizate si explicate in bucataria occidentala. Cred ca nu avem la dispozitie material de aceeasi calitate despre bucataria asiatica. Oricum, invatand tehnicile explicate de occidentali, ajungi sa gatesti orice pe lumea asta, caci fierberea este aceeasi si in Europa si in Asia, la fel si sotarea, iar carnea de vita se comporta la fel si intr-o oala europeana, si intr-una asiatica. Intelegi ce vreau sa spun.

      Tot studiind, am inceput sa-mi dau seama ca o parte din non-apetenta mea pentru bucataria europeana se datora faptului ca o nu o cunosteam cu adevarat. Am inceput sa gatesc mult si italieneste, si frantuzeste si chiar romaneste si, crede-ma, acum inteleg si apreciez altfel totul. Asta nu mi-a schimbat gusturile, ci doar mi-a ajustat un pic prioritatile.
      Francezii au un merit imens in gastronomie, de necontestat, si cred ca daca vrei sa intelegi domeniul acesta, bucataria franceza nu poate fi ocolita si nici minimizata.

      Ma cam bate gandul sa reiau si serialele despre bucataria chineza si cea indiana, si sa le aprofundez mai bine si cu mai multa atentie.

  13. Adrian Stefan spune:

    Voi urmari cu multa placere acest serial, asa cum am facut-o cu aproape toate articolelel dvs. Respectul meu pentru munca depusa cu atata pasiune.

    • Radu Popovici spune:

      @Adrian Stefan: Imi pare bine ca va place inceputul serialului. Pe masura ce subiectul avanseaza, va fi mai usor de citit si cu informatii si mai interesante.

  14. Mirela Stanescu spune:

    Ca de obicei, ”jos cu clopul ” pentru articol. Sunt bucuroasa ca ma pot afla printre fericitii beneficiari ai acestor informatii in spatele carora este multa munca si daruire. Inca odata: felicitari !

  15. Laura Pricop spune:

    Radu, articolul este foarte documentat, dar mi se pare cam lung. Poate mergea mai bine impartit in doua? Oricum, interesante lucruri, foarte multe noi pentru mine.

    • Radu Popovici spune:

      @Laura: Este, intr-adevar, mai lung decat altele. Am 5 episoade legate de bucataria franceza, la fel de lungi. Impartirea este logica, pe perioade, si mi s-a parut cea mai potrivita. As fi putut sa sparg articolul in 7-8 episoade, dar nu-mi placea cum se imparte materialul.

  16. memphis spune:

    Radu, chiar ma intrebam cand vei scrie si despre bucataria franceza. Cred ca a fost greu sa-ti iei avant si sa razbati printr-un subiect atat de imens. Suna foarte interesant pana acum si ma bucur ca ai luat-o din antichitate. Abia astept si restul serialului, sunt sigur ca vor urma mai multe episoade.
    Am doua intrenari. Pe cand si bucataria italiana? Este un subiect cel putin la fel de complex ca bucataria franceza.
    A doua intrebare este daca ai putea sa te ocupi si de bucataria romaneasca. Sau poate te-ai apucat deja?

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: Pai ai pus 3 intrebari. 🙂 M-am apucat si de cea italiana, dar si aici merge greu, caci materialul este extrem de bogat. In ce priveste bucataria romaneasca, imi este cam teama de subiect. Poate starni mari controverse si nici nu-l pot trata pe fuga. Am inceput sa strang material despre bucataria dacilor, dar aici ma lovesc de fenomenul invers: nu gasesc aproape de loc material. 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.