Cu o generaţie în urmă, bucătăria irlandeză era percepută ca însemnând doar ceva mai mult decât o halbă de Guiness şi un castron cu tocană. De câţiva ani încoace însă, cea mai dinamică ţară a Europei a ştiut ca, odată cu renaşterea economică, să renască şi culinar.

Tradiţie
O excelentă definiţie a unei bucătării naţionale aparţine Theodorei FitzGibbons, cunoscut scriitor culinar irlandez: „Cea mai bună mâncare a unei ţări este cea tradiţională, testată şi perfecţionată de-a lungul secolelor. Este mâncarea care se potriveşte cu clima şi foloseşte cele mai bune produse ale ţării… Este parte a istoriei şi civilizaţiei ei şi, în mod ideal, trecutul şi perfectul ar trebui să-şi dea mâna, astfel ca mâncarea tradiţională să nu fie îngropată sub o grămadă de ambalaje şi cutii de conserve.

Mâncarea tradiţională irlandeză este robustă, săţioasă şi condimentată cu zgârcenie. Nici nu poate fi altfel, căci aparţine unei ţări care a trecut, în istoria sa, prin perioade groaznice de foamete. Populaţia i-a fost decimată, în mai multe rînduri, de malnutriţie şi emigrare disperată. Acum beneficiază însă de excelente produse locale (lactate, legume, ouă, carne, peşte şi fructe de mare, paste, cereale) la care se adaugă o gamă largă de condimente, aduse din întreaga lume.
 
Între tradiţie şi experiment
Pornind de la calitatea deosebită a ingredientelor, tot mai mulţi chefi irlandezi experimentează şi dezvoltă un nou stil culinar care, pe lângă această reorientarea către produsele tradiţionale, adoptă influenţe asiatice şi mediteraneene. Motivaţi fiind, cu siguranţă, şi de valul mare de imigranţi, au creat un nou stil, caracterizat printr-o diversificare a spectrului de arome şi gusturi, una dintre modalităţi fiind adoptarea de noi condimente şi de noi modalităţi de a le utiliza.

Condimentelor deja tradiţionale, proprii insulelor britanice (cele mai multe fiind bine cunoscute şi folosite, cam în aceeaşi manieră, şi la noi – piperul alb şi negru, ienupărul, muştarul, hreanul, mărarul, pătrunjelul, ţelina, ceapa, arpagicul, prazul, usturoiul, leurda, tarhonul, năsturelul, cimbrul, roiniţa, ardeiul iute, foile de dafin, scorţişoara, nucşoara, cuişoarele, vanilia, ienibaharul), li s-au adăugat în ultimii zece ani, sau au fost readuse în actualitate, multe alte condimente de origine mediteraneană şi asiatică. Acestea includ coajă de nucşoară, ghimbir, ruccola, seminţe de pin, haşme, busuioc, fenicul, salvie, rozmarin, mentă, lemongrass, cardamom, capere etc.
 
Experiment
Se reinventează o serie de ingrediente, altminteri intrate de mult în dieta europeana, folosindu-se însă ca mirodenii, adică altfel decât până acum: lămâi, limete, portocale, migdale, nuci, alune, măsline, cacao, cafea. Noi arome, noi gusturi, noi culori, noi texturi… o nouă bucătărie. O bucătăria care începe să capete caracter: a devenit mai aromată şi mai colorată… a depăşit stadiul de „spornic”, ca să tindă spre „delicios”, „aromat”, „inedit”.

Citind listele de condimente de mai sus, cred că ar mai trebui spus doar un singur lucru: Bain taitneamh as do bhéile! Poftă bună!