Morcovul salbatic (Daucus Carota) este una dintre numeroasele plante ce apartin ordinului Umbelliferae. El are o istorie mai lunga decat a omenirii, si nu intotdeauna foarte clara.
Sursa foto: http://chamorrobible.org/
Polen fosilizat, datat de acum din Eocen, vechi de peste 34 de milioane de ani, a fost gasit pe fundul unui lac din Elvetia.
Prima dovada a cultivarii sale provine din Asia. Acum 5000 de ani, morcovii erau cultivati intr-o regiune ce se intinde pe teritoriile actuale ale Afganistanului, Pakistanului si Iranului.

Antichitatea orientala
Morcovul este inclus in lista de legume cultivate in gradinile imperiale ale Babilonului, pe timpul suveranului Merodach-Baladan. Era probabil cultivat pentru frunzele, florile sau semintele sale, toate avand o aroma placuta. Practic, era folosit atat ca leguma, cat si ca verdeata aromata. Desenele templelor prezinta o radacina de culoare violeta in care unii egiptologi au identificat morcovul. Mai mult, in criptele faraonilor au fost descoperite papirusuri ce dezvaluie tratamente in care se folosesc morcovul si semintele.

Secole de-a randul, negutatori arabi au strabatut rutele comertului din Arabia, Asia si Africa raspandind in toate satele semintele morcovului violet. De-a lungul acestor ani leguma a fost semnalata ca avand o mare varietate de culori, de la violet la alb, galben pal, rosu, verde si negru (niciodata portocaliu!).

Antichitatea occidentala
Morcovii erau bine cunoscuti atat grecilor, cat si romanilor. Pe acea vreme, varietatile populare de morcovi erau cele de culoare alba si mov. Grecii cultivau deja o mare varietate de radacinoase care includea prazul, ceapa, ridichile, napii si un soi de morcov lipsit de gust si aroma. Galen, fizicianul de la curtea lui Marcus Aurelius, afirma ca morcovul salbatic este nepotrivit pentru gatit. Grecii isi cultivau morcovii in gradinile caselor. Se crede ca aceste varietati fusesera incrucisate cu radacinoase albe.

Romanii obisnuiau sa manince morcovii cruzi, cu un sos asemanator vinegretei de astazi, sau ii gateau intr-un sos preparat din chimen, sare, vin fermentat si ulei. Un amanunt interesant al culturii romane este ca un tip popular de amfora (care in limba greaca inseamna „doua urechi”) era numita si amfora morcov, din cauza formei sale tuguiate. Celebra carte a lui Apicius, adesea pomenita in acest blog, „De Re Coquinaria”, in care s-au pus practic bazele bucatariei occidentale de astazi, se gasesc si cateva retete care includ morcovi.

Evul Mediu
In secolul al 10-lea, tot in Afganistan, locuitorii care erau veneratori ai soarelui si credeau ca a manca ceva de culoarea galbena sau portocalie iti dezvolta simtul echitatii, foloseau morcovul in ritualuri. Acelasi obicei se intalnea si in Pakistan, aici luand forma unor “muraturi”(radacini de morcovi conservate in butoaie) consumate tot timpul anului. Din orasele si satele situate de-a lungul coastei nord-africane, maurii au raspandit planta in Spania, Olanda, Franta, Anglia si, de acolo, in restul Europei, regiuni in care a avut loc mutatia ce a eliminat rosul din paleta de culori in care se putea regasi morcovul. Varietatile mov, alba si galbena au fost aduse in sudul Europei in secolul XIV, morcovii negri, verzi si rosii i-au urmat foarte repede.

La aceasta vreme leguma ajunsese sa fie cunoscuta si in China, unde se presupune ca a ajuns din Persia. Doctorii din Evul Mediu recomandau morcovul ca un medicament pentru aproape toate bolile, de la sifilis pana la muscaturile de caine.

In secolul 16 morcovul se gasea deja doar in trei varietati coloristice principale: galben, rosu si auriu inchis. Devenise deja un obisnuit insotitor al carnii fierte. John Evelyn, un virtuos scriitor englez, care avea o mare influenta intelectuala in Anglia acelui timp, credea ca morcovii galbeni sunt cei mai hranitori. Radacinile erau folosite si pentru a hrani animalele si era cunoscut faptul ca vacile hranite cu morcovi, dadeau un lapte de calitate superioara. Mai tarziu s-a dovedit contrariul: prea multi morcovi in dieta vacilor da un lapte amar!

La curtea regelui englez Iacob I era la moda ca doamnele sa foloseasca flori, fructe, pene si modele inspirate din natura pentru a-si decora hainele. In amuzament, aceasta moda a fost extinsa la a folosi florile, frunzele asemanatoare penelor si chiar a tulpinilor morcovului pentru a decora parul, palariile, manecile, rochiile si jachetele. Frunzisul verde dantelat era in special apreciat in timpul lunilor de toamna, cand capata o usoara tenta rosiatica. Acest obicei este pomenit apreciativ de Shakespeare in “Nevestele vesele din Windsor”.

(va urma)

In aceeasi serie de articole:
Morcovul, de la negru la portocaliu – partea 2