Masa de Pasti

Ce pregatesc pentru masa de Pasti?

Voi fi scurt, caci astazi am musafiri. La noi in casa, printre mancarurile de Pasti, nu se gaseste miel, nu gatim; sotia mea, Oana, este de parere ca mieii sunt animale prea dragute ca sa fie ucise si mancate (in aceeasi categorie “a nu se manca” intra si iezii, viteii, iepurii si caprioarele), iar eu ma conformez, mai ales ca sa-i respect dorinta, dar si pentru ca nu ma omor deloc dupa miel. In plus, este si gras si relativ nesanatos, asa ca imi este usor sa ma orientez catre alte tipuri de carne.

Inclinatia mea spre mancarea asiatica este cunoscuta, probabil, de toti cei care mi-au vizitat blogul, asa ca va dati seama ca m-am trezit prins intre rigorile unei sarbatori traditionale si propriile-mi impulsuri. Pana la urma a rezultat un meniu care imbina preparate traditionale gatite si asezonate un pic mai neobisnuit, cu unele mai putin traditionale, dar interesante si nu nepotrivite momentului.

Pe langa obisnuitele cruditati (ceapa verde, ridichi, rosii, ardei, castraveti) cu oua (post-ciocnite) si branza, am facut salata de vinete, salata de mere cu somon afumat, o supa crema de radacinoase cu leurda, un pui la cuptor, alaturi de cartofi, un muschiulet de porc prajit si condimentat discret, servit cu sos alb de ciupercute, crema de zahar ars si sorbet de kiwi cu ghimbir.

Stiu, sunt prea multe, dar asa gatim noi, romanii, ca apucatii. Mereu ma cert ca gatesc prea mult, dar data urmatoare fac exact acelasi lucru.

In fine, pentru unele dintre aceste preparate voi reveni cu fotografii si retete, caci ofera cate o mica surpriza, un element facut altfel fata de modul nostru “normal” de a gati. Daca mesenii raman in viata dupa aceasta experienta, voi incerca sa reproduc si opiniile lor.

Citeste si articolul →   Bunele maniere la masa - partea 1

Pana atunci, spor la gatit si masa bogata!

15 comentarii pe “Masa de Pasti

  1. cristi-j spune:

    mie imi place mielul dar nu maninc decit de vreo 6 ori pe an la paste si citeva saptamini dupa (din restul de miel pastrat in congelator) . la paste e intotdeauna gatit “traditional” la cuptor si drob , eventual ciorba iar dupa aceea incerc ceva retete/improvizatii indiene .
    mesele mele de paste au fost foarte diferite de a ta , mult mai conservatoare , fiind potrivita expresia ridicola “cele cuvenite pe masa de paste” hahaha . oua rosii , putina brinza , drob , cruditati pentru salata , ciorba de miel , peste la cuptor , miel la cuptor , cozonac , pasca .

  2. k.soze spune:

    @Radu Popovici
    multumesc pentru felicitari. in general nu ma feresc sa “ma bag la creatie” cum zic eu :). foarte rar gatesc dupa retete “clasice” si chiar si atunci nu ma pot abtine sa nu modific ceva pe sistemul “the personal touch” 🙂
    nu am “reusit” sa”trimit in fundal” gustul mielului. dar parca simteam nevoia unei rafinari a gustului/gusturilor. de asta, avand in vedere experienta si talentul dvs., v-am cerut parerea cu privire la aceasta hai sa-i spun “reteta”.
    a propos, unde ati include preparatul meu? bucataria romaneasca sau internationala? 🙂
    multumesc inca o data pentru felicitari si sfaturi!

  3. k.soze spune:

    cristos a’nviat!
    dle. radu, citesc de ceva timp blogul dvs. mai ales pentru ca imi place macarea asiatica. anul asta, de paste, pentru miel… am intrat putin “la creatie”. asa ca am ales sa fac o combinatie de iute-dulce mielul primind boia iute in faza de marinare, ghimbir si ardei iute (pentru partea de iute) nucsoara, cuisoare, stafide si cartofi dulci (pentru partea de dulce). nu am luat reteta de nicaieri ci pur si simplu am incercat sa improvizez ceva… rezultatul final? mie mi-a placut foarte mult (desi personal parca as fi simtit nevoia de mai mult iute) iar cine a mai gustat… nu s-a plans. ce ziceti de “reteta” mea? ati fi adaugat/eliminat ceva? (am notat ca nu sunteti un fan al mielului, ca si mine, de altfel). succes!

    • Radu Popovici spune:

      @k.soze: Adevarat a inviat! Mai intai vreau sa va felicit pentru curajul de a experimenta la o masa de Pasti. 🙂 Reteta este foarte OK atat timp cat a placut mesenilor. De adaugat sau de eliminat ceva bineinteles ca se poate, exista nenumarate feluri de a prepara mielul, multe neobisnuite pentru romani. Daca reteta v-a placut, o puteti repeta si “lucra” putin la cantitatile absolute si relative, ca s-o aduceti la gustul dorit. Nu uitati totusi ca asezonarea nu trebuie sa acopere gustul ingredientului principal; carnea de miel trebuie pusa in valoare, nu “trimisa in fundal”.
      Nu sunt un fan al mielului, dar nu neaparat din cauza lui. 🙂 Nu am apucat sa-l gatesc, deci nici nu m-am deprins cu calitatile carnii sale. Noi, romanii, il gatim, in general, foarte rar.

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: Adevarat a inviat! Da, meniul a iesit foarte bine. Foarte apreciate in special salata de mere cu somon, sorbetul de kiwi, sosul de ciuperci. 🙂

  4. nicoleta spune:

    Super meniul! Lasa .. daca iti ramane ceva de mancare…maine nu mai gatesti!
    Nici in familia sotului italian ,nu se mananca miel …tot din acelasi motiv . Deci si eu cand m-am casatorit, sotului nu i-am gatit miel niciodata . Eventual …daca am pofta…se intampla rar… imi fac o mica portie de friptura doar pentru mine …si atat.
    Paste fericit!

    • Radu Popovici spune:

      @nicoleta: Mare dreptate ai avut, s-a terminat doar sorbetul. A ramas aproape jumatate din mancare, asa ca nu prea mai am ce gati la cea de-a doua serie de oaspeti, de astazi. 🙂

  5. sym spune:

    😀

    Nici eu nu mananc miel gatit în stil romanesc, nu-mi place absolut deloc. Îl tolerez doar la restaurante afgane/libaneze/indiene.

    Meniul dvs. este de invidiat, pofta buna!

    • Radu Popovici spune:

      @sym: Cunosc multe persoane care mananca miel o singura data pe an: de Pasti. Daca gatim miel atat de rar nici nu avem cum sa experimentam, deci nici nu ne perfectionam si nu inventam retete mai deosebite. 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.