Inevitabil în jurul meu se vorbeşte despre mâncare. Eu însumi vorbesc foarte mult despre acest subiect. Mă lovesc adesea de oameni care, în diferite contexte, rostesc sintagma „mâncare naturală”. Foarte mulţi dintre cei pe care îi ştiu preocupaţi de sănătatea proprie se chinuie, realmente, să mănânce întotdeauna cât mai „natural”.
Lor le dedic acest articol pe care, sper, să-l găsească interesant. Rândurile care urmează nu se doresc a fi, în niciun fel, o critică la modul de viaţă al cuiva; încerc doar să aduc nişte informaţii, trecute de obicei cu vederea.

O mică introducere
Sper că titlul articolului nu vă dă fiori. Ne cam speriem când vine vorba despre mutanţi, mai ales dacă mutanţii respectivi se regăsesc în alimentaţie. Termenul „mutant” a căpătat o conotaţie ameninţătoare, primită cu teamă, sau prudenţă în cel mai bun caz. În urmă cu numai 25-30 de ani acest cuvânt se folosea mult mai rar decât astăzi. Jocurile pe computer, filmele şi cărţile au rolul lor aici: ele sunt cele care ne-au invadat cu mutanţi, cel mai adesea personaje negative. Aproape întotdeauna mutanţii de pe ecrane îşi datorează mutaţiile energiei atomice, toxicităţii, ingineriei genetice sau… forţelor malefice.
Ingineria genetică, pe de altă parte, ne-a pus în ultimii 20 de ani, odată cu oile clonate şi organismele modificate genetic, o sumedenie de probleme reale şi false de etică, sociale şi de nutriţie. Alterarea genetică a animalelor şi plantelor are, în mod clar, în percepţia marelui public, o conotaţie negativă. Am citit de nenumărate ori aberaţii de genul: „Cine suntem noi să ne jucăm de-a Dumnezeu?” sau „Nu vrem să creem monştri care nu au nimic de-a face cu normalitatea!”.

Există extrem de multe mutaţii care se petrec natural, iar ele sunt asimilate de oamenii de ştiinţă ca fiind parte firească a procesului de evoluţie. Nu ştiu cum le asimilează bigoţii; probabil ca acţiune a Diavolului. În cele din urmă, însă, şi Diavolul este ceva natural, deci putem conveni că mutaţiile în care omul nu a avut niciun amestec sunt naturale. Să înţelegem atunci că, în opinia unei părţi a publicului, doar mutaţiile provocate de om sunt periculoase?

Mărturisesc că nu am habar de genetică; la fel ca 99,99% din populaţia globului. De pildă, habar nu am dacă există o genă a agresivităţii şi dacă ea ar putea fi modificată astfel ca găinile, de exemplu, să devină războinice şi să ne atace în haită, atunci când deschidem uşa coteţului.
Presupun că toţi cei care îşi fac probleme apropo de ingineria genetică au în minte scenarii ca cel de mai sus.

Cu toate acestea, nimeni nu ia atitudine împotriva unor mutaţii, extrem de multe, pe care le luăm ca pe un lucru normal. De pildă, vă vine sau nu să credeţi, astăzi mâncăm aproape în exclusivitate, fără să ştim, numai mutanţi. Adică alimente care se află foarte departe de strămoşii lor, de animalele şi plantele „originale”. Să nu vă închipuiţi că străbunicii noştri mâncau altceva: tot mutanţi mâncau. Nici ei nu aveau, aşa cum nu avem nici noi, opţiunea de a mânca altceva. De ce? Pentru că ne hrănim cu mutanţi de circa 10.000 de ani.
Un alt adevăr şocant este acela că noi înşine nu suntem, într-un fel, decât tot mutanţi; culorile diferite ale pielii, ochilor şi părului, poate şi alte caracteristici fizice şi psihice se datorează unor mutaţii. Ca să dau doar un singur exemplu, oamenii de ştiinţă au lansat ipoteza conform căreia toate persoanele care astăzi au ochi albaştri ar fi avut un singur strămoş comun, o persoană la care a apărut, pentru prima dată, această mutaţie.

În plus, funcţie de tipul şi cantitatea de hrană primită ne-am modificat musculatura, dimensiunile corporale absolute şi relative, metabolismul, caracteristicile fizice, acuitatea percepţiilor senzoriale, memoria etc.
O mică paranteză pe această temă… Primii oameni, vânători-culegători erau, conform descoperirilor arheologice, mai înalţi şi mai puternici decât oamenii care schimbaseră macazul şi deveniseră agricultori. Aceştia din urmă munceau mai mult şi mai intens şi se hrăneau mai prost. De aceea erau mai puţin înalţi şi aveau o medie de viaţă mai mică. Abia în ultimii 50-100 de ani, datorită alimentaţiei mult îmbunătăţite, omenirea a început să-ţi ridice media de înălţime şi să-şi egaleze strămoşii vânători-culegători. Cu toate acestea, conform studiilor, populaţiile actuale din unele ţări, ca Turcia şi Grecia, de exemplu, au încă o medie de înălţime mai mică decât populaţiile care au locuit aceleaşi teritorii acum mai mult de 15.000 de ani.
De asemenea, în timp ce vănător-culegătorul se hrănea în mod regulat cu circa 75 de plante diferite, dieta agricultorului depindea în proporţie covârşitoare de cerealele cultivate. Acestea, conţinând zaharuri, provocau carii dentare. Resturile găsite în morminte arată în mod clar că dentiţia agricultorilor era mult mai proastă decât a vânător-culegătorilor.

Voi încerca în continuare să povestesc unele lucruri, fără să vă aglomerez cu prea multe detalii tehnice, vreau să menţin articolul la un nivel accesibil tuturor, iar dorinţa mea nu este să vă propun o dizertaţie ştiinţifică. Nici nu aş fi în stare de aşa ceva.

Câteva definiţii
Haideţi, mai întâi, să vedem ce înseamnă mutaţie… referitor la biologie, nu la spaţiul locativ.

DEX-ul zice cam aşa: apariția unui caracter genetic nou, care reflectă o modificare ereditară.

Dicţionarul Merriam-Webster defineşte mutaţia astfel: o schimbare în genele unui animal sau plantă, care conferă caracteristici fizice diferite de ceea ce este normal.

Dicţionarul Larousse spune: mutaţia este o modificare survenită în ADN-ul unei celule, având ca rezultat dispariţia unii caracteristice preexistente, sau apariţia unei caracteristici noi.

Şi tot aşa… Aţi prins ideea: mutaţia este o modificare în genele unei fiinţe, animal sau plantă, care provoacă o modificare a caracteristicilor sale fizice faţă de normal. Mecanismul este simplu: de la părinţi la copii, în mod natural genele nu se „copiază” identic. La copiere se petrec unele erori, apărând astfel mutaţiile. De obicei, mutaţiile acestea strică materialul genetic, din punctul de vedere al naturii. Punctul de vedere al omului poate fi însă diferit, după cum veţi vedea mai jos.
Vorbeam puţin mai sus despre mutaţii ca fiind o modificare faţă de normal. Ce înseamnă însă normal? De pildă, în cazul unei plante, să zicem porumbul, care este porumbul „normal”? Cel cultivat de strămoşii noştri acum 200 de ani? Cel cultivat de… azteci, de pildă? Sau cel cultivat de populaţiile pre-columbiene, cele de dinaintea aztecilor?

Ei bine, niciunul dintre acestea nu a fost porumbul normal. Imediat ce adjectivul „cultivat” este alăturat unei plante, avem de-a face în mod automat cu mutanţi, foarte diferiţi de planta originală.
La fel în cazul animalelor domesticite, adică a celor crescute de om. Şi acestea sunt tot mutanţi.

Să nu vă închipuiţi că ingineria genetică se face doar în laboratoare secrete şi bine păzite, folosind cele mai performante computere mânuite de oameni de ştiinţă cu creiere super dezvoltate. În ultimii 10.000 de ani mai multă inginerie genetică au făcut un agricultorii şi păstorii analfabeţi şi desculţi, iar ca laborator s-au folosit de ogoare, grajduri, păşuni, livezi, grădini etc.

Un piculeţ de istorie
Istoria poate fi privită în multe feluri: ca o succesiune de date importante, ca o serie de realizări ale unor conducători, ca o succesiune de imperii care se nasc şi mor, sau ca o evoluţie a filozofiei, artei, tehnologiei etc. Cam aşa o priveam şi eu până de curând. În ultimii ani, însă, am început să privesc istoria ca o serie de transformări provocate, sau influenţate de mâncare.
După mine mâncarea, sau mai bine zis, nevoia de hrană, a fost catalizatorul transformărilor sociale, culturale şi geopolitice, al conflictelor militare, al dezvoltării industriale şi a expansiunii economice.

Trecerea omului de la stadiul de vânător-culegător la cel de agricultor a fost, probabil, cel mai mare şi cel mai important eveniment din istorie. Trebuie însă punctat faptul că primele alimente care au format baza alimentaţiei omenirii, cantitativ şi nutriţional, făcând astfel posibilă apariţia primelor civilizaţii (orzul şi grâul în Orientul Apropiat, meiul şi orezul în Asia, porumbul şi cartofii în America), nu au fost descoperite din întâmplare.
Aceste culturi de plante au apărut în timp, pe parcursul a mii de ani, printr-un proces de evoluţie orchestrat de om: procesul se numeşte selecţie dirijată. Plantele „originale”, cele sălbatice, create de natura-mamă, adică cele cu adevărat naturale, au fost transformate pentru a se obţine dezvoltarea unor caracteristici favorabile omului. Plantele cultivate sunt, de fapt, invenţii; ele au fost şi sunt alese şi propagate în mod deliberat, şi există doar ca rezultat al intervenţiei umane.

Istoria trecerii la agricultură (când spun agricultură includ în termen şi creşterea animalelor) ca ocupaţie de bază este o epopee despre primii ingineri genetici ai omenirii şi despre modul în care ei au făcut posibilă apariţia civilizaţiei, aşa cum o înţelegem noi. În acest proces omul a transformat plantele şi animalele, acestea transformând, la rândul lor, omenirea.

Furnizând platforma pe care o civilizaţie poate fi fondată, alimentele au funcţionat şi ca un instrument de organizare socială, dând forma şi structura societăţilor complexe care au urmat.
Toate structurile politice, economice şi religioase ale vechilor civilizaţii, de la vânători-culegători, au fost bazate pe sisteme de producere şi distribuire a hranei. În toată istoria veche, mult înainte de inventarea banilor, hrana însemna bogăţie, iar controlul ei însemna putere.

Deşi mulţi dintre noi credem că a cultiva plante este ceva natural, acum 10-15.000 de ani agricultura a fost ceva extrem de inovator. Vânătorii-culegători din epoca de piatră ar fi avut un şoc puternic văzând câmpuri întregi cultivate cu porumb, grâu sau orez, întinzându-se până departe, spre orizont. Cred că s-ar fi uitat la acestea aşa cum ne uităm noi la peisajele de pe Marte. În acea vreme acest tip de peisaj era ceva teribil de nenatural.

Omul modern a apărut acum circa 150.000 de ani. Acei primi oameni moderni erau vânători-culegători-pescari şi se hrăneau cu plante şi animale sălbatice. Ei au început cultivarea plantelor şi creşterea animalelor domesticite numai în ultimii circa 10.000 de ani. Trecerea spre agricultură s-a produs independent în câteva zone şi epoci diferite: în Orientul Apropiat acum circa 10.500 de ani, în China acum 9.500 de ani, în America Centrală şi de Sud acum cel puţin 6.000 de ani (unii cercetători afirmă că domesticirea porumbului ar fi putut începe chiar acum 9-10.000 ani). Din aceste trei mari focare tehnologia cultivării cerealelor s-a răspândit în întreaga lume.
Dacă întreaga istorie de 150.000 de ani a omenirii ar putea fi comasată într-o singură oră, agricultura ar fi apărut în doar ultimele 4 minute.

Deşi există mai multe animale care adună şi stochează seminţe şi alte părţi de plante, omul este unic prin faptul că alege în mod deliberat anumite plante, selectându-le şi propagându-le doar pe acelea care au caracteristicile dorite de el.
Plantele şi animalele au fost domesticite ca să se potrivească mai bine nevoilor umane. Ele sunt creaţii umane, concepute anume ca să producă mâncare în forme noi şi în cantităţi mai mari decât ar fi apărut în mod natural, oferite de „originalele” sălbatice.

Trei dintre plantele domesticite de om, grâul, orezul şi porumbul, aveau să se dovedească cele mai importante. Ele au stat la baza civilizaţiei umane aşa cum o ştim astăzi.
Vă voi povesti în episoadele următiare cum omul a ştiut, la început, să manipuleze în favoarea sa mutaţiile întâmplătoare, petrecute în mod natural.

(va urma)

Bibliografie:
genomevolution.org/
agron-www.agron.iastate.edu/
www.nytimes.com/
en.wikipedia.org
turbocharged.us.com/
www.allaboutwheat.info/
Tom Standage – An Edible History of Humanity
web.duke.edu/
www.knowledgebank.irri.org/
teosinte.wisc.edu/
korallion.blogspot.ro/
www.westeyehospital.ro/