Mangez-vous français? (4)

Marea gastronomie franceză
Secolul al XVIII-lea a fost începutul perioadei de dezvoltare şi codificare a gastronomiei franceze, dusă la capăt în special de patru dintre cei mai mari bucătari şi gastronomi ai Franţei: Jean Anselme Brillat-Savarin (1755 – 1876) care a lucrat 25 de ani la „Fiziologia gustului”, Antonin Careme (1784-1833) care a scris volume despre conceperea meniurilor, George Auguste Escoffier, privit ca „împărat al bucătăriilor lumii”, titlu conferit de împăratul german Wilhelm al II-lea, şi Prosper Montagné (1865-1948), autorul celebrului „Larousse Gastronomique”.

Se dezvoltă o vastă literatură „gurmandă”, până şi Alexandre Dumas scriind „Dictionnaire de la Cuisine”. Charles Monselet creează prima publicaţie periodică de gastronomie.
Tot atunci apar şi meniurile, ornamentate cu desene, gravuri şi chiar picturi, executate de artişti renumiţi. Apare serviciul „à la russe”, despre care am vorbit în episodul anterior.
Bucătăria franceză a epocii începe să propună preparate nu doar numeroase, dar şi rafinate şi inventive. Regalitatea dă şi ea o mână de ajutor, căci aşa-numitele „repas de société”, inaugurate de Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta, sunt frecvente şi se bucură de participarea tuturor persoanelor importante ale epocii.

Revoluţia franceză a avut un rol determinant în dezvoltarea şi expansiunea gastronomiei franceze, căci a abolit corporaţiile (vezi episodul anterior). Începând cu 1789 orice bucătar putea produce sau vinde orice fel de preparat culinar. Tradiţia culinară franceză se reînnoieşte şi începe o dezvoltare proprie care îşi atinge apogeul în bucătăriile lui Marie-Antoine Carême, cu a sa extraordinară „pâtisserie de pièces montées” şi a lui Jules Gouffé, socotit „apostolul bucătăriei decorative”.
Născut cu 5 ani înainte de revoluţie, Marie-Antoine Carême şi-a petrecut tinereţea lucrând într-o patiserie. Talentul său la realizarea „preparatelor montate”, contrucţii extravagante din cremă şi arhitecturi din zahăr pline de imaginaţie, a atras atenţia lui Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord, viitorul ministru al împăratului Napoleon.
Cariera lui Carême a contribuit imens la rafinamentul bucătăriei franceze. Baza stilului său de a găti erau sosurile, pe care le-a numit „sosuri-mamă”: sosul spaniol, sosul velouté şi sosul Béchamel. Acestea au stat apoi la baza preparării altor sosuri şi sunt foarte populare şi astăzi. Fiecare dintre aceste sosuri erau realizate în bucătăria sa în mari cantităţi, căci serveau ca bază pentru multe derivate. Carême a reuşit să introducă peste 100 de sosuri în repertoriul său. Sufleurile apar pentru prima dată în scrierile sale. Cu toate că multe dintre preparatele sale par astăzi extrem de extravagante, el a simplificat şi a codificat o bucătărie complexă. Această codificare a fost realizată şi exprimată prin intermediul a trei opere majore: „Le Maître d’hôtel français” (1822), „Le cuisinier parisien” (1828) şi „L’Art de la cuisine française au dix-neuvième siècle” (1833-1835).

Strălucirea culturii franceze, în planul ideilor, al limbii, modei, dansului şi gastronomiei cucereşte Europa întreagă. Bucătari din toate ţările continentului vin să studieze, sau să se specializeze la Paris, pe lângă bucătarii francezi.

Cu toată contribuţia extraordinară a lui Carême, modernizarea şi organizarea celebrei „haute cuisine”, acea bucătărie rafinată şi complexă care a făcut celebră gastronomia franceză, sunt atribuite lui Auguste Escoffier. Influenţa sa a început odată cu apariţia marilor hoteluri din Europa şi America, în timpul anilor 1880-1930.
Hotelul Savoy de César Ritz este unul dintre primele în care a lucrat Escoffier, dar influenţa sa s-a extins mai ales atunci când a condus bucătăria de la Carlton, între 1898 şi 1921. „Bucătarul trebuie să fie curat, meticulos, să nu bea, să nu fumeze, să nu strige.”, a spus Escoffier.

Citeste si articolul →   Pe scurt despre bucătăria peranakan

Pentru a optimiza servirea preparatelor, Escoffier a pus la punct sistemul partidelor (brigăzilor) în bucătărie, sistem care a repartizat sarcinile unor echipe de bucătari specializate, fiecare responsabilă de o anumită parte a realizării preparatelor. Cele cinci partide cuprindeau „le garde-manger” care se ocupa de preparatele reci, „l’entremettier” care prepara legumele şi alimentele cu amidon (cartofi, paste, orez etc.), „le rôtisseur” care prepara fripturile, „le saucier” care prepara sosurile şi supele şi „le pâtissier” care se ocupa de produsele de patiserie şi de deserturi. Astfel, în loc ca o singură persoană să gătească un fel de la un cap la altul, mai mulţi bucătari preparau diferitele componente. Felurile erau pregătite, gătite şi montate astfel mult mai repede.
Escoffier a simplificat şi meniurile moderne şi structura meselor. A publicat o serie de articole care tratau aceste subiecte şi le-a publicat, în final, în „Livre des menus”, în 1912.
Acest tip de serviciu a adoptat servirea numită „à la russe”, în care masa este împărţită în mai multe feluri, fiecare servit separat, în farfuria sa specială. Acest serviciu fusese popularizat de Félix Urbain Dubois, în 1860. Contribuţia cea mai importantă a lui Escoffier a rămas publicarea unui „Guide Culinaire” în 1903, care a pus bazele terminologiei culinare franceze. Este vorba despre o lucrare comună, în care mai mulţi bucătari iluştri au consacrat acceptarea universală a acestui nou stil.
„Guide Culinaire” a făcut ca utilizarea sosurilor grele să fie desuetă, şi a promovat fondurile, care sunt esenţa savorii peştelui, cărnurilor şi a legumelor. Acest stil de a găti caută să creeze sosuri care să completeze savoarea mâncării, nu s-o acopere şi s-o ascundă, cum se întâmpla înainte.
În afară de propriile reţete (Escoffier este creatorul, printre altele, a celebrelor „piersici Melba”, „pară Belle- Hélène” şi „crêpes suzette”), Escoffier s-a inspirat din reţetele lui Carême, Dubois şi Taillevent. O altă sursă de reţete provenea din bucătăria ţărănească, ale cărei preparate au fost adaptate pentru a corespunde standardelor rafinate de „haute cuisine”. Ingredientele comune au fost înlocuite cu ingrediente costisitoare, înnobilând peparatele. Escoffier a reeditat „Guide Culinaire” de patru ori în cursul vieţii sale, indicând în prefaţa primei ediţii faptul că chiar şi cu 5.000 de reţete, cartea sa nu trebuie considerată ca un text exhaustiv; „chiar dacă ar fi fost la momentul scrierii ei, nu va mai fi mâine, căci progresul are loc zilnic” spunea el.

Alte personalităţi gastronomice ale epocii, pe care le amintesc doar în treacăt, deşi ar merita mult mai mult spaţiu, sunt Urbain Dubois, care a lăsat o operă scrisă considerabilă, Georges Vicaire, care a stabilit o bibliografie majoră a cărţilor de bucătărie, şi Charles Durand, socotit a fi exponentul bucătăriei provensale, una dintre cele mai importante bucătării regionale ale Franţei.

În secolul al XX-lea, la început, apare celebrul Guide Michelin, cel care va pune pe jar universul restaurantelor din întreaga lume.
Maurice Edmond Sailland, zis Curnonsky, şi Marcel Rouff pun bazele „Academiei gastronomilor”. Raymond Oliver face intrarea gastronomiei în televiziune, iar Joël Robuchon devine cel mai celebru şi mai „stelat” bucătar al lumii. Restaurantele sale deţin astăzi nu mai puţin de 18 stele Michelin.

Citeste si articolul →   Bucătăria mexicană într-o singură tortilla - partea 2

Războaiele coloniale duse de portughezi în Africa au dus la apariţia unui fenomen de migraţie. Mulţi etnici portughezi au ajuns în Franţa în anii 1960 şi au adus o înnoire stilului culinar francez. Au apărut astfel noi preparate şi noi tehnici. Acelaşi fenomen de absorbţie s-a petrecut şi cu bucătăriile ţărilor nord-africane, unde Franţa a avut colonii de la care a adoptat numeroase ingrediente şi preparate.

Această perioadă, de la mijlocul secolului al XX-lea este marcată şi de apariţia aşa-numitei „Nouvelle Cuisine”.
Acest termen a fost utilizat în mai multe rânduri în istoria bucătăriei franceze. O dată în 1740, datorită aportului lui Vincent la Chapelle, François Marin şi Menon, apoi în 1880-1890 pentru Escoffier. Jurnaliştii Henri Gault şi Christian Millau au recurs la el în 1960, pentru a descrie bucătăria creată de Paul Bocusse, Jean şi Pierre Troisgros, Michel Guérard, Roger Vergé şi Raymond Oliver. Activitatea acestora se înscrie într-un anume fel de „revoltă” faţă de bucătăria lui Escoffier. Această revoltă a dus la crearea unui stil conturat prin 10 caracteristici reprezentative.
Prima dintre ele este respingerea complicaţiilor excesive în bucătărie. Timpul de gătit al peştilor, fructelor de mare, vânatului, vitei şi legumelor verzi a fost redus în scopul de a le păstra savoarea naturală, textura şi culorile.
Apariţia gătitului în aburi în Europa se datorează în bună măsură acestui nou stil. Utilizarea ingredientelor cât mai proaspete posibil este cea de-a treia caracteristică.
Meniurile complicate sunt abandonate în favoarea celor mai simple, numite „courts menus”.
A cincea caracteristică este renunţarea la marinadele pentru carne şi vânat… din păcate aş zice eu, căci sunt conştient de avantajele folosirii acestui principiu de asezonare anterior tratamentului termic.
Sosurile groase, ca sosul spaniol şi Béchamel sunt abandonate în favoarea asezonării cu verdeţuri proaspete, cu unt de bună calitate, suc de lămâie şi oţet.
Bucătarii se inspiră mai curând din preparatele regionale, decât din cele provenind de la „haute cuisine”.
Se adoptă noi tehnici şi echipamente moderne, ca utilizarea cuptorului cu micro-unde, susţinută mai ales de Bocusse. Tendinţele actuale şi studiile recente ale nutriţioniştilor aduc însă un mare semn de întrebare asupra oportunităţii folosirii acestuia.
A noua caracteristică este dorinţa bucătarilor de a satisface nevoile alimentare, de energie şi nutriţie, ale clienţilor prin intermediul preparatelor lor.
În final, bucătarii sunt foarte inventivi şi creează noi şi noi combinaţii.

Unii specialişti speculează asupra rolului jucat de cel de-al doilea război mondial în naşterea acestui curent. Într-adevăr, aprovizionarea cu produse animale era extrem de dificilă sub ocupaţia germană. La mijlocul anilor 1980, jurnaliştii culinari observă decăderea stilului „Nouvelle Cuisine” şi revenirea multor bucătari spre „haute cuisine”, chiar dacă prezentările mai uşoare şi noile tehnici persistă în continuare.

(va urma)

Bibliografie:

http://www.food-links.com

Les Ambiani… Qui sommes-nous ?…

În aceeaşi derie de articole:
Mangez-vous français? (1)
Mangez-vous français? (2)
Mangez-vous français? (3)
Mangez-vous français? (5)


16 comentarii pe “Mangez-vous français? (4)

  1. Laura Pricop spune:

    Felicitari pentru aceasta a patra parte a serialului. Eu zic ca materialul este bine structurat; exista desigur si cateva lipsuri, asumate de Radu inca din primul episod, dar subiectul este extrem de complex. Multumirile mele pentru efortul si timpul investite in acest serial.

  2. Eugen spune:

    UIte ca tocmai s-a nascut o idee in capul meu, si anume capitole deschise pe blogul tau (bucatarie indiana, bucatarie turceasca, tiganeasca, etc….) la care sa contribuie cititorii, observ o implicare puternica la cristi-j si nu cred ca e singurul de aici. Evident scriitura facuta sub auspiciile maestrului ca doar al tau este blogul. Absolut totul este imens si asa cum spui nu poti acoperi problemele. Tu ai facut o descriere sumara (ai scris multe pagini dar subiectul e urias) a bucatariilor lumilor. Cristi-J poate continua cu bucataria francezilor cu inca 20 de episoade.

  3. cristi-j spune:

    subiectul cu bucataria indiana , mai ales partea de gastronomie , istorie , stiluri , ingrediente si alte povesti mi se pare urias si coplesitor , ar lua o viata intreaga ca sa nu mai spun de munca pentru adunarea informatiilor . cred ca e prea mult pentru o singura persoana .

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Asa este. Subiectul fiind practic infinit, orice blog gastronomic ambitios este o treaba care depaseste puterile unei singure persoane, dar este mai bine sa incerci, decat sa renunti din start.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Apropo de originalul in franceza, desi vorbesc bine limba, stapanesc mai bine terminologia culinara britanico-americana, asa ca imi convine si o traducere in engleza, mai ales ca la ei traducerile se fac cu mult simt de raspundere.

  4. cristi-j spune:

    ar trebui un blog doar despre istoria culinara a frantei . interesant dar prea mult … hahaha
    poate nu inteleg eu la ce se refera expresia „bazele terminologiei culinare” dar au fost o multime de carti in secolele XVII , XVIII si XIX si sigur sunt o multime de termeni acolo care s-au pastrat pana azi , cred ca astea ar fi bazele terminologiei si inca in scris .
    apropo , am gasit ceva foarte interesant . daca nu ai cartea lui brillat-savarin o poti gasi online si inca gratis si intr-un format foarte clar si usor de folosit , doar ca e in engleza : http://ebooks.adelaide.edu.au/b/brillat/savarin/b85p/

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: M-a batut o data gandul sa fac un blog doar de gastronomie indiana (unul dintre motive fiind ca ingredientele lor se gasesc mai usor decat cele thailandeze sau chinezesti, de exemplu), dar mi-am dat seama ca inca nu stiu indeajuns de multe lucruri de gastronomie elementara, ca sa fac o chestie atat de specializata. Am decis sa aman orice proiect de acest gen, pana ma pun la punct cu lucrurile importante (metode de gatit, ingrediente, istorie).
      Multzam pentru link, in engleza este foarte bine.
      In ce priveste cartea lui Escoffier, vad ca te macina. Probabil el a aranjat si ierarhizat termenii existenti si a adaugat altii noi. In orice caz, din 1903 pana acum s-au mai modificat destule lucruri, asa ca poti considera sec. XVII ca baza pentru Escoffier, iar pe Escoffier ca baza pentru ce este astazi. Chestie de relativitate. 🙂

  5. cristi-j spune:

    stiu ca a fost publicat in 1903 . eram confuz cu partea ca abia atunci s-au pus bazele terminologiei culinare , cu toate ca escoffier a avut un rol urias , eu zic ca bazele au fost puse de altii mai devreme .
    imi cer scuze … hehehe … dar face parte din constructia descrierii perioadei respective si pentru a fi inteleasa mi se pare ca era nevoie de ea aici . cred ca stiu la ce anume te referi si nu a fost o completare , nu am crezut ca ai uitat , stiam ca va urma dar ma ajuta sa inteleg epoca si pentru mine partea respectiva e mai potrivita aici .
    daca vrei , poti sa stergi comentariul si il pun la episodul urmator , nu-i nici o problema … hahaha . ca doar e blogul tau si articolul tau . pe de alta parte cine are rabdare sa citeasca un comentariu atat de lung , asa ca poti sta linistit ?! hahaha

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Probabil ca aceste baze „circulau” inainte ca ghidul sa fi fost publicat, dar stii cum este, scripta manent. 1903 este data oficiala. Oricum,comentariile tale nu fac decat sa arate ca subiectul este infinit. Cred ca ar fi trebuit impartit in 5-6 perioade, fiecare analizatra in amanunt de cate cineva, dar am fi avut vreo 30 d eepisoade lungi, asa ca oricum ar fi depasit ce vrea acest blog. Daca ramanem si doar cu cateva idei din cele 5 episoade, tot suntem castigati. 🙂

  6. cristi-j spune:

    Foarte interesant , o multime de informatii , am aflat multe lucruri noi … multumesc .
    Eu , desigur , l-as fi scris un pic altfel . Stiu ca nu l-am scris , comentez doar de pe margine dar sper sa nu te superi … hahaha … In primul rand m-as fi oprit la cel de-al doilea razboi mondial , fara nouvelle cuisine . cred ca articolul fiind despre marea bucatarie clasica frantuzeasca , perioada ar fi mijlocul secolului XVIII pana la razboi . Aceasta e bucataria care va ramane mereu in subtext cand se foloseste termenul „bucataria franceza” , perioada de apogeu , de maxima efervescenta , dezvoltare si influenta . Nouvelle cuisine ar merge intr-un alt episod , cu perioada moderna . Mai cred ca finalul partii a treia , cu restaurantele , ar fi trebuit sa fie aici , acum e perioada restaurantelor si restaurantul clasic frantuzesc a avut o mare importanta si influenta . In plus , eu am nevoie sa mi se sublinieze sau sa subliniez caracteristicile , pe langa multe informatii simt nevoia si de o structura , o organizare , eventual cronologica sau poate de o „poveste” si niste concluzii .
    In secolul XVIII ,pana la revolutia franceza , bucataria era grandioasa , complicata , cu multe feluri , vorbim in principiu de bucataria aristocratica . Bucatarii incepusera sa capete un statut . As putea spune ca intr-un fel a fost perioada de acumulare pentru ce va urma . Mai era nevoie de o structurare , o aranjare , o separare si conditiile pentru schimbare au fost create de revolutie . Locul aristocratiei a fost luat de burghezie . Bucatarii marilor case din vechiul regim aveau nevoie de noi locuri de munca , o parte s-au dus la noile case ale marii burghezii , o alta parte la restaurante .
    In urmatorii 150 de ani principalele noutati ar fi : aparitia gastronomiei ; dezvoltarea restaurantului ; stabilirea principiilor , normelor , regulilor , clasificarilor si limbajului .
    Desi bucataria si gastronomia sunt strans legate , literatura culinara , apartinand bucatarului nu trebuie confundata cu cea gastronomica , aceasta a aparut dupa revolutie si publicul tinta a fost noua burghezie (de multe ori noi imbogatiti , ignoranti) pe care urmarea s-o invete bunele maniere legate de mancare si de servit masa . Termenul „gastronomic” a aparut prima oara intr-un poem in 1800 , substantivul „gastronom” in 1803 iar notiunea de gastronomie a fost introdusa in dictionarul academiei franceze in 1835 , in acelasi an cu termenul „restaurant” . Totusi , pe vremea aceea , nu se referea atat la arta prepararii mancarii de calitate , cat la un mijloc de a dobandi recunoasterea statutului social , gastronomia era un mod de legitimare a noii ierarhii sociale generate de revolutie , noile clase doreau sa-si insuseasca obiceiurile si manierele din trecut .
    Parintii fondatori ai gastronomiei au fost Alexandre Balthazar Laurent Grimod de la Reyniere cu „Almanach de gourmands” (1803) si Jean Anthelme Brillat-Savarin cu „Physiologie du gout” 1825.
    La inceputul secolului XIX , lucrarile gastronomilor au jucat un rol major in definirea si promovarea bucatariei franceze , s-au definit principii si limbaj , s-a creat un discurs gastronomic . Dar nu erau doar carti , au aparut o multime de ziare si reviste , erau cluburi ,asociatii si societati gastronomice .
    In paralel a fost dezvoltarea restaurantului care a devenit mijlocul de exprimare a bucatariei . Inainte de revolutie erau sub 100 de restaurante la Paris , in 1825 erau aproape 1000 iar in 1834 peste 2000 . Pe masura ce s-au inmultit , s-au diversificat si s-a creat o ierarhie care oglindea ierarhia sociala . Bucatarii au devenit persoane importante , nu mai erau doar niste angajati chiar daca adevarata emancipare s-a petrecut de-abia dupa al doilea razboi mondial . S-a stimulat desigur creativitatea pentru ca trebuia sa se tina pasul cu pasiunea consumatorilor pentru gastronomie si mancare rafinata si astfel au fost inventate o multime de retete noi . Restaurantele de lux au preluat rolul banchetelor din trecut . De asemenea au avut un rol de educare a publicului si apoi de export si promovare a bucatariei franceze in lume prin deschiderea de restaurante in strainatate care au devenit un produs de export important pentru cultura franceza . Intr-un fel , restaurantul frantuzesc devine cu adevarat frantuzesc atunci cand e exportat in alte tari . De mare folos in evolutia restaurantului , ca marca de prestigiu a culturii franceze , a fost dezvoltarea industriei incipiente de publicitate , existau o multime de ghiduri , liste , cronici (Michelin , desigur mai tarziu , devenind cel mai cunoscut)

    Dar nu exista o singura bucatarie franceza , ci patru :
    Haute cuisine sau grande cuisine este apanajul marilor bucatari , barbati , era arta si stiinta celebrata de toti dar destinata si apartinand aristocratiei , marii burghezii si restaurantelor de lux . Era somptuasa , decorativa , sofisticata .
    Cuisine bourgeoise , bucataria clasei de mijloc , bucataria de calitate dar fara prestigiul celei haute , bucatarie casnica cu varianta micii burghezii – cuisine de menage . Era domeniul femeilor si consta in general din feluri laborioase si consumatoare de timp .
    Cuisine de province se referea la bucataria provinciala a oraselor , era diversa si mai simpla , mai aproape de natura fara a se confunda cu
    Cuisine paysanne , bucataria taraneasca care se bazeaza pe ce se gaseste in gospodarie , o pasare din curte , peste din raul din apropiere , legume din gradina , fructe din livada , cereale de pe camp .

    La sfarsitul primului razboi mondial bucataria haute cuisine aproape disparuse si era si criza de personal . E perioada cand se dezvolta economia casnica . Se schimba structura sociala . Se simplifica meniurile si preparatele . Dar bucataria franceza si-a revenit si s-a modernizat . Curnonsky spunea ca la inceputul acestui secol , eminenta si superioritatea prin vechime a bucatariei franceze a fost amenintata de doua calamitati : pe de o parte snobismul , din restaurantele mai mult sau mai putin de lux , unei bucatarii care de fapt scazuse in calitate si devenise anonima si cosmopolita si pe alta parte gustul depasit al bucatariei complicate si extrem de elaborate , bizara si pretentioasa .
    Dupa al doilea razboi mondial se va reveni pentru o perioada la bucataria clasica , haute cuisine dar din mai multe motive , in anii 60 apare modernizarea , „nouvelle cuisine” , al carei element cheie , care descrie noua bucatarie , este „usor” cu mai multe sensuri care se refera la stil , metode , prezentare , gust .
    Care ar fi caracteristicile marii bucatarii clasice franceze ? N-o sa ma apuc eu sa definesc asta. In orice caz , o caracteristica este ca a facut , prin preparare , prezentare , meniu , serviciu , maniere , eticheta , limbaj , ambianta , ca luatul mesei sa fie o intreaga experienta . Un rol vital in definirea bucatarie franceze il au sosurile , care reprezinta podoaba si onoarea ei si au ajutat la dobandirea si asigurarea superioritatii bucatariei franceze . Si sa nu uitam de o alta trasatura , combinarea felurilor de mancare cu vinurile .
    In timp , in bucataria haute cuisine s-a ajuns la excese , principii stricte si rigide , dogmatism … s-a complicat prea mult , a devenit pretentioasa si snoaba . Dar a reusit sa se reinventeze .

    “Contribuţia cea mai importantă a lui Escoffier a rămas publicarea unui „Guide Culinaire” în 1903, care a pus bazele terminologiei culinare franceze.” Cred ca e o confuzie , nu prea avea cum sa puna bazele terminologiei culinare atat de tarziu .

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Ghidul lui Ecoffier a fost publicat in limba franceaz prima data chiar in 1903. Vezi aici.
      Acum, ce sa spun, imi pica bine ca esti interesat si contribui cu multe completari, dar eu mai am de publicat inca un episod din serial, iar tu te-ai grabit sa anticipezi; o mare parte din comentariul tau cuprinde exact o parte din ce urma sa fie descris in urmatorul episod. Alta data o sa public tot dintr-o bucata, ca sa derulati vreo 250 de ecrane tot citind. 🙂 In fine, asta este „pericolul” implicarii cititorilor, dar imi place mai mult asa. 🙂 In ce priveste episodul 5, o sa-l reduc, ca sa nu fie redundant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.