O nouă carte, noi emoţii

Am iubit întotdeauna cărţile. Am avut, de mic, crescând într-o casă în care pereţii erau „tapetaţi” cu rafturi de cărţi, o relaţie deosebită cu ele.
Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu am nimic împotrivă să citesc ecrane de monitor, nu am nimic contra unui Kindle sau a unui alt gadget asemănător, este grozav de comod în călătorii, dar nimic nu se compară, pentru mine, cu sentimentul pe care îl ai atunci când citeşti o carte adevărată.

Există între cititor şi carte un anume fel de intimitate, intelectuală şi tactilă deopotrivă, căci senzaţia atingerii coperţilor şi a întoarcerii paginilor este aproape senzuală faţă de contactul impersonal cu butoanele, sau touch-screen-ul unui computer.

Îmbinând pasiunea pentru gătit cu cea pentru cărţi, am strâns pe nesimţite vreo 500 de volume despre gastronomie: reţete, memorii, jurnale de călătorie, enciclopedii, manuale etc. Nu cred că, în afară de cele din Africa sub-sahariană şi de unele dintre „stan”-urile din Asia Centrală, mai există vreo ţară despre a cărei bucătărie să nu am măcar un volumaş.
Prietenii şi rudele mă ştiu deja: care cum călătoreşte în afara ţării, căci de ce se publică sau traduce pe la noi mă cam ocup singur, îmi aduce câte o carte.

Am avut bucuria ca zilele trecute să primesc un volum dedicat unei culturi culinare care mă interesează din ce în ce mai mult. Este vorba despre „Penang Heritage Food – Yesterday’s Recipes for Today’s Cook”, scrisă de Ong Jin Teong şi apărută la editura Landmark Books.

Cartea descrie bucătăria din Penang, una dintre bucatariile regionale ale culturii peranakan, oferind un punct de vedere dual: cel al unui băieţel, care intervine cu amintirile sale despre modul în care i se gătea acasă, în familie, şi cel al unui bucătar destul de experimentat, care încearcă să recreeze la zenitul vieţii universul culinar-cultural al copilăriei. Este, dacă mi se permite o metaforă, un fel de “Amintiti din copilărie” scrise de un bucătar malaezian.

Autorul povesteşte despre specialităţile din Penang, despre influenţele chinezeşti (Hainan şi Hokkien), cele malay, indiene şi thailandeze, fiecare dintre acestea ilustrată cu preparate caracteristice. Povesteşte, de asemenea, despre condimente, ierburi, legume şi mirodenii, despre echipamentul din bucătărie etc.

Această interesantă paletă de informaţii este presărată cu amintirile din copilărie, dintr-o epocă astăzi, din nefericire, pe cale de dispariţie: persoane, locuri, atitudini, mici anecdote, atmosferă.

Autorul s-a născut în Penang, într-o familie nonya. Mama sa, în memoria căreia a scris cartea, era un bucătar foarte apreciat, care ţinea cursuri la Penang YWCA şi la MGS Old Girls’ Association. Ong Jin Teong a studiat la Londra, la Electrical Engineering, a fost profesor la Nanyang Technological University’s College of Engineering; este pensionar şi bunic. Un intelectual atras de gastronomie. Dorinţa de a-şi împărtăşi ideile şi cunoştinţele culinare, combinată cu experienţa acumulată ca profesor, l-au făcut să ţină cursuri şi demonstraţii în Penang, Kuala Lumpur, Perth, Singapore şi Londra.

Vă mărturisesc că încă nu m-am apucat să citesc „Penang Heritage Food – Yesterday’s Recipes for Today’s Cook”. Abia am răsfoit-o puţin; un fel de preludiu al unui îndrăgostit pătimaş. Am parcurs cuprinsul, am citit introducerea, am căutat câteva date despre autor pe internet.
Este una dintre puţinele cărţi despre bucătăria asiatică ce îmi pare reală, fără cosmetizări occidentale, scrisă de un localnic care a trăit de mic lângă şi pentru mâncare.

Astăzi şi mâine am două evenimente importante la GUXT, care mă vor ţine, probabil, departe de acest volum încă două zile. Am nevoie de tihnă şi de o anumită stare de spirit pentru o carte care promite atât de mult. Abia aştept week-end-ul… cu multă emoţie.