Mic concediu Sicilian (2)

Palermo, Catania si alte orase siciliene sunt vestite pentru pietele alimentare în aer liber. Toate au reputatia de a fi pline de culoare si sunet, aglomerate, avand un aer mediteranean cu influente arabesti, oferind produse de buna calitate, în special peste, fructe de mare, legume si fructe.

Spre deosebire de alte mari piete europene, cum este La Boqueria, de exemplu, aceste piete nu sunt “consemnate” într-un perimetru dreptunghiular, strict delimitat, ci se întind în toate directiile pe stradutele dintr-o anumita zoina a orasului.

Palermo se poate lauda cu trei piete celebre, La Vucciria, Ballarò si Borgo Vecchio (din pacate în aceasta a treia piata nu am reusit sa ajung), iar Catania cu faimoasa La Pescheria, aceasta din urma fiind reputata ca una dintre cele mai mari din Italia. Desigur, tot ceea ce cunosteam despre ele atunci cand am parasit Bucurestiul, era doar ceea ce citisem prin carti si Internet. Normal, dupa astfel de lecturi, pe care le-as numi documentare, începi sa-ti formezi unele asteptari. Ama cum destula experienta în voiaje, asa ca era curios nu doar cum sunt pietele în sine, ci si cum (si daca) se vor potrivi imaginii pe care mi-o formasem pe masura ce citeam despre ele. Asa cum ma asteptam, realitatea avea sa-mi ofere niste surprize.

La Vucciria
Dintre toate pietele palermitane aceasta este, as zice ca de departe, cea mai cunoscuta. Nu se stie sigur de und eprovine numele pietei. Cei mai multi sustin ca, în dialect, “vicciria” indeamna “voci”, sau “vacarm”, acesta fiind una dintre caracteristicile pietii. M-as aventura sa afirm ca vacarmul uman nu este caracteristic doar acestei piete, ci tuturor pietelor siciliene. Vanzatorii par a-si fi format adevarate repertorii proprii de strigate, urlete, tipete, refrene semi-cantate semi-vorbite, prin care atrag atentia clientilor îndemnandu-i sa se apropie de marfa lor. De asemenea, nu rareori îsi lauda marfa în detrimentul celei oferite de tarabele vecine.


Altii sustin ca, la origini, piata vindea preponderent carne si de aceea a preluat numele frantuzesc “La Boucherie”, adica “Macelaria”, devenit apoi, prin alterare, “La Vucciria”. Am vazut aceeasi etimologie propusa si pentru “La Boqueria” din Barcelona. Nu-mi dau seama care este cea adevarata, cred ca cele doua variante sunt plauzibile în mod egal.


Nu este chiar un vacarm comparabil cu cel al stadioanelor, dar închipuiti-va vreo cinci muezini care cheama la rugaciune credinciosii musulmani. Cred ca aceste strigari sunt spumoase si umnoristice, dar din pacate nu am reusit decat sa prind un cuvant-doua pe ici-colo. Majoritatea vorbelor pareau sa fie din dialectul sicilian, adica deloc la îndemana mea.


La Vucciria este deschisa de luni pana sambata, de la rasarit pana binisor dupa pranz. Din cate mi s-a spus ora cea mai buna este 10 am; este ora la care, macar teoretic, toti negustorii sunt prezenti si la care se înregistreaza cel mai mare aflux de clienti.

Am ajuns în La Vucciria sambata dimineata, pe la 9 si jumatate. Este situata într-un loc foarte central, aproape de via Roma si Palazzo Reale si, teoretic, se întinde pe cateva stradute, care se întind, cumva, paralel cu via Roma.
Din pacate, s-a repetat istoria cu pomul laudat. Nu cred ca în asa-numita piata erau asezate mai mult de 20 de tarabe, pe care le scanau cu privirea circa 10-12 clienti.
M-am gandit ca nu trebuie sa fiu dezamagit, fiindca plouase cu o zi înainte, ploua, de altfel, si sambata dimineata, asa ca mi-am zis: cine stie, poate comerciantii si clientii sunt un pic descurajati de vremea închisa si de ora timpurie si vor aparea mai tarziu.


Am facut între timp un tur prin Ballarò si am revenit în La Vucciria dupa circa o ora si jumatate. Cele 20 de tarabe se facusera, poate, 22, iar cei 10-12 clienti se înmultisera pana pe la 15. Am facut cateva fotografii, practic am fotografiat fiecare taraba care oferea produse alimentare si, foarte dezamagit am plecat spre hotel, consolandu-ma ca pozasem si vazusem mult mai multe lucruri, ma refer aici inclusiv la vacarm, în Ballarò.


Nu cred ca are rost sa enumar produsele vazute în La Vucciria. Le puteti vedea în fotografii si, de asemenea, puteti sa va ghidati dupa cele pe care le voi povesti mai jos despre Ballarò. Reduceti totul de vreo 10 ori si veti avea imaginea reala a pietei La Vucciria, de sambata 7 martie 2015.

Chiar nu am vreo explicatie a faptului ca La Vucciria era aproape pustie. La aceeasi ora, pe aceeasi vreme, la doar 15 minute distanta, Ballarò oferea cu totul alt peisaj. Nu am reusit sa-mi dau seama daca La Vucciria a decazut, sau daca, pur si simplu, a fost doar o întamplare, una dintre acele zile în care mai multe variabile se nimeresc sa actioneze simultan în sens negativ. Pana una alta, am ramas doar cu o mare dezamagire si cu speranta ca piata este OK si ca doar am avut eu ghinionul sa nimeresc o zi mai proasta.

Ballarò
Întristat de ceea ce gasisem în La Vucciria, m-am îndreptat, destul de îngrijorat, spre Ballarò. Lucrurile aveau sa stea, însa, cu totul altfel. Înca de la cateva zeci de metri distanta, se auzea un vacarm înabusit si se simtea deja un miros placut de peste proaspat. Pe masura ce ne apropiam de Piazza Carmine (piata alimentara se întinde pe stradutele din jurul acestei piatete), tumultul se accentua, iar mirosul se “complica”; nu se mai simtea doar pestele, ci si note proaspete de fructe si legume. Ehei, ma gandeam eu, asa da, o sa am ocazia sa vad lucruri interesante. Şi chiar am avut dreptate.


Ballarò se îndindea pe cateva stradute, ramificate în toate directiile. Era un pic confuzant, caci lipsea totalmente acea ordine a Europei “civilizate”, care propune piete alimentare în care vanzatorii au halate albe, case de marcat, cantare electronice si instalatii de vidat si ambalat la fiecare taraba.


Piata era extrem de pitoreasca, aproape te dureau urechile de vacarm (jur ca nu am mai întalnit asa ceva, desi lucrurile aveau sa se repete apoi si în piata La Pescheria, din Catania). La unele tarabe erau cate 3-4 vanzatori si jur ca am avut impresia ca macar unul dintre ei se afla acolo ca sa tipe, sa strige, sa cante, sa bombardeze cu zicatori, sa dea replica, sa îndemne, sa urle si sa se agite ca un apucat. Totul a fost destul de nostim, de foarte multe ori am izbucnit în ras la schimele “urlatorilor” si la modul în care se înlantuiau strigaturile de la o taraba la alta. Aproape ca îmi pare rau ca nu am înregistrat sonor periplul nostru prin piata.


Totul era foarte colorat. Legumele si fructele aveau culori cu adevarat vibrante: nuante puternice, magnifice, contrastante… era o placere. Am reusit sa ma strecor printre stropii de ploaie sa da fotografiez cam tot ce mi-am dorit. Am fost mereu respectuos cu protagonistii (aproape ca nu-i mai pot numi comercianti, caci îmbinau, dupa mine, comertul cu reprezentatia teatrala), am cerut voia de fiecare data cand am fotografiat vreo taraba si niciodata nu am fost refuzat. Ba chiar mi se zambea si mi se facea loc ca sa pot prinde unghiurile cele mai favorabile.


În ce priveste produsele oferite spre vanzare, predominau pestele si fructele de mare, urmate de vegetalele proaspete. Normal, cel mai mult m-au atras pestii si alti locuitori ai marii; varietatea ofertei era placuta ochiului meu de bucurestean, obisnuit cu saracia pietelor noastre.
Unii dintre pesti îmi erau necunoscuti, dar am vazut pe tarabe anghile, galinete, pesti John Dory, scorpii de mare, chefali, barbuni rosii, peste spada, macrouri si zau ca aratau tare bine.




În cazul fructelor de mare, tarabele ofereau calmari, creveti, caracatite, sepii si diferite scoici si midii. Am vazut o oferta mai variata, mai ales în cazul scoicilor, în La Pescheria, piata din Catania, si veti avea ocazia sa vedeti fotografiile facute acolo.


Între vegetale am remarcat oferta de fenicul, broccolo (singularul de la broccoli), conopida, anghinare, vinete, rosii, dovlecei, ciuperci, laptuci etc. Cu fructele am avut o mica dezamagire în ce priveste citricele. Probabil erau deja iesite din sezon, fiindca nici oferta nu era cine stie ce, si nici gustul. Am încercat cateva feluri de portocale, dar erau toate cam uscate si nu deosebit de gustoase; cu alte cuvinte, nimic deosebit.


Oferta de carne si produse din carne era si ea la înaltime, ca si cea de sosuri pesto (cred ca erau zeci de feluri), rosii uscate la soare, ardei iuti uscati, mirodenii etc.


Sunt convins ca orice piata europeana arata mai bine vara si mult mai bine toamna decat într-un început friguros si ploios de martie.
Sper ca în alte circumstante si La Vucciria sa fie mai ofertanta si mai animata, asa ca va sfatuiesc, daca mancarea va intereseaza cat de putin, sa nu ocoliti aceste piete atunci cand puneti piciorul în Palermo.

(va urma)