Mezelic cu sos Worcestershire

In urma cu cateva zile, cand am povestit despre sosul Worcestershire, v-am promis ca voi reveni cu cateva retete. Iat-o pe prima dintre ele, una extrem de simpla, dar cu care puteti obtine foarte usor o gustare delicioasa si aromata. De aceea mi-am permis s-o numesc “mezelic”, fiindca alaturarea acestui cuvant cam arhaic, de inspiratie turceasca, cu sosul Worchestershire m-a distrat copios. Pana la urma, gatitul trebuie sa fie distractiv!
mezelic Worcestershire - Mezelic cu sos Worcestershire 1 - Retetele lui Radu

Bucatarie: Retetele lui Radu
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 10 minute plus marinare
Timp de gatit: 12 minute

Ingrediente:
1/2 piept de pui dezosat, fara piele, circa 200 g, taiat fasiute
sare
piper negru, proaspat macinat
1 1/2 lingurita de sos Worcestershire
1 1/2 lingurita de floarea-soarelui
1 lingurita de suc de lamaie
1 ceapa rosie medie, lunguiata daca se poate, curatata si taiata fasiute subtiri
1 1/2 lingurita de otet alb
1 1/2 lingurita de ulei de masline extra virgin
2 linguri de legume diferite, taiate cubulete mici
patrunjel proaspat, tocat marunt

Instructiuni:
Se sareaza si se pipereaza carnea, apoi se combina cu sos Worcestershire, suc de lamaie si ulei de floarea-soarelui. Se amesteca bine, se acopera si se lasa la marinat 30 de minute.

Se combina intr-un castronel ceapa cu otet si ulei de masline. Se sareaza si se pipereaza, se adauga cubuletele de legume si se amesteca bine, cu degetele. Se acopera si se lasa sa se imprieteneasca aromele.

Se prajeste carnea la foc iute, intr-o tigaie neaderenta, bine incinsa. Cand bucatile de carne sunt bine rumenite si facute, se scot si se lasa la odihna 5 minute, pe un grilaj metalic (pus deasupra unei farfurii care ca capteze sucurile scurse), acoperite lejer cu folie de aluminiu.
Se imparte mixtura de ceapa intre doua farfurii individuale. Alaturi se asaza bucatile de carne, se presara cu patrunjel tocat si se servesc imediat.

Citeste si articolul →   Peste in crusta crocanta de cascaval

Sfaturi:
Pentru o aroma mai pregnanta, adaugati la marinada pentru carne inca 1-2 catei de usturoi dati prin razatoare.

Pentru un gust mai iute, adaugati la marinada cateva picaturi de sos Tabasco, sau alt sos ori pasta de ardei iute.

Ca sa dati o mai mare adancime gustului, adaugati la marinada 1-2 lingurite de sos de soia.

Daca doriti un gust de sos Worcestershire mai pregnant, puteti stropi carnea cu cateva picaturi, dupa ce o puneti pe farfurie.

13 comentarii pe “Mezelic cu sos Worcestershire

  1. dimitri spune:

    Masa din seara asta ar fi fost fie pizza fie mici…de la magazin. Numai ca m-ai provocat si nu atit sa incerc reteta ta cit mai ales sa gatesc 😀
    Nu stiu daca mi se intimpla numai mie dar cind citesc de carne marinata mi se trezesc instinctele de bucatar. Pina acum vreo doua luni habar n-aveam cum e cu marinarea carnii, dar de cind am citit la tine cum se face, carne nemarinata de la mine din mina nu mai iese.

    • Radu Popovici spune:

      @dimitri: Ma bucur ca ai aderat la marinare. Mie mi se pare uimitor ca in casele romanilor este o operatiune aproape necunoscuta. Aduce atatea avantaje… 🙂

  2. Katze spune:

    Hallo,
    Mezelic este turcesc dar, cu sos britanic, ulei de masline italian sau grecesc(apropo de care ai folosit?), piper India sau ??, pui si legume presupun, made in Romania! Ideea = Radu!
    O zi frumoasa
    Katze

    • Radu Popovici spune:

      @Katze: Uleiul de masline este la mine (aproape) mereu grecesc. Am o feblete pentru Grecia. Deci: daca am adoptat noi mezelicul, piperul si, mai nou, si uleiul de masline (ca toata lumea numai cu el drege salatele), de ce am lasa pe-afara sosul Worcestershire? 🙂

  3. Ada spune:

    Worcestershire suna de-a dreptul frantuzeste 🙂 sufixul “shire” ne confirma acest lucru, e bine ca l-ai adoptat si, oricum, nu esti la prima adoptie 🙂 , era prea mult sa mai asteptam cateva zeci de ani 🙂 zau asa!

    • Radu Popovici spune:

      @Ada: Este pe piata de mai mult de 10 ani, asa ca a trecut de perioada de testare. 🙂 Poate fi adoptat, de cei care doresc sa faca asta. Parerea mea este ca merita, ma refer la sosul Worcestershire fabricat dupa reteta originala; este foarte gustos si extrem de comod de folosit cand esti grabit, sau cand n-ai chef sa pisezi singur ingredientele pentru vreo marinada.

    • Radu Popovici spune:

      @alina: Ingredientul de baza este carnea de pui. Apoi, de cand este sosul Worcestershire specific Frantei? Daca vreti sa fie specific vreunei bucatarii, ar fi specific celei britanice. Pe de alta parte, avem multe preparate romanesti care folosesc piper, scortisoara, cuisoare, vinegreta, frisca, maioneza si multe altele etc. Sunt astea ingrediente romanesti neaose? A fost un timp cand nu aveam in Europa cartofi, rosii, porumb, fasole, curcani, alune etc.
      Bucatariile etnice absorb influente si ingrediente, iar mie imi place acest proces. Credeti ca sosul Worcestershire nu este demn sa fie parte din bucataria romaneasca? Poate va fi adoptat in curand de foarte multi, si va deveni romanesc prin adoptie, asa cum au devenit, cu sute sau zeci de ani in urma, maioneza, frisca, sosul bechamel, sosul de rosii, sarmalele, nugaua, halvaua, rahatul, berea, braga, mamaliga, mititeii, baclavaua, salata de boeuf, sarailiile, orezul, snitelele si multe altele, preluate din alte bucatarii. Iata, de aceea gatesc eu romaneste folosind sos Worcestershire: pentru ca eu l-am adoptat deja.

  4. simina spune:

    Ce reteta simpla! Cred ca o sa pun la marinare mai mult sos Worcestershire; imi place gustul mai puternic. Si o sa mai vin si cu vreo doi catei de usturoi tocati caci mor dupa usturoi.
    Buna ideea cu ceapa frecata cu sare, ulei si otet, are un gust excelent. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @simina: Este bine sa ajustezi marinada dupa gustul tau, doar am si dat cateva sfaturi in directia aceasta… Salata acrisoara va mai echilibra gustul pregnant al carnii. Este insa posibil sa ai nevoie de o cantitate mai mare de salata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.