Mangez-vous français? (3)

Bazele bucătăriei franceze
Punctul de cotitură al gastronomiei franceze a fost sosirea din Italia a unei fetiţe de 14 ani, cam urâtă şi cam dolofană, pe nume Caterina de Medicis. Ea a venit la Paris în 1533, pentru a deveni soţia lui Henric al II-lea. Intrigantă şi lipsită de scrupule, influenţa ei asupra istoriei franceze a fost una mai degrabă malefică, dar a reuşit să producă un fulminant progres într-o gastronomie rudimentară pe atunci, dar destinată unui viitor extraordinar.

Caterina a venit la Paris însoţită de proprii bucătari, patisieri şi grădinari, cei mai buni din Florenţa. În acele vremuri, arta gastronomică atinsese la Florenţa un apogeu glorios. Prima academie modernă de gastronomie, „Compagnia del Paiolo” (Compania ceaunului) fusese fondată pe la 1500.
Chiar şi produsele aduse din Lumea Nouă de conchistadori, în special porumbul şi roşiile, au fost adoptate şi experimentate mai întâi în Italia.
În timp ce Caterina de Medicis uimea curtea franceză cu banchete somptuoase şi cu preparate neobişnuite, probabil cel mai mare şoc avea să fie introducerea furculiţei. Lingurile şi cuţitele erau deja în uz de mult timp, dar folosirea furculiţei a fost revoluţionară. Aceasta era folosită la Veneţia încă din secolul al XI-lea, dar pentru francezi a fost o noutate absolută.
Italienii aduşi de Caterina excelau şi la prepararea pâinii şi a diferitelor produse de patiserie, a pastelor şi a sosurilor, a salatelor şi a diferitelor feluri din legume şi fructe.
Consumul de legume, mai ales varză şi bobi, era răspândit, ca şi cel al fructelor (mere, caise, cireşe, smochine şi multe tipuri de pepeni). Verdeţurile aromate, mirodeniile şi sosurile condimentare erau folosite atât la gătit, cât şi la masă.
Se spune că italienii au inventat tartele cu brânză, atât cele sărate, cât şi cele dulci, servite ca desert. Ca îndulcitor se folosea, bineînţeles, mierea. Tot ei au adus mai mult de o duzină de tipuri de brânză pe care le serveau adesea la sfârşitul mesei, alături de fructe, ca desert. Pâinea din făină şi drojdie, paste din făină şi apă, modelate sub tot felul de forme şi dimensiuni şi apoi uscate, toate erau cunoscute lor şi folosite de mult timp. Nici nu este de mirare, din moment ce cărţile de bucate erau deja comune în Italia, prima fiind atribuită lui lui Apicius, contemporan cu împăratul Tiberius (sec. I d.H.).
Totuşi, probabil succesul cel mai mare l-au avut îngheţatele. Există o dezbatere aprinsă asupra celui care a introdus îngheţata în Franţa. Este vorba despre italieni, desigur, dar unii o creditează pe Caterina de Medicis, iar alţii pe un sicilian, pe nume Francisco Procopio. Oricum, dacă îngheţata suportă dezbateri, se pare că nimeni nu pune la îndoială faptul că mazărea a fost adusă în Franţa de Caterina de Medicis.

O altă Medicis, Maria, nepoata Caterinei, avea să se mărite cu Henric al IV-lea, unul dintre puţinii suverani ale căror planuri de guvernare implica şi o componentă culinară. Visul lui Henric era ca fiecare supus al său să aibă pe masă, duminica, un pui. Henric a murit înainte ca visul să-i prindă viaţă, dar Maria, soţia sa, a prilejuit gastronomiei franceze adoptarea a două sosuri clasice: béarnez şi mornay. De acum, arta culinară începuse să fie apreciată de curte şi de clasele avute. Nepotul lui Henric, Ludovic al XIV-lea, avea să lanseze moda unor banchete cu adevărat pantagruelice. Parizienii chiar aveau un punct de interes nou, căci în 1669, la Paris, s-a deschis prima cafenea publică.
La începutul secolului următor, tot din Italia au fost importate bombe glacée, preparatele pe bază de fudulii de ţap şi de berbec şi foie gras aromatizat cu trufe. Se pare că trufele importate din Italia i-au determinat pe francezi să le adopte ca delicatesă şi să înceapă să le caute şi la ei.

Citeste si articolul →   Fotografii de pe papamond (25)

Începând cu Evul Mediu, mâncatul în public constituie semnul puterii. Se întinde, deci, masa în sala cea mai adecvată, funcţie de numărul de persoane aşteptate. Această manieră de a mânca va deveni o „instituţie” în timpul lui Ludovic al XIV-lea. „Le grand couvert”, cum era denumită, era masa zilnică şi publică a regelui, care începea pe la ora 22:00 şi la care participau întreaga familie regală şi curtenii. Majoritatea curtenilor stătea în picioare. „Le grand couvert” devine mai rar sub Ludovic al XV-lea, dar durează totuşi ca obicei până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Deşi se poate afirma în mod clar că italienii au fost cei care, din punct de vedere culinar, au civilizat Franţa, progresele nu s-au datorat doar lor. Francezii au început să se implice din ce în ce mai mult şi, în mod normal, au preluat iniţiativa.
Odată cu descoperirea Lumii Noi, Europa cunoaşte noi alimente, fără de care astăzi nici nu am concepe că putem trăi: curcani, ciocolată, cartofi, roşii, fasole, dovlecei, dovleci, porumb, ardei iuţi, ardei graşi, alune etc. Bucătarii din secolul al XVI-lea au fost extrem de circumspecţi în a adopta aceste noutăţi. Roşiiile au fost multe zeci de ani socotite doar plante ornamentale, ardeii iuţi nu prea au avut câştig de cauză în rivalitatea lor cu mai obişnuitul piper, iar cartofii au fost socotiţi otrăvitori şi au început să fie mâncaţi doar de disperare, în timpul perioadelor de mare foamete.
În secolul al XVII-lea bucătarii au început însă să pună în valoare toate vegetalele noi, cu excepţia cartofului. Acesta, deşi începuse să fie mâncat în Anglia şi Germania, era considerat în Franţa demn doar de a sluji ca hrană animalelor. Abia din 1722, datorită strădaniilor şi experimentelor lui Antoine Parmentier, agronom şi economist, publicul a început să accepte ideea că această rădăcinoasă nu este toxică pentru om.

În secolul al XVII-lea, fructele încep să fie la modă; se consumă proaspete, la sfârşitul mesei, dar sunt preparate şi sub formă de compoturi, jeleuri, marmelade şi dulceţuri.
Rivalitatea dintre marii nobili începe să se manifeste şi în domeniul culinar. Apar nu numai bucătari excepţionali, ca François Vatel şi Nicolas Fouquet, dar şi cărţi de reţete ca cele scrise de François Pierre de La Varenne sau de François Massialot şi Menon.

Bucătăria franceză din secolul al XVII-lea îi datorează enorm lui La Varenne. Cartea sa, considerată ca prima carte veritabilă de bucătărie francezuă, „Le Cuisinier français”, conţine cea mai veche referire la utilizarea unturii de porc pentru a prepara rântaş. Opera sa este compusă din două secţiuni: una pentru zilele de carne şi cealaltă pentru zilele de post. Reţetele sale au marcat o schimbare faţă de stilul de a găti medieval. A introdus noi tehnici pentru a crea preparate mai uşoare şi o prezentare mai modestă a tartelor şi a patiseriei. La Varenne a publicat în 1667 şi o carte despre patiserie, numită „Le parfait confiturier” (re-editată apoi sub numele „Le Confiturier français”), care a actualizat şi codificat noile norme ale gastronomiei pentru deserturi şi patiserie.

În 1691, sub domnia lui Ludovic al XIV-lea, bucătarul François Massialot scrie „Le cuisinier royal et bourgeois”, care conţine meniurile servite la curtea regală în 1690. Aici apare prima ilustrare a unei marinade. Caracteristic este faptul că Massialot nu reda şi cantităţile ingredientelor folosite, semn că se adresa doat bucătarilor calificaţi.

Citeste si articolul →   „Portul” în care am sărbătorit Ziua Recoltei

Reeditările cărţii sale includ ameliorări importante, cum este adăugarea unui pahar cu vin la fondurile de peşte. Noi definiţii sunt adăugate în 1703. Ediţia din 1712 este redactată într-un stil mai elaborat, cu explicaţii detaliate. La structura unei mese este adăugat acum un al treilea fel. Tocana franţuzească, „ragoût”, îşi face apariţia în această ediţie ca fel principal, şi nu ca garnitură, ca în precedentele ediţii.

Printre noutăţile care apar în epocă trebuie notate şampania, crème chantilly şi maioneza. Cazul maionezei este unul care ilustrează spiritul gastronomic al epocii: chiar dacă unele dintre aceste noutăţi nu au fost inventate de francezi, ei au ştiut să preia, să pună în valoare şi să popularizeze de minune invenţiile altora, iar în cele din urmă să şi le aroge.

În secolul al XVIII-lea, Parisul era placa turnantă a culturii şi activităţii economice franceze. Este normal, deci, că aici îşi desfăşurau activitatea aproape toţi artizanii de mare calitate. Pieţele din Paris (Halles, Mégisserie şi cea din strada Mouffetard) deţineau rolul principal în distribuirea alimentelor. Indiferent de talie, toate pieţele erau reglementate de un sistem de corporaţii dezvoltat încă din Evul Mediu. La Paris, aceste corporaţii erau controlate de administraţia municipală şi de Coroană.
În acea epocă existau două tipuri principale de corporaţii: cele ale furnizorilor de materii prime (măcelari, păsărari, negustori de peşte, de grâne, zarzavagii etc.) şi cele ale celor care furnizau alimente preparate (brutari, patisieri, sosieri). Altele ofereau în acelaşi timp şi materii prime şi alimente preparate (mezelari, rotisieri). Aveau posibilitatea de a vinde turte şi preparate, ca şi carne crudă sau păsări. Această coexistenţă cauza tensiuni cu concurenţii lor direcţi, măcelarii şi păsărarii.
Ucenicia se desfăşura în sânul acestor corporaţii şi urma diferite grade, mergând de la ajutor de bucătar până la bucătar-şef.

După revoluţia franceză şi după exodul nobililor, plecaţi peste hotare ca să scape cu viaţă, bucătarii profesionişti lăsaţi fără lucru au început să-şi deschidă restaurante. Termenul „restaurant”, cu sensul de „restaurare”, „refacere” provine din 1765, când un vânzător de supă, pe nume Boulanger, a început să-şi vândă supele ca „restaurants”, folosind termenul în sensul descris mai sus. Pe atunci, funcţia unui han, sau tavernă, era aceea de a oferi mai ales găzduire. Hangii au reclamat aceasta ca fiind un mod ilegal de a vinde mâncarea gătită, dar din ce în ce mai mulţi parizieni au prins plăcerea de a mânca în oraş, aşa că la sfîrşitul secolului al XVIII-lea existau deja mai mult de 500 de „restaurante”, cu meniuri diferite. Istoria îl consemnează şi pe Antoine Beauvilliers, care deşi a fost precedat de Boulanger, a reuşit să fondeze primul restaurant cu adevărat mare al Parisului. Tot el a scris una dintre cele mai importante opere gastronomice ale vremii, „L’Art du Cuisinier”.
Tot atunci, urmând cronologic restaurantele şi, într-un fel, trăind de pe urma lor, a apărut o nouă breaslă: ce a criticilor culinari.

(va urma)

Bibliografie:

http://www.food-links.com

Les Ambiani… Qui sommes-nous ?…

În aceeaşi derie de articole:
Mangez-vous français? (1)
Mangez-vous français? (2)
Mangez-vous français? (4)
Mangez-vous français? (5)


  1. cristi-j spune:

    nu sunt specialist si nu am mare experienta dar ma zgarie la urechi aiurelile . am citit cam o treime si imi pare ok .
    traducatori raluca popescu-cimpoiasu , madalina tureatca , andra stoica daca iti spune ceva .

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Raluca Cimpoiasu, fara Popescu, imi spune ceva. Este, daca nu gresesc, un traducator de engleza, ne-specializat pe gastro. De fapt, nici nu stiu daca exista vreunul… poate doar eu. 😀 In rest, celelalte nume nu-mi spun nimic, ceea ce ar putea fi de bine. 🙂

  2. cristi-j spune:

    dar de ce sa te simti singur ? hehehe
    istoria gustului – coordonata de paul freedman , ed. vellant 2008 (original : food-the history of taste , 2007)

    • Radu Popovici spune:

      @Cristi-j: Am vazut-o pe piata. Nu am cumparat-o din cauza prejudecatii mele fata de traduceri. Absolut tot ce am cumparat tradus pana acum (in domeniul gastro) a fost plin de greseli. Desigur, trebuie sa existe si exceptii, dar nu le-am intalnit eu. Poate aceasta… Multumesc.

  3. cristi-j spune:

    cred ca am spus destul de corect (2,5 din 3 … hahaha) :
    se stabilesc principii ale haute cuisine , aceasta apare mai tarziu
    gastronomia ca notiune apare la inceputul secolului XIX
    ai dreptate cu ragouter

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Subiectul este extrem de vast, asa ca este normal sa existe omisiuni, confuzii si interpretari si ma bucur mult ca ai venit cu completari. Fiecare comentariu, mai ales cele ca al tau, ma face sa ma simt mai putin singur.
      Poti sa-mi spui ce carte citesti? Cea cu doua capitole despre acest subiect.

  4. cristi-j spune:

    Iata ca am ajuns si la perioadele importante . Din intamplare citesc o carte care are doua capitole bune despre acest subiect . Asta m-a inspirat desigur sa mai caut si pe net asa ca acum mi se pare ca as putea face cateva completari , zic eu importante . Fara aceasta coincidenta nu as fi fost in stare sa comentez prea mult .
    Fiind vorba despre bazele bucatariei frantuzesti , as zice ca e un subiect important si cred ca sunt anumite lucruri care trebuie subliniate ca sa stim ce trebuie sa retinem . Ai dat multe informatii dar cred ca nu ai insistat suficient pe ce trebuie retinut . Stiu ca e greu sa alegi din multitudinea de surse (care uneori se contrazic) , sa traduci , organizezi , sistematizezi , aranjezi … de aceea , daca imi permiti , o sa aduc cateva completari/corecturi .
    Subiectul e complex , sunt multe influente si povesti complementare dar incerc sa sintetizez :
    Sunt de acord ca trebuie inceput cu influenta italiana care a dat un „kick-start” (nu-mi vine un echivalent in romana) bucatariei frantuzesti .
    Din cate inteleg eu , in acest episod te referi la perioada 1550 – 1750 .
    Pe la 1500 si ceva Italia era mult in fata , explorarile geografice si numeroasele carti aparute aducand mari avantaje . In aceasta perioada e vorba practic de doua influente majore si 3 descoperiri care au schimbat fata Europei : renasterea / umanismul si mercantilismul tot mai accentuat plus busola (care a ajutat descoperirile geografice – America , Africa, Asia) , praful de pusca (a ajutat cucerirea acestor descoperiri) si tiparul (a ajutat la raspandirea cunostiintelor) . Asta inseamna ca au aparut o multime de ingrediente noi , tot felul de vegetale , cereale , legume , fructe , mirodenii si au fost tiparite multe carti care atingeau subiectul mancarii . Trebuie retinut ca pe vremea aceea nu erau strict carti de bucate , era vorba de medicina si dietetica , legatura dintre dieta si sanatate .
    Stilul incepea sa se schimbe fata de perioada medievala .
    Renasterea punea accent pe intoarcerea la valorile clasice (greco – romane) dar in acelasi timp pe o deschidere catre nou . Se punea mare valoare pe eticheta si estetica , pe felul cum erau facute lucrurile , cum aratau .
    S-a dezvoltat eticheta curtilor regale / imperiale. Banchetele/ospetele au capatat o alta importanta iar in timp bucatarii au inceput sa fie recunoscuti pentru valoarea muncii lor si perceputi ca niste profesionisti si membri de vaza ai societatii de la curte .
    Trebuie subliniata importanta cartii „Le cuisinier francois” care poate fi considerata un rezumat al inceputului adevaratei „haute cuisine” franceze aducand un stil de gatit nou , introducand un limbaj culinar nou si provocand o serie de dezbateri culinare care impreuna cu explozia de scrieri culinare franceze care au urmat au ajutat la construirea unui gen de discurs literar gastronomic care in timp , pana la inceputul secolului al XIX a inceput sa fie desemnat prin termenul „gastronomie” . Acum se poate spune ca a inceput folosirea limbii franceze ca limba culinara ( pana atunci cartile erau scrise in latina) .
    O alta schimbare importanta din aceasta perioada a fost rolul si folosirea zaharului . Coloniile din Caraibe , britanice si franceze (Guadalupe si Martinica) au produs cantitati uriase de zahar care a ajuns sa fie folosit intensiv , transformat dintr-un condiment de lux intr-un indulcitor uzual . Cresterea productiei de zahar a facut posibila definirea unei distinctii in modul european de intelegere a gustului , mai precis diferenta dintre picant/sarat si dulce . In modul medieval saratul si dulcele erau combinate dar acum s-a realizat o deosebire neta intre cele doua si un paradox , o cantitate tot mai mare de zahar dar folosita intr-un numar mai mic de mancaruri . O consecinta a folosirii dulcelui pe o scara mai mare a fost aparitia desertului dulce ca un fel separat de mancare la sfarsitul mesei si acest tip de desert poate fi considerat o „inventie” franceza .
    Tot in aceasta perioada s-au impus noile bauturi calde : cafeaua din orientul apropiat , ceaiul din China si cacaoa din America iar schimbarea majora a fost ca au inceput sa fie indulcite cu zahar , in zonele de origine bauturile fiind amarui .

    Alte cateva completari/corecturi :
    E un pic prea simplificata aparitia furculitei . Nu a fost un soc si nici nu a fost revolutionara . a fost folosita de greci si de romani dar intr-adevar folosirea pe scara mai larga a inceput prin secolul XI dar abia in secolul XIV e cat de cat populara si asta doar in Italia . Pe la 1600 abia era folosita de aristocratie si nu in toate tarile Europei . Doar in secolul XVIII are o raspandire generala .
    Masa publica la curtea Frantei era si le petit si le grand couvert si spre deosebire de evul mediu avea loc intr-o camera speciala nu in marea sala . Nu cred ca e vorba de ora 22 pentru ca dura foarte mult si apoi urma ritualul culcarii publice iar dimineata ritualul desteptarii publice .
    Cartea lui La Varenne aparuta in 1651 a avut un fel de continuare pentru deserturi in 1653 „Le patissier francois” de Jean Gaillard , prima lucrare de acest gen .
    „Caracteristic este faptul că Mssialot nu reda şi cantităţile ingredientelor folosite, semn că se adresa doat bucătarilor calificaţi.” Marea majoritate a cartilor din acel timp nu dadeau cantitatile folosite . Mai important mi se pare ca acea carte avea ilustratii de mari dimensiuni cu detalii despre proceduri si aranjamente .
    Ragout a fost la inceput un sos sau mai bine zis un set de sosuri care erau servite in principal alaturi de felurile cu carne . Numele vine de la ragouter care inseamna a reinvia/improspata gustul .

    Deci , in aceasta perioada :
    Stabilirea principiilor bucatariei „haute cuisine” franceze
    Introducerea unui nou limbaj culinar (in limba franceza)
    Un nou stil de gatit , diferit de perioada medievala , cu accentul pe sosuri si mai putin pe condimente , separarea intre sarat si dulce .
    Aparitia desertului dulce ca fel separat la sfarsitul mesei
    Bucataria franceza devine sofisticata , pe alocuri pretentios-grandioasa , bucatarii devin profesionisti si au nevoie de abilitati speciale , bucataria franceza incepe sa fie , alaturi de filosofia si literatura franceza , asociata inaltei culturi europene .
    Aceasta perioada se incheie dupa 1730 cand se anunta aparitia unei „nouvelle cuisine” bazata in principal pe un alt mod de a gandi despre mancare .

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-J: Foarte stufoase completari si binevenite, multumesc Cristi. Cum spuneam in introducerea la partea 1, nu am reusit sa acopar tot si, in secret, speram ca unii dintre voi sa veniti cu completari si sunt foarte bucuros ca acest lucru se intampla. Unele surse se contrazic asa ca poate ar trebui niste mici completari la completare: dupa alte surse haute cuisine se considera ca apare mai tarziu de 1750, gastronomia, ca notiune, se considera ca a fost introduse de Brillat-Savarin, mult dupa epoca despre care vorbim aici, iar ragouter inseamna, de fapt, a reimprospata apetitul, nu gustul; vezi aici.
      Apreciez foarte mult timpul investit de tine in a completa acest articol si sper sa fii pe faza si la celelalte episoade. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @mircea: Vine si restul, mai sunt doar doua episoade… desi subiectul ar fi meritat o intreaga enciclopedie. Eu n-am fost in stare decat sa fac un mic rezumat si ma bucur ca il apreciezi. 🙂

  5. Katze spune:

    Hallo,
    Am citit cu placere continuarea si astept cu nerabdare episoadele urmatoare.
    Citind despre bucataria franceza si istoria ei am gasit urmatoarea teorie a unor istorici: „This theory is wrong on two counts: French haute cuisine did not appear until a century later and then showed little Italian influence; and there is no evidence that Catherine’s cooks had any impact on French cooking in the early sixteenth century. Indeed, French sixteenth-century cooking was very conservative and in general continued the medieval traditions.“
    Exista o serie de carti de bucate aparute inaintea Caterinei de Medici. Prima carte tiparita in limba franceza ” Le Viandier” cca.1490 iar, in 1420 „Du fait de cuisine” scrisa de Chiquart considerata ca una din cele mai vechi carti de bucate europene.
    Stilul francez de a manca, ospata… a fost recompensat in anul 2010 aflandu-se pe lista de cultura imateriala a patrimoniului mondial Unesco.
    Comentariul despre evolutia gastronomiei mi-a adus aminte de filmul Soylent Green.
    O zi frumoasa
    Katze

    • Radu Popovici spune:

      @Katze: Ce sa spun, sursele se bat cap in cap de multe ori. In introducerea primului episod am relevat acest lucru. Nu am cercetat chiar atat de multe surse, si niciuna la prima mana, ca sa pot contrazice sau argumenta eu teoriile istoricilor. Am intalnit si teoria descrisa de tine, dar mult mai multe surse, inclusiv cele de limba franceza, spun contrariul. Am aplicat deci principiul majoritatii.
      Despre chestia cu Unesco, am scris si eu in ultimul episod. Dar pana la el mai sunt cateva zile.

  6. Flyingroo spune:

    Radu, gastronomia nu evolueaza decat in contextul evolutiei socialului – deci evolutia culinara este conditionata de cateva lucruri: DACA omenirea va reusi, si CUM va reusi, egal de important, sa treaca de criza de resurse; cum va evolua etica omului: fata de el insusi si fata de celelalte vietuitoare pe pamant, etc
    Deja exista posibilitatea de a avea ferme doar de pulpe de pui de exemplu sau de muschiulet fraged, unde numai partea respectiva este „crescuta” din cateva celule. Sau poate ca raspunsul in fata foametei va fi totusi clonarea. Sau, imi place mie sa cred, vom avea replicatoare, ca in Star Trek!
    Cert este ca haute-cuisine nu va putea ignora socialul, oricat de mult ar incerca.

  7. oq spune:

    Minunata ideea articolului, mi-a facut placere sa il citesc. Ma bucura preocuparea pentru partea istorica si este demn de lauda efortul. Felicitari!

  8. Flyingroo spune:

    Dedicatie: lui Radu pentru seria Mangez-vous français? 🙂

    „The dishes of the present day are very light, and they have a particular delicacy and perfume. The secret has been discovered of enabling us to eat more and to eat better, as also to digest more rapidly….The new cookery is conductive to health, to good temper, and to long life….Who could enumerate all the dishes of the new cuisine? It is an absolutely new idiom. I have tasted viands prepared in so many ways and fashioned with such art that I could not imagine what they were.”
    Louis Sebastien Mercier, Tableau de Paris, 1781-82

    • Radu Popovici spune:

      @Flyingroo: Cat de adevarate si de actuale imi suna aceste cuvinte. Nici n-as fi zis ca le-a spus cineva acum 230 de ani. Ce proaspata este istoria! Incerc sa-mi imaginez cum va evolua gastronomia si nu reusesc, caci nu sunt deloc un vizionar. Nu pot decat sa regret ca nu voi apuca si alte vremuri, dar ma simt fericit ca le traiesc pe acestea si ca pot gati si citi ce-mi place.

  9. memphis spune:

    Excelent articol. Serialul acesta este din ce in ce mai bun! Si eu prefer aceste materiale retetelor, si stiu ca sunt mai greu de realizat. Implica documentare mai multa, sintetizarea datelor, traducere, adaptare, corectura etc. O reteta se face mult mai usor, cu atat mai mult cu cat tu stii sa gatesti cu adevarat (metode, ustensile, ingrediente) si esti si creativ. Am vazut ca adaptezi sau inventezi retete destul de usor. Din experianta mea mai mult dureaza fotografiatul, scrisul si relucrarea pozelor decat gatitul propriu-zis.

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: Ai dreptate, gatitul este cel mai simplu pentru mine. Imi pare tare bine ca iti place articolul. Mai urmeaza alte doua episoade.

  10. Zazuza spune:

    trebuie sa spun inca o data cat imi plac articolele astea, mai ales ca ne aduci informatia „la nas”! iar faptul ca dai bibliografie este demn de toate aplauzele mele!

    • Radu Popovici spune:

      @Zazuza: Uneori mai uit sa pun bibliografia si am primit observatii de la unii cititori, asa ca incerc sa nu mai uit sa fac asta. Pana la urma nu este mare lucru, mai greu este sa selectezi informatiile dintre sutele de site-uri forumuri si bloguri care apar la fiecare cautare. Ma bucur ca-ti plac astfel de articole, eu le gasec mult mai interesante decat retetele in sine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.