A venit randul ultimului episod dedicat saptamanii petrecute în Sicilia, unul care va încerca sa descrie impresiile lasate de magazinele si unele dintre localurile (altele decat restaurante) care ofereau mancare si bautura.
Am mai vizitat cateva orase italienesti, ca si altele din Franta si Spania, adica din tarile care se numara printre cei mai mari producatori de vin din lume, dar parca nicaieri nu am vazut atatea enoteci cate am vazut în Palermo. Nu ma refer la vreun indice relativ precum “cantitatea” de enoteci la mia de locuitori, ci efectiv la numarul lor. Erau mai multe la absolut, nu la relativ. Cred ca nicio strada din centrul orasului nu avea mai putin de o enoteca. Uneori, erau 2-3 la nici macar zece metri distanta una de alta.
Toate cele vazute de mine erau magazine mici, pline de rafturi cu nenumarate sticle de vin linistit si spumant, uneori si cu brandy. Nu am vazut nicaieri sa se ofere posibilitatea de a bea un pahar de vin la fata locului, din pacate, fiindca mi-ar fi placut sa degust cateva dintre vinuri.
Nu pot sa va descriu vinurile si preturile. O parte dintre ele erau vinuri locale, necunoscute mie cu vreo 2-3 exceptii (între care vinurile Nero d’Avola si excelentele licori cu marca Donnafugata), restul erau vinuri provenite din partea continentala a Italiei, din multe varietati de struguri, de la Malvasia, Montepulciano, Sangiovese si Nebbiolo la Passerina, Pecorino si Trebbiano. Preturile erau pentru toate buzunarele, de la cativa euro la cateva zeci de euro, sau chiar mai sus. Oricum, aveai de unde alege si vanzatorii chiar pareau sa-si cunoasca bine marfa.
La bataie mare cu enotecile erau gelateriile. Nu prea aveau cliento, caci vremea a fost în buna masura umeda si friguroasa, dar erau cateva persoane aventuroase care nu le ocoleau. Cum am tras acolo un mare frig, nu ne-am încumetat sa mancam înghetata, nici macar nu am intrat în vreuna, dar în mod clar oferta sortimentala era foarte diversa.
Noi, romanii, nu avem obiceiul, si nici educatia, de a lua micul dejun în localuri. Am dat peste o sumedenie de cafenele, pasticcerii si baruri de zi unde puteai bea, uneori în picioare, în mare graba (chestie pe care nu o agreez, dar pot sa înteleg ca foloseste celor foarte grabiti si care simt nevoia sa-si “injecteze” la repezeala o doza de cafeina înainte de a ajunge la serviciu), alteori în conditii mai mult decat decente.
Cei care preferau sa sada la o masa si sa le fie aduse cafeaua si croissantele la masa plateau ceva mai mult. De, boieria cu cheltuiala se tine. Oricum, aceste mici localuri nu erau niciodata goale. Într-o dimineata, cat am baut o cafea pe îndelete si am mancat ceva, cred ca s-au perindat cateva zeci de persoane care au dat rapid pe gat o cafea sau au înfulecat un croissant sau un alt produs de patiserie.
Produsele de patiserie oferite erau destul de variate. Unele mi s-au parut foarte bune, altele asa si asa, dar mi-a placut mult acest mod de a-ti încarca bateriile dimineata, înainte de a ajunge la munca. L-am vazut, bineînteles, si în alte locuri, dar cred ca abia acum ama vut ragazul sa ma gandesc mai mult la el. Sicilienii par sa aiba obisnuinta acestei actiuni, dar si banii necesari. Cativa euro dati într-o cafenea, de cinci ori pe saptamana, de 25 de ori pe luna, înseamna 100-150 de euro. La noi sunt destui care nu si-ar putea permite acest lucru, din pacate.
Un produs omni-prezent în diverse magazine de dulciuri sau de delicatese erau “chestiile” din martipan. De obicei se prezentau sub forma de fructe, unele dintre ele imitand extrem de bine originalele, dar si sub forma de animale si obiecte.
Erau prezente peste tot si probabil ca exista si o cerere, desi eu unul, zau, sunt cam nedumerit de ce. Nu erau prea grozave la gust si nu le vad deloc rostul ca obiecte decorative. În fine, nu este singurul lucru legat de mancare pe care nu-l înteleg, asa ca nu ma va bantui noaptea. Îl iau ca atare…
Bineînteles, în zonele turistice, strazile erau pline de magazine care ofereau delicatese. Bauturi diverse (m-a surprins placut arrancello, o replica pe baza de portocale a mai celebrului limoncello), zeci de feluri de pesto, dintre care unele mi-au ramas necunoscute (mi-am notat eu sa ma documentez, dar cine stie cand la va veni randul): nu doar pesto de fistic sau migdale, ci si diferite tipuri de pesto locale, cum ar fi alla trapanese. Abundau, de asemenea, pastele-condiment pe baza de fenicul, anghinare, ardei grasi, ardei iuti, ceapa, usturoi etc.
Unele dintre ele, cum ar fi Pesto al pistacchio verde di Bronte beneficiaza de o clasificare DOP, adica Denominazione di origine protetta.
Cum spuneam anterior, am avut o mare restrictie la bagaje, asa ca nu am avut cum sa cumpar cateva borcane, dar am gustat aceste pesto-uri în restaurante si pot sa afirm ca sunt cu adevarat gustoase si aromate. Mai sunt însa si foarte usor de facut în casa, asa ca voi avea grija sa le replic ori de cate ori simt nevoie; poate si pentru blog.
As mai remarca oferta de paste uscate si proaspete, unele dintre ele marchetate ca produse tipic siciliene. Am mai povestit cate ceva despre ele în episodul trecut, vorbind despre meniurile restaurantelor, asa ca nu voi mai insista.
Probabil ar mai fi multe de povestit, dar lipsa de timp, “piedicile” puse de ploaie, oboseala, poate si lipsa de inspiratie uneori, m-au împiedicat sa profit mai mult de acest mic concediu.
Sicilia mi-a placut mult si sunt convins ca în zilele însorite este superba. Este un loc unde te poti odihni si unde poti manca si bea bine, dar si un loc unde ai ce vedea, daca esti un turist dedicat istoriei, privelistilor si shopping-ului. Îti poti umple lejer doua saptamani, daca nu mai multe, caci istoria tumultuoasa si bogata a insulei a lasat urme peste tot.
Vizitati-o si nu veti regreta nicio secunda.
(sfarsit)
Foarte fain articolul! Am sa parcurg acum invers cronologic partile 4-1.
@Oana: Imi pare rau ca este cam scurt si cam “expediat”… nu prea am avut cum sa aprofundez la fata locului.